162 matches
-
-mi facă parte de unica mare bucurie pe care am avut-o în viață. Mă simt câte odată când fără să vreau mă concentrez cu mintea la iubirea noastră, cu ochii plini de lacrămi calde ce nu pot fi decât lacrămi calde de iubire, lacrămile copleșitoarei bucurii ce a cuprins și stăpânește orice filieră a eului meu. Acum parcă mă simt mai bine, mai călit, mai oțelit în lupta cu viața, mai purificat de tot ceea ce ar fi putut să înlănțuie
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
unica mare bucurie pe care am avut-o în viață. Mă simt câte odată când fără să vreau mă concentrez cu mintea la iubirea noastră, cu ochii plini de lacrămi calde ce nu pot fi decât lacrămi calde de iubire, lacrămile copleșitoarei bucurii ce a cuprins și stăpânește orice filieră a eului meu. Acum parcă mă simt mai bine, mai călit, mai oțelit în lupta cu viața, mai purificat de tot ceea ce ar fi putut să înlănțuie capul și spiritul. Mă
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
de aceste drepturi ale pământului nostru, aceeași însuși ne face să simțim și această bucurie de a ne făli în mîinile noastre cu gazeta patriii noastre și scrisă chiar în limba noastră. Acuma poate cineva vedea pe simțitorul rumân curgîndu-i lacrămi de bucurie, văzînd în toate casele bătrîni, tineri, bărbați, femei, învățați, și mai de rînd, îndeletnicinduse și petrecînd cu Gazeta în mînă, și înmulținduși ideile, avînd cunoștință și țiind un șîr de întîmplările lumii. Va putea cineva vedea încă și
REVISTE LITERARE DIN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA by Brinduşa – Georgiana Popa [Corola-publishinghouse/Science/91761_a_92854]
-
uriașă care a țintat vederea și mirarea a mai multor veacuri, însă galben, înghețat și fără de simțire; și niciodată nu va auzi glasul cel încîntător sau bărbătesc și plin de putere care să ne întinereze inimile și să ne pornească lacrămile sau să ne deștepte și să ne puie pe cugetarea cea cuviincioasă; niciodată nu va fi pătruns de glasul cel adevărat al zînelor celor frumoase, al literaturilor zic celor nouă; niciodată nu va simți puterea cea energică a elocvenții lui
REVISTE LITERARE DIN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA by Brinduşa – Georgiana Popa [Corola-publishinghouse/Science/91761_a_92854]
-
neunire la Milcov și Carpați ! Dar noi, pătrunși la suflet de sfânta libertate, Jurăm că vom da mâna, să fim pururea frați ! O mamă văduvită de la Mihai cel Mare Pretinde de la fii-și azi mână d-ajutori, Și blastămă cu lacrămi în ochi pe orișicare, În astfel de pericul s-ar face vânzători ! De fulgere să piară, de trăsnet și pucioasă, Oricare s-ar retrage din gloriosul loc, Când patria sau mama, cu inima duioasă, Va cere ca să trecem prin sabie
LEGE nr. 75 din 16 iulie 1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/110353_a_111682]
-
cel care amintește, care răscolește viața pe care de cele mai multe ori încercăm s-o ascundem în refugiile noastre nocturne. În adânc, unde uitare nu e/ și doar în vis pătrunzi/ prin al somnului fără de fund abis,/ tu mă aștepți în lacrămile de altădată.// Palidă reîntâlnire, singura clipă vie/ în trena lacrămilor de altădată,/ ți-ai însemnat locul pentru vecie/ în adânc, unde uitare nu e.// E mult de atunci și ești mereu aproape/ lângă izvorul limpede și mut/ pe care-l
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
ori încercăm s-o ascundem în refugiile noastre nocturne. În adânc, unde uitare nu e/ și doar în vis pătrunzi/ prin al somnului fără de fund abis,/ tu mă aștepți în lacrămile de altădată.// Palidă reîntâlnire, singura clipă vie/ în trena lacrămilor de altădată,/ ți-ai însemnat locul pentru vecie/ în adânc, unde uitare nu e.// E mult de atunci și ești mereu aproape/ lângă izvorul limpede și mut/ pe care-l sorbi cu setea de altădată/ și învii priviri în tristele
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
prezent indicativ: „Stânca stă să se prăvale / În prăpastia măreață” (M. Eminescu) și, mai rar, la imperfect: „Când soarele... sta să cumpănească...” (C. Hogaș) sau la perfectul potențial-optativului: „Ea clipi din ochi, des, parcă ar fi stat să-i dea lacrămile.” (D. Zamfirescu) Precedate de adverbul parcă, cele două verbe pot sta la potențial-optativ: Parc-ar sta să plece undeva., Parc-ar vrea să ningă... În limba vorbită, verbul a muri intră, uneori, în sintagmă cu semiauxiliarul a trage, pentru a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la durere” de A. de Lamartine („înc o dată, o, durere, de afli loc, mai izbește!/ Inima mea sîngerîndă te urăște...-ți mulțumește,// Putere ce nu mai știe a plînge sau a ierta!/ Ochi-mi n-au, nu mai au încă lacrămă de a-ți vărsa./ Ci poate se află-n mine vro mai sonoră fioare/ Care să se zvîrcolească subt cătarea-ți cercătoare”)2), și în cea din „La amantă” de Sappho („Prin vine-mi foc ca de fiori se varsă
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
zice duios; Căvălaș cu fire, Mult zice subțire; Vânt când o sufla, Fluier o cânta, Oile-or sălta Și s-or aduna, Câini-or auzi, La mine-or veni, La mine s-or strânge, Pe mine m-or plânge Cu lacrămi de sânge. Și tu, oaia mea, Tu dac-ăi vedea O mândră fetiță Cu neagră cosiță Prin crânguri umblând, Din gură cântând. Din ochi lăcrămând, De mine-ntrebând, Să nu-i spui că sânt Culcat subt pământ, Ci că m-am
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
exprima speranța că rubrica va avea succes, îl citez din nou pe Heliade, cu un fragment patetico-savuros despre entuziasmul cu care presupunea că va fi primit primul periodic românesc din istorie: „Acuma poate cineva vedea pe simțitorul rumân curgându-i lacrămi de bucurie, văzând în toate casele bătrâni, tineri, bărbați, femei, învățați și mai de rând, îndeletnicindu-se și petrecând cu gazeta în mână, și înmulțindu-și ideile având cunoștință și țiind un șir de întâmplările lumii; va putea cineva vedea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2184_a_3509]
-
refuzat focul, le-a arătat mâinile străpunse și sângele vărsat spre fericirea lor (IV, p. 116). În finalul piesei, titanul îl urmează pe scara cerească pe Apolo asimilat arhanghelului Mihail care îl anunță : Vei duce speranța, bucuria,/ Acelora ce-n lacrămi așteaptă pe Mesia (V, p. 128). Bucuros să vadă că suferințele îndurate n-au fost zadarnice, Prometeu își asumă perpetuarea sacrificiului pentru mântuirea umanității : O, câtă fericire să știu că jertfa mea/ N-a fost deșertăciune !... Și-n veacul ce-
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
5). Ieșirea grecilor din calul troian stârnește consternarea lui Priam, dezamăgit de Casandra și de zeii care n-au răspuns așteptărilor lui : Așa se-ndură zeii pe cari i-ai rugat ?/ Aceasta e iertarea ce-ai smuls-o tu cu lacrămi ?/ De aceea părăsirăm zeii noi și buni ? (V 7). Trasă la răspundere pentru neîmplinirea profeției, fata reia mesajul divin : Mi-au spus zeii atâta : „Troienii nu vor fi/ Prin voia noastră sacră cuprinși cu sabia./ Puterea noastră este aceasta”. Cuvintele
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
și cu o mulțime de romane și tragedii franceze și germane din cetirea cărora înmagazinasem o sumă de impresiuni. Îmi aduc aminte ce colosală întipărire a făcut asupra mea romanul lui Bernardin de St.-Pierre, Paul et Virginie, și câte lacrămi tainice mi-a stors din ochi. Nu mai vorbesc de Goethe, Schiller, Dante, Tasso etc., din operile cărora și astăzi mi-au ramas pasaje întregi încrustate în memorie. Cu toate acestea, nu am simțit nici un îndemn de a-mi încerca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
de cele de altădată. Dar pentru ochiul meu, detaliile acestea n-au decât o importanță secundară. Și ce liniște, peste tot! Ce liniște profundă, în lumina indecisă pe care o filtrează geamurile mari... "Să fie adevărat", îmi spuneam, impresionat până la lacrămi, "să fie adevărat că, în timpul acesta, în jurul nostru până departe, învrăjbită de moarte, omenirea își varsă sângele pentru lucruri care cine știe dacă prețuiesc sângele acesta?..." Timp de patru ani, viața mea s-a împărțit între Liceu și Internat. Nici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
a unor verbe, la indicativ prezent, pers. I, sg: țiu, reviu; - redarea prin diftongul ia a sunetului e sau a diftongului ea: îngenunchiarea, auziam, vorbiam, mărturisia ș. a. - grafia veche, antebelică, pentru cuvinte ca: livresci, noui etc. - forme vechi de plural: lacrămi, patemi ș. a. - scrierea cu u (mut) la finalul unor cuvinte: dibaciu; - omiterea grafică a diftongului ie: eftin, femee, trăesc, băețandri, șueră, vuet, bae, greere, creerul etc. - cazurile de hipercorectitudine lingvistică: duminecă, împiedecă ș. a. - formele incorecte, dar caracteristice vremii: jicnim, gungurit
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
bine la noi“. Am întrerupt scrisoarea; m’am dat jos la masă, la Delureanu. Muzicantul acela unic la un moment dat a cântat un cântec învățat de tine; prezența ta neprezentă m’a înfiorat; am simțit un nod cald de lacrămi și tot ce era și este nelămurit și covârșitor în mine, de când ai plecat, mi-a întunecat iar toată ființa; m’a crispat. Este cel mai nelămurit și complex sentiment: mă simt amputată, nu cred în plecarea ta și totuși
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
eu umblam din cameră în cameră și dădeam din colț în colț, văitându-mă cât mă lua gura că trebuie să plec și eu la Iași: „Mă iau nemții dacă rămân! Mă iau nemții!” era leit-motivul gemut printre suspine și lacrămi. Nu știu dacă era la mijloc numai teama (se zvonise nici mai mult nici mai puțin, că „nemții” taie mâna dreaptă tuturor băieților ceva mai răsăriți!), sau și un dram cam mare de dorință de necunoscut, de aventură, oricum, am
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
ce o acoperă și o roade. Când, după cuvântările lui Corneliu Georgescu și ale celorlalți camarazi, bulgării de pământ au răsunat pe coșciugul coborât în groapă, ca în balada lui Coșbuc: „Și-adânc din bubuitul frânt Al bulgărilor de pământ...”, lacrămile noastre ale tuturor șiroiau nu numai pentru venerabilul protopop care suferise atâtea, ci și la amintirea dureroasă a lui Ionel Moța și ale celorlalți camarazi căzuți întru credința legionară, frământând în suflet gândul neînduratei soarte, în pofida aceleiași balade a lui
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
o dată în vileag, ci treptat, cu lingurița. La început se vorbea de pedepsirea „vinovaților”, se făcea deosebirea între legionarii de treabă, ai lui Codreanu (aceștia erau, de preferință, cei morți) și între „rebelii - borfași”, se făceau apeluri duioase stropite cu lacrămi de crocodil, la „copiii mei” (de atunci l-a poreclit sora mea pe Antonescu - Irod, ca unul ce-și ucidea propriii săi copii!) și nu se sufla niciun cuvânt despre dizolvarea Mișcării Legionare și despre desființarea Statului Legionar. [256] Iar
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
fusese repartizată în fosta ei proprietate, atunci naționalizată. Ca boieroaică, avusese până atunci D.O. (domiciliu obligatoriu) la Neamț. Bătrâna ne povestea cum l-a născut pe primul său băiat și cum taică-său, Lascăr Catargiu însuși, a căzut cu lacrămi în ochi, în genunchi, la patul ei de lehuză, rugând-o să-i dea copilul ca să-l înfieze deoarece, fără urmași de parte bărbătească, numele bătrânului se stingea. De la Dolhasca unde am cercetat, la Probota, mănăstirea lui Petru Rareș, am
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
-o aruncă. Dosoftei are vorba materială ce dă corp mâhnirilor abstracte: La apa Vavilonului Jălind de țara Domnului; Acolo șăzum și plînsem La voroavă, ce ne strînsem. Și cu inimă amară Prin Sion și pentru țară Aducîndu-ne aminte, Plângeam cu lacrămi fierbinte, Și bucine ferecate Lăsam pren sălci aninate. Un brașovean, Teodor Ivanovici Corbe, stihui și el la 1720, în Kiev, Psaltirea, iar înaintea lui un Istvan Fogarași, român calvin, în versuri, precum se vede dintr-o copie a lui Ion
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
să faci! Trebui să taci! Mult celebrata Într-o grădină, socotită traducere din Goethe, vine dintr-un izvor grec. Alecu, fiul lui Ienache, strânge și el, într-o "condicuță" pentru "trebuințele" lui, câteva strofe, caracterizate printr-un patos jălalnic: De lacrămi vărs pîrae Cu groaznică văpaie. Și poeziile lui sunt cântece de lume, cu un mic totuși proces de elaborațiune cultă, imagini de interior boieresc, tablouri, oglinzi și chipul femeii răsfrânt în ele: Oglinda când ți-a arăta Întreagă frumusețea ta
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
șoapte, Sărutîndu-se-amîndoi. MATILDA CUGLER Poezia Matildei Cugler (1852-1931) e la modul cuviincios al liricii pentru albumuri de pensioane, cu situații de convenție, cu o certă legănare visătoare cîteodată: Ai plâns și tu odată? Eu zău, nu pot să cred! Ah! lacrămi lasă urme, Ce ani întregi se văd. Un ochi, care odată A plâns de dor și chin, Mă crede, nu degrabă Se face iar senin. Un ce fără de nume Rămîne-n el ascuns... Dar ochii tăi sunt limpezi, Nu pot să
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
fie că vorbește bărbatul: Tu care vrei alături cu mine să pășești, Nu crede că sunt robul pe care-l miluiești. Cu ochii tăi cei galeși în van vei aștepta Să îmi aplec genunchii cerșind iubirea ta. Nici lingușiri, nici lacrămi deșarte-n ochii mei, Chiar dac-ai fi "minune aleasă-ntre femei"... Un biet pribeag sunt, însă merg drept, cu fruntea sus, Și n-oi ști să fiu orbul care se lasă dus... Ci ți-oi întinde mâna, și vino
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]