29,866 matches
-
În „marele secol” francez, lectura preferată a publicului o reprezentau romanele cavalerești și pastorale. Ceea ce face originalitatea fiecăreia dintre cele patru vîrste ale romanului european este dat de geniul individual al marilor romancieri, fiecare dintre ei capabil să propună „o ipoteză substanțială asupra naturii și organizării unversului uman”. Reabilitarea spectaculoasă a romanului idealist-arhaic nu se face nici pe departe pe socoteala romanului modern. Capitolele secțiunii a treia (La naturalisation de l’idéal) desfășoară o suită de analize strălucite ale marilor romane
Meditații asupra romanului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/13517_a_14842]
-
dlui Joiță nu-mi rămînea decît să cred că ori l-a nimerit vreo boală despre care e jenant să vorbești, ori că e o persoană discretă, ori că i s-a sugerat să se declare bolnav. Cînd prefiram aceste ipoteze, aflu că bolnavului i s-a promis postul de consul al României la Strasbourg. Cum promisiunea nu putea veni decît de la Cotroceni, de ce nu deschide dl Iliescu un cabinet de medicină alternativă unde să prescrie funcții în loc de medicamente? Culmea umorului
Demisii la ordin by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13559_a_14884]
-
abia acum trăiam senzația definită abia ulterior, după ce am găsit expresia la Noica: sentimentul că timpul îmi aparținea. Mai ales după ce renunțasem la radio și la telefon”. Să fie o contradicție? Un simulacru? N-am putea lua în serios atari ipoteze întrucît ambele ipostaze ale autorului ni se par organice. Avem impresia că e vorba mai curînd de o cale specială către credință, care nu ignoră mundanul, ci-l asumă, trece prin stratul său material. „Adevărata cultură, afirmă paradoxal Gustave Thibon
Amintirile unui meridional by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13547_a_14872]
-
de intuit). Depășindu-și faza determinismului absolut, M. Ghika a înțeles „fără metafizică, pe cale absolut științifică (...) singularitatea, transcendența vieții, a domeniului gândirii, a voinței, a dorinței”. „Găsisem, urmând corect calea trasată de fizică și de termodinamică, fără a introduce nici o ipoteză «vitalistă», că există o diferență transcendentă între materia neorganizată și cea organizată, cu alte cuvinte, un «test» matematic al transcendenței vieții”. Tot ce este viu se opune degradării, entropiei - o întroarcere la celebrul cogito al lui Descartes. Această viziune asupra
Lumea, scoica lui Matila Ghyka by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/13638_a_14963]
-
dacă a tradus sau rezumat un text din „The Atlantic Monthly” (și în acest caz, cine e autorul). Încă o enigmă. În orice caz, povestea romanului Madame Solario, apărut în 1956 la Londra fără numele autorului pe copertă, și diferitele ipoteze privind identitatea acestuia, rămasă pînă azi necunoscută, seamănă cu o proză borgesiană. Acțiunea romanului anonim e plasată la începutul secolului XX, într-o stațiune cosmopolită de vacanță din Italia, unde se adună și petrece aristocrația europeană. În lumea aceasta închisă
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13632_a_14957]
-
și ar fi vrut să-și protejeze prin anonimat respectabila familie. După decenii, enigma continuă să incite, dovadă că, în 1992, la editura franceză Metaillié a apărut o carte cu titlul Cine a scris „Madame Solario”? semnată de Nata Minor. Ipoteza ei este că anonimul misterios ar fi însuși... Winston Churchill, iar personajul titular al romanului ar semăna în multe privințe cu mama prim-ministrului englez, Lady Jane (care, după ce a rămas văduvă, s-a căsătorit de două ori cu bărbați
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13632_a_14957]
-
Boia observa că: "Demersul istoric nu e funciarmente antinomic raportat cu demersul literar, adăugînd că, întrucît documentele reprezintă doar reflexe subiective ale realității iar nu realitatea însăși, "istoricul cu adevarat trebuie cu riscul de-a se înșela să asume responsabilitatea ipotezei, să accepte jocul imaginației. Principiu valabil în speță în cazul unui creator complex precum Hașdeu, gata a forța limitele disciplinelor, a le subordonă zborului sau vizionar. Astfel N. Iorga propune un portret suficient de subiectiv al lui Hașdeu, compus din
Romanul "hasdeenilor” by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13739_a_15064]
-
miturilor, în fața acestui precursor în care vede singură persoană care "a trait un romantism românesc și a realizat o viziune magică românească. Autorul Istoriei credințelor religioase leagă într-un unic nod demersurile istorice ale lui Hașdeu cu cele spiritualiste, oferind ipoteza unui mistic naționalist: "Valorificarea istoriei, înțeleasă că pragul de unde încep un nesfîrșit număr de «forme» care duc una prin altă, la ultima perfecțiune: Dumnezeu concepția această magică a existenței și a omului, nu a realizat-o nici un roman din secolul
Romanul "hasdeenilor” by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13739_a_15064]
-
după caz, omul cel mai fericit sau mai trist cu putință, radioul, la rândul lui, aduce câteodată cu o ușă mică pentru adevăr, iar altădată cu o poartă mare pentru minciună. Dar adevărul, ca și minciuna nu sunt decât simple ipoteze care operează în modul cel mai optim pe calea undelor. Atît în cazul cuvintelor, cât și al sunetelor. Despre cuvinte, Blaga spunea că sunt răni ale liniștii, iar în legătură cu sunetele muzicii, Cioran afirma că reprezintă o nebunie a tăcerii. Sătul
O ureche imensă by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/13878_a_15203]
-
care celebrează și reînvie în epocă, într-o adevărată epidemie de sinucideri, cultul baroc al morții. Jacques Le Rider va interpreta interesant această soluție ca ilustrarea maximă a autoportretului expresionist: "autoportretul unui geniu într-o casă cu obloanele închise" (forțând ipoteza, în rama atenției pentru compoziție, el va nota însă că "Weininger pare doar cufundat în somn, într-atât de senine îi sunt trăsăturile" ceea ce mi se pare o exagerare). După William M. Johnston, Weininger este, alături de un Karl Kraus, de
Capodoperă sau expresia unor frustrări? by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/13882_a_15207]
-
cu "infracționalitatea" primește în plus antifraza specifică limbajului familiar-argotic (în care închisoarea devine pension sau facultate, cîrciuma e numită biserică etc.): hoții, cerșetorii și vagabonzii sînt crai cu atît mai mult cu cît se adăpostesc la curtea domnească. Față de această ipoteză care se păstrează în logica limbajului natural, a procedeelor sale expresive și a legării de un context relativ stabil , mult evocatele anecdote istorice nu sînt decît etimologizări populare, contemporane sau ulterioare. E caracteristic pentru o expresie familiar-argotică să producă printre
Craii la cremenal by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13903_a_15228]
-
care un chelner cu mers tremurător m-a stropit de sus pînă jos răcoritor, cum răcorește numai un vers despre pol sau despre "gheață unui răcitor". Stropitul cu șampanie poartă noroc, mi s-a spus, și nici nu pătează. Ambele ipoteze s-au confirmat.
Cum se înființează un club by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/13905_a_15230]
-
dar chiar de un sănătos spirit mitocănesc bine știut dv., ca și nouă, din Atac la persoană sau România mare. l În revista REFLEX de la Reșița (nr. 1-2-3, 2003), un studiu interesant al lingvistului Simion Dănilă vine cu o altă ipoteză privitoare la originea numelui Eminovici pe care l-a purtat Eminescu înaintea debutului său în Familia lui Iosif Vulcan. După ce reamintește că originea sufixului -ovici (în variantă, -evici) este de origine sîrbă (în rusă, el indică patronimul) și înfățișează împrejurările
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14027_a_15352]
-
dat peste mînă procurorului Mircea Petrescu, luîndu-i cazul. l În JURNALUL NAȚIONAL nr. 3015, Ion Cristoiu își pune întrebarea " Cine a ordonat ca apărătorii Bagdadului s-o șteargă peste noapte?". Directorul de la Realitatea TV, care s-a văzut contrazis în ipotezele sale formulate la televizor, că regimul Saddam va rezista mult și bine în fața americanilor și că rezistența lui va coaliza lumea arabă, încearcă o ieșire onorabilă (?) din aceste erori de prognoză. După părerea sa faptul că americanii au intrat în
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14027_a_15352]
-
și experiențele literare v-au orientat spre aceste ținuturi ale nostalgiei... Dar nu cumva atunci cînd călătorești într-un anumit loc vrei să descoperi și o realitate presimțită sau poate chiar trăită? Drumurile la Trieste par a pleda în favoarea acestei ipoteze... R.W.: în ceea ce mă privește, eu sunt un eurocentrist... și tot ce are de-a face cu cultura central-europeană deține pentru mine un rol esențial, ceea ce este valabil și în cazul acelor locuri care mă atrag și mă interesează
Richard Wagner - Vămuiala unui ,geamantan literar" by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/10380_a_11705]
-
conform prefeței scrise de doamna Ștefănescu, drept material informativ de uz intern pentru "Europa Liberă". Ce concluzie s-ar putea trage de aici? Dacă am intra în lumea conspirativă a lui il consigliere A. B., am putea avansa - de ce nu? - ipoteza că episodul münchenez a fost o manevră de a pregăti, pentru România postceaușistă, identitatea de dizident a personajului. La o adică, oamenii de la "Europa Liberă" ar fi putut depune mărturie că în arhiva postului exista un material care vorbea despre
Consilierii Securității by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/10385_a_11710]
-
mai bine să-l abordeze pe Mircea Eliade, dar care era supărat că nu i se publică ediția manuscriselor lui Eminescu. Textul pare să îl vizeze pe Constantin Noica și e datat prin anii '70. Așadar ar trebui să excludem ipoteza că securistul care a redactat textul a făcut-o cu gîndul că se prăbușește regimul și că are datoria de a mînji un intelectual în plus pentru a scoate Securitatea mai curată. În anii '70, Securitatea primise sarcina de recuperare
Informatorii abjecți și securiștii onorabili by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/10420_a_11745]
-
Rodica Zafiu E foarte greu să prevezi schimbările lingvistice: ipotezele despre evoluția viitoare a limbii sînt adesea infirmate și răsturnate spectaculos de desfășurarea reală a faptelor. Cu un an în urmă, discutam în această rubrică despre denominarea monedei naționale și despre desemnările oficiale și populare pe care le primea noua
Roni by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10496_a_11821]
-
ba chiar am asistat, fapt îmbucurător, la polemici academice între diferiți comentatori și traducători. Și îmi pun întrebarea de ce acești autori care discută atât de doct despre spinoase probleme de critică de text la Platon și Plotin nu își publică ipotezele și comentariile și în revistele consacrate occidentale sau măcar în publicațiile academice românești într-o limbă de largă circulație? Ar fi benefic pentru prestigiul culturii românești dacă lumea savantă europeană ar omologa conjecturile și interpretările exegeților noștri. Dar nu numai
Despre titlurile academice by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/10506_a_11831]
-
mustum) și panromanic. De fapt, dintre termenii fundamentali ai domeniului, unul singur are origine controversată - strugure. Hasdeu și alți lingviști l-au considerat ca provenind din greacă (unde ar fi fost totuși legat de latină); au mai existat și alte ipoteze; în ultima vreme, profesorul Gr. Brâncuș a susținut cu fermitate ideea unei origini traco-dace a cuvântului: această explicație se potrivește cu informațiile despre cultura viței de vie în Dacia, în epoca preromană. Strugure apare așadar în Dicționarul Academiei (DLR) ca
Vinul,vița, via by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10517_a_11842]
-
asigur, cu multă aplicare la ideea de a reface drumul lui Don Quijote! Aproape mă înduioșează gândul că m-am putut lua în serios. Am avut, doar, grijă să nu mă demasc în fața nimănui. Nu știu când am făcut saltul spre ipoteza, în care mi-a plăcut din ce în ce mai mult să mă instalez, că aș fi motivat, structural, să văd în Don Quijote mai mult decât un personaj literar. Au contribuit la asta, am impresia, și defectul meu de a avea proaste relații cu
Octavian Paler: "Criza valorilor nu bântuie numai la Porțile Orientului" by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10498_a_11823]
-
Iulia Lazăr-Bleonț) este cea care pune degetul de rană: ,, Dar v-am spus că aici nu-i nimeni rasist. Ați deplasat problemă, aici e vorba pur și simplu de-o pisică strivita de-un pachiderm. Mai precis, de un rinocer.“ Ipoteza lui Botard (Constantin Cicort, cu aceeași prospețime, dezinvoltura și naturalețe că în debutul sau de acum 24 de ani din Cui i-e frică de Virginia Woolf?) e de-a dreptul demențial de dulce în naivitatea replicii sale: ,, Poate c-
Primul spectacol Robert Wilson în România: RINOCERII, după Eugen Ionescu [Corola-blog/BlogPost/94243_a_95535]
-
are să vină, dacă-i trimite el, Mișu, conu' Mișu, bani, niscai bani dă drum dă fier. Dar Eminescuul, sireacul, de unde să aivă bani, să-i trimită? * 2. EMINESCU-ȚIGAN. Parcă mai degrabă e de crezut că Eminescu ar fi fost țigan. Ipoteză verosimilă. Infernală. Avea pînă și ochii negri. Cam prea negri. Sanscriți, așa-i? În ce limbă erau ochii lui? În ce limbă? în persană? în urdu? în greacă, de fapt, chiar în greaca veche? Sau în mai multe limbi, amestecate
Eminescu by Mihail Gălățanu () [Corola-journal/Imaginative/6804_a_8129]
-
Ce fierbinte-i prima greșeală! Iau ultimele măsuri, dar din spate glasul mă invocă. Înnebunit, strâng în dinți uscații bulbi de asfodel luați din ofranda de deasupra, dar nu pot izbucni în strigăt: migrațiunea neamurilor mă trimite înapoi, în barcă! Ipoteza casei e o icoană aprinsă a minții, or călătoria o zdrențuită amintire a vizibilului? Tot mai incert semnul descoperii, fără dreptul de a recunoaște amara disciplină a negativului! XXXI. (cadranul Ahaz) În strâmtoarea gropii vânătul sânge urcă spre fețele două
Poezie by Dumitru Velea () [Corola-journal/Imaginative/7102_a_8427]
-
unul dintre primele mistere ale omenirii. Acești bărbați "nășteau" (adică procreau) începând de la 65 de ani încolo, frecvent după 100 de ani. La polul celălalt se află, în Noul Testament, Isus însuși. El n-a avut urmași fizici (dacă lăsăm deoparte ipoteze de tip Dan Brown) și a murit la o vârstă fragedă, 33 de ani, o vârstă la care patriarhii nici nu-și începeau bine viața care lasă urme. Isus și-a asumat și la nivelul vârstei destinul omenesc, ba chiar
Cheia anilor by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/8044_a_9369]