1,431 matches
-
sfârșitul. Mai mult chiar, sosirea ta l-a pecetluit ca atare. Dar oricum ar fi fost sfârșitul. Dacă n-aș fi apărut eu poate că totuși ar mai fi existat o continuare? — Nu, așa cum ți-am spus, nu, răspunse Palmer iritat. Martin, ai bunătatea să înțelegi ce spun în cuvinte simple. Nu știu în ce măsură pot să te cred, am spus. Nu-ți spun asta ca să te persecut, ci doar să arăt cum stau lucrurile. Și nu știu ce am să fac. Pot doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
mine. Lakritz? Nu l-am văzut. Dar tre’ să apară. Mai devreme sau mai târziu, tot apare el. Konrad se așeză, Își strivi țigara răsucindu-și piciorul mai Întâi Într-o parte, apoi Într-alta, apoi Începu să fluiere melodios. Iritată, femeia numită Dominique făcu stânga-mprejur și plecă cu Însoțitorul ei care părea dintr-odată dezumflat. Am coborât pe scări și un timp am rămas in cadrul ușii. Totul era scăldat În lumină albastră, de culoarea unui cocteil. Marele Rigoberto
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
din mână, ștergându-și gura de spumă. Mâna Îi tremura și abia atunci mi-am dat seama cât de terminat arăta, cu tenul palid și ochii tulburi. — Adică, cum Îți merge? Cu dragostea? Și serviciul? Elsbieta Oloaga? — Else, am răspuns iritat. Deși colega mea provenea din Polonia, după câteva decenii petrecute În Germania prefera să i te adresezi ca unei localnice. Inspirând adânc, i-am povestit ce am considerat că trebuie să știe. Capitolul patru Când ce am plecat, la aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Ar fi mai indicat să lași chestiile astea pe seama unor domni ca noi. Arăți de parcă acum ai fi ieșit din apă, cea din portul Le Havre, poluat cu ulei. Pronunță numele orașului În franceză. — Pe care tu Îl cunoști, desigur. Iritat, mă chinuiam să netezesc buclele de pe căpățână, dar continuau să se stea crețe, ca niște arcuri. — Poți să știi? N-ai de unde să știi. Sfătos ca un bătrân, Anton Își vârî cutia cu brilliantine În buzunar și-mi povesti ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
În geniul ăsta? — Ce-ați prefera? M-am prefăcut că mă uit atent la chestionar. — Adevărul, evident. — Înțeleg... Karp zăbovi un minut, două. Într-un final, asigurându-se că ușa e Încuiată, Închise și geamurile. O muscă nimerise Între rame. Iritată, se lovea de geamul care o Împiedica să se elibereze, până când Karp deshise geamul din nou și musca dispăru În lumina zilei fără pic de recunoștință. Închizând iar fereastra, trase draperiile - adăugând peste umăr: — Nu văd nici un motiv pentru care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
obișnuitul său entuziasm brutal. Deoarece luminile erau stinse În foaier și jaluzele, trase, colega mea Îmi reaminti că nu mai aveam program a doua zi. Am dat din cap absent; tocmai descoperisem că că aveam pană la roata din spate. Iritat, am hotărât să iau tramvaiul până la Crama Albastră. Acolo am petrecut câteva ore cu Ludmila, care mi-a Împrumutat bani să plătesc două luni de chirie. Dar Anton n-a mai apărut, așa că, atunci când Rigoberto Își pregătea ultimul act, i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
și am continuat să mergem pe partea cu umbră. Prietenul meu și-a suflecat mânecile - și s-a oprit brusc. Fir-ar să fie, Sascha! Cred că mi-am uitat haina la tine. N-am țigări, nici bani. La dracu’. Iritat, se bătu ușor peste piept și șolduri. Hai. Să ne Întoarcem. — Nu te ambala. Mi-am aruncat geaca peste umeri. Într-un buzunar vârâsem niște bani din cei Împrumutați de la Ludmila. Plătesc eu - ca dovadă a aprecierii mele. Îți iei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
adevărul despre Dora. M-am blestemat În gând pentru berile băute la Crama Albastră. Dacă nu m-ar fi durut capul Într-un hal fără de hal, eram sigur că mi-aș fi dat seama dacă ceva nu era În regulă. Iritat, am ridicat privirea și am observat că Röser discuta cu vizitatorul care răsfoia documentele. Deși vorbeau Încet, nu era greu să ghicești că erau ceva mai bine dispuși decât mine. Rostind un cuvânt care semăna cu „elevație“, dar care, având
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
ei. Te distrezi, ă, Knisch? Diels Îmi aruncă o privire nemiloasă. Pieplack tocmai descoperise căluțul de lemn de la Dora. Vezi dumneata: nu ne scapă nimic. Nimic. Se așeză din nou la birou, vârî documentele În servietă și, cu un gest iritat, mătură restul de pe masă. Jucându-se cu căluțul de pe noptieră, colegul lui dădu doar din cap spre scaunul de bucătărie, cu un aer distrat și amuzat. Apoi dădu peste Încuietoare și burta se deschise. Surprins, ridică micul capac, apăsă botnița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
și Harro? De ce vroiau să știe dacă ai... — Nu le-am zis niciodată ce treabă aveam la hotel, dacă asta te neliniștește. Aprinzându-și țigara, Anton scoase un rotocol de fum mare și gros, care pluti În derivă plictisit. Apoi, iritat, scoase și restul fumului ca pe-un singur jet furios. Pentru numele lui Dumnezeu, Sascha, las-o baltă! Ai un alibi, nu, ce-ți mai trebuie? Din moment ce În apartamentul damei ăleia nu e nimic care să te incrimineze, nu Înțeleg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
-o până-n al treizeci și doilea an al vieții tale, iat-o răsărindu-ți înainte, poartă un costum ocru cu pantaloni, încearcă să oprească un taxi - e zveltă, cu părul negru, bogat, cu trăsături delicate care îi dau un aer iritat, și cu un cur absolut fantastic. De ce nu? Ce-am de pierdut? Și, la o adică, ce-am de câștigat? Dă-i bătaie, javră nevolnică, vorbește-i. Are în dotare un cur cu rotunjimile și despicătura celei mai desăvârșite nectarine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
În mod vizibil captată să navigheze În siajul ei, săltând, săltând, săltând, ca și mâna lui. — Chaucer, spuse el, Chaucer... Brusc, În fața ochilor domnișoarei Warren, el abandonă efortul, pipa Îi căzu la podea și, aplecându-se s-o găsească, exclamă iritat: — Naiba să le ia! Naiba! Era un om extenuat, hărțuit de o personalitate care nu era a lui, de curiozități și pofte - un bărbat În pragul unei căderi nervoase. Domnișoara Warren Îl privi triumfătoare. Nu că l-ar fi urât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
de sânge străin În familia lui, căci avea părul blond. Citea o carte nemțească Învechită despre strategia militară și-și hrănea câinele cu bucățele de cârnat. Ninici se uită cu invidie la focul care duduia. — Ei, ce este? Întrebă maiorul iritat, ca un dascăl deranjat În timp ce corecta temele elevilor săi. — A sunat șeful poliției, domnule, și dorește să veniți la telefon În biroul șefului de gară. — Telefonul nostru nu funcționează? Întrebă maiorul, lăsând cartea din mână și Încercând, fără prea mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
nu! spuse vocea. Mă refeream, evident, la masa de prânz. — S-au liniștit lucrurile la Belgrad? Întrebă inflexibil maiorul Petkovici. — Somn adânc, răspunse vocea. — Pot să vă mai pun o Întrebare? Maiorul Petkovici chemă „Alo. Alo. Alo!“, pe un ton iritat, apoi trânti receptorul În furcă. — Unde-i omul ăla? Vino cu mine! Și, urmat iarăși de Ninici și de câinele lui, dădu buzna În frigul de afară, traversă liniile și postul de gardă și trânti ușa de la birou În urma sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
o chestiune de onoare. Ezitarea lui fusese infinitezimală: — Tipul a lăsat-o pe fiica mea - cum spuneți voi? - cu burta la gură. Își Înăbuși cu greu râsul când se gândi la Herr Kolber, mic și uscat, și la exclamația lui iritată „Frumos Îți mai șade!“. — Vreți să spuneți că l-ați omorât doar pentru că și-a făcut de lucru cu fiica dumneavoastră, Întrebă uluită Coral? Josef Grünlich ridică mâinile, cu gândul În altă parte. Privirile lui cercetau fereastra și măsurau la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
devenit chiar stresantă... toată chestia asta... să fii căsătorită, adică. Păi, știu că mâine ne Întâlnim noi cu el. —Noi? —Sophia a aranjat Întâlnirea. Sophia. Tipa cu picioare lungi care era Harajuku-bară-aproape-regina-Franței. —De ce a „aranjat-o“ Sophia? am Întrebat, ușor iritată. — Mergem cu toții la un restaurant din rue Oberkampf. Cred că ea a făcut rost de masă. Luni a fost o zi proastă. Hunter tot nu a sunat, eu nu am putut să dau de el și, picătura care a umplut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
am Întrebat-o. — Ia cina cu Pierre, zise. O vor lua și pe Sophia D’Arlan și o să vină mai târziu... Dar eu n-am invitat-o pe Sophia D’Arlan aici În seara asta, am Întrerupt-o, un pic iritată. —Pierre nu merge nicăieri fără Sophia. —Dar Sophia nu mai e cu Pierre... mă luă gura pe dinainte. Exact În momentul acela am văzut-o pe Marci strecurându-se prin mulțime În celălalt capăt al camerei. Părea Îmbujorată și plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Se duse Întins pe urmele ei. —Fetelor! Este aici! zise Salome, pe neașteptate. Dădu din cap discret către un separeu din cealaltă parte a Încăperii În care se vedeau siluetele lui Sophia D’Arlan și Giles. Stau de... vorbă. Părea iritată. Este revoltător. A flirta pe marginea unui mormânt este de neiertat. —Sophia are paiete pe șifonul ăla? Întrebă Marci cu un ușor dispreț. Își Întinse gâtul să-i vadă mai bine vestimentația. — Asta este o femeie interesată numaide perpetuarea mitului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
nu faci panică! se înfurie arhitectul. Sînt arhitect și știu ce-nseamnă un pod pe o șosea internațională! Iar eu știu din ce materiale răsar peste noapte atîtea case frumoase, armate mai ceva ca o cazemată! își menține Lazăr tonul iritat. Dacă vrei să știi și dumneata, vino și te plimbă prin fosta livadă cu meri, din Valea Brândușelor. De ce nu te abții? șoptește studenta. Tu taci și-nvață la Astronomie! Eu vreau să ajung întreg și degrabă acasă. Auzi, șefu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Săteanu la gestul lui de-a se retrage; în condiții similare, cel de la telefon face de obicei gest de liniștire cu palma, că nu trebuie să se deranjeze. Neliniștea provocată de tăcerea lui Săteanu se adaugă peste sufletul lui deja iritat; nu știe exact de ce, dar simte usturîndu-l o rană iscată acum, aici; "Să fie numai gîndul că nea Toader nu vede în mine un viitor ginere?" Poftim?! tresare Săteanu, lipindu-și strîns receptorul de ureche. Fii mai explicită! Așa, așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
murmură soțul, amăgindu-l cu greu pe celălalt să mănînce cîte o bucățică din carnea de pui, în timp ce, cu ochii mari și vii ca o flacără, copilul urmărește drumul bătrînei cu cățelușa în brațe. De ce-ai aruncat cărnița? întreabă iritată femeia, întorcînd obrazul copilului spre ea. Sămînță-a dracului ce ești! Ce tot ai? o întreabă soțul rugător. I-a mai lasă-mă și tu! i-o întoarce soția, încercînd să-l hrănească pe copil. Dacă nu papi, te bat șoptește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
în subiect. Nepoata?! se miră bătrîna, dar imediat revine: A, nepoata... Nepoțica e bine, slavă cerului! Apropo: care mai e atmosfera în lumea universitară, domnule Teofănescu? întreabă bătrîna dintr-o dată, schimbînd tonul. Bună, doamnă; foarte bună! o asigură profesorul, precipitat, iritat adînc de întrebarea asta. Bătrîna tace. Palma ei, făcută căuș, alintă capul cățelușei. Dacă pe mîine, poimîine ar ajunge la noi, spune ea, mai mult pentru sine tot ar fi ceva. Deja, foamea se simte..., deși... alții, în alte condiții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
în coliziuni pe autostrăzi, înconjurate de privitori și polițiști, și prim-planuri cu grilaje de radiator îndoite și parbrize sparte. Multe fuseseră făcute de-o mână nesigură dintr-o mașină aflată în mișcare, arătând contururile defocalizate ale polițiștilor și infirmierilor iritați, certându-se cu fotograful care-i poza din mers. La o primă privire nu se observau figuri umane recognoscibile, dar pe peretele de deasupra chiuvetei metalice de lângă geam se aflau fotografiile mărite a șase femei de vârstă mijlocie. Am fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
într-o gară veche, ce-ți dă senzația unei reveniri, a reocupării timpului și locurilor pierdute, sau o fulgerare de lumini și sunete, ce ți-ar da senzația de a fi viu. S-ar putea ca ochii mei, miopi sau iritați, să fi văzut acest bar (sau „bufet al gării“, cum se mai numește), aburit și confuz, când, de fapt, nu e exclus să fie plin de lumină iradiind din tuburile de culoarea fulgerului, reflectată de oglinzi, umplând toate ungherele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
mult decît se cuvenea mai ales dacă țineai cont că punctul de atracție al seratei se afla în acel moment acolo, în fața lui, unde Balbo și Pangratty zîmbeau și încuviințau ceva ce nu-i ajungea la ureche. Se întoarse ușor iritat, ar fi fost în stare să mustre pe cei care nu-și dădeau seama de înălțimea momentului, Pangratty alături de Balbo alcătuiau cea mai minunată clipă de nesăbuință și noroc. Atunci îl văzu pe Coriolan Popa, subsecretarul de stat de la Ministerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]