1,182 matches
-
tăiere, cioplire, finisare și asamblaj, iar concepția lor privește în mod strict toate caracteristicile inventariate mai sus.În consecință, particularitățile sculpturilor realizate în aceeași ediție, sau în ediții diferite, trebuie căutate exclusiv în datele stilistice ale artiștilor și în structura ireductibilă a gîndirii lor plastice. Și totuși, în pofida tuturor evidențelor care ar orienta percepția în această direcție, Simpozionul de la Baia Mare continuă să fie unul dintre cele mai importante și mai dinamice dintre toate acțiunile similare din întreaga țară. Gîndit de la bun
Muzeul Florean în 2008 by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7770_a_9095]
-
aptă a o modifica pe parcurs. În cartea sa, Metoda (1973-1991), Edgar Morin pornește de la observarea enormei creșteri a reprezentărilor noastre despre lume, spre a sugera renunțarea la unificarea științelor și a metodologiilor lor, acceptarea pluridimensionalității realului, incluzînd dimensiunea enigmatică, ireductibilă, a tuturor componentelor sale. Așadar o "metodă a complexității", de bun augur. Coordonatele ce și le asumă o atare "suprametodă" sînt eclectismul și aproximația, în perspectiva teoriilor recente ale informației. De menționat că un gnoseolog de seamă precum Paul Karl
Amurgul metodelor by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7993_a_9318]
-
Dante Romeo Castellucci a fost unul din cei doi artiști asociați ai Festivalului. Plastician și om de teatru, el și grupul său Raffaello Sanzio au propus forme vizuale inedite, forme orfane; îmi place să le numesc, căci ele sunt inedite, ireductibile la un singur domeniu, teatru sau arte plastice. Forme stranii, vizibile niciunde altundeva. Acum el a realizat adevărate poeme plastice inspirate de Divina Comedie. Infernul în Curtea Palatului Papilor debutează prin apariția solitară a artistului care-și spune numele, apoi
Avignon 2008. Un festival împlinit by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/8127_a_9452]
-
aristocratic, Al.Paleologu n-ar fi fost în stare a se transpune în pielea unui erou caragialesc, neputînd fi decît un spectator al pieselor lui Nenea Iancu. Gata a aplauda din sală, a se entuziasma, dar la o igienică distanță ireductibilă. Admirator înmănușat al lui Caragiale, pretinsul său emul e incapabil de cinism, nu numai prin ținuta scriiturii, ci și printr-un vector de "naivitate", de candoare ce-i nutrește pînă și cele mai ample gesturi polemice. Balcanismul pe care-l
Recitindu-l pe Alexandru Paleologu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7039_a_8364]
-
ce conține volumul de "diaree verbală" al lui Marin Ștefănescu ca să îndreptățească atîta furie contestatară din partea lui D. D. Roșca? Simplu spus, avem de-a face cu o viziune dualistă și ierahică asupra lumii. Universul e alcătuit din două principii ireductibile, materia și spiritul. Materia este însuflețită de spirit și, grație acestei animări, ea se organizează ierarhic pe trepte de evoluție. Treapta supremă de dezvoltare e cea umană, iar în om spiritul atinge stadiul filozofiei și al științei. În ochii autorului
O victimă a credinței by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8089_a_9414]
-
trecute dintre noi marele romancier și memorialist Constantin Țoiu (1923-2012) și strălucitul eseist, prozator și traducător Alexandru George (1930- 2012). Întâmplarea face ca între cei doi să existe mai multe puncte comune. În primul rând, amândoi au fost niște bucureșteni ireductibili. De la Mateiu Caragiale, pe care amândoi l-au admirat și despre care au scris, nimeni n-a evocat Bucureștiul istoric dintre Cișmigiu, Calea Victoriei și Lipscani mai bine decât ei. Plimbările personajelor lui Țoiu printr-o Capitală, care mai avea încă
Morții noștri by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4262_a_5587]
-
Femeile mă sperie - sunt/ Niște extratereștri din Norway./ Fac exerciții/ Și beau apă multă apă care mă consolează”. Majoritatea poemelor par, de altfel, niște exerciții de inițiere - câteodată cât se poate de profană, alteori de-a dreptul diafană - în particularul ireductibil al obiectelor din jur. Fie că e atent la mișcarea naturii, la o anumită gestică umană, Vlad Moldovan pândește mereu incongruențele, iregularitățile, „aspectul zgrunțuros” al lucrurilor, menite să (des)compună un imens „dispars”: un cosmos înțeles ca diferență a fiecărui
Licențiozități metafizice by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4290_a_5615]
-
mai pline de culoare. Vlad Moldovan nu se mulțumește doar cu enunțarea abstractă a ciocnirilor dintre elemente, ci cu înscenarea cât mai diversă a acestui proces. Poetul, complet maturizat la a doua carte, poate, pe de o parte, să surprindă ireductibilul (nașterea acelei „plante improbabile”) printr- o impresionantă precizie ermetică: „Acum că ploaia măruntă cu străzile ei/ se lipsește de pașii buimaci/ când primatele/ se retrag înăuntrul pereților/să aline și să unească Trupul./ Acum când pe caldarâm/ stă lăbărțat Adevărul
Licențiozități metafizice by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4290_a_5615]
-
Specificul oricărei civilizații, crede autorul, din momentul apariției societății umane și pînă astăzi, a fost dat de factorul religios și de cel estetic - în ciuda istorismului, a determinismului economic, în ciuda a trei secole de propagare a ideii de progres continuu. Miezul ireductibil al civilizațiilor îl conferă raportul lor cu Divinul și urmele artistice lăsate de ele pe pămînt. Restul - zgomote neesențiale, scandaluri pasagere sau o imensă tăcere. „Pînă acum, pur și simplu, nu avem cunoștință despre vreo societate sau cultură, cu sau
De partea lui Nemoianu by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4478_a_5803]
-
poeți pentru a-i afla idealitatea sfântă. Filozofia reușește rareori, poezia întotdeauna. Poezia ne deschide monada singurătății noastre și ne dă aripi pentru a ajunge la noi înșine: un poem ne dă elementele din care să construim propria noastră interioritate ireductibilă la oricare alta: o stare existențială al cărei unic conținut este o veșnicie aflată în exil, dar oricând putând locui pe cel care am putea fi, eliberat spre împlinire. Poezia întoarce fața clipei tale către frumusețea pe care tu i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Geniul este mântuitorul de lumea absurdei imposibilități. Cine este geniul, a spus-o la modul absolut Eminescu în postuma Povestea magului călător în stele, denumire inadecvată în raport cu ideea centrală a poetului. Pentru că în acest poem incomparabil este relevată opoziția onto-axiologică ireductibilă dintre geniu și lumea omului, geniul aparținând unei alte ordini valorice, și anume: este un străin într-o lume străină, nu face parte din planul genezei, nu a fost creat de Dumnezeu, așa încât, din acest motiv, demiurgul nu-i poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
o națiune bună (în termeni de eficiență mai ales) poate săvârși răul. Este posibil ca însăși ideea de principiu să fie o pistă falsă în cazul sensului; ea presupune a căuta continuu temeiul când de fapt întemeierea este una complexă, ireductibilă la un element sau la câteva, fiind prinsă într-o plasă de determinări. Echivocul de care este capabil limbajul nostru constituie unul din sensurile libertății. Obsesia ființei, manifestată de filosofie, ar putea să nu fie decât o determinare a limbajului
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
ci și spațiul său de securitate, orizontul sub umbrela căruia nu este loc pentru degradare și entropie. Disociind semnul de sensul său convențional, obiectul de funcție și forma de conținutul ei previzibil, el a reconstruit totul într-un regim unitar, ireductibil și fără convulsii. Infinitatea de cărți s-a revărsat în Cartea atotcuprinzătoare, universul domestic s-a comprimat într-o Cutie, după cum viața însăși s-a restrîns în ordinea severă a unui Insectar. Ceea ce la prima vedere ar părea o simplă
Ion Bitzan, între creație și mimesis by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/8794_a_10119]
-
nu apare aici ca un atribut fabulos și misticoid, ci ca ordine a gîndirii și ca o consecință a unei inepuizabile tensiuni creatoare. Personajul Brâncuși, în al cărui destin se amestecă în proporții egale luciditatea și aventura, dublează cealaltă aventură ireductibilă, a unei opere care a reușit să se smulgă din scenariul clasico-renascentist al tridimensionalului european și să deschidă zările unei alte civilizații a privirii. Barbu Brezianu, cu o imensă modestie și cu un la fel de mare devotament pentru opera brâncușiană, sugerează
Barbu Brezianu - Brâncuși în România by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/8847_a_10172]
-
e pipernicit rău de tot. Dar asta nu înseamnă că ei nu persistă în acțiunea lor monstruoasă. De mai multă vreme, Horia-Roman Patapievici e urmărit pas cu pas, în speranța că se va afla ceva compromițător despre unul din dușmanii ireductibili ai "sistemului ticăloșit". În aceeași notă a denunțului mincinos născut din disperare se înscriu și acuzațiile unui oarecare Roncea împotriva lui Ioan T. Morar. Publicistul de la "Cotidianul" și "Academia Cațavencu" e învinuit, din senin, c-a fost "turnător ordinar la
Stigmatul nefericirii by Mircea Mihăieş () [Corola-journal/Journalistic/9850_a_11175]
-
încolo, demontînd stereotipul etnografismului: ,,Ștergarele,căpătîiele, scoarțele, ceramica și ornamentația în lemn, lucrăturile populare, dîndu-i un caracter oarecum livresc inspirației sale, rămîn, de fapt, mult în urmă." Și, finalmente, așezarea definitivă a lui }uculescu într-un spațiu fizic și simbolic ireductibil: ,,Oscilația între știință și artă mi se pare iarăși un semn al căutărilor absolute. Un joc pe talgerele balanței. Studiile lui: Protozoarele apelor subterane, Specii noi de infuzoare în Marea Neagră și bazinele sărate para-marine, Lacul Techirghiol și geneza nămolului - deci
Ochiul lui Sorescu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9845_a_11170]
-
înțelegere și de informație. Exemplele se pot înmulți la nesfârșit. Răsfoiți orice program de televiziune și veți constata în ce măsură deșuchierea și dezmățul au înlocuit reflexele normale ale românilor. Aici nu e vorba de "conservatorism" vs. "progresism". E vorba de conflictul ireductibil între bun simț și mârlănie. Mojicul, escrocul, mincinosul, incompetentul - iată cine sunt personajele oferite drept model societății românești. Supraexpunerea acestora e motivată de așa-numitul "rating", de gogorița născocită de-o mână de escroci conștienți că nu pot fi performanți
Rating în unu, în doi, în trei, în câţi vrei by Mircea Mihăieş () [Corola-journal/Journalistic/9887_a_11212]
-
prospețimii privirii și al candorii afective. Don Quijote, Mozart și Salieri, Picasso, Luchian, dar și Personaj venețian, Dansatoare, Bărbat cu papagal, Bărbat cu broască țestoasă etc., deși ies din categoria divinului, se înscriu în aceeași galerie de chipuri unice, de existențe ireductibile, pentru care nu este necesară descrierea psihosomatică, ci fixarea definitivă, lipsită de orice ezitare, în imagini emblematice. Și aici, ca și în cazul figurilor biblice, pictorul recurge la același tip de codificare și la aceleași formule de cercetare stilistică. Îmbinînd
Un manierist tărziu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9927_a_11252]
-
undeva că "o civilizație care a pierdut sensul vieții începe să fie tot mai intens obsedată de sensul în sine". Fuga de materie, adică de sunet, către idee, cu alte cuvinte, ancorarea compozitorului în concepția, în mecanismul operei reprezintă dezideratul ireductibil și inconturnabil al conceptualismului. Chiar fără să vrea, conceptualismul muzical identificabil experienței trăită ca exercițiu intelectual, îl include pe cel sinonim cu experimentul practic (care, desigur, nici n-ar putea funcționa singur, din lipsă de combustibil), iar lumea componisticii actuale
Când accesoriile devin principii by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/9949_a_11274]
-
asta pentru că cei care îl apără sunt obligați să o facă cu ajutorul unor elemente care îl neagă." Și totuși, răspunsul lui Patapievici are o față afirmativă prin soluția pe care o propune: respingerea gîndirii adversarului printr-o reacție de demnitate ireductibilă, după modelul membrilor familiei Pascal. "Am evocat exemplul celor doi Pascal deoarece după apariția unor astfel de caractere putem judeca fără greș importanța unei culturi. Cultura în care astfel de oameni apare e una majoră. Cultura creștină a fost o
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/9955_a_11280]
-
Chira o investește în ele este și ea în afara oricăror suspicini. Numai că pasul de la principii la actul de creație și de la enunț la fapte implică, deloc surprinzător, un șir de discontinuități; proiectul continuu se hipostaziază în secvențe finite și ireductibile, limbajul, în căutarea eficienței, devine inevitabil referențial, iar idealitatea actului de creație este inseparabilă de vehicolul său material, obiectual și, pînă la urmă, fatalmente pîndit de spectrul precarității. Abia în acest moment, al impasului metafizic, dacă i se poate spune
Alexandru Chira, între transă și silogism by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/8993_a_10318]
-
articulate, cuplul om/animal, la individualizarea umanului, portretul, și pînă la conștiința de sine, adică autoportretul. Lectura de acest tip, una documentar-historistă, trimite inevitabil către un antropocentrism cultural, către o viziune oarecum abstractă în care categoria excede ființa concretă, chipul ireductibil, ceea ce, în mod evident, nu are cum să ilustreze și perspectiva autoarei. Iar acest lucru reiese foarte clar din însăși cronologia formelor, autoportretele fiind cele mai timpurii, apoi urmează portretele pentru ca, în final, să apară tema ceva mai extinsă care
Sinele și lumea în pictura Danielei Chirion by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9065_a_10390]
-
această succesiune, perspectiva se schimbă în mod radical, iar accentul nu mai cade pe umanitate, pe specie, ci pe individ, pe experiența nemijlocită a omului concret. Antropocentrismul Danielei Chirion devine, prin mijlocirea proprei sale experiențe, un itinerariu inițiatic al Eu-lui ireductibil. Autoportretul, prima treaptă a cunoașterii, semnifică cea mai importantă experiență post uterină, aceea a descoperirii de sine, a revelației propriei persoane. Urmează, apoi, portretul, adică descoperirea celuilalt, revelația alterității, pentru ca, finalmente, prin cuplul om/animal să avem treapta integrării în
Sinele și lumea în pictura Danielei Chirion by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9065_a_10390]
-
îi copiază pe maeștri. Iar maeștrii - zic scepticii distructivi - îi copiază pe alți maeștri, într-un mod imperceptibil pentru profani. Dar unde-i zestrea inalienabilă și indiscutabilă de originalitate, unde ne oprim cu aceste veșnice întoarceri înapoi la un model ireductibil și nedeductibil din altceva? În istoria culturii lucrurile sunt sau par mai complicate decât în istoria politică, socială, economică, pentru că inflația de bunuri simbolice e foarte mare. Problema etică a limitelor imitației și ale preluărilor în cultură s-a pus
Plagiatul universal by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9140_a_10465]
-
în fragmente din-tr-un puzzle ce se îmbucă foarte ușor, într-o cronologie previzibilă. Cea de-a treia cale - aceea pe care căutăm să o identificăm și să o recomandăm ca o formă de maturitate a unei literaturi - e a romanului-roman, ireductibil la o povestire sau la o nuvelă mai amplă. Dintre interbelici, Camil Petrescu și Hortensia Papadat-Bengescu lucrează astfel, iar dintre contemporani Nicolae Breban și Augustin Buzura. Explorarea romanului-roman e deopotrivă retrospectivă, introspectivă și prospectivă. Construcția e foarte complexă, fără fragmente
Starea prozei (file dintr-un carnet) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9309_a_10634]