754 matches
-
versiunii, apreciată drept catastrofală, a unei poezii de Goethe. Citez concluzia: "să ne ierte dl. Bogdan, dar când e vorba de Goethe, e vorba de cele sfinte și atunci, de !"15 Următoarele exemple se arată concludente pentru modul în care junimiștii au înțeles să respecte principiul după care orice traducere este o posibilitate de dialogare cu celălalt. Așa cum se va constata îndată, chiar mai mult: o posibilitate de dialogare cu ceilalți. Am amintit că prima traducere românească integrală a părții întâi
Modelul junimist by Dan Mănucă () [Corola-journal/Journalistic/7830_a_9155]
-
să adopte masiv soluțiile traducătorilor francezi, Carp recurge mai curând la sugestii oferite de traducătorii germani. Reiese limpede că ne aflăm în fața unui procedeu folosit în mod conștient, dacă nu chiar programatic, dedus din principiul unității și varietății culturii europene. Junimiștii au căutat să ofere literaturii române mijloace moderne de receptare a tradiției literare continentale, participând la un proces extrem de activ de interculturalitate. Datorită Junimii, literatura română se înscria, și pe această cale, în sistemul literar modern. Pregătirea sistematică și profesionistă
Modelul junimist by Dan Mănucă () [Corola-journal/Journalistic/7830_a_9155]
-
tradiției literare continentale, participând la un proces extrem de activ de interculturalitate. Datorită Junimii, literatura română se înscria, și pe această cale, în sistemul literar modern. Pregătirea sistematică și profesionistă, desăvârșită în mai toate universitățile europene de renume, le-a permis junimiștilor să afle prezența unor constante de-a lungul continentului (astăzi le numim "invarianți"18). Așa cum am încercat să demonstrăm cu mai mult timp în urmă19, aceste constante nu au fost folosite pentru construirea unui sistem estetic, ci urmăreau un scop
Modelul junimist by Dan Mănucă () [Corola-journal/Journalistic/7830_a_9155]
-
așadar, iarăși, în plin Caragiale. "E criză, monșer", ni se spune pe un ton edificat, de undeva de la finele secolului 19; și noi, în anul de grație 2009, trebuie să încuviințăm încă o dată. Cetățean european și patriot român, ca toți junimiștii, Caragiale știe să decojească termenii de crusta lor demagogică. El ia în zeflemea nu Europa, ori țara, ci utilizarea bombastic-frauduloasă a celor două noțiuni. De aici și actualitatea lui, frapantă. După 1989, și România, și Europa au fost introduse în
După douăzeci de ani by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/7490_a_8815]
-
regulile lexicografice, acesta e un abuz. Nu singurul din cuprinsul Dicționarului subiectiv al personajelor lui I.L. Caragiale. Cine se mai uită, însă, la detalii când are în față unul din cele mai interesante și mai provocatoare eseuri critice dedicate clasicilor junimiști? A-l citi necomplezent reprezintă, cu adevărat, un act de recunoaștere.
Subiectivitate și predicație by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7241_a_8566]
-
în retragere cu mișcări retractate, gata să se arunce. Caricaturile timpului (din Facla, de pildă - n.m.) l-au fixat în această poziție de câne rău ce păzește casa de hoți dar și de vizitatorii blajini. Cave Filipescu!”. Ajunge, spre bătrânețe, junimist de circumstanță, pentru ca apoi să se despartă, în chestiuni politice, de vechii prieteni. Citim, în articolele lui pe care le antologhează Lovinescu, despre un Eminescu ancorat în politică și despre un Maiorescu asemenea. Așadar, trăgând literatura spre preocupările de obște
Fiii risipitori by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/4933_a_6258]
-
și buna-cuviință lexicală se degajă din orice scriere a autorului; înainte de a afla ce vrea Zamfirescu să spună, rămîi plăcut impresionat de modul în care o spune; limba română literară, în varianta ei medie, a ajuns o dată cu el la echilibru. Junimist rămîne Duiliu Zamfirescu și pentru că întreaga sa carieră literară a reprezentat o luptă continuă cu romantismul de tinerețe, pe care n-a reușit niciodată să-l elimine: un romantism rezidual pîndește îndărătul celor mai reușite bucăți scrise de el, în
Scriitorul politicos: Duiliu Zamfirescu (fragment) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5970_a_7295]
-
popular, gurmand, țăran, grosier, instinctual. Mai ales Călinescu și Streinu. Anii de facultate aproape că l-au îngropat în memoria mea pe hâtrul, vârtosul povestitor moldovean care nu și-a găsit loc în niciunul din cursurile despre literatura veche. Dintre junimiști, îl studiam doar pe Eminescu timp de un an: trei ore pe săptămână pline de toate poncifele adunate din prefețe (Eminescu format la filosofia budistă și la idealismul filosofic german, influențat de Kant, Hegel și Shopenhauer, etc. etc.), fără trimitere
În loc de Prefață la Amintirile… lui Creangă by Ion Pecie () [Corola-journal/Journalistic/6272_a_7597]
-
e, în fond, un studiu despre antisemitismul sau, din contra, filosemitismul câtorva dintre membrii societății ieșene: Carp, Maiorescu, Eminescu, Conta, Xenopol, A.C. Cuza. Singurul intrus e Hasdeu. (Atât de legat prin dispreț, acesta, de Junimea, încât aproape că devine un junimist pursânge). Următorul studiu îl vizează pe Rădulescu Motru. De la lupta de rasă la lupta de clasă. Oare chiar e atât de mare distanța? Repet, cartea mi se pare mai omogenă decât o consideră Marta Petreu. Să mai spun că nu
Demonstrație de forță by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4892_a_6217]
-
condei să-l ridice pe muchia unei epopei biografice cu timbru irepetabil. În enumerarea amănunțită și riguroasă a opiniilor pe care succesivele generații de critici le-au rostit despre Creangă, Eugen Simion nu-și începe pledoaria cu Călinescu, ci cu junimiștii (care vedeau în Creangă un „autor poporal“, talentat, dar de speță inferioară), iar ideea care răzbate din carte e următoarea: Creangă a încetat de mult să mai fie un simplu autor, el a devenit un personaj literar a cărui biografie
O minune de povestitor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5268_a_6593]
-
autor, el a devenit un personaj literar a cărui biografie trece în operă și a cărui operă trece viață. De osmoza aceasta în dublu sens nu e răspunzător numai Creangă, ci mai ales acribia celor care i-au făcut posteritatea: junimiștii, Ibrăileanu, Călinescu, Vasile Lovinescu, Valeriu Cristea. Pentru a defini proza humuleș- teanului, Eugen Simion propune termenul de autoficțiune, care presupune existența a trei trăsături: 1) o istorie a naratorului; 2) o tipologie umană care populează universul copilăriei; 3) o geografie
O minune de povestitor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5268_a_6593]
-
a studiat, printre altele, proza lui Eminescu, subiectul primei sale cărți (1964). Dar și mai târziu, când a cercetat climatul „orei matinale” a poeziei românești, adică anii care i-au precedat pe aceia ai formării lui Creangă și ai viitorilor junimiști. Raportul dintre jovialitate și cruzime la Creangă, adus întâi în discuție de Valeriu Cristea când a scris, în 1970, despre Soacra cu trei nurori, sau de Nicolae Manolescu în capitolul din Istoria critică unde trimite, prin comparare, la spiritul renascentist
Alt Creangă by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/5301_a_6626]
-
s-a și întâmplat.” Ca să-i caut un echivalent acestei ingenioase găselnițe, ajunsesem până la dramele pariziene ale lui Alphonse Allais. Prea departe, adică! Ce nu știam pe vremea aceea e că scena fusese preluată de Sadoveanu dintr-o nuvelă a junimistului N. Gane, Catrințaș. Îi datorez profesorului Ștefan Cazimir această prețioasă informație.
Sadoveanu pentru toți by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5145_a_6470]
-
sau Caragiale nu insist. (Dar vă sfătuiesc pe dumneavoastră s-o faceți. Mai cu seamă cel dintâi are parte de o lectură proaspătă și decisivă, în contrast cu aceea, de școală deja, a lui Valeriu Cristea.) Lucru ciudat, Slavici lipsește, aici, dintre junimiști, fiind repartizat în secțiunea a doua a cărții, sub cupola Prozei sociale. (Alături de Dobrogeanu-Gherea, Duiliu Zamfirescu și Delavrancea.) Marea provocare a fost, pentru Mihai Zamfir, Titu Maiorescu. Aici istoricul are de înfruntat, din unghi stilistic, criticul. Distanței analitice i se
Stilul intelectual (III) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5227_a_6552]
-
a lui Iacob Negruzzi: Îi publicăm poezia pe prima pagina!" chit că ideile din poezie despre superioritatea poeților din trecut (și Eminescu nu avea habar de triunghiul de aur de la 1800 Deleanu - Alexandru Beldiman - Alexandru Văcărescu) le erau complet străine junimiștilor. Care discutaseră săptămâni de zile despre o antologie din poeții dinaintea lor și nu dăduseră note de trecere decât la câteva zeci - cu ce mari mârâieli! Îmi place, așadar, când poetul scrie, în poezia Cine-i? (1869), apoi în Napoleon
EMINESCU. CÂTEVA NOTE by Dan Grădinaru () [Corola-journal/Journalistic/6714_a_8039]
-
le considera nătânge și ridicole, din care cauză adoptase următoarea vorbă. «Tous les élégiaques sont des cochons» (dacă la mijloc nu este o confuzie, cu siguranță e o parafrază aș zice postmodernă, combinație între „gluma” bunicului scriitorului, Mișu Paleologu, cu junimiștii, care ar fi porci fără excepție, și o „cugetare” atribuită lui Baudelaire, construită pe același calapod logic: „Tous les élégiaques sont des canailles”; se vede treaba că formula s-a transmis din generație în generație, fiind mereu adaptată la imperativele
Familia Paleologu: ipoteze, legende, fantezii (II) by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/6737_a_8062]
-
susținerea unor opinii sensibil diferite față de cele curente, prin deschiderea largă a ferestrelor comparative către literatura europeană, în preajma căreia literatura noastră la acel moment părea complexată, nedeslușită, lipsită de pregnanța unor orientări clare. Spre o "critică științifică" Deși simțise generozitatea junimiștilor A. D. Xenopol și Șt. Vârgolici, pe tot traseul studenției sale rapide, Iorga pornește la drum cu convingerea că va deveni vizibil doar dacă va lua distanță față de acțiunea critică a lui Maiorescu, devenită fapt istoric. Astfel, în chiar primul articol
N. Iorga, primul exeget al lui Ion Creangă by Cristian LIVESCU () [Corola-journal/Journalistic/6626_a_7951]
-
pe tot traseul studenției sale rapide, Iorga pornește la drum cu convingerea că va deveni vizibil doar dacă va lua distanță față de acțiunea critică a lui Maiorescu, devenită fapt istoric. Astfel, în chiar primul articol apărut în jurnalul "Lupta" (al junimistului Gheorghe Panu), el se apleacă asupra piesei Năpasta de I. L. Caragiale, văzută ca "un studiu psihologic superior", "printre cele mai bune dintre operele noastre dramatice... și ar avea greutatea sa chiar aiurea, unde s-a scris și s-a gândit
N. Iorga, primul exeget al lui Ion Creangă by Cristian LIVESCU () [Corola-journal/Journalistic/6626_a_7951]
-
perioadei începuturilor, fiind totodată întâia analiză asupra operei viitorului mare clasic român. N. Iorga propune câteva demersuri importante, toate de noutate în epocă, și anume: să-l scoată pe Creangă din sfera minoră a anecdotiștilor, pe seama cărora se amuzau copios junimiștii la seratele lor; să promoveze opera lui Creangă drept una "de o însemnătate capitală pentru cercetători", esențială pentru cunoașterea identității românești; să i se recunoască acestuia profunda originalitate, atât ca trăire autentică a tradiției, cât mai ales în evoluția limbii
N. Iorga, primul exeget al lui Ion Creangă by Cristian LIVESCU () [Corola-journal/Journalistic/6626_a_7951]
-
nici nu l-au promovat așa cum merita, considerându-l un măscărici bun de glume deocheate, ceea ce constituie desigur o exagerare. În capitolul "Întoarcerea vechiului fond românesc", din Introducerea sintetică, după stenograma unor cursuri, din 1929, Iorga e de părere că junimiștii îl "împingeau" pe Creangă să scrie tot felul de "pătaranii", anecdote corozive "care nu vor putea fi publicate niciodată", când în realitate "Popa Smântână", cum îl poreclise aluziv Jacob Negruzzi, dorea să scrie "cărți bune" pentru copii. Cultivarea laturei pitorești
N. Iorga, primul exeget al lui Ion Creangă by Cristian LIVESCU () [Corola-journal/Journalistic/6626_a_7951]
-
dreptul înduioșător. În ciuda convingerii lui Maiorescu, nu toți scriitorii ardeleni calchiau limba germană. Memorii din 184849 arată, dimpotrivă, o benefică influență a limbii italiene. Oricum, în afara unor regionalisme, limba aceasta „latinizantă" nu este atât de greu de înțeles pe cât pretindeau junimiștii. Citit în cheie culturală, textul lui Moldovan își are, pe alocuri, expresivitatea sa. Memorii-le sunt împărțite în 24 de capitole, urmate de o încheiere. În fapt, însă, narațiunea are patru momente: 1) prima adunare de la Blaj (cea zisă „din
Un memorialist uitat de la 1848 by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6390_a_7715]
-
spre vânzătorii de țară, într-o naivă, dar puternică scenă a Judecății de Apoi, îi urmează nuvela lui Nicu Gane, Sfântul Andrei, publicată în Novele, Editura Librăriei Socec & Co, București, 1886. Ar fi putut fi, această bună istorisire a unui junimist altminteri de rândul doi, luându-și (ca pe o apărare?) motto-ul din Alecsandri, fie o nuvelă fantastică onorabilă, fie o schiță de roman aventuros, pe motivul sorții schimbătoare. Rama în care se petrece îi anulează, însă, ambele posibilități. Ce
Nopți de pomină by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5889_a_7214]
-
în 1907, membru al înaltului for în 1918), dar l-a și ancorat în siajul unui paseism tradiționalist ce îl va înstrăina complet, după 1918, de actualitatea literaturii noastre. Căci, în 1890, Convorbiri literare nu mai era deloc publicația clasicilor junimiști, ci începea să devină o revistă bătrânicioasă și osificată, în care literatura autentică își făcea tot mai rar apariția. Capitolul de Schițe și nuvele ne oferă, cu toate acestea, și o mică surpriză, dacă pot spune așa. Este vorba despre
O recuperare exemplară by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5667_a_6992]
-
Tudor Arghezi lipseau din manualele școlare. Eram, pe atunci, elev al Colegiului Național Carol I din Craiova și membru al Cenaclului literar adiacent „Ion Maiorescu”. În această calitate care ne stimula, fiind noi „cenaclieri”, să ne dăm oarece ifose de „junimiști”, m-am angajat să fac o „comunicare” despre scrisorile lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri. Pentru o cât mai corectă informare, am recurs la ajutorul Bibliotecii Aman din localitate. Parcurgând scrisorile lui Ion Ghica din ediția îngrijită de P. V.
G. Pienescu: „Colaborarea cu Tudor Arghezi (...) a fost una din marile împliniri ale vieții mele“ by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/5824_a_7149]
-
măsură cu plăcerea pe care ne-o fac textele din „Cațavencii”. Cam tot ce am descoperit oarecum general valabil au fost versuri ca următoarele, care critică „spurcata împreunare” dintre takiști și liberali din 1911: „E un incest împreunarea/ Nababului cu junimiștii...” Asta fiindcă avem și noi parte de „spurcate împreunări” politice. Sau o satiră antiliberală de la 1914: „Partidul nostru este tare,/ Căci el se reazemă pe lei./ De ce să ne trudim atâta/ Când azi cu mia și cu suta/ Mobilizezi pe
Lirică electorală by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/5070_a_6395]