292 matches
-
auzise atâtea despre fabuloasa ei prezență, dar vocea, nu, niciodată nu o auzise. Emilia se ridicase, în fața biroului. S-a sprijinit în cot, a săltat, hop, se așezase, picior peste picior, pe birou. A recunoscut-o, da, ea era, în jeanși, ca fetele tinere, cu bluza aceea transparentă, ca de obicei, de parcă nici nu exista bluză, nimic. L-a privit, s-a lăsat privită. Aproape, la un pas, doar să întinzi mâna. Avea de gând să vorbească, așa părea. Vocea adâncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
la teatru. Fănică se înclină scurt în fața doamnei care trece.Profesorul o privise, holbat, încă înainte de a se apropia. — Cine e doamna? — Una, n-are importanță. Fănică e gata să reia istoria familiei, dar Tolea nu e atent, doamna în jeanși, care a și dat colțul, a dispărut. — Cine era? — Una... Emilia. N-are importanță. Emilia, Emilia Ianuli o cheamă.. Fănică pare dispus să divulge mai mult, dar fostul coleg se grăbește. Accelerează pașii, se grăbește să prindă din urmă cometa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
lui Tom să își ia elan. Era Lucy. O Lucy tăcută, în vârstă de nouă ani și jumătate, cu părul scurt și ochii rotunzi, de un căprui deschis, ai mamei ei, o fetiță înaltă, preadolescentă, îmbrăcată într-o pereche de jeanși roșii zdrențuiți, pantofi sport albi, marca Keds, și un tricou al echipei Kansas City Royals. Fără nici o geantă, fără o haină sau jachetă atârnată pe braț, nimic în afara hainelor de pe ea. Tom n-o mai văzuse de șase ani, dar a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
motiv să se ducă înapoi acasă. Eu și Lucy puteam să ieșim, iar el rămânea singur să discute cu Pamela, cu avantajul suplimentar că putea vorbi interurban pe banii mei. — Ai văzut cu ce e îmbrăcată fata, am zis. Cu jeanșii ăia răpănoși și pantofii scâlciați. Nu se face, nu-i așa? Tu dă telefon în Vermont, iar eu o duc să-și cumpere ceva nou de îmbrăcat. Am căzut de acord. După un prânz pregătit în pripă cu supă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
capul scărilor. De joi se luptă cu gripa și are febră. Mai vino pe la jumătatea săptămânii. Atunci o să poți să vorbești cu ea. — Nu, David, a spus tare nepoata mea, coborând treptele. Mă simt foarte bine. Purta o pereche de jeanși negri, vechi, și un tricou gros, gri; într-adevăr, părea obosită, deloc în formă. Palidă și slabă, cu cearcăne întunecate sub ochi, trebuia să se țină de balustradă ca să coboare, îndreptându-se încet spre mine, dar, în ciuda efectelor febrei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
are o părere extrem de proastă despre sine. Sunt un pic Îngrijorată pentru ea. — Vorbiți despre proporția de aur a frumuseții ? spune Jemima, cealaltă colegă a noastră de apartament, intrând În cameră țaca-țaca, cu pantofii ei cu toculeț. E Îmbrăcată În jeanși roz deschis și un top alb și e, ca Întotdeauna, perfect bronzată și aranjată. Teoretic, lucrează la o galerie de sculptură. Dar, practic, toată ziua are treabă să-și epileze, penseze sau maseze diverse părți ale corpului și e plecată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
accent americănesc. După cum vedeți, astăzi este o zi normală de lucru... — Hei, ia uitați-vă, murmură Katie. Kenny a rămas pe-afară. Kenny Davey, unul dintre designeri, bântuie pe treptele de la intrare cu o expresie stresată pe față, Îmbrăcat În jeanși și ghete de baseball, neștiind dacă să intre sau nu. Pune o mâna pe ușă, apoi se retrage un pic, după care se apropie din nou de ușă și se chiorăște Înăuntru. — Haide, Kenny, intră ! spune Cyril, deschizând ușa cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Cu părul blond, costumul scump și ochelarii negri. Dar, spre ușoara mea surpriză, face un pas Înapoi, dându-se Într-o parte. De fapt, nimeni nu se uită la el. Atenția tuturor e focalizată asupra celuilalt individ. Un tip În jeanși și helancă neagră, care tocmai iese. Sub privirea mea fascinată, acesta se Întoarce. În clipa În care Îi zăresc chipul, Îmi fuge pământul de sub picioare și mi se prăbușește tot cerul În cap. Dumnezeule mare. El e. Aceiași ochi Întunecați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
-mă să nu par prea nerăbdătoare. — Promovarea ? Mă privește uluit. Ce promovare ? — La funcția de marketing executive. — Ce naiba tot spui aici ? — Așa scria. Așa scria În anunțul pentru jobul ăsta... Scot bucățica șifonată de ziar cu anunțul din buzunarul de la jeanși, unde se află de ieri. Promovare posibilă, după un an. Scrie negru pe alb. Arunc hârtia pe birou, spre el, iar el o privește Încruntat. — Emma, partea asta din anunț se referă doar la candidații excepționali. Tu nu ești pregătită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
blugi. Și poate să mă spăl rapid pe cap, lucru pe care oricum aveam de gând să-l fac. Și poate să-mi fac rapid o mască facială. O oră mai târziu, Lissy apare În ușa camerei mele Îmbrăcată În jeanși, un top negru strâmt gen corset și pantofii Bertie cu toc, care, din Întâmplare, știu că mereu Îi fac bășică la picior. — Ce zici ? spune, pe același ton casual. Vreau să spun că n-am sărit calul cu pavoazarea... — Nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
nu avem nici o garanție că vor fi și celebrități ! spune Lissy defensiv. — Știu ! Dar credeam că... — Bună ! ne Întrerupe o voce și, În clipa În care ne uităm În jur, vedem că de masa noastră se apropie două fete În jeanși. Una dintre ele Îmi zâmbește stresată. Te rog să nu te superi, dar eu și prietenele mele ne Întrebam - ești cumva actrița cea nouă din Hollyoaks ? Pentru numele lui Dumnezeu ! Oricum. Nu-mi pasă. N-am venit aici ca să vedem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
un rânjet batjocoritor și Îi cade privirea pe batonul de Flake din mâna mea. — Îi plac hainele, dar nu e o victimă a modei, spune Jack pe ecran. Cel mai adesea, o vezi În blugi... Artemis se uită siderată la jeanșii mei Levis. — ... și o floare În păr... Ca În transă, ridic o mână și-mi ating agrafa În formă de trandafir din păr. Doar nu... Doar nu vorbește despre... — O... Doamne ! spune Încet Artemis. — Ce ? zice Caroline, de lângă ea. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
o dovedească, cu nu știu ce aparat special, am să spun, pur și simplu, că... — Emma. Da ? spun absentă. Și Îmi stă, de data asta pe bune, inima. Jack se află la câțiva metri de mine. E Îmbrăcat ca de obicei, În jeanși și pulover și Îți sare În ochi de la o poștă Între toți avocații În haine de lux. În clipa În care ochii lui Întunecați Îi Întâlnesc pe ai mei, vechea durere Îmi revine cu putere. Nu reacționa În nici un fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
ceva care Îmi pune un nod În gât. Îl fixez și simt că mi se urcă tot sângele În obraji. Intrați ? aud o voce veselă. Tresărim amândoi și, când ne uităm, vedem că de noi se apropie o femeie În jeanși negri. Trebuie să Înceapă ! spune radioasă. Parcă m-a trezit cineva dintr-un vis cu o palmă. — Trebuie... să mă duc și s-o văd pe Lissy cum dansează, spun ca În transă. — Bine. Păi, atunci, te las. Asta-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Patruzeci și patru ! strig peste umăr. Ea e. E Jemima. Care stă În picioare, În foaier. Ce caută aici ? Ușa se deschide iar și sunt atât de șocată, că mă ia cu leșin. E și un tip cu ea. În jeanși, cu păr tuns scurt și ochi de viezure. Are o cameră de filmat pe umăr și privește În jur cu interes. Nu. Nu se poate să fi făcut asta. — Emma, aud o voce În ureche. — Jack ! Mă răsucesc pe călcâie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
alternativei pe care unii o văd la modul extremist, zece milioane sau ștreangul. Întârziam cu bună știință intrarea într-o viață pe picioarele mele, disprețuindu-mă pentru precipitarea de om ocupat cu care dimineața, doar dimineața, îmi trăgeam pe mine jeanșii rupți, bluza, vesta model „soldat american“ - ca după maximum cinci minute, încă plin de căldura așternutului, să mă trezesc în fața foii albe cu veșnica întrebare Unde mai mergem astăzi?, întrebarea de care ajunseseră să râdă și copiii din vecini, țipând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
împachetat. — Pentru cine este? zice doamna, deschizând o felicitare și scoțând un stilou de argint. — Ăă... pentru Becky, zic vag. În cameră au intrat niște fete și sunt ușor intrigată de conversația lor. — ...cincizeci la sută reducere... — ...reducere de mostră... — ...jeanși Earl... — Și de la cine este? zice doamna împachetatoare, pe un ton plăcut. — Ăă... de la Becky, zic fără să mă gândesc. Doamna de la împachetat îmi aruncă o privire ciudată și îmi dau brusc seama ce am zis. O... altă Becky, zic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
ce rost are să ai o limită de creditare foarte avantajoasă dacă n‑o folosești? Exact. Și o să pot trece totul în bugetul meu pe post de „cheltuieli imposibil de evitat pentru protocol“. În timp ce‑mi semnez chitanța, observ o fată în jeanși și cu pălărie uitându‑se la cărțile de vizită, și mi se pare că o știu de undeva. Mă tot uit la ea, și îmi dau seama și de unde. — Salut! zic, zâmbindu‑i prietenește. Nu ne‑am văzut ieri, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
pot nici măcar să gândesc. Mă simt paralizată, de parcă aș sta ghemuită pe marginea unei stânci, încercând să nu alunec. În cele din urmă iese din baie și, fără să‑mi arunce vreo privire, își trage pe el o pereche de jeanși negri și un pulover negru pe gât. Își toarnă ceva de băut și apoi rămâne tăcut. De la geam, văd întregul Manhattan. Se înserează și se aprind luminile la ferestre, până departe în zare. Dar lumea s‑a restrâns la această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Da, zic, și simt cum mă copleșește emoția. Nu mă mir. Mă uit în jur, la chipurile care așteaptă, pline de speranță; la cei care mai fac un ultim tur în jurul meselor. O fată se uită la o stivă de jeanși; altcineva încearcă închizătoarea valijoarei mele albe în care‑mi țineam fardurile. Nu‑mi vine să cred că, începând cu seara aceasta, nici unul din lucrurile de aici nu îmi va mai aparține. Se vor afla în șifonierele altor persoane. În camerele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
de la magazinul de lenjerie, apoi picioarele ei lungi au început să urce câte două trepte de-o dată, cu totală lejeritate. După ce a aruncat noile achiziții pe pledul din blană care acoperea patul uriaș din mahon, Julia s-a dezbrăcat de jeanși, pulover și sutienul din material de tricou și le-a aruncat hainele în coșul de rufe aflat în colțul băii care deservea doar dormitorul lor. Julia era genul de femeie de lux de cinci stele. Orice era mai jos de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
bluziță albă de bumbac. Sânii dezlănțuiți arătau magnific în vreme ce femeia alerga prin lanul de porumb. Părul strălucitor reflecta ultimele vestigii ale luminii portocalii a soarelui. Denzel Washington, care arăta deosebit de puternic, în tricoul alb, cu mâneci scurte și perechea de jeanși decolorați, tocmai o prinsese din urmă și-și înlănțuise brațele în jurul taliei subțiri a lui Susan. În ochi i se citea dorință, apoi bărbatul a gemut „Doamne, te vre -“ însă ultimul cuvânt a fost înecat de chirlăiala sonoră care a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
injecteze în respectiva scenă puțină rațiune. — Stai s-o luăm de la-nceput. Unde s-a dus Jake aseară? David părea distras. Își scotocea buzunarele hainei. — Cheile de la mașină sunt la tine sau la mine? a întrebat-o el pipăindu-și jeanșii. — Sunt în fructieră, i-a răspuns Fiona indicându-i măsuța pe care se găsea un castron, în care erau aruncate de toate, numai fructe nu. Ai auzit ce-am zis? —Poftim? David avea acum cheile în mână. —Te-am întrebat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
pe care scris „Rim of Scum’s Anal Vapours Tour“. —A fost OK. Asta fusese atitudinea puștiului pe parcursul ultimelor două ore - jucase rolul unui companion obligat, care se târâse în urma ei, îmbrăcat într-un tricou șifonat și o pereche de jeanși sfâșiați, care se sprijineau pe șoldurile lui încă de copil. Datorită șireturilor de la adidași, care atârnau în urma încălțărilor puștiului, pe podea, Shaggy din Scooby Doo era, prin comparație, foarte elegant. Între timp, Fiona se metamorfozase într-un ghid superactiv, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
căreia se contorsionase mai ceva decât un balon din ăla pe care copiii îl flexează ca să obțină diverse figuri de personaje. —E cât se poate de sigur, i-a răspuns Susan dându-și jos pantalonii de trening și luându-și jeanșii din dulap. Nu sunt chiar așa de proastă. Fiona a ridicat din sprâncene. —Îmmm. Dar să mergi cu bicicleta prin Vietnam? Aia nu e țara bandiților? Susan a izbucnit în râs. —Războiul s-a încheiat de mai bine de treizeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]