489 matches
-
treceri decât dacă sunt trei pietoni! Dacă vezi mai puțini, claxonezi și treci!“ Am ocolit Burgtheater-ul, lăsând în urmă parcurile și grădinile înghețate. În spatele lor, pâlpâia Muzeul Fluturilor, care l-ar fi făcut invidios pe orice prozator: o hală imensă, jilavă, încărcată cu-o junglă adevărată, tropicală, prin care fluturii ricoșau ca muștele într-o damigeană cu vin. Doctorul Weidle îmi recomandase să merg acolo, făcea bine la nervi și, uneori, și la imaginație. Fluturii pluteau moi și leneși, unii îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de morți. - Care ești viu, măi, acilea? se auziră voci mereu mai depărtate, dispărând În ceața care acoperea iarăși totul. Vasluiul devenea din nou un tărâm iluzoriu, fără puncte de reper, un spațiu noroios apăsat de un văzduh moale și jilav, străpuns doar de licărirea speriată a unor făclii În mișcare. - Care ești, măi... se duceau vocile rămase singure În ceață, rătăcind În căutarea vieții, ca niște valuri clipocind Încet pe un țărm al morții. Spre miazăzi se auziră tropotele Înfundate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
că mi-e încă atât de frică, încât nu-ți pot spune cum o cheamă. Simt că, dacă mor păstrând secretul absolut și părăsesc lumea asta cu el încuiat în suflet, după ce voi fi incinerat, pieptul îmi va mirosi a jilav și nu va arde. Atât de mult mă tulbură gândul acesta, încât trebuie să-ți mărturisesc, ție și numai ție, indirect, imprecis, ca și când aș povesti o aventură stranie. Chiar dacă îmi vine s-o numesc ficțiune, sunt sigur că vei recunoaște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
cu Antonia. O adoram pe Georgie și pentru simplitatea, duritatea, independența ei, pentru inteligența și lipsa ei de intensitate și, în ansamblu, pentru faptul că reprezenta o completare și un contrast atât de mare față de farmecul mai domol și mai „jilav” al soției mele, față de strălucirea ei scăldată în rouă. Aveam nevoie de amândouă și, avându-le pe amândouă, eram stăpânul lumii. Dacă era important pentru mine ca Antonia să se afle în interiorul societății, în aceeași măsură era important ca Georgie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
gândească. Un junghi dureros, o durere de altă natură, îi săgeta mintea năucă, schimbându-i direcția gândurilor. Se ridică brusc în capul oaselor. John Robert Rozanov! George văzu acum în fața ochilor chipul lui John Robert, uriaș, cu obrajii cărnoși, spongioși, jilavi, cu nasul mare, coroiat, ciupit de vărsat, și gura lacomă, senzuală, întredeschisă. Revăzu buzele roșii, umede, ale lui John Robert și ochii lui injectați, cruzi, scăpărând de inteligență. În același timp, George deveni conștient de cumplita durere de cap care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
drumul la gaze, Boss! zice nea Sandu. În mai puțin de trei minute, cu toții sunt afară, la o distanță sigură, camuflați la adăpostul întunecos al unor boscheți de lemn câinesc și scăpați din torpoarea de etuvă a Secției, în răcoarea jilavă a nopții campestre și în mreaja unor efluvii amestecate, dulcege, de urină de porc, lături și balegă de vaci. Miroase-a râme! constată Dănuț. Pst, pst..., Boss, ce fac urâciunile alea mascate? șopocăiește Fratele, cu o mână pregătită să-i
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
atenian auster, care proslăvește virtuțile ascetice, rigoarea și virtutea virtuoasă, cât la scenografia unui artist care, de altfel, nu și-a ascuns niciodată gustul pentru bani și pentru facilitățile pe care aceștia le procură. Sub piei de animale, în căldura jilavă a culcușului în care lâncezește, Prodicos nu aduce câtuși de puțin cu ascetul celebrat de modelul elen. Philostrat, care povestește aceste anecdote în Viețile sofiștilor, spune clar: Prodicos se deda plăcerilor. Nu ni se spune care erau aceste plăceri, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
și apă caldă. Uneori e mai bine decît deloc - o teorie cu largi aplicații În Epoca de Aur, așa că nu se plînge nimeni. Seara intrăm În cantină cu aerul unor turiști șovăielnici. Mirosul de mîncăruri pare că iese din pereții jilavi ca un duh rînced al locului. Pe o masă sînt niște turnuri făcute din farfurii de inox, iar alături, un munte de tacîmuri. Culegem, sclifosiți, cîte o piesă din fiecare și apoi trecem prin dreptul unui ghișeu unde sîntem serviți
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
văgăună rustică cu ștergare țărănești și farfurii de lut pe pereți. Măcar o bere putem să bem, ospătarul Îmbrăcat În costum popular ne zice că e ultimul butoi. În subsolul ăsta ca o criptă nu e doar frig, toate sînt jilave, și la fel ajung și hainele noastre În cîteva minute. La masa de alături sînt niște tipi de vîrsta noastră pe care Îi știm de undeva, deși arată plouați. Ne tatonăm o vreme, priviri aruncate fugar peste umăr, apoi vine
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
că refuzau să bea măcar o bere. Erau ciudați, dinspre ei venea un curent telepatic cam rece. De fapt, erau antipatici, dar evitase să recunoască de la Început asta, la fel cum evitase să observe că aveau niște mutre moi și jilave, ca de cîrtiță. PÎnă atunci, prezența lor Îi provocase doar o mică, neînsemnată repulsie, pe care și-o reprimase de la bun Început. S-ar putea spune că avusese, În privința lor, o mare dorință de a fi optimist, care În cele
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
lumină cristale de rouă; se pregătește pentru cei de jos Încă o dimineață senină și nouă; cu botul ei umed, va paște iar oaia, cu mielul alături, pe pajiștea udă; și boul și vaca vor rupe cu poftă din iarba jilavă, lucioasă și crudă; brutarul frămîntă din nou aluatul, la geam o copilă privește În zare, un bărbat taie lemne, mai Încolo, un altul meșterește ceva la un plug, să-l repare; pe mare, pescarul aruncă năvodul la pește, pe străzi
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
anul 1798 datează o jalbă a lui către domnitorul Constantin Hangerli: el se plânge de calomniile răspândite de vistierul Scarlat Câmpineanu, care insinuase că este vinovat de crimă, punându-i în seamă moartea mătușii sale, Venețiana Văcărescu, asasinată la moșia Jilavele din Ialomița. V. cere domnitorului cercetarea cazului și pedepsirea calomniatorului. Îndrăgostit de fiica Venețianei și acuzat de omor în scopuri ,,necuviincioase”, se dezvinovățește cu tărie: pledoaria sa aduce argumente de logică și de bun-simț, dar cuprinde și izbucniri pătimașe la adresa
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290402_a_291731]
-
atenian auster, care proslăvește virtuțile ascetice, rigoarea și virtutea virtuoasă, cât la scenografia unui artist care, de altfel, nu și-a ascuns niciodată gustul pentru bani și pentru facilitățile pe care aceștia le procură. Sub piei de animale, în căldura jilavă a culcușului în care lâncezește, Prodicos nu aduce câtuși de puțin cu ascetul celebrat de modelul elen. Philostrat, care povestește aceste anecdote în Viețile sofiștilor, spune clar: Prodicos se deda plăcerilor. Nu ni se spune care erau aceste plăceri, dar
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
înainte prin revoluția romantică, revoluție ce a dus la resemantizarea în cheie denigratoare a trăsăturilor clasice impersonalul devine răceală, rigurozitatea este percepută drept uscăciune, claritatea drept ariditate "Soliditatea uscată a clasicilor îi repugnă cititorului de azi. Poezia care nu e jilavă nu e poezie." Demersul lui Hulme este unul dublu de a sugera intoleranța creată de romantism la adresa clasicismului (greșeala de a construi anumite prejudecăți literare) precum și de a "ataca" maniera romantică de a scrie și a recepta poezie. Hulme vizează
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
magh. Zsilecz, magh. Zsilicz; slov. Žilinca > magh. Zsilincza, ucr. Žiliaștina, Zilusjka). Se poate presupune că radicalul acestora, ca și al formei vechi a Jiului, este același cu al sl. Șila, „vînă, filon“ (din derivatul Șilav care a dat în romînește jilav, „umed“). Hasdeu consideră că din aceeași rădăcină scitică șil, „apă, fluviu“, derivă în ultimă instanță și toponimele Jilț, Gilort, Jaleș, Giomartil. Leamna Este un toponim rar întîlnit. El desemnează un pîrîu, afluent al Jiului, și două sate din apropierea Craiovei, Leamna
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
început cu Cornel Dinu. Și de a nu-și da seama că lipsa de sens, de logică și de simț al măsurii începe și se termină cu el însuși, cu Marian Iancu. Nu mai avem fotbal, ci un mediu gălăgios, jilav, moale la pipăit, în care larve încă nematurizate se exprimă nepermis de liber și îngrozitor de indecent. Liță Dumitru e făcut în toate felurile, la adresa lui Dinu curg fecalele verbale. Tipi care au petrecut mai mult timp la malmezon decît în fotbal
Raport de cornere. C`t se `ntinde plapuma Sportului? by Alin Buz\rin () [Corola-publishinghouse/Science/856_a_1764]
-
atenian auster, care proslăvește virtuțile ascetice, rigoarea și virtutea virtuoasă, cât la scenografia unui artist care, de altfel, nu și-a ascuns niciodată gustul pentru bani și pentru facilitățile pe care aceștia le procură. Sub piei de animale, în căldura jilavă a culcușului în care lâncezește, Prodicos nu aduce câtuși de puțin cu ascetul celebrat de modelul elen. Philostrat, care povestește aceste anecdote în Viețile sofiștilor, spune clar: Prodicos se deda plăcerilor. Nu ni se spune care erau aceste plăceri, dar
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
TOTAL P.M.T. 481 159 1490 32,28 809 711 36 58 4 37 SPITAL COLIBAȘI 209 7 311 67,2 311 311 0 0 0 38 SPITAL DEJ 181 0 246 73,58 207 27 180 0 0 39 SPITAL JILAVA 290 5 575 50,43 433 397 0 0 36 Deservire din care tranzit 3 40 SPITAL POARTA ALBĂ 169 0 242 69,83 242 242 0 0 0 41 SPITAL RAHOVA 85 0 108 78,7 108 108 0
by BRUNO ŞTEFAN [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
a lui Nicolae Enache, militar. Urmează Liceul „Doamna Stanca” din Făgăraș (1940-1948) și Facultatea de Filologie a Universității din București, secția limba și literatura română (1948-1952), unde mentor i-a fost J. Byck. Funcționează ca profesoară la Școala Generală din Jilavele, județul Ialomița (1952-1955), apoi e angajată la Institutul de Lingvistică din București, ca membră a redacției revistei „Limba română” (1957-1959). Revine la Institut în 1963, în colectivul de lexicografie, pentru ca în 1978 să se transfere la Institutul de Istorie și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290216_a_291545]
-
întoarse și văzu că ceferistul nu mințea: un ofițer și doi soldați veneau spre ei, de-a lungul căii ferate. Izbi cu pumnii pentru a face să amuțească urletele celor doi. Unul din pumni i se strivi de o gură jilavă, alunecoasă, celălalt lovi o bărbie. Dar strigătul continuă, mai ascuțit. Iar degetele se răsuceau, agățându-i-se de tunică. Mai izbi o dată. Lanterna căzu, se rostogoli pe jos, se aprinse de la sine, fasciculul ei luminos decupa roțile unui tren care
[Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
specii precum pastelul sau idila, s-ar putea spune că I. verifică prin poemele sale resursele de farmec ale desuetului: „Ascultă! Marea se retrage din fotografii, foșnind./ Pe stânci, seara de vară s-a spart ca o oglindă./ Târându-se, jilave, pe plaja de argint,/ năvoadele stelare încearcă să ne prindă./ Să nu te temi de noapte! Pe buze adu-mi frigul/ sângelui tău în care s-au înecat corăbii!/ Departe se aude confuz murmurul lumii/ ca horcăitul unui înghițitor de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287488_a_288817]
-
unul personal: „William Blake a fost un om bolnav, / Nebun, lovit de streche și turbare, / Ciumat, lepros și-n țeastă cu-o tumoare / De ne-nțeles, cu bube pe picioare, / În sânge-având cristale mari de sare, / Ochiul uscat și spatele jilav / [...] / William Blake o dată s-a trezit / De dimineață cu un sloi de gheață, / Cu grijă pus pe pieptu-i și pe față, / Mulat pe chipul său ce se topea / Și-a lui topire sloiul o veghea / Și-apoi, cu fața-n
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289633_a_290962]
-
grele / și lungi, fiori de gheață / simțiră mulți văzând dezlănțuite / potrivnic nouă vânturi / și fulgere smintite (vv. 39-41).342 Poate fi, dimpotrivă, suflu vital al naturii ce renaște imaginile reflectă atunci ecouri petrarchești și vergiliene: se-alină gerul și-adieri jilave se iscă sub zefir și umbră sura / de nori o-mprăștie alungând-o-n vale, deși pe vânt firave / se lasă păsări și lumina-ncinge / speranțe noi și doruri de iubire (Primăverii, vv. 2-7). În cheie negativă poate fi spirit
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
detaliate în rândurile următoare.348 Vântul că suflu viu al căutării, al schimbării, semnalează, ca și în Canturi, revenirea la viață. Poate fi și în poezia sicilianului suflu dătător de viață al naturii ce renaște: se-alină gerul și-adieri jilave se iscă sub zefir și umbră sura / de nori o-mprăștie alungând-o-n vale, deși pe vânt firave / se lasă păsări și lumina-ncinge / speranțe noi și doruri de iubire (Primăverii, vv. 2-7). Și la Quasimodo vântul, aerul, redau
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
cărui cadre imobile de multe ori, se suprapun, se amalgamează creând impresia de caleidoscop care descompune lumea și o reface din piese ce nu întotdeauna par a-i aparține. Ironia atinge poezia de meditație și deopotrivă poezia naturii, "Pe asfaltul jilav metafizica lor avea balsam de Noembrie patetic", "s-ar fi putut scrie pe mine:"acesta e cutare" și să fiu pus pe soclu/ căci într-atât eram cuprins de tenebre pe unica bancă/ încât nu puteam să clipesc de parcă purtam
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]