744 matches
-
textele sale (zece rânduri, dintre care primul poate fi și titlul poemului) îi atestă identitatea de poetă, ceea ce și contează. Ideea de florete induce starea de competiție, confruntare cu sine, sau în interiorul unui cuplu de forțe (masculin-feminin) ce se înfruntă, iscodesc, suspectează, poetei revenindu-i rolul asumat de a focaliza prin metafore tăioase fisura: ,iarna ne-aruncă priviri/ câini de gheață se dau la picioare/ un alb mai puțin mătăsos/ o privire necruțătoare/ râsul tău obez/ își scutură pântecele/ în sus
Cuplul în iarnă by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/10781_a_12106]
-
ne-a prins despărțirea,/ a fost un mesaj din înalt,// eram două pietroaie,/ una în capul celuilalt,// punem urechile pe ceață,/ ce inimi, decolorate bătăi,/ din stelele noastre/ făcurăm și steaguri,/ cu ciucuri și zurgălăi,// doamnă, ce mai gîndiți,/ ce iscodiți,/ nefericiții par fericiți..." (Urechile pe ceață). Trăsătura de căpetenie a versurilor lui Ion Davideanu rămîne cea, de cînd lumea, a individului cu vocație de artist: inadaptarea la un mediu față de care, minoritar printr-o sensibilitate intrinsecă, reacționează printr-o prezență
Lucrătura versului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10985_a_12310]
-
o deschidere spre zări exotice, care-i alină simțămîntul că fenomenele familiare ,se rostogolesc în praf", că el însuși, ,se apropie de marginea ființei". Dovadă că universul cuprinde ,ținuturi absconse", zone expiatoare prin farmecul necunoscutului, în măsură a ne regenera: , Iscodeam adîncul în Peștera Bolii. Cerul de gheață/ Și de pămînt/ Semăna cu fundul oceanului Atlantic.// Iscodeam adîncul și el se retrăgea/ Prin fața ochilor trepte uriașe în pîntecul/ De piatră al unui glob scufundat/ Cineva bătea cu ciocănașe de lemn/ în
Simbolismul rustic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11032_a_12357]
-
că el însuși, ,se apropie de marginea ființei". Dovadă că universul cuprinde ,ținuturi absconse", zone expiatoare prin farmecul necunoscutului, în măsură a ne regenera: , Iscodeam adîncul în Peștera Bolii. Cerul de gheață/ Și de pămînt/ Semăna cu fundul oceanului Atlantic.// Iscodeam adîncul și el se retrăgea/ Prin fața ochilor trepte uriașe în pîntecul/ De piatră al unui glob scufundat/ Cineva bătea cu ciocănașe de lemn/ în pîntecul balenei albe" (Cîntec despre substanță). Ori: ,Murmurul sării întîlnind pămîntul/ Carapacea sub care e ascuns
Simbolismul rustic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11032_a_12357]
-
rupte din ireal. Ne oprim într-un salon inundat de flori, dar ciudat nici o fereastră nicăieri! Draperii grele de pluș acoperă pereții... încăperea pare dominată de pianul ce se află așezat lângă un imens gramofon. Decor? Poate. Renunț să mai iscodesc încăperea. O privesc pe EA. Abia acum îmi dau seama de ceea ce reprezintă; îi spun că nu vreau să o mai părăsesc; rămân cu ea pentru totdeauna; nu mai mă interesează nimic altceva. Totul pare un vis. O întreb dacă
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/86_a_359]
-
în tihnă. Consider că a fost un mare noroc, fiindcă pe atunci accepta să primească tot mai puține vizite ale unor ziariști sau cercetători ai vieții și operei lui. În cei peste douăzeci de ani de petrecuți citindu-l și iscodindu-i viața, nu-l văzusem niciodată în carne și oase, și în cele două sau trei rânduri în care aș fi putut s-o fac am hotărât să mă abțin. Explicația e simplă și ține de un fel de solidaritate
Interviu cu Dasso Saldívar „Am devenit un cititor fervent al Veacului de singurătate“ by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/3059_a_4384]
-
joi, la prânz, la întâlnirea cititorilor revistei „Alecart” cu scriitorii Petru Cimpoeșu și Jean Mattern. Sala Cinematografului Arthouse Central nu doar că era plină ochi, dar vibra de energie, elevii erau într-un dialog real cu scriitorii din fața lor, îi iscodeau, voiau să știe despre cărțile lor, despre cum le-a venit ideea să creeze cutare scenă sau cutare personaj, și se vedea foarte bine că nu-și învățaseră „poezia” de acasă, chiar erau implicați în eveniment de-adevăratelea. Am auzit
Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași: prima ediție, un succes by Luminița Corneanu () [Corola-journal/Journalistic/3086_a_4411]
-
deschide romanul e un epigraf extras din Nietzsche și se referă la "planeta pe care unele viețuitoare inteligente au descoperit rațiunea". Dar clipa superbă n-a durat mult, planeta a înghețat și "viețuitoarele inteligente trebuie să piară...Cum de nu iscodește cineva un astfel de basm?", se întreabă filosoful. Aderca îndrăznește să-l "iscodească" vizionar. întreg romanul e un răspuns. Epigraful, ca semn cultural al conținutului romanului, nu e interpretat și nici măcar amintit de Călinescu, ori de Crohmălniceanu, care reformulează titlul
Avatarurile unui roman by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Memoirs/11979_a_13304]
-
pe care unele viețuitoare inteligente au descoperit rațiunea". Dar clipa superbă n-a durat mult, planeta a înghețat și "viețuitoarele inteligente trebuie să piară...Cum de nu iscodește cineva un astfel de basm?", se întreabă filosoful. Aderca îndrăznește să-l "iscodească" vizionar. întreg romanul e un răspuns. Epigraful, ca semn cultural al conținutului romanului, nu e interpretat și nici măcar amintit de Călinescu, ori de Crohmălniceanu, care reformulează titlul (Orașele scufundate, 1966), mărturisind că aceasta ar fi fost voința autorului, în eventualitatea
Avatarurile unui roman by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Memoirs/11979_a_13304]
-
furou și cu zorzoanele astea de aur pe tine arăți minunat! - și o cuprinse cu voluptate în brațe. - Mi-ar plăcea să facem dragoste plini de podoabe! - Ca o adevărată prințesă! - și se rostogoliră peste așternut... În săptămâna următoare îl iscodi pe șef cu privire la modul cum a reușit patronul să cumpere atâtea utilaje și să plătească forța de muncă din banii săi. - Ehe, tinere! Este privatizat! A demarat o mică afacere acum câțiva ani. Fiind om serios a atras forță de
XII. PARADIS ÎN INFERN de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1419 din 19 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/384620_a_385949]
-
se poate?” îi replicase aceasta din urmă într-un limbaj codificat, în parte doar de ele înțeles. Cea cu voce de sergent era infirmiera. Cu lenjeria împăturită pe mână, acoperise cu statura ei masiva intrarea în salon și în timp ce vorbea, iscodea cu ochii ei neastâmpărați ca două veverițe pacienta nou venită. Apoi se îndreptase cu o mișcare autoritară către ea: „ hai, ne dăm jos din pat să-l schimbăm”. Fără niciun cuvânt, Sonia se dăduse jos din pat, așteptând ca infirmiera
REFLEXII de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2078 din 08 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383837_a_385166]
-
-mi umedă se zvânta la soare, Umbră și lacrima, prelungite nesfânt. Mă mângâie noaptea cu-n semn de-ntrebare - Poveste de dragoste... sau vorbe în vânt? Moartea cu cearcăne sade pe vine, Mesteca o floare de mac între dinți. Mă iscodește dacă știu despre tine - O mint ca-nainte, că suntem cuminți. Nu te iubește! îmi râde pocita. Mai pleacă-n sictir, mă răstesc îmbufnat. Dar sunt sfâșiat de o jale mocnita Și ard că s-o-njur, si ard ca
POEME DIN CUMPĂNA VIEŢII de DANIEL IONIŢĂ în ediţia nr. 1794 din 29 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383153_a_384482]
-
Acasa > Poezie > Oglindire > UN CHIP Autor: Dorel Dănoiu Publicat în: Ediția nr. 1838 din 12 ianuarie 2016 Toate Articolele Autorului Un chip de Dorel Dănoiu Irisuri ce iscodesc atente admiră o imagine afișată născând noian de sentimente și tulbură ființa toată Un chip privind . Frumos și anonim. La întrebarea pusă-n gând,firește, doar un răspuns am vrea să știm: EA,a iubit vreodată,sau iubește ?! Cu zâmbetul
UN CHIP de DOREL DĂNOIU în ediţia nr. 1838 din 12 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383188_a_384517]
-
toate cafenelele că l-a zărit - în vreo două rânduri - dând târcoale casei mele! Imaginație înfierbântată, crede că viața e ca-n cărți; și-apoi, ce căuta scribul ăsta, noaptea, să bată, dintr-odată, drumurile, departe de bârlog? Cred că iscodește. Diseară, vor fi dublate gărzile; vor împușca, după prima somație, pe oricine dacă nu se va supune. Trebuie curmată repede istoria asta. Oricum, nu e vorba de Astrolog, i-a pocnit capul ca o nucă; zăpăcise lumea de tot. Trăncănesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
multe în ultima vreme, se simte o încordare. Asta e părerea lui de funcționar stupid și fricos: se gândește cum să-și păzească scaunul, capul - fiindcă multe s-ar rostologi, odată cu al meu -, încearcă să-mi intre sub piele, mă iscodește, totodată. Nu mi-e frică de cei din Stațiune. Mă păzesc doar pentru că oala acoperită nu dă musca-n ea, o chestie de principiu; un proverb la îndemână, nu? De ce m-aș teme? Oamenii vor asculta totdeauna de Ordonanțele mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
că se urcase pe gardul Domeniului. Dacă va scăpa cu zile, va fi judecat. Inspectorul venit din Capitală a stabilit că Șeful Gărzilor Reunite e dator să asigure celor din donjon protecție. Acesta a înțeles supraveghere. Străjile instalate mai mult iscodesc înăuntru decât în afară... Un necunoscut, care s-a recomandat drept mesager al Castelanului, i-a solicitat Magistratului o întrevedere de un sfert de ceas. „E bine că sunt căutat”, și-a zis apărătorul legii. Nu a fost bine. „Castelanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
se cutremurase, ca și când s-ar fi găsit pe punctul de a se prăbuși la rândul său. — Au folosit din nou drăcia aia, frate! zise unul din cei doi bărbați aflați Înăuntru, ridicându-se anevoie de la pământ și dând fuga să iscodească, prin deschidere, la proporțiile dezastrului. Zidul nu va mai ține multă vreme. Celălalt rezistase zguduirii apucându-se de greoaia masă de stejar pe care se pregătise să scrie ceva. În mod mecanic, Își scutură de pe haine fragmentele de var, În timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Îi arătă spre una din băncile aflate lângă perete. Trupul lui Ambrogio zăcea complet despuiat, În parte ascuns vederii de cineva care stătea lângă el, aplecat să observe. Pentru o clipă, Dante se gândise că unul dintre muribunzi Încerca să iscodească pe chipul mortului propriul său viitor cumplit. Dar veșmintele sale deschise la culoare nu păreau să fie zdrențele sfâșiate sau lințoliile În care erau Înfășurați ceilalți. Acesta purta uniforma Artei medicilor. Era cineva din lumea celor vii, sub sutana lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
pentru a ataca din nou. — Și apoi, ce te-a adus În aceste Încăperi, În afară de perfida dorință de a ofensa sacra noastră persoană? — De ce se interesează Biserica de uciderea meșterului mozaicar? De ce v-ați trimis zbirul, pe Noffo, să Îi iscodească rămășițele? replică Dante, la rândul său cu un glas Întretăiat de gâfâială. Cardinalul avu o mișcare bruscă de nerăbdare. Nu am nimic să Îți explic. Sfânta Biserică romană măsoară ceasul binelui și al răului, răspunse el cu un aer de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Își dădea seama Încotro Îl purtase, căci zărea În depărtare prăvălia spițerului. Văzând-o cum Își Încetinește pașii, se opri. Pentru prima oară o zări uitându-se În jur, ca și când ar fi fost Îngrijorată că cineva i-ar fi putut iscodi mișcările. Din fericire, chiar În momentul acela trecea o căruță Încărcată cu butoaie, ascunzându-l. Când vehiculul trecu mai departe, ea dispăruse În interiorul prăvăliei. Dante șovăia dacă să o urmeze, sau dacă să o aștepte să iasă, iar apoi să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
vârful căruia, pe o scândură bine geluită, stătea scris cu frumoase litere chirilice: „Arde-mă, dar dă-mi un galbân”. — Noroc, faraoane! - zise spătarul Vulture. — Bună să vă fie inima, conașule! - răspunse liniștit țiganul. — Al tău e jilțul ista? îl iscodi spătarul. — Eee - făcu celălalt - dacă era al meu de mult l-aș fi vândut. Ce să fac eu cu asemenea jilț? Nu-i al meu, e-al boierului. — Și boierul te-a pus să șezi în el, aici, în crucea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
199 LA PALAT Pe cât se apropia de curtea domnească, pe atât lui Barzovie i se strângea inima: cum îl va primi oare Râmza-Pașa? Va încuviința el această a doua suire în Scaun? E drept că doi boieri trimiși înainte ca să iscodească ce gândește turcul se-ntorseseră cu vestea că Barzovie e binevenit, dar niciodată nu se putea ști ce se-ascunde în dosul vorbelor unui pașă. Dacă totul nu-i decât o cursă, iar Sima-Vodă stătea ascuns în vreo cămară, așteptând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
strecurat peste prag fără să aprind lumina. Din antreu se putea vedea sufrageria În capătul culoarului și masa Încă pregătită de sărbătoare. Prăjitura era tot acolo, neatinsă, iar vesela aștepta În continuare cina. Silueta tatei se contura nemișcată În fotoliu, iscodind de la fereastră. Era treaz și rămăsese În costumul de oraș. Volute de fum se Înălțau leneș dintr-o țigară pe care o ținea Între arătător și inelar, ca și cînd ar fi fost o unealtă de scris. De ani de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
bilete roz, drept dovadă. — Păi, atunci cobor, am zis eu. Fiindcă n-am mărunți. — Cum doriți. Dar așteptați pînă la stația următoare, că eu nu vreau accidente. Tramvaiul urca aproape În ritmul unei plimbări, mîngîind umbra șirului de arbori și iscodind peste zidurile și grădinile unor locuințe asemenea unor castele, pe care eu mi le Închipuiam populate cu statui, fîntîni, grajduri și capele secrete. M-am aciuat pe o latură a platformei și am deslușit silueta turnului de la „El Frare Blanc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
drum. O poartă mare din fier forjat acoperită de iederă și de frunze uscate o păzea. Profilată printre bare, se Întrezărea o portiță Închisă zdravăn. Deasupra zăbrelelor, În prelungirea unor șerpi de fier negru, stătea numărul 32. Am Încercat să iscodesc interiorul proprietății de acolo, Însă abia dacă se zăreau muchiile și arcele unui turn mare și Întunecat. O dîră de rugină sîngera din orificul Încuietorii de la portiță. Am Îngenuncheat și am Încercat să obțin o vedere a curții interioare din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]