205 matches
-
ce acestea se convertesc În contrariu. Un fel de ironie prin reducerea la absurd. Nu este cazul haiku-ului, el este mai degrabă surprins În remarca mai blîndă: "Condiția ironistului și tendențiozitatea discursului său se Împacă greu cu inocența stilistică. Ironistul este un rafinat, cultivă un gen de o supremă eleganță, e spiritual cu gravitate." Chiar dacă este premeditată, ironia haiku-ului este mai delicată. Omisiunea implicării emoționale În haiku beneficiază și ea de de potențialul ironiei textuale. Iar climatul zen În
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
îi explică astfel mecanismul de funcționare: "Semnificatul real (mesajul real) este camuflat de un mesaj literal. Simulând mesajul real, deturnându-l prin ingredientul literal, ironia în pamflet complică structura textului, care apare ca un eșafodaj de enunțuri și artificii ale ironistului"47. Gândită ca modalitate literară operantă în text, ironia își relevă particularitățile atunci când e situată în proximitatea satirei și a parodiei, de care se diferențiază prin anumite particularități. Astfel, satira presupune o ofensivă nedisimulată, direct și explicit asumată, pe când ironia
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
nedisimulată, direct și explicit asumată, pe când ironia presupune tocmai disimularea atacului sub masca diasirmului, a antifrazei, a litotei etc. Satiristul are intenția de a-și flagela public victima, ca o măsură punitivă exemplară de a deconspira și eradica răul, pe când ironistul vizează o discreditare camuflată a țintei, ca joc al inteligenței și expresie a gratuității artistice. Ambiguizând mesajul, ironistul pretinde lectorului anumite abilități de comunicare pentru o decodare corectă a mesajului său, iar prin acest lucru operează virtual o selecție a
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
etc. Satiristul are intenția de a-și flagela public victima, ca o măsură punitivă exemplară de a deconspira și eradica răul, pe când ironistul vizează o discreditare camuflată a țintei, ca joc al inteligenței și expresie a gratuității artistice. Ambiguizând mesajul, ironistul pretinde lectorului anumite abilități de comunicare pentru o decodare corectă a mesajului său, iar prin acest lucru operează virtual o selecție a receptorului pe criterii cognitiv-intelective. Acesta trebuie să cunoască atât contextul și circumstanțele enunțării și, implicit, statutul enunțiatorului în
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
a unei idei"48; așadar, dacă e să admitem aserțiunea ca fiind valabilă, referentul ar putea face diferența. Efectul parodiei este amuzamentul, ilaritatea sau caraghioslâcul (la Arghezi, de multe ori savant) care se adaugă șarjei satiristului sau acțiunii subversive a ironistului, pentru că atât parodia, cât și ironia sau satira sunt surse ale artisticității în textul polemic sau pamfletar. După Jankélévitch, parodiei i-ar corespunde umorul buf și burlesc, precum și o transparență grotescă: "[...] parodia în stil mare nu are gânduri ascunse: pur
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
în scris, prin indici metatextuali. Când aceștia nu există, ironia ambiguizează demersul polemic și pretinde un grad înalt de comprehensibilitate din partea receptorului. O dată în plus, calitatea ironiei determină o selecție a destinatarului pe criterii intelective care traduc, în fond, exigențele ironistului: intelectuală, spirituală, artistică. În discursul polemic, ironia echivalează cu o distanțare strategică față de obiect, adică un tertip care-i permite locutorului să adopte o poziție contemplativă. El se sustrage pentru o clipă turnirului, pentru a executa o reverență gratuită. Percepută
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
și garantul artisticității ei. Din unghi etic, principala finalitate a discursului ironic este demistificarea. Un receptor avizat va putea reconstitui dimensiunea gravă (serioasă) a mesajului ironic și, în funcție de forța de penetrare a acestuia, se va solidariza intelectual și afectiv cu ironistul. Rațional, el va depista impostura, iar emoțional, el va priza indicibilul. Această combinație face din ironie figura predilectă a polemicii literare urbane: nici vehemență în exces, nici violență ostentativă, ea menține discursul în arena deschisă, unde competiția este indisolubil legată
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
prin asteism și diasirm, figurile de bază ale polemicii literare urbane. E un model de pamflet politic care combină ironia prin antifrază și zeflemeaua neagresivă, "glacială și nepăsătoare fața de obiect"255, și care simulează, cu o naivitate perfidă, acceptul ironistului față de deciziile politice ale adversarului său. Doar titlul lasă să se înțeleagă dispoziția ironică a autorului, prin trimiterea la unul din personajele clasice ale literaturii comice din toate timpurile: nebunul. În cel mai general sens, nebunul e definit printr-un
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Golding, Edmund Harris, Beyond Cultural Imperialism. Globalization, Communication and The New International Order, Sage Publications, Londra, 1997. SPRINZAK, Ehud, "Marx's historical conception of ideology and science", în Politics & Society, Vol. 5, 1975. STAN, Gerard, "Interpretarea ideologică văzută ca hermeneutică ironistă. Cazul Popper", în Ștefan Afloroaei (coord.), Interpretare și ideologie, Editura Fundației Academice AXIS, Iași, 2002. TETLOCK, Philip, "Cognitive style and political ideology", în Journal of Personality and Social Psychology, No. 45, 1983. THOMPSON, John B., "Ideology and the critique of
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
ca acele comunități la care gânditorul american raportează problemele amintite mai sus să poată fi contextualizate ideologic, pe aceea ca "vocabularele finale alternative" pe care Rorty le atribuie diverselor comunități să poată fi echivalate ideologiilor sau pe aceea ca "interpretarea ironistă" a lumii înconjurătoare să fie una de natură ideologică. De altfel, acest ultim aspect a fost deja invocat în studiile filosofice recente din literatura de specialitate românească: Dacă nu există decât comunități, și nu omenire în genere, dacă nu există
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
dacă nu există Sens, ci doar înțelesuri construite și instituite în funcție de anumite credințe și dorințe, atunci, evident, o interpretare, când apără interesele unei comunități, indiferent care ar fi aceasta, are mari șanse să fie una ideologică. Într-un cuvânt, hermeneutul ironist nu scrutează înălțimile, ci privește în jurul său" (Gerard Stan, "Interpretarea ideologică văzută ca hermeneutică ironistă. Cazul Popper", în Ștefan Afloroaei (coord.), op. cit., p. 110). 169 Richard Rorty, "Solidaritate sau obiectivitate?", în Obiectivitate, relativism și adevăr. Eseuri filosofice 1, Editura Univers
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
atunci, evident, o interpretare, când apără interesele unei comunități, indiferent care ar fi aceasta, are mari șanse să fie una ideologică. Într-un cuvânt, hermeneutul ironist nu scrutează înălțimile, ci privește în jurul său" (Gerard Stan, "Interpretarea ideologică văzută ca hermeneutică ironistă. Cazul Popper", în Ștefan Afloroaei (coord.), op. cit., p. 110). 169 Richard Rorty, "Solidaritate sau obiectivitate?", în Obiectivitate, relativism și adevăr. Eseuri filosofice 1, Editura Univers, București, 2000, pp. 76-77. 170 Idem, p. 77. 171 Idem, p. 79. 172 Idem, p.
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
Pentru principiul falsificabilității, vezi subcapitolul 6, intitulat "Falsificabilitatea ca criteriu de demarcație" din lucrarea Logica cercetării, ed. cit. 273 Paul Ricoeur, op. cit., p. 284. 274 Cornelius Castoriadis, op. cit., p. 104. 275 Ibidem. 276 Gerard Stan, "Interpretarea ideologică văzută ca interpretare ironistă. Cazul Popper", în Ștefan Afloroaei (coord.), op. cit., p. 102. 277 Idem, p. 103. 278 Idem, p. 113. 279 Pe de altă parte, criticii popperiene i se poate reproșa că, deși a aruncat anatema asupra întregii gândiri utopice, apropiind-o de
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
combativitatea expresă, ceea ce presupune un plus al implicării în sfera socialului 4 și o poziție filosofică și etică izvorâtă din convingeri ferme și principii morale axiomatice: "satiricii judecă și condamnă având siguranța caracterului absolut al adevărurilor așa cum nu procedează nici ironiștii și nici umoriștii, convinși de relativitatea lucrurilor și a limbajului"5. Sarcasmul, varianta extremă, usturătoare a satirei (lat. sarcasmus, gr. Sarkazein [fig.] "a sfâșia prin batjocură", gr. Sarx "carne") se situează la limita comicului și a artisticului. Explicația constă în
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
asociat cu simțul măsurii. Ceea ce sancționează prin subtitlurile și precizările ironice care însoțesc versurile, este, așa cum de altfel remarca și autorul Caragialianei, inconsecvența de la nivelul afilierii programatice a simbolismului românesc. În introducerea la Poemele în proză (în Universul în 1909), ironistul nota: "stadiul actual al evoluțiunii literaturilor națiunilor civilizate este caracterizat prin pornirea, nu! prin școala, nu! prin biserica, dacă ne putem exprima astfel, simbolistico-mistico-enigmatico-chintesentistă, Pontifex Maximus Mauritius Maeterlinckus"88. Ilustrativă pentru tehnica parodierii caragialiene este poezia Cameleon-femeie, subintitulată "sonet decadent
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cauzată de prăbușirea sau pulverizarea idealurilor și, pe de altă parte, condiționarea dispoziției și a manifestărilor ironice de starea de acalmie, de lipsa urgenței vitale 143 care permite expansiunile gândirii libere. Din acest punct de vedere istoria înregistrează generații de ironiști, stimulați de atmosfera de liberă conversație (ca în Atena lui Pericle, Secolul Luminilor, romantismul, epoca modernă) alternând cu generații foarte serioase, pentru care ironia este considerată "un lux". Profetică, în acest sens pare observația lui Caragiale dintr-o scrisoare trimisă
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Hipocrat, hotăra dispoziția sufletească a omului"). Autorul cu talent umoristic îmbină tandrețea cu veselia, gravitatea cu surâsul, convertește spiritul în predică jovială, se erijează în moralist bonom care nu sancționează, ca satiricul și nici nu neagă și polemizează duplicitar, ca ironistul, ci acceptă defectele și viciile drept slăbiciuni inofensive alături de veritabile însușiri, privește așadar lumea prin prisma iubirii și a toleranței, reușind, în esență, să amuze fără să rănească. Între definițiile care nu pot fi acuzate de sobrietate didactică, descoperim la
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de parodiere a high-life-ului burghez reieșind din subtext. Însă în acest joc cu absurdul situațional și tipologic, demascarea are un vizibil efect de bumerang. În romanele realiste ale lui Mircea Eliade, raportul intertextual este sesizabil și în legătură cu tipul "intelectualului". Fin ironist, recunoscut pentru urbanitatea satirei, Caragiale a fixat inimitabil notele specifice ale etopeii acestei categorii în schița Intelectualii. "Capuținiștii"59 preocupați în permanență de "chestiuni arzătoare de estetică, filozofie"60, "inspiratorii, diriguitorii opiniei publice, mai ales când e vorba de mișcarea
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
p. 157, în care face un inventar aproape complet al perechilor de trăsături contradictorii atribuite personalității caragialiene: "În galeria epitetelor, pe lângă "marele" și "maestrul" Caragiale revin cu insistență două: "cinicul" și "lucidul", atunci când nu se reiterează "scepticul", "satiricul", "necruțătorul" și "ironistul lucid", ori de-a dreptul "canalia"[...]; Cel mai comunicativ dintre marii noștri scriitori", cum nota Vlahuță, apare succesiv în amintirile contemporanilor într-o varietate de ipostaze contradictorii, pur și simplu amețitoare: sarcastic și sentimental; sensibil și poltron; generos și avar
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și a publicului cititor. Proza lui V. se individualizează deopotrivă prin tematică și prin viziune, prin procedee și tehnică a scriiturii. Tematic, este ceea ce se numește o „proză rurală”, iar prin viziune și tehnică i-a adus scriitorului renumele de ironist fin, de umorist de calitate, de creator înzestrat cu o „remarcabilă capacitate de invenție verbală”, atent la „plăcerea spectacolului verbal” (Eugen Simion). Tematica e „rurală”, dar spațiul din care se alimentează nu e unul tradițional, imuabil, ci unul în plină
VELEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290480_a_291809]
-
de convingere în opera lui Caragiale. Recentul volum, Caragiale abisal scoate la rampă un personaj cu totul diferit de cel prezentat de exegeții de până acum ai marelui nostru dramaturg; în viziunea lui Theodor Codreanu, Caragiale nu este doar marele ironist al epocii sale, un moralist care stigmatizează cu armele comediei viciile societății în care a trăit, ci și un "raisonnneur" pasionat, implicat afectiv în destinul unei lumi pe care ar fi dorit-o mai bună. Poate chiar era cazul să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
o inversiune semantică: se spune contrariul a ceea ce se lasă a înțelege, presupune un dezacord între cuvinte și împrejurările în care sunt spuse. În Cuvântul de spirit și raporturile sale cu inconștientul (1905), Freud relatează o anecdotă, acum celebră. Un ironist privește portretele a doi frați și pentru a sugera necinstea lor, remarcă: "Nu-l văd pe Mesia.", aluzie la cei doi tâlhari crucificați împreună cu Iisus. În teza sa despre conceptul de ironie, Sören Kirkegaard considera că la baza atitudinii ironice
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
sociale și de normele obișnuite ale conversației. În binecunoscuta sa carte, Teoria râsului (1899), Henri Bergson prezenta ironia ca fiind judecata critică a unui spirit ideal în fața unei lumi care-l decepționează. Vladimir Jankélévitch subliniază și el atitudinea critică a ironistului: "Ironia este neliniștea și viața fără liniște sufletească. Ea ne prezintă oglinda concavă în fața căreia ne înroșim când ne vedem deformați, schimonosiți, ea ne învață să nu devenim propriul nostru obiect de adorație și face ca imaginația să-și păstreze
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
cu Toulouse, distanțele ne- fiind mai mari de două sute treizeci de kilometri între ele. Numele străzii este dat de numele celebrului scriitor francez Alfred de Musset (1810-1857), caracterizat de specialiștii întru ale literaturii ca un romantic, dar și ca un ironist plin de umor, autor de poeme, de proză și de teatru. Între altele, a publicat volumele „Nopțile” (versuri de dragoste), „O seară pierdută” (poeme în care persiflează mediocritatea burgheziei), „Lorenzaccio” (piesă scrisă în manieră shakespeareană), „Să nu spui vorbă mare
ALTE ?NT?MPL?RI LA APA CORR?ZE by VASILE FILIP () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83173_a_84498]
-
textul poetic accentul să cadă pe "relevarea fotografică a amănuntelor, [pe] descrierea de dragul descrierii, [pe] sarcina psihologică grefată artificial gesturilor nesemnificative"263. Jocul între gravitate și persiflare se reia și la Emil Brumaru care reconstituie familiarul cu o solemnitate de ironist: " În magazii cu șobolani bătrâni/ Unde îți intră orele-n plămâni/ Mă preumblam c-o dulce gravitate/ Pe lângă pompele de flit stricate./ Cutii cu cremă neagră pentru ghete/ Sufletul pur știau să mi-l desfete/ Și mă-mbătau cu-aroma
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]