KorAP: Find »[drukola/base=jilț & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...5 6 7 ...39 >

959 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284

seamă, cuvioșiile voastre: e un papagal fără minte. M-a scăpat o dată de la moarte și de atunci e cam slobod la gură. Sculați-vă. Fără să-și poată lua ochii de la papagal, cei doi călugări se așezară din nou în jilțuri. La fel făcură Sima-Vodă și Ximachi. De pe brațul domnului, papagalul sări pe umărul dânsului. — Ce-i? - făcu Sima-Vodă. Ce vrei? Lui Metodiu i se păru că aude un ușor cârâit. — N-am timp acuma - spuse Sima-Vodă. Papagalul se foi pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Sima-Vodă. Da, Ruxăndrița, lumina mea, crucile cuvioșiilor lor sunt de aur. Zâmbi călugărilor: Știți și dumneavoastră, femeile... Apoi se întoarse spre Ruxăndrița și spuse cu părintească dragoste: N-ai vrea, fulgul meu drag, să-ți muți dulcea-ți greutate în jilțul de colea, căci simți și tu, începe să-mi bâțâie? — Ba da - surâse simplu Doamna Moldovei, sărind în picioare și-apoi sărind drept în jilț. Episodul 79 CEVA-CEVA SE CONTUREAZĂ — Așa deci... - zise Sima-Vodă, reluând firul unui dialog care, mutatis-mutandis

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
părintească dragoste: N-ai vrea, fulgul meu drag, să-ți muți dulcea-ți greutate în jilțul de colea, căci simți și tu, începe să-mi bâțâie? — Ba da - surâse simplu Doamna Moldovei, sărind în picioare și-apoi sărind drept în jilț. Episodul 79 CEVA-CEVA SE CONTUREAZĂ — Așa deci... - zise Sima-Vodă, reluând firul unui dialog care, mutatis-mutandis, va dura aproximativ un secol, antrenând alte pături sociale. Carevasăzică, veniți de la Râm. Și de ce v-a trimis Papa aici, dragii mei? Metodiu își drese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
legătura? — Păi a zis că noi să trimitem la ei niște călugări mai tineri la studii, iar ei să trimită la noi niște călugări mai bătrâni să vadă ce și cum. în vreme ce discuția se derula astfel, Iovănuț stătea încurcat în jilț și avea sentimentul ciudat că Ruxăndrița îl privește pe sub gene. Ruxăndrița, doamna Moldovei, nu-l privea, dar avea senzația stranie că, până una-alta, ce-ar fi să-l privească pe sub gene? Vru să se-ntoarcă și să transpună în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
bătu din palme ca un copil, sărind cu putere în picioare. Episodul 81 MÂHNIRI Pe când Vodă, întovărășit de tânăra și sprințara sa Doamnă, ieșea pe ușă, papagalul se desprinse lin de pe umărul stăpânului său și zbură înapoi, așezându-se în jilțul proaspăt părăsit de domnitor. Câteva clipe fu liniște. Se auzeau doar strigătele slabe ale prostimii de-afară, ce venea zilnic, pe la orele 5, să ceară capul lui Ximachi și fiindcă nu-i răspundea nimeni, pleca derutată pe la casele ei. Primul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
țicnit. Auzi dumneata, să facă alianță cu Papa împotriva turcilor! Ori bătrânețea i-a luat firesc mințile, ori aici și-a vârât coada diavolița asta de femeie. Metodiu și Iovănuț nu ziseră nimic. Lucrurile lumești nu-i atingeau. Cufundați în jilțurile lor, stăteau nemișcați, cu pleoapele coborâte, căci ei visau aievea la drumul ce-i așteaptă. — Și eu cred că la mijloc e Ruxăndrița! - șopti papagalul. Fiind pasăre, am acces în dormitor. Se petrec acolo niște lucruri că mi se fac

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
socotind că i-a venit vremea când bucuriile pe care i le poate aduce Domnul nu i le poate dărui un tată, oricât de vrednic ar fi. Bine zici și bine faci - spuse Sima-Vodă, poftindu-l apoi în sală în jilțurile de cinste cele mai apropiate de el. Lucrul acesta nu trebuie să mire: vel-logofătul Samoilă, cu toată timpuria pierdere a vederii, fusese unul din cei mai străluciți strategi ai Moldovei acelor timpuri și ca atare era foarte respectat. Știa zeci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
a rândașului Stașek, care se spăla la fântână până la brâu, fornăind. Atunci doamna Potoțki închidea cutremurată ochii și-și imagina cum bunul Dumnezeu îi trimite un înger de 1,85 metri, cu aripi mari, învăluitoare, care să se așeze în jilțul de colo, cum făcea și hatmanul când venea de la bătălie, și să-i spună: „Ia trage tu puțin de cizma asta...” Episodul 116 DIALOG GOTIC Când Metodiu și Iovănuț bătură la porțile Lugubrului, doamna hatman Potoțki tocmai își termina siesta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
ore bune de zbucium, Marea Neagră, asemeni unei țări ce se trezește brusc învecinată cu un imperiu barbar de care era până atunci depărtată printr-o mare cultură, se potoli. Cei trei moldoveni și cu țigăncușă stăteau pe prora în niște jilțuri de răchită, privind visători jocul leneș al valurilor. — La ce te gândești, spătare? - sparse tăcerea glasul cald al țigăncii. Spătarul Vulture se scărpină agale în barbă, părând că picotește. — Doar aparent picotesc - răspunse el cu blândețe. în adevăr însă, două

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
eu că e un domn bun sau unul rău? — Ceea ce vă-nșeală pe voi - răspunse Barzovie - e că un tiran poate face și lucruri bune. Să luăm un exemplu... în momentul acela o izbitură cumplită în corabie îi azvârli din jilțuri pe punte, unul peste altul. Catargul cel mare se clatină și trosni din încheieturi, trezind matelotul legat în vârf. „Pămââânt!” strigă el buimăcit. Intr-o clipită toți marinarii, în frunte cu căpitanul Ianis, ieșiră val vârtej pe punte. — Fire-ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
și cu fapta. Ori de câte ori m-am mărturisit, canonul lor nu mi-a fost de nici un folos și necazul meu creștea. Metodiu se scarpină în barba-i colilie, se uită mai cu blândețe la cucernica femeie și se așeză într-un jilț. Iovănuț rămase în picioare. — Și care-i necazul tău, fata mea? - întrebă Metodiu. — Eu, venerabile părinte - zise Laura - l-am visat pe Domnul când eram mai mică. Era atâta de strălucitor cum stătea între nouri și se uita la mine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
pietruite pe lângă parcelele de barabule, sperietori îmbrăcate turcește în mijlocul cânepei și căzăcește în mijlocul ovăzului și altele și altele, de nu te mai saturai privind. La o răscruce de drumuri, dădură peste un țigan bătrân șezând picior peste picior într-un jilț domnesc înalt, cu spătar. Lângă jilț era un par în vârful căruia, pe o scândură bine geluită, stătea scris cu frumoase litere chirilice: „Arde-mă, dar dă-mi un galbân”. — Noroc, faraoane! - zise spătarul Vulture. — Bună să vă fie inima

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
îmbrăcate turcește în mijlocul cânepei și căzăcește în mijlocul ovăzului și altele și altele, de nu te mai saturai privind. La o răscruce de drumuri, dădură peste un țigan bătrân șezând picior peste picior într-un jilț domnesc înalt, cu spătar. Lângă jilț era un par în vârful căruia, pe o scândură bine geluită, stătea scris cu frumoase litere chirilice: „Arde-mă, dar dă-mi un galbân”. — Noroc, faraoane! - zise spătarul Vulture. — Bună să vă fie inima, conașule! - răspunse liniștit țiganul. — Al tău

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
un par în vârful căruia, pe o scândură bine geluită, stătea scris cu frumoase litere chirilice: „Arde-mă, dar dă-mi un galbân”. — Noroc, faraoane! - zise spătarul Vulture. — Bună să vă fie inima, conașule! - răspunse liniștit țiganul. — Al tău e jilțul ista? îl iscodi spătarul. — Eee - făcu celălalt - dacă era al meu de mult l-aș fi vândut. Ce să fac eu cu asemenea jilț? Nu-i al meu, e-al boierului. — Și boierul te-a pus să șezi în el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
faraoane! - zise spătarul Vulture. — Bună să vă fie inima, conașule! - răspunse liniștit țiganul. — Al tău e jilțul ista? îl iscodi spătarul. — Eee - făcu celălalt - dacă era al meu de mult l-aș fi vândut. Ce să fac eu cu asemenea jilț? Nu-i al meu, e-al boierului. — Și boierul te-a pus să șezi în el, aici, în crucea drumurilor? — Da, dânsul - încuviință țiganul. — Păi de ce? Păi pe-aicea trece multă lume, e drum umblat: negustori, boieri ca dumneavoastră, oșteni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
cap lucrul ăsta? - făcu spătarul. — Ei, mie! - zise țiganul. Dacă-mi venea mie gândul ăsta, stăteam aici de mic. Nu mie. Boierului i-a venit. Mi-a zis: „Mă, Tănase, ai îmbătrânit; de muncă nu mai ești bun; ia tu jilțul de colo, du-te la răscruce și fă ce-ți spun eu”. Mare minte, boierul meu, Dumnezeu să-i dea sănătate! — Și banii cine îi ia? întrebă spătarul. — îi împărțim pe din două: jumătate boierul, jumătate eu. La zece palme

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-vă milă de bătrânețile mele și trageți-mi câteva, că-mi plâng puradeii de foame. — Omu’ are dreptate, că doar creștini suntem - zise plin de milă Barzovie-Vodă și se apropie, lovi ușor cu vârful degetelor fața măslinie a celui din jilț, apoi lăsă să cadă în comanacul de lângă jilț un galben. Urmă tăcutul Broanteș, care nu vru să dea, însă lăsă și el un galben. — Pot să dau eu în locul lui? - zise țigăncușa Cosette. — Poți, fata moșului, că nu vreau să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
câteva, că-mi plâng puradeii de foame. — Omu’ are dreptate, că doar creștini suntem - zise plin de milă Barzovie-Vodă și se apropie, lovi ușor cu vârful degetelor fața măslinie a celui din jilț, apoi lăsă să cadă în comanacul de lângă jilț un galben. Urmă tăcutul Broanteș, care nu vru să dea, însă lăsă și el un galben. — Pot să dau eu în locul lui? - zise țigăncușa Cosette. — Poți, fata moșului, că nu vreau să mă plătiți degeaba - zise Tănase privind-o chiorâș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
dreapta. — Da-o-ar boala-n tine de paparudă - murmură Tănase în țigănește, frecându-și obrazul. Apoi se-ntoarse spre spătar: Dumneavoastră nu-ncercați? — Ba da, cum să nu - răspunse Vulture și-i arse una mai-mai să-l răstoarne cu jilțul. — Să fie primit - spuse țiganul, scuturându-și capul. — Aș mai da eu o dată - zise Cosette. Cine-mi împrumută un galben? E destul, să mergem - zise Barzovie-Vodă. Dar n-o dă ne lăsăm toți banii aici. își luară rămas bun de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
scuturându-și capul. — Aș mai da eu o dată - zise Cosette. Cine-mi împrumută un galben? E destul, să mergem - zise Barzovie-Vodă. Dar n-o dă ne lăsăm toți banii aici. își luară rămas bun de la Tănase, care se sculase din jilț și făcea câteva mișcări de dezmorțire, și-o apucară spre conac. Din loc în loc de-o parte și de alta a drumului, pe plopii înalți și foșnitori stăteau bătute-n cuie scânduri pe care erau scrise cu cărbune sau arse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
vreme, până nevrednicele slugi vor prinde niscaiva curcani și bouri, să putem prânzi. în cerdac, pe o masă rotundă din stejar de Borzești, adăstau străchini cu apă călduță pentru ca boierii să-și spele degetele și ghiulurile de praful drumului. în spatele jilțurilor galbene de nuiele așteptau cu ștergare albe de cânepă slujnicuțe tinere de 16-17 ani. După ce oaspeții își clătiră degetele și ghiulurile, gazda bătu de șase ori din palme și-ntr-o clipită se iviră slujnicuțe nu cu mult mai mature

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
sub pasul celor cu jalbe într-atât, încât, din loc în loc, aveau găuri prin care se vedea podeaua de lemn mâncat de carii. Perdelele de la ferestre fâlfâiau pline de molii în curentul ce se strecura pe sub obloanele prost închise. în afara jilțului domnesc, celelalte erau descleiate și desfundate, astfel că nimeni nu mai putea sta la taclale cu Vodă decât în picioare. într-o dimineață, trezindu-se ca de obicei mai devreme decât tânăra sa Doamnă Ruxăndrița ce sforăia încetișor alături, Sima-Vodă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
văi, coline, munți, țări, eresuri, sisteme. Cardinale Damiani, condu pe preacucernicii noștri oaspeți la loc de verdeață, în odăile lor. Ne vom revedea mai târziu, la cină. Nu ne-ați răpit nimic din timpul nostru - spuse Metodiu ridicându-se din jilț, urmat de Iovănuț - ba aș zice că prin vorba Dumneavoastră adâncă ni l-ați îndestulat peste poate, cu atât mai mult cu cât voluptatea pe care ați descris-o în chip desăvârșit in abstracto, noi o cunoaștem la fel de bine în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448

neagră, nu era nimic altceva decât un lac, nori și luna plină. Adâncimea norilor înghițea lumina veiozelor de aramă de pe perete, așa că în cameră era mai tot timpul amurg. Celălalt mal nu se vedea, sub malul apropiat mai era un jilț sculptat. Acolo stătea Eberhart toată ziua, de parcă ar fi fost pe nisipul de pe malul lacului. Pe ochii lui era întinsă o pieliță verzuie. Acuma ochii lui privesc prin pielița aceasta de-a lungul camerei, pe fereastră, printre cei doi platani

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
scândurile prelungi, culcată pe burtă și cu membrele răsucite într-o parte. El, păianjenul. Într-o bună zi, Eberhart a rămas la mal. Fața îi era acoperită de umbră, seara nu a cotrobăit nicăieri. Mâna i se sprijinea pe leii jilțului. Dimineață m-am dus în grădină, sub platan. Soarele lumina palid și ploșnițele mișunau pe uscături. Noaptea m-am culcat și a doua zi m-am uitat din nou la gângănii. Una s-a răsturnat și s-a oprit. Apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]