369 matches
-
actul emis de Mihnea Voievod aceștia în timpul războaielor urmașului lui Mihnea la tronul Țării Românești, Mihai Viteazu, s-a răsfrânt asupra Dobridorului. Înfrângerea și moartea marelui voievod a atras nenorociri și Fraților Buzești ale căror moșii au început să fie jinduite de noii domni. În 1620 Preda Buzescu a fost nevoit să vândă moșia Dobridorului. Nu se știe clar cui a vândut-o. Se pare că a intrat pe mâna unui turc bogat care a ajuns ban al Craiovei, un anume
Dobridor, Dolj () [Corola-website/Science/300397_a_301726]
-
-i slujească: „Batem în lemnul verde al schitului/ cu rana vie din pumnii genunchilor/ Ochii închiși simt săgeata chivotului/ Mâinile tremură în desprinderea lor de pe cruce/ Trec roți prin sângele inimii/ spre subsioara cuvântului răstignit...// Strâng sub pleoapă somnul sfinților/ jinduind tăcerea icoanei/ În rama ei îmi măsor creștetul”.( În herbul firului de iarbă). În tăcerea icoanei, care e și venerație și rugăciune, își derulează Valentin Marica și rostirea și rostuirea poetică. Iar rugăciunea, pentru Valentin Marica, „pune iertare-n cuvânt
Valentin Marica () [Corola-website/Science/307932_a_309261]
-
mân, purtat de vijelii. Vorbesc acum în numele acelor Ce-s vii și strașnic vor să fie vii! Ei sunt copii ce nu-s născuți să moară, Sunt tineri de iubire însetați, Și sunt bărbați ce pentru-a doua oară Nu jinduiesc ei straiul de soldați. Iar voi visați în oarbă prăvălire Urgia izbucnită din atom, Pe sate, peste-aceste cimitire, Morții nici morți să nu cunoască somn. Visați mari pălării de foc și larmă Peste orașe, case, curți și porți, Ca viii
O poezie necunoscută a lui Nicolae Labiș by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/6434_a_7759]
-
de aici, tot atâta mângâiere am avut încredințându-mă că am răspuns chemării celei adevărate. Părerea mi-o spun deschis în câteva cuvinte: aici sunt și „primenitori”6 de bună credință, dar sunt înzecit mai mulți obosiți de luptă, care jinduiesc după zilele pe care ni le pregătește Mangra 7. Aici intransigența și siguranța, bine-rău, o reprezintă comitetul național. Între tribuniști sunt, pe lângă câțiva oameni cumsecade, toți nesocotiți, fiindcă nu aceasta e calea unei primeniri, chemate a căror valoare morală te
Romulus Cioflec și ziarul „Românul“ by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/3790_a_5115]
-
instabilitate. Peste ea, ca un soi de clei, a prins, destule secole, creștinismul. Numai că religiile resimt, și ele, schimbările de loc. În partea noastră de lume veche au venit, treptat, comunități musulmane, iar duhurile Răsăritului european au început să jinduiască și la dulceața aromată din Orient. E starea de lucruri de la care pleacă, sperînd să-i dea de cap, Anca Manolescu. Într-o societate așchiată, din ce în ce mai suplă și mai adaptabilă, religia rămîne, pînă la urmă, o problemă de gust. Dacă
De sec, de frupt, de poftă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11517_a_12842]
-
vorbea, luă o îmbucătură, iar gustul chiflei îi deșteptă un noian de amintiri care îi aduseră imediat lacrimi în ochi. Erau chiflele care mamei sale îi plăceau atât de mult. Își amintea zilele copilăriei lui, când trecuse prin fața acelui magazin, jinduind să-i cumpere câteva și dorind atât de aprig una și pentru sine însuși, încât părea să-i iasă o mână din gât. Pe vremea acea, nu putea decât să-și împingă căruciorul, cu o răbdare umilă. Un samurai care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
să fie folosit. Iar Nobunaga îl invitase tocmai din acest motiv. — Părinte, mi-ați dat odată o petiție din partea misionarilor din Japonia, în care cereați permisiunea de a construi o biserică și a răspândi creștinismul. Nu știu de câți ani jinduim după ziua când ne veți accepta rugămintea. — Cumva, se pare că ziua aceea se apropie. — Cum? Avem permisiunea dumneavoastră? — Nu necondiționat. Samuraii nu au obiceiul de a oferi pur și simplu privilegii speciale oamenilor care nu au făcut fapte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Dar, pentru a pune în aplicare acest plan, este esențial să se aprecieze momentul psihologic potrivit. Momentul ideal, cred, ar fi la sfârșitul toamnei, când pământul e acoperit cu frunze veștede, luna strălucește pe cer rece și soltară, iar soldații jinduiesc în adâncul inimii după tații, mamele, surorile și frații lor, având sentimente de nostalgie în pofida propriei voințe. Soldații din castel sunt deja chinuiți de înfometare și, când simt că vine iarna, cu siguranță își vor da seama că sfârșitul e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
cuiva din familia stăpânului. — Singurătatea dumitale trebuie să fie cu atât mai mare când vezi zăpada și simți pentru prima oară frigul din aceste locuri, doamnă, răspunse înțelegător Katsuie. — Nu atât de mare, stăpâne, replică Oichi, deși era clar că jinduia după un ținut mai cald. Când încep să se topească zăpezile din Echizen? întrebă ea. — Aici nu suntem în Gifu sau Kiyosu. Când acolo înflorește rapița și cireșul începe să-și scuture florile, acești munți mai sunt încă așternuți cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
în bronzul unor statui, au fost exterminate în închisori și lagăre de concentrare. Nu mi-a plăcut izolarea noastră față de lumea din afară și faptul că întreaga țară se afla ca într-o vastă închisoare, înconjurată de sârmă ghimpată. Am jinduit după libertatea de exprimare și am dezaprobat faptul că fiecare cetățean responsabil avea „un căluș în gură”, am urât faptul că regimul ne-a drămuit cu atâta zgârcenie traiul zilnic exportând bunurile materiale la străini și am urât și mai
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
entuziasm. Cum se termina piesa, începea nebunia. Toți se ridicau ca la un semnal, tandri și îmbujorați, bătând din palme ca Pokemonii. Îmi venea să urlu, să rup scaunele și să dau cu ele de pământ, să se facă liniște. Jinduiam după vremurile de-altădată, când intrai cu roșii, ouă și fluiere; până și Caragiale o pățise, cu D-ale carnavalului (sau era O scrisoare pierdută?). Piesele mă călcau pe nervi, actorii erau triști și resemnați, pe mulți îi știam de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
randamentul maxim... Bineînțeles că în acest "ceea ce-ți place" se mai include o condiție esențială, care-i scrisă în toate religiile pământului: "ceea ce ție nu-ți place, celor din preajma ta, nu le face!"... Pe mine, însă, cei care-mi jinduiesc încă pământul și încă mă urmăresc, mă obligă să mă apăr, să mă păzesc. Și pentru ei port încă, în buzunar, acest leac pentru hoți... Și, spre surprinderea noastră, Emilian Neda scoase, din buzunarul drept al pantalonilor, un pistol adevărat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
cetățenești evreilor - Poporul român este „un popor blând, generos, ospitalier, inteligent, iubitor de progres”; un popor care a Învins pe toți cotropitorii, dezastrele, persecuțiile. De data aceasta el se află În fața unei noi invazii, a evreilor, care vin din Nord, jinduiesc după frumoasa țară a românilor, vor să o transforme Într-o „proprietate judaică”. Mozes-cel-nou, care duce poporul lui Israel spre Palestina nouă, este „Alianța israelită”, În fruntea căreia se află evrei care au bani și legături, „colosală asociație”, În stare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2137_a_3462]
-
specie. Ivor Sefton se arătase extrem de interesat de fenomen și publicase un articol în The Lancet. Această practică, inițiată în Ennistone și difuzată azi și prin alte părți, și-a făcut drum luptându-se cu prejudecăți și înțelegeri greșite. Adam jinduia să-l facă și pe Zet să înoate aici și s-ar fi bucurat să vadă un cățeluș care aleargă și se zbenguie pe pământ, devenind un cățel înotător. (Adam și Rufus se scăldaseră în Bazinul Pruncilor pe când erau aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de odihnă, cred că o bucată de timp ar trebui să faci pe invalida, să stai la pat și să te lași îngrijită. Nu crezi, dragule, c-ar trebui să stea la pat? — Categoric nu, răspunse Brian, zâmbind. Stella, care jinduia să stea la pat, să zacă liniștită și să doarmă o săptămână încheiată, repetă mecanic cuvintele lui Brian: — Categoric, nu. Se auzi o bătaie în ușă și părintele Bernard, care se strecurase prin bucătărie, își băgă capul înăuntru. — Hello, pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
în întuneric, fără indicii, fără cheie. Filozofia ar putea fi definită drept o sublimă abilitate de a expune evidentul, de a înfățișa lucrurile cele mai apropiate. Dar ceea ce pare a fi cel mai apropiat este, de fapt, cel mai îndepărtat. Jinduia să poată trăi obișnuit, să poată vedea lucrurile cu simplitate, cu ochi calmi și limpezi. O luciditate simplă îi apărea mereu accesibilă și totuși niciodată nu o putea realiza. Jinduia după gânduri liniștite, repauzante. Trăise atâta amar de vreme în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
fi cel mai apropiat este, de fapt, cel mai îndepărtat. Jinduia să poată trăi obișnuit, să poată vedea lucrurile cu simplitate, cu ochi calmi și limpezi. O luciditate simplă îi apărea mereu accesibilă și totuși niciodată nu o putea realiza. Jinduia după gânduri liniștite, repauzante. Trăise atâta amar de vreme în sânul problemelor printre care cele mai luminate minți din trecut bâjbâiseră ca niște copii. Contemplase, aproape că se identificase cu imaginile marilor metafizicieni, prăsindu-și propria imagistică cu o spumoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
slujbă în limba latină. Continua să folosească exclusiv cartea de rugăciuni Cranmer, deși i se ceruse în mod expres să renunțe la ea. Se pare că cineva, nu știa cine, îl informa pe episcop de tot ce făcea el. Nu jinduia după marea casă parohială victoriană, distrusă, ci locuia modest într-o căsuță clericală, unde se gospodărea singur, având cea mai bună scuză să nu primească musafiri, și unde putea practica în voie, nepedepsit, culturile lui particulare. Nu avea paroh și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
importanță. Știi bine că „pisălogeala“ mea e o expresie a dragostei pe care ți-o port, o dragoste de care, în străfundurile dumitale, ai suferi dacă ai fi lipsit. Și mai știi, fără a mai fi nevoie să accentuez, cum jinduiesc după bunăvoința dumitale. S-ar putea ca aceasta să-ți apară drept un servilism, dar ți-o ofer ca pe o simplă realitate și nu într-un spirit servil. Mă cunoști îndeajuns de bine ca să știi că eu n-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pe spate. Auzi, Sammi, păi de ce nu pui tu singur laba pe Potir, iată-l, aici, la doi pași, continuă el, știind prea bine că Sephirahul spaimelor atavice nu putea cu nici un chip să ia Obiectul, oricât de mult îl jinduia, dacă acesta nu i-ar fi fost mai întâi oferit tribut, și încă din toată inima. Da, da, păi, sigur, ia-l! Ia-l, odată, ce stai? Ce mai aștepți? Successo! Dinspre partea mea, poți face cu el ce poftești
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
duce dorul vieții"? Spiritul, ca să nu mai lungim vorba, ni se înfățișează, și nu numai în admirabila poezie a lui Eminescu, mereu însetat de real și fermecat de pricăjitele noastre avuții. Da, atracția gravitațională e dublă și perfect cumpănită: concretețea jinduiește după gândire, iar duhul e nesățios de cuprinsul multiform al materiei... Interpretarea Luceafărului se cade să fie făcută mai cu nepărtinire și părăsind teza sumară și greșită cum că numai trupul e solicitat de alte trupuri ori de pneumă. Limpede
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
în persoană! În fine, iată cum admirației pentru Schopenhauer i se adaugă o penumbră, căci scepticismul, relativismul, histrionismul devin semne ale unei neputințe. Fără „avantajul” umorului, Nietzsche era mânat numai de acel suflu tragic la care, în realitate, Cioran însuși jinduia. Numai că Cioran nu era inocent, n-avea acea inocență oarbă a naturilor originare, apte să creeze istorie. Din nefericire, el era cultură, nu natură. În general, însă, umorul este pentru Cioran o soluție de supraviețuire. Iată: „Să înțelegi totul
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Universul arturian este unul al dreptății, când legile erau arareori încălcate, de aceea cavalerul violator este condamnat la moarte. Femeia intervine ca factor izbăvitor, căci regina pledează pentru grațierea vinovatului cu o singura condiție, dezlegarea misterului unei întrebări cheie: „Ce jinduie muierea mai avan?”415 Eroul are la dispoziție, ca în orice basm, un timp al căutării, însă sarcina nu este una ușoară, deoarece vizează esența feminității, deci a inefabilului. Diversitatea părerilor celor chestionați devine o mărturie a complexității ființei umane
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
de „eroi”, („primul constructor”, „excavatoristul”, „Ilici”). Poetul crede că e un mesager al poporului, iar versul său ar fi ecoul uralelor străzii. Declamator și cu un oportunism la vedere, autorul identifică „scânteia” în învățătura de partid: „Sunt ca o torță jinduind după flacără / Și de aceea trec pragul sediului de partid mereu / știind că aici voi găsi totdeauna scânteia / ce-mi aprinde ideile până la incandescență”. Acest volum rămâne totuși ca un păcat de tinerețe, ceea ce explică de ce în antologia Zigurat (1979
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290001_a_291330]
-
nemărginire, toamna și iarna nasc „stanțe triste”, ca într-o părăsire sfâșietoare, când „zdrențele de gânduri moarte” nu îi mai pot oferi omului decât viziunea propriei înmormântări. Profund nefericit de cunoaștere sau de trăirea laică, poetul invocă revenirea la credință, jinduind o învestitură mesianică, pe care să i-o acorde Dumnezeu: „Rodește în mine fruct sonor Cuvântul”, pentru a hrăni pe cei flămânzi de nemurire, pentru a scrie „versete” maiestuoase ca pașii profeților, „covârșitoare mistere/ iluminând cuvinte” aducătoare de pace în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290284_a_291613]