533 matches
-
de‑al doilea text nu ar putea fi identificat cu exactitate. Hipolit vede aici profeții clare despre domnia și figura Anticristului, inaugurând astfel o lungă tradiție exegetică. Ulterior, Origen va atribui mai multe versete nu lui Anticrist, de a cărui istoricitate se îndoia oarecum, ci, pur și simplu, diavolului. Al treilea fragment, din Iezechiel, denunță imensul orgoliu al regelui Tyrului, amintind, spre sfârșit, numele lui Daniel: „Socoți că ai o inimă ca a lui Dumnezeu. Ești oare mai înțelept decât Daniel
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
grup făceau parte: Albert Eichorn, Hermann Gunkel, Ernst Troeltsch, Wilhelm Rede (Cf. „Introducerii” lui Frankfurter, p. V.). Cu toate că lucrarea lui Bousset este în mare parte depășită, ea păstrează o valoare intrinsecă datorită faptului că aduce în discuție, pentru prima dată, istoricitatea „legendei” anticristologice, inserând‑o într‑o anumită tradiție mitologică și religioasă. . Cf. observațiile foarte pertinente făcute de G. Jenks în Origins..., capitolul „The question of the Antichrist myth”, pp. 1‑24. Jenks prezintă aici, într‑o manieră clară și concisă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
dimensiuni ale vieții individuale: a) viața individuală ca eveniment pur biologic, constând din transformarea constantă a organismului legat din punct de vedere temporal de o serie de „vârste-epoci” și de „vârste critice”, de criză; b) viața individuală în sensul de istoricitate interioară personală (conștiință, experiență, aspirații, realizare, decizii, activitate, schimbări intervenite, relații interumane etc.). Viața individului se constituie din succesiunea unor etape de dezvoltare, evoluție, maturizare și declin psihobiologic și socio-cultural. Viața este alcătuită însă și din aspectul exterior al existenței
Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
de altă parte, temperarea, închiderea retoricii slobode, tumultuoase a anilor ’60. Deși una sau două trăsături apar la el (în special ponderea borgesiană a livrescului, cu baza în lirica germană), poetul e prin excelență contraexemplul de autor care participă la istoricitatea unui moment literar. Singular și egal cu sine, asemenea lui Leonid Dimov sau lui Mircea Ivănescu (fără a avea însă influența acestuia din urmă), Magistrul - cum a fost supranumit - are un vag aer de familie cu poezia unor cerchiști precum
URSACHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290386_a_291715]
-
TR, 1986, 31; Valentin F. Mihăescu, „Stăpânirea de sine”, LCF, 1986, 42; Romul Munteanu, Poezia și proza, FLC, 1986, 52; Liviu Petrescu, Povestea magului, ST, 1987, 8; Marian Papahagi, Întoarcerea zeilor, TR, 1987, 33; Holban, Profiluri, 345-356; Constantin M. Popa, Istoricitate și mitologie, LCF, 1988, 30; Tuchilă, Privirea, 52-66; Valentin F. Mihăescu, Le Modèle et l’image, REVR, 1989, 2; Simion, Scriitori, IV, 414-435; Nicolae Baltă, Mitul actualizat, CC, 1990, 1; Ioan Holban, Emisferele de Magdeburg, CRC, 1990, 15; Ion Buzera
URICARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290379_a_291708]
-
de dezvăluire a proceselor tainice din adâncurile fiecărei ființe umane. Teoria curriculumului a asimilat conceptele tradiționale ale hermeneuticii fenomenologice: conștiință, dialog, phronensis, interpretare, comunitate, limbaj; de asemenea, s-a îmbogățit cu concepții ale exegeților heideggerieni Gadamer, Rorty și Bernstein: teoria istoricității culturii și vieții umane; teoria rădăcinilor adevărului; teoria originilor cunoașterii; teoria moralității practice ș.a. Teza esențială a hermeneuticii fenomenologice - „înțelegerea nu poate fi niciodată frânată sau separată de situația socială/culturală concretă” - a fost asimilată de teoria curriculumului fără modificări
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
e vorba de o lirică mistică în înțelesul comun, ci de o poetică mistică. Cealaltă carte, Aurea saecula, conține în titlu o superbă ironie cu țintă politică, dar are, ca miză de profunzime, un conținut existențial cu totul străin de istoricitate. Se produce acum o „întoarcere acasă”, universul poetic, ce amenința să se pulverizeze în abstract și simbolic, își recapătă consistența, emoția se încarcă de senzualitate, lumea se umanizează: „gust vinul ceresc și asupră-mi coboară/ bucuria celui care se-ntoarce
POPEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288921_a_290250]
-
temei tinde să se înscrie unei scheme circulare: aservire - răzvrătire - conciliere. După ce schițează „preistoria temei”, autorul propune, în capitolele Amurgul zeilor, Răul de timp și Stăpân și slugă, o „analitică a modelului”, a circularității. Studiu tipologic, dar care nu evită istoricitatea, Romanul condiției umane are în atenție opere reprezentative ale modernității, aparținând unor scriitori ca Dostoievski, Marcel Proust, Lev Tolstoi, Thomas Mann, James Joyce, André Malraux, Albert Camus, Franz Kafka, Jean-Paul Sartre. În demonstrație sunt cuprinse și opere literare românești, de la
PETRESCU-9. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288788_a_290117]
-
al disciplinelor naturii. Orice obiect poate, în principiu, să fie considerat dintr-o perspectivă sau alta:din punct de vedere nomologic, al legilor generale care îi modelează comportamentul, sau ideografic, ca descriere a sa drept realitate unică, individuală, caracterizată prin istoricitate. Filosoful și istoricul român A.D. Xenopol a exprimat poate în modul cel mai clar și mai acceptabil, din punctul de vedere al unei viziuni științifice și filosofice moderne, lipsită de amprenta idealist-subiectivă neokantiană, această idee sub forma celebrei distincții între
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
teoria intervalelor se relevă a fi neverificabilă. Așa cum a remarcat, mai târziu, Raymond Aron, căutarea unor legi În ritmurile sau ciclurile istoriei intră În contradicție cu caracterul specific al istoriei Însăși ca știință a singularului: „Pe măsură ce se cere mai multa istoricitate, legitatea tinde să dispară, pentru că, În ultimă instanță, devenirea este unică și ireversibilă și, prin definiție, nu presupune legi tocmai pentru că ea nu se reproduce” (Aron, 1948/1981, 299). În căutarea unui punct de plecare pentru noi cercetări care să
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
un eveniment singular: deși conștiința unei generații este vizibilă și distinctă, În raport cu referentul temporal, generația nu are o existență socială autonomă, ci e fundamental eteronomă. Pentru a Înțelege geneza și dezvoltarea conștiinței de generație, trebuie recunoscută axioma heideggeriană potrivit căreia istoricitatea este inerentă condiției umane: această istoricitate corespunde facultății indivizilor de a se situa Într-o societate ce are o istorie, un trecut și un viitor care Îi depășește și În care ei sunt implicați. Fiecare generație se produce fără să
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
generații este vizibilă și distinctă, În raport cu referentul temporal, generația nu are o existență socială autonomă, ci e fundamental eteronomă. Pentru a Înțelege geneza și dezvoltarea conștiinței de generație, trebuie recunoscută axioma heideggeriană potrivit căreia istoricitatea este inerentă condiției umane: această istoricitate corespunde facultății indivizilor de a se situa Într-o societate ce are o istorie, un trecut și un viitor care Îi depășește și În care ei sunt implicați. Fiecare generație se produce fără să se cunoască și se definește În raport cu
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
vol. I: Încercare asupra filosofiei tradiționale, vol. II: Tratat de ontologie, București, 1981; Trei introduceri la „Devenirea întru ființă”, București, 1984; Scrisori despre logica lui Hermes, București, 1986; Cuvânt împreună despre rostirea românească, București, 1987; De dignitate Europae, București, 1988; Istoricitate și eternitate, îngr. și pref. Mircea Handoca, București, 1989; Rugați-vă pentru fratele Alexandru, București, 1990; Jurnal de idei, îngr. Thomas Kleininger, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu și Sorin Vieru, București, 1990; Eseuri de duminică, București, 1992; Simple introduceri la bunătatea
NOICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288472_a_289801]
-
scena istorică. Societățile particulare, de tipul statelor naționale sau al comunităților etnice, teritoriale sau culturale, indiferent de poziționarea lor geografică sau istorică, riscă să fie topite într-o societate universală indistinctă și atotintegratoare. Istoria riscă să fie transformată într-o istoricitate ce se autorealizează în mod evolutiv. Duratele lungi riscă să ascundă hiatusuri istorice cu efecte tulburătoare în devenirea ordinii sociale sau să releve o notă de superficialitate în desemnarea unor traiectorii presupuse. Astfel de capcane, odată conștientizate, le prezint cu
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
apar roluri noi, schimbătoare, prinse în fluxurile asumării și mai ales ale combinațiilor diverse. Combinațiile sunt adeseori eclectice, îmbină roluri prescrise normativ cu roluri create ad-hoc, ca produse ale inițiativei personale în cadrul deschiderilor sociale. Memoria socială și interpretarea subiectivă personală, istoricitatea semnificării și creativitatea interpretativă se intersectează și generează combinații, preiau semnificații vechi și propun unele noi pentru a conferi un sens vieții personale eliberate de constrângerile exterioare. Altfel spus, individul își caută și, când descoperă, afirmă identitatea prin rolurile asumate
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
schimbă constant, făcând mai evidentă dinamica sensurilor. Două fisuri esențiale devin net vizibile acum în matricea universaliilor. Una este antinomia dintre normă și originalitate, cealaltă produce denivelări cronologice ce își vor afla debușeul în polaritatea vechi-nou. Prin breșa formată, conștiința istoricității pătrunde în câmpul literelor, antrenându-l în mecanismul dialecticii actual-perimat și supunându-l mareelor ciclice ale revizuirilor valorilor. Față de momentele anterioare, clasicismul și barocul nu aduc mișcări spectaculoase. Spiritul pasional care animase anterior viața ideii se stinge. Câmpul noțional al
MARINO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288040_a_289369]
-
atunci munca savantului nu trebuie niciodată disprețuită. Dovada clară a acestei exigențe este opera lui Mircea Eliade (1907-1986) căruia, din altă perspectivă, autorul îi dedică un superb eseu. Unei religii care proclamă chiar în actul revelației o anumită Heilsgeschichte faptul istoricității nu-i poate fi indiferent. Oricât de dificilă ar fi asimilarea deconcertantelor sale monumente de realitate, întâlnirea cu trecutul reprezintă o obligație pentru orice conștiință trează. Înțelegerea configurației polimorfe a experienței sacrului în istoria umanității ar putea solicita acel tip
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
povestea Evangheliei continuă să fie spusă și ascultată este Liturghia Bisericii. Teologia narativă cere ca istorisirea poveștii revelației lui Dumnezeu să cuprindă atât kerygma apostolică, cât și dogma Bisericii. Întemeierea dogmelor nu se poate dispensa de recursul - complementar, firește - la istoricitate. Este imposibil de acceptat un discurs despre Sfânta Treime fără aproprierea subiectivă a revelației lui Hristos, percepută ca punct de acumulare a istoriei mântuirii. Sarcina teologilor este doar aceea de a putea transmite și de a interpreta semnificațiile acestei „metanarațiuni
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
recensământ pentru ca Fiul lui Dumnezeu să se nască în Bethleem, împlinind astfel prorocia (Luca 2, 1-7). Logica divină a oportunității (kairos) se poate folosi de momente de o aparentă irelevanță. Summa summarum, Evanghelia nu ignoră, deși depășește noțiunea grecească de „istoricitate”. Cum arată însă relația creștinilor cu alteritatea și spectrul uman al totalității? De la început, orice competențe culturale erau motivate în Biserică mai ales de ambiții apologetice. Într-un fel legitim, cunoașterea - primă expresie a iubirii - devenise un indispendabil instrument misionar
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
răsăritenii au cunoscut și blocajul psihologic în fața realității istorice. Poate că până în secolul al XVIII-lea, când s-au născut în Occident științele comparației (de la istoria religiilor la critica literară), mediile teologice și filozofice receptau încă nefavorabil conceptul modern de istoricitate 1. Vor ceda mai întâi protestanții, care se arată gata să pornească în căutarea „istoricului Iisus”, chiar împotriva tradiției. Din punct de vedere religios, rezultatul va fi deconcertant, accentuând relația de falsă tensiune (dar cu dificile urmări) între „știință” și
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
a culturilor și civilizațiilor, încercarea istoricului englez este simptomatică. Mai mult decât azimutul teologic al lui Toynbee, odiseea culturală parcursă de Mircea Eliade - și încununată de trilogia Istoria ideilor și credințelor religioase (1978-1984) - confirmă viziunea exprimată de școala germană despre istoricitate ca orizont indepasabil al cunoașterii existențiale a omului modern. După J.G. Herder (1744-1803), W. Dilthey (1833-1911) și M. Heidegger (1889-1976), hermeneutica fenomenologică din școala lui H.-G. Gadamer (1900-2002) a confirmat efectivitatea conștiinței istorice prin analiza limbajului ca mediu al
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
reale. Este fără îndoială meritul comunitarismului că nu cedează tentației regresive care animă mai toate pledoariile în favoarea comunității: comunitarismul nu se întoarce la comunitate, ci merge înainte către ea. Totuși, o asemenea perspectivă temporală nu ia cu adevărat în seamă istoricitatea experienței umane: trecutul nu prea contează, din prezent sunt selectate mai ales exemplele convenabile, iar viitorul este conceput pe baza unei idealiste rupturi morale între ceea ce știm despre om și ceea ce ne dorim ca acesta să fie. Astfel, dacă examinăm
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
fapt întristător la un om de inteligența și acuitatea sa analitică, Bloom se aliniază tuturor filozofilor care resping științele istorice în numele unei pretinse perenități transistorice a valorilor și ideilor. Nu pot intra aici în detalii, deși ar merita, fiindcă neînțelegerea istoricității - adică a ceea ce este cu adevărat istoric în istorie - îl determină pe Bloom să emită mai multe judecăți eronate de-a lungul cărții, inspirate de preferința sa declarată cu seninătate pentru anumite forme culturale și anumite idei considerate eterne, deși
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
adevărat istoric în istorie - îl determină pe Bloom să emită mai multe judecăți eronate de-a lungul cărții, inspirate de preferința sa declarată cu seninătate pentru anumite forme culturale și anumite idei considerate eterne, deși nici ele nu pot scăpa istoricității, fiind ale unui anume timp-loc; rațiunea ultimă a atașamentului bloomian pentru cultura - și, în genere, lumea - elină nu poate fi în nici un caz această pur și simplu banală prejudecată a filozofilor „fără organ” pentru istorie. Altele trebuie să fie argumentele
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
înalte și mai personale inițiative ale geniului creator. Instanța supremă, cea care dă măsura tuturor lucrurilor, nu este rațiunea pretins universală, ci o formațiune istorică. Subiectului transcendental și subiectului moral autonom al universalismului raționalist i se opune afirmarea unicității și istoricității ireductibile a structurilor intelectuale și spirituale. Ca realități istorice unice, irepetabile, acestea pot fi comparate cu organismele. Unul din cercetătorii reorientării istoriste a gândirii, care a căpătat contururi clare încă în epoca lui Kant și Goethe, caracteriza astfel conflictul ei
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]