299 matches
-
universul la o scară suficient de mare, iar "ipoteza Dumnezeu" a fost mai curînd negată de știință. În cel mai bun caz, Dumnezeu a fost înțeles ca o ființă, cînd, de fapt, El este Ființa, realitatea ultimă, personală, potrivit tradiției iudeo-creștine. El nu este separat de lumea noastră, nu este un "Alt-Cineva", ci e viu și continuu lucrător în creație, în noi și cu noi, din dragoste nesfîrșită. Asta face ca El să poată fi descoperit pe cale științifică. Cum spunea Sf.
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
fizic al învierii individuale constă afirmă Tipler în emularea persoanelor decedate în calculatoarele viitorului îndepărtat. Așadar, fiecare dintre noi va trăi din nou "într-un Cer nou și un Pămînt nou". Spre deosebire de greci, care credeau doar în nemurirea sufletului, tradiția iudeo-creștină și islamică își manifestă și credința în învierea și îndumnezeirea trupului, foarte aproa-pe și de ceea ce se crede în daoism și hinduism. Expresia Sfîntului Pavel, de "trup spiritual", descrie bine modul cum vede fizica învierea trupului, adică simultan materială și
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
în secolul al III-lea... O parte le permite lycienilor să construiască o fântână publică la Zorban, la câțiva kilometri de Oenoanda. Dacă tot nu s-a instaurat paradisul grec pe pământ, niște nevrozați pun la cale edificarea unui paradis iudeo-creștin în cer și transformă existența în drum al crucii, în ispășire. Negustori de pește, dulgheri, călcători de postav, tăbăcari se cocoață pe cadavrul filosofiei grecești și triumfă pe ruinele Antichității elenistice. Particularitatea lor? Își transformă ura față de ei înșiși în
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
escamotarea practicată de învingătorii idealiști 49; incapacitatea filosofilor de a practica o istoriografie corectă 8-9; istoriografia dominantă (o istorie fără autor 8-9; reluarea erorilor și a aproximațiilor în istoriografie 9-10; o istoriografie platoniciană 11-12, 14, 49-50, 103-104, 209-210; o istoriografie iudeo-creștină 11-12; o istoriografie hegeliană 12-13; istoria învingătorilor idealiști 12-14, 27-28); o istoriografie subalternă (a ateismului 210, 271-272; a atomismului 210; cirenaică 27, 105; a hedonismului 27-28, 41, 109-110; a materialismului 209) personaj conceptual - Aristip și Diogene 104; Grădina 211; în
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
unui Înger (9.12.6.-8), cristologia Logosului, cunoscută și drept cristologia „Înaltă”, devine pe la Începutul secolului al II-lea mai influentă decît toate alternativele ei. Nu toate aceste alternative erau ipostazice. La Început a existat și o cristologie „joasă” iudeo-creștină, care Îl considera pe Cristos drept om și profet. Irineu din Lyon descrie pe Îndelete această opțiune sub numele de „ebionism” și o denunță 26. Din ea s-a dezvoltat soluția „adopționistă”, potrivit căreia Isus s-a născut ființă umană
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
teologiei incarnaționiste din vremea lui Origen, cărora li se răspunde indirect prin formula sa de credință. Un curent Îl reprezenta adopționismul sau psilantropismul, care Îl considera pe Cristos un om ca toți oamenii (psilos anthropos). Adopționismul se dezvoltase din ebionismul iudeo-creștin denunțat de primii Părinți ai Bisericii 38. Potrivit lui Ipolit (VII.35), părintele adopționismului a fost un oarecare Teodot, negustor de piei din Constantinopol, care a mers la Roma În jurul anului 190. El susținea că Isus Cristos a fost un simplu
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
de o abordare mai serioasă și În legătură cu ea a fost menționat și titlul romanului lui Philip K. Dick, The Divine Invasion 49. Privit mai Îndeaproape, romanul ne dezvăluie că Dick s-a inspirat Într-adevăr din literatura apocaliptică evreiască și iudeo-creștină (În special din Viziunea lui Isaia)50, Însă romanul său, care descrie coborîrea lui Dumnezeu pe pămînt prin traversarea Întîiului cer, controlat de trupele Vrăjmașului Beliar, și Întîlnirea dintre Dumnezeu și Înțelepciunea lui În spațiul unei grădinițe de copii 51
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
să ducă mâncarea la gură și deci să-și dobândească independența. Un astfel de vis pune în discuție libertatea, autonomia subiectului, dar și ajutorul exterior de care dispune („a merge cot la cot”). Carne Carnea simbolizează corpul senzual. Conform tradiției iudeo-creștine, poartă povara păcatului. Pune în discuție instinctele, nevoile sexuale și dorințele carnale ale subiectului. Poate fi identificată și în imaginea cărnii care se mănâncă (vezi A mânca) Păr Simbolistica de o mare bogăție, interpretarea depinde de scenariu și urmează una
[Corola-publishinghouse/Science/2329_a_3654]
-
Abia după ce au fost alungați din Ierusalim și și-au stabilit capitala la Antiohia, cei care credeau în învățătura lui Hristos au fost numiți creștini. Finalizarea textului Bibliei ebraice în jurul anului 150 d.Hr. a fost, printre altele, consecința controversei iudeo-creștine. Creștinii și evreii nu citeau aceeași Biblie. O cercetare a pasajelor din Vechiul Testament care se regăsesc în Noul Testament dă mărturie nu numai despre un „canon” mai larg, dar și despre alte „texte” decât cele „canonizate” de Biblia ebraică. Apoi, în funcție de
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Al. George, Anton Dumitriu, Vasile Lovinescu etc. Angelo Morretta își propune și reușește, în baza unei incredibile osârdii cărturărești, dar și a experiențelor directe (zece călătorii în India), să aducă temeinice argumente în favoarea obârșiilor comune ale celor două mari civilizații, iudeo-creștină și indiană, pledând pentru recuperarea sinonimiei pierdute între Cuvânt și Viață, între Spiritul electiv al omului și interioritatea elocventă a Tăcerii semnificante. Performanța discursulul lui Morretta atinge desăvârșirea prin forța de a converti cele mai aride concepte specifice unei vaste
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
unele cu altele, de a înțelege care sunt nevoile profunde ale Celui-lalt, această simpatie și această înțelegere nefiind reductibile nici la un altruism pur, nici la o formă deghizată de egoism. El atașează în mod explicit această aptitudine la comandamentul iudeo-creștin: "Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți". "Pentru a regîndi economia, trebuie deci reînnodate legăturile cu tradiția sa inițială, profund filosofică și profund umană. Cu toate schimbările ce au intervenit în contextul social, principiile de bază rămîn aceleași."12 Așa cum
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
vârstă) după 1 200 de ani, îl întâlnește pe Federico al II-lea, eliberatorul Sfântului Mormânt și, așa cum credea acest suveran universal despre sine, însăși umbra lui Mesia pe pământ. Denunțat că nu respectă riturile catolicismului, Esperendios, încă un avatar iudeo-creștin al protagonistului, după cel de prieten de nădejde al viitorului Sfânt Francisc din Assisi, este anchetat sub tortură de însuși marele inchizitor Torquemada și condamnat la ardere pe rug. Scapă teafăr, evident (rugul fiind stins de rafale de ploaie pornite
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
principiu. Atunci ei făcură să se nască deasupra lor o elevație umbroasă, văl de tristețe comună și de doliu; și își făcură veșminte trecătoare". Iată surprins momentul conștientizării goliciunii lui Adam-Eva, după consumarea păcatului originar. Potrivit Bibliei și întregii tradiții iudeo-creștine, așa începea istoria omenirii... Mai apoi, Dumnezeu a făcut, conform făgăduinței către Abraham, legămînt sfînt, prin Moise, cu poporul său, pentru recuperarea oamenilor din "obscurul lor principiu". Și le-a spus: "Deci, de veți asculta glasul Meu și veți păzi
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
numit "suprasuflet". Dumnezeu este un fel de energie mistică prin care putem experimenta fericirea de a ne ști parte din El. (7, vol. 6, pp. 55-59) La Guénon, tradițiile sunt, ca și ideile platoniciene, zeitățile precreștine sau ca și Dumnezeul iudeo-creștin ori alte entități spirituale concepute de inovatori. Așa cum mai arătau cei citați, (9a, p. 16), în funcție de aptitudinile celui care se inițiază în "știința sacră" (9c) ce o conține tradiția, el poate prefera acțiunea, iubirea, cunoașterea sau toate la un loc.
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
aparatelor în psihologie (Op. cit. p. 184), și respingea tendințele etnocentriste și colonizarea culturilor "arhaice" de către istorici. Unidimensionalitatea timpului istoric este înlocuită de principiul similitudinii sub forma pluralității timpurilor locale, susținute de O. Spengler și de C-G. Jung. Denunțând mitul iudeo-creștin al istoriei universale, O. Spengler a descris mai multe succesiuni morfologice independente de cauzalitate, bazate numai pe omologii. Același istoric a arătat că regula eternei reîntoarceri a destinului unic funcționează în viețile oamenilor ca și reîntoarcerea planetelor în revoluțiile lor
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
și încorporări reciproce, fără însă ca opozițiile dintre contribuțiile culturale grecești, romane, iudaice, creștine să înceteze. Originalitatea europeană rezidă așadar nu doar în complementaritatea activă, ci și în caracterul conflictual permanent al moștenirii elene, al moștenirii romane și al moștenirii iudeo-creștine. Începînd cu Renașterea, dialogica culturală se va diversifica și se va intensifica în multiple dialogici diferite, dar interferente, între credință, rațiune, îndoială, empirism. Astfel, în și prin Renaștere, cultura europeană se ivește ca fierbere dialogică permanentă, suscitînd o țîșnire neîntreruptă
Gîndind Europa by Edgar Morin () [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
găsit confirmarea în Dumnezeu, ea se va afirma ca instanță ce verifică toate credințele, iar apoi, în secolul al XVIII-lea, se va opune radical Credinței. Odată cu reactivarea Rațiunii, revenirea la sursele grecești reînvie o viziune asupra lumii contrară viziunii iudeo-creștine. Desigur, și în Geneză, și în mitul grecesc Lumea se ivește dintr-o Dezordine primordială, Confuzie în primul caz și Haos în cel de-al doilea. Însă Haosul grecesc creează Lumea, în vreme ce Dumnezeu-Elohim creează Universul, zămislind Delimitările și Formele care
Gîndind Europa by Edgar Morin () [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
și în mitul grecesc Lumea se ivește dintr-o Dezordine primordială, Confuzie în primul caz și Haos în cel de-al doilea. Însă Haosul grecesc creează Lumea, în vreme ce Dumnezeu-Elohim creează Universul, zămislind Delimitările și Formele care pun capăt Confuziei. Dumnezeul iudeo-creștin creează toate lucrurile prin Cuvînt. Dacă există Logos, acesta este consubstanțial cu Dumnezeu. În viziunea greacă, toate lucrurile purced din Physis, inclusiv Zeii, iar Logosul este consubstanțial cu Cosmosul. Cosmologia grecilor converge asupra Naturii (Physis) și a Logosului, în vreme ce cosmologia
Gîndind Europa by Edgar Morin () [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
este consubstanțial cu Cosmosul. Cosmologia grecilor converge asupra Naturii (Physis) și a Logosului, în vreme ce cosmologia creștină converge asupra lui Dumnezeu. Astfel, revenirea la sursele grecești dă naștere unui curent naturalist care se asociază curentului raționalist, acestea devenind antinomice în raport cu concepția iudeo-creștină asupra lumii. În vreme ce în aceasta din urmă statutul omului se definește în raport cu Dumnezeu, care l-a făcut după chipul și asemănarea sa, și în raport cu fiul lui Dumnezeu, care s-a făcut om, activarea naturalismului și raționalismului grecești tind să integreze
Gîndind Europa by Edgar Morin () [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
Hyperion, Moartea lui Empedocle). Mai tîrziu, Nietzsche va descoperi dialogica profundă, pînă atunci ignorată, dintre apolinic și dionisiac; în sfîrșit, Heidegger va redeschide chestiunea primordială a Ființei, întorcîndu-se la Aristotel, Platon și presocratici. Reviviscenței grecești, mereu reînnoite, îi răspunde reviviscența iudeo-creștină, și ea mereu reînnoită. Pascal a fost primul gînditor creștin cu adevărat modern. El pleacă de la neputința Credinței de a se întemeia pe rațiune, și în același timp de la neputința rațiunii de a accede la Taine. El își asumă integral
Gîndind Europa by Edgar Morin () [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
a științei. Știința este deopotrivă europeană și universală. Ea este tipic europeană, nu numai în virtutea condițiilor sale de formare, ci și prin natura conceptelor sale fundamentale care țin de experiența sa culturală și istorică ("Legile" Universului derivă din legile Dumnezeului iudeo-creștin și din cele ale Monarhiei absolute, energia se definește în raport cu munca, teoria evoluției nu a putut germina decît în devenirea istorică accelerată a Europei). Însă știința este de asemenea universală în virtutea principiului său fundamental de verificare, care nu ține seama
Gîndind Europa by Edgar Morin () [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
acestui eseu. Aici și acum, am exprimat doar urgența și cerințele minimale ale unei anumite opțiuni epistemologice, culturale și politice. O opțiune pentru acele valori și principii ce s-au decantat în complicata istorie a civilizației euro-atlantice, originată în spiritualitatea iudeo-creștină, filosofia clasică elenă, dreptul civil și res publica romană. De fapt, prin paradigma părților și a întregului, conceptul ideologicului "bine temperat" și testul rezonabilității politice, pledez pentru o politică a decenței și măsurii. O asemenea politică poate părea, unora, o
Voturi și politici : dinamica partidelor românești în ultimele două decenii by Sergiu Gherghina () [Corola-publishinghouse/Science/1101_a_2609]
-
E: 44). Precum în cazul anterior implicând îngerul, relația dintre eul creator și diavol este biunivoca: influență exercitată de primul asupra ultimului și invers sunt menținute în echilibru atât de asemănările de funcții, cât și de diferențele de structură. Biblia iudeo-creștină se metamorfozează astfel în biblia iadului, care reprezintă, în expresia lui Frye, "Biblia așa cum o citea Blake" (1976, p. 244). Într-o scrisoare către Dr. Trusler, datata 16 august 1799, Blake vorbește cu nonșalanta despre regulile prestabilite ale creației artistice
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
două figuri paradigmatice, Shakespeare și Milton: "Shakespeare este asociat cu patosul și cu tandrețea, Milton cu sublimul; Shakespeare se poate abandona complet slăbiciunilor, Milton este detașat de ele; Shakespeare reprezintă relativismul și umanismul, în timp ce Milton este o sinecdoca a Dumnezeului iudeo-creștin" (1995, p. 229). Pentru Blake, Pamela Dunbar crede că Milton reprezintă "o paradigmă a naturii umane și un agent al salvării omenirii pe scurt, un avatar al lui Christos" (1980, p. 2). Ea continuă să discute dificultățile semantice pe care
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
ordinii divine instaurate în cetăți concepție în care apar preotul, războinicul, lucrătorul pămîntului, concepție caracteristică pentru universul mental al acestor societăți se regăsește în acea umbră misterioasă ce învăluie imaginea puterii... Oare va trebui, dimpotrivă, să insistăm asupra moștenirii culturale iudeo-creștine, asupra felului în care aceasta a marcat, cu totul decisiv, o întreagă arie de civilizație, visele, speranțele, angoasele, opozițiile sale? Într-adevăr, e greu să trasezi o linie de demarcație cît de cît precisă între așteptarea mesianică proprie vechilor religii
Mituri și mitologii politice by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]