290 matches
-
fi vândute în băcănii. Printre acestea erau substanțe psihotrope (opium), afrodiziace (cantaridă), toxice (arsenic, stricnină) ș.a. (285, p. 204). Ecouri ale obiceiului de „a bea afion” se regăsesc și în literatura populară, probabil și datorită unor influențe cărturărești sau urbane (lăutărești, în cazul baladelor) : [Antofiță] paharul cu vin umplea, Cu afion l’împlinia, Și da lui tat-so de bea. Cum bea tat-so, se’mbăta (162, p. 298). Uneori, termenul „afion” (pus în vin) e înlocuit cu cel de „otravă” (pus în
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
intitulat Romanele domnilor moldoveni. A tradus din fabulele lui P. Lachambaudie și, sporadic, din Lermontov, Béranger, Th. Gautier. O Romanță, tălmăcită dintr-un autor italian neidentificat, a fost, până spre sfârșitul secolului al XIX-lea, piesă de rezistență în repertoriul lăutăresc din Moldova. SCRIERI: Din versurile lui I. V. Adrian, Botoșani, 1871; Postulachi Slujbulescu, Botoșani, 1874; Din scrierile umoristice ale lui I. V. Adrian, Botoșani, 1874. Repere bibliografice: B. P. Hasdeu, Scrieri literare, morale și politice, îngr. și introd. Mircea Eliade
ADRIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285193_a_286522]
-
mai ales din pasteluri, de influență coșbuciană, distanțându-se totuși de aceasta prin câteva tușe apăsate referitoare la dragostea pătimașă. Litanie și dorință aprinsă, pe acordurile unei cântări armonioase, în limbaj extrem de simplu, versul denotă autenticitatea trăirii, ca în melodiile lăutărești. Autorul se dovedește însă un virtuoz al tehnicii de versificație în Pro gloria Bacchi (1927), unde se împletesc legenda și incantația religioasă cu un erotism exploziv. Volumul Ceas rău și alte schițe, clișee, amintiri (1918 ) adună o proză mai puțin
IONESCU-OLT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287591_a_288920]
-
afirmă cercetătorul - nu pot fi identificate individualitățile care au creat-o. Ea se circumscrie limbajului colectiv și se întrupează în forme tipice. De aceea, cunoașterea acestor forme este absolut necesară pentru a discerne autenticul de contrafacere, textele genuine de contaminările lăutărești sau de intruziunile orășenești. În aceeași linie cu Lucian Blaga, Dan Botta, Liviu Rusu, Ovidiu Papadima, Vasile Băncilă, Mircea Vulcănescu, în studiul Energie și vitalitate românească (1941) I. încearcă să surprindă și să definească specificul național, abordând chestiunea din perspectiva
IROAIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287620_a_288949]
-
Popescu. Se mai pot întâlni cronici rimate și parodii, fie pe teme politice, fie vizând, uneori, pe Al. Macedonski. Un articol amplu despre poetul D. N. Saphir scrie Ionescu-Quintus. S. a găzduit frecvent versuri populare, cu un caracter mai curând lăutăresc (fiind culese chiar de la lăutari), decât propriu-zis folcloric. L.V.
STINDARDUL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289932_a_291261]
-
însă pe calea lui Costache Conachi și Anton Pann, romanțele lui fiind o continuare a cântecului de lume, trecut prin prisma sentimentalismului lui D. Bolintineanu, căruia, de altfel, i-a dedicat o poezie. Folosește câteva procedee și imagini caracteristice cântecului lăutăresc, precum interjecțiile, hiperbola, metafore tipice, încheieri împrumutate din genul epistolar. Versurile sunt totuși curgătoare, ceea ce a dat posibilitate lui Grigore Ventura și George Cavadia să le folosească în câteva romanțe ce au cunoscut o mare popularitate. Sub influența simbolismului, Ș
SERBANESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289636_a_290965]
-
compunerea rațională. M. intuiește și înrudirea dintre poezie și muzică. Chiar dacă nu sunt originale, asemenea idei sunt singulare în epocă. Erotica din primul său volum, Rost de poezii adecă stihuri (1820), îl apropie pe M., prin accentele neoanacreontice și sentimentalismul lăutăresc, de Conachi și de poeții Văcărești. Poeziile exaltă un hedonism împrumutat din At. Christopoulos, lipsindu-le însă nota de senzualitate grațioasă caracteristică liricii acestuia, chiar dacă unele versuri sunt de-a dreptul traduceri. Stihurile bachicești preiau tonul cântecului de lume, dar
MUMULEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288275_a_289604]
-
omogenă, în ciuda diversității derutante a stilurilor exersate. În universul său liric el este în esență un frondeur mereu egal cu sine, apropiat când de Walt Whitman, când de Ion Barbu, când de Giuseppe Ungaretti, de García Lorca sau de cântecul lăutăresc. Debutează editorial târziu, iar Cântice țigănești lasă în urmă, risipită în presa vremii, o bogată activitate poetică de altă factură. Abia primele două volume din seria Scrieri (I-IV, 1969-1975), când, practic, destinul său poetic era încheiat, oferă imaginea clară
PARASCHIVESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288691_a_290020]
-
ei: maternitatea, rodirea vegetală. Același scop polemic rămâne evident și în Cântice țigănești, cartea care i-a absorbit aproape integral personalitatea. Aici contrariază din nou atât reabilitarea unei comunități etnice, cât și a unor specii uitate la periferia literaturii - cântecul lăutăresc, cântecul de mahala, romanța. Surprinde naivitatea mimată cu o mare savanterie de mijloace în exprimarea unui eros frust, aprig, a unei naturi umane febrile și al cărei dramatism inconștient țâșnește în expresii adeseori vulgare sau comice. Lumea aceasta, văzută în
PARASCHIVESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288691_a_290020]
-
-nvârtește roata morii chiar așa precum ziceți, dar pe voi, provocatorii, vă zdrobește sub lopeți». (Ioanichie Olteanu, Roata morii, În Almanahul literar, Cluj, an.1, 1949, nr. l, p.69). Olteanu a așezat În mijlocul poemului un cunoscut motiv de ținută lăutărească, dezbrăcându-l Însă de superficialitatea originară și ridicându-l la valoarea de simbol al istoriei care zdrobește În mersul ei Înainte pe toți călăii popoarelor. O valorificare a datelor folclorului țărănesc și muncitoresc recent este evidentă În poemul intitulat Cântecul
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
Sună pădurile, fâșie frunzele, / Geme pământul; / Fug legioanele, zbor cu cavalele, / Luna dispare; / Cerul se-ntunecă, munții se cleatenă, - / Mihnea tresare. / Fulgerul scânteie, tunetul bubuie, / Calul său cade. / Demonii râseră...” În amestec cu elemente ale stilului rococo și ale cântecului lăutăresc, B. revine, în Macedone și în Florile Bosforului, la izvoarele liricii noastre de până la 1840: poezia anacreontică și idila antică. Mirajul Orientului putea avea ca punct de plecare lecturi romantice (Orientalele lui V. Hugo) și parnasiene, dar se explică și
BOLINTINEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285807_a_287136]
-
se împărțea în două epoci distincte: cea dinainte și cea de după acel moment. Și fata clorotică de peste drum îmi surîdea!... Cât era de banală sărmana în comparație cu cealaltă, cu unica! Nu departe, pe așa numitul "bulevard", o orchestră cânta un cântec lăutăresc enervant, cicălitor, cu totul disproporționat cu sentimentele mele, dar care, de-atunci încoace, a rămas pentru mine foarte mișcător, deși, în fond, e ridicol. Are acuma doar atâta merit, că a murit! Curierul nu venea! Nu știu cât a stat, dar mie
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
un senior. Suzanne, care era prea mică să ia parte, se uita de la geam.“ La 80 de ani, ea îi mărturisea Manuelei că sus, de la acea fereastră, privise vrăjită lampioanele care luminau în noapte peluza și ascultase cu nesaț muzica lăutărească, pe care n-a mai putut s-o uite niciodată. În casa Manuelei am întâlnit-o de câteva ori pe Suzanne. Venea din când în când de la Paris să-și vadă rudele rămase în țară. Era o doamnă distinsă, cu
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
un senior. Suzanne, care era prea mică să ia parte, se uita de la geam.“ La 80 de ani, ea îi mărturisea Manuelei că sus, de la acea fereastră, privise vrăjită lampioanele care luminau în noapte peluza și ascultase cu nesaț muzica lăutărească, pe care n-a mai putut s-o uite niciodată. În casa Manuelei am întâlnit-o de câteva ori pe Suzanne. Venea din când în când de la Paris să-și vadă rudele rămase în țară. Era o doamnă distinsă, cu
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
se supere pe lenea de care dădea dovadă - să facă și treaba lui, iar seara trăsese o beție cu nașu-său (Bâtu, dacă ai uitat) la cârciumă, lăsându-se Înfiorat de cântecele din gură, vioară și țambal ale unora din neamul lăutăresc al Căloilor. Atât. * * * Am apucat să discutăm data trecută despre unele lucruri ce țin de subtila și aspra artă a războiului la care și voi puteți deveni părtași - mă refer la partea masculină a cirezii - dacă veți fi În stare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
pur și simplu așa, de-ai dracu' și fără motiv, contrar oricăror norme și regulamente în vigoare; chefurile și agapele cu strigături, țipurâturi, chiote bahice, cântece și orații belicoase, care culminau invariabil, cu țopăieli și cu hore împleticite, pe muzici lăutărești de țambal și de acordeon, partiturile fiind executate, pe viu, de către diverși hartiști mai tuciurii, din pegra culturală a localității, mulți dintre ei figurând la loc de cinste, pe listele cu urmăriții-general; demonstrațiile acelea de virtuozitate euforică, condimentate din belșug
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
în același timp se întorsese și el să privească după noi, cu o uitătură la fel de intrigată ca a mea. Cărarea nu ducea decât la foișor. Ce naiba căuta omul ăsta acolo? Nu-i vedeam pe cei doi alungiți amatori de muzică lăutărească. Aveau oricum un radio vechi, dar bun. În noaptea a treia am visat că merg mai departe prin pădure. Lăsasem bușteanul mult în urmă și înaintea mea cărarea șerpuia prietenoasă. Razele soarelui cădeau printre crengi pe corpurile unsuroase ale scolopendrelor
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Platani", ai mai auzit-o cântând "în curte la Dionis"? Și totuși ea îl lansase, în vara aceea. Nimeni nu știe al cui e cântecul, cine l-a compus. Nu se știe nici măcar dacă e cântec popular sau de origine lăutărească, sau e vreo romanță veche, readaptată de Leana. Și așa cum s-a întîmplat cu "în curte la Dionis", s-a petrecut și cu altele... Cladova își clătină cu îndîrjire capul, ca și cum ar fi vrutsă se trezească. - Și cu toate acestea
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
luat-o de n ori la rând, să ne povestim viața, lucrurile. Citim orice carte, orice revistă, mie îmi place orice ziar, cărți mai puține, ascult muzică, din asta ce ne dă pe canal video, pe stații în interior, muzică lăutărească, Ștefan de la Bărbulești, Adrian Copilul Minune. Are Adrian harul de la Dumnezeu. Eu am harul de la Dumnezeu să muncesc și să fiu respectuos, din păcate, datorită la greșeala mea, nu mai pot zice nimic, dar s-a văzut că în atâția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
casă, aceasta aducând noroc în viața fiecăruia. Duminică după amiază bătrânii satului împreună cu copiii se adună la cimitir, punând pe mormintele rudelor sau ale cunoștințelor ouă și pască. Ceilalți tineri feciori, umblă din casă în casă însoțiți de o fanfară lăutărească, făcând o horă în curtea fiecărui gospodar. Ei sunt răsplătiți în bani și ouă roșii. În toate zilele de Paște se face horă în sat, la care participă toate persoanele indiferent de vârsta. Seara se organizează un “Bal” numai al
OBICEIURI ŞI TRADIŢII DE PAŞTE ÎN MUNTENII DE SUS. In: Filosofia şi istoria cunoaşterii by Bianca Cărăuşu () [Corola-publishinghouse/Science/1124_a_2080]
-
le examineze acum cu altă stare de spirit: aceea pe care o creează o lectură liberă, lentă, avizată. Scepticul Paul Zarifopol, care prețuia versurile lui Dosoftei pentru savoarea arhaismului, contestă actualitatea estetică a poeziei lui Conachi, CÎrlova, Heliade Rădulescu, prea lăutărească, cu un prea puternic aer de semicultură, după gustul lui. Cartea de față se străduiește să arate contrariul, fără a fi propriu zis o demonstrație estetică. Demonstrația a fost făcută de alții Înaintea mea. Eu Încerc, repet, o lectură nouă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
crengile căruia are Ioc mistica Întîlnire și se desfășoară marele ceremonial. 18. Dintre instrumentele muzicale, Conachi găsește o afinitate cu scripca: „scripca jalnică, duioasă, răspunde la ahtul meu / Și spune În lume toate cele ce pătimesc eu...”. SÎntem În faza lăutărească a mesajului erotic. Poezia este spusă, simpla lectură nu-i suficientă. Trebuie un spectacol al rostirii și taraful este interpretul cîntecului suspinător. Mai trebuie să așteptăm, are dreptate Zarifopol, cîteva decenii pînă să apară clavirul În poezie: pînă ce, cu
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și ale Văcăreștilor deveniseră cîntece de mahala. Pann este el Însuși un intermediar, un popularizator, mai aproape de gustul publicului de jos decît autorii dinaintea lui. Corectările aduse de el poemelor merg În acest sens. Luniță luminătoare este un veritabil cîntec lăutăresc. Stilul acela isteț și imperativ, pe care Îl vom afla peste un veac În CÎnticele țigănești ale lui Miron Radu Paraschivescu, apare Întîi aici. Stil prin excelență muntenesc, iute și colorat, stil de petrecere În durere, de rîs În plîns
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
altceva nu mai știu... / Închid un ochi și văd / mari adevăruri solide. Îl deschid, / și lucrurile se fac mai mici / și văd cu doi ochi / mai puțin decât cu unul..." Câte un ecou de "romanță veche" ori din vreun "cântec lăutăresc", vreun fragment din François Villon (în traducerea lui Romulus Vulpescu) sau o amintire din Lamartine acestea devin motive declanșatoare cărora li se dă carnație în dezvoltări personale. Pe tulpina zicalei despre popularul Ieremia, cel care a nimerit "cu oiștea-n
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
să se îndoiască de faptul că/ inima/ e centrul sentimentelor/ și creierul/ locul gândirii.". O stare frenetică, sau un "ce" nostalgic cuprinde poemele de dragoste ale lui Nichita Stănescu. În "Dulcele stil clasic", nostalgia poartă cu sine ah-ul cântecelor lăutărești și iată-l pe tânărul Nichita sublim și original: "N-ai să vii și n-ai să morți/ N-ai să șapte între sorți/ N-ai să iarnă, primăvară/ N-ai să doamnă, domnișoară". Îi lipsește strofei parcă materializarea ideii
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]