177 matches
-
spartă. Cartea însemnează mai multe lucruri: este, mai întâi, un fel de jurnal, deci o defulare, o mărturisire, apoi o clasificare și ordonare, o umplere cu substanță a golului singurătății și, în sfârșit, foarte în surdină, abia, abia audibil, un lamento auster. Octavian Paler depune mărturie despre viața sa, la un ceas târziu, limpezind-o pe cât se poate, el fiind un iremediabil introvertit, închis, cu strășnicie, în el însuși. De ce oglinda în care se privește este spartă? Pentru că autorul, după cum scriam
Omul cu urechea tăiată by Dina Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/11235_a_12560]
-
de feluri ale lui Schubert. "Der Tod und Das Madchen", "Moartea și Fecioara", muzica de cameră a unui quartet care însoțește povestea lui Hamlet. Care o comentează, de multe ori, dincolo de cuvinte. Sau în locul lor. O dimensiune a morții, un lamento răvășitor. Ca discursul acestui regizor. Ca voluptatea ideilor cu care naște pe scenă o energie incredibilă. O imaginație inepuizabilă, susținută și argumentată cu acel tip de filosofie socratică. Primară și suculentă. Neputința lui Hamlet: ideea pe care merge Nekrosius. Prezență
Shakespeare mai presus de orice (II) by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/8453_a_9778]
-
procesul de „domesticire” în care religiosul și socialul conlucrau la transformarea „bunului sălbatic” într- un cetățean placid. În această categorie puteau intra și un raport cvasi-clinic, precum Cry of Sodom, de Samuel Danforth (1674) și așa-numitele crime ballads (vezi lamentoul lui Cotton Mathers din 1699, Pillars of Salt: An History of Some Criminals Executed in this Land for Capital Crimes), dar și întregul șirag de povestiri despre colonizarea Vestului, perceput ca o aventură inițiatică, religioasă și mitică. Oricât de modeste
Viciul și sperietoarea by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5163_a_6488]
-
autori, scoasă de Pompiliu Constantinescu în 1928 la Ancora S. Benvenisti & Co. Prefața e o mărturie lirică, de citat aproape în întregime, despre tristețile de neocolit ale criticii, despre talentul temperat de datorie. De cîte și de cîte ori, în lamento-urile cronicarilor, nu s-au auzit reorchestrări ale frazei acesteia: "criticul plecat constant pe masa de lucru înăbușe în el plânsetul surd al unui cititor răpit dela peregrinarea lecturilor călăuzite de simplul bun plac." Și asta încă n-ar fi
Tristeți și bucurii de breaslă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9066_a_10391]
-
lăuntric, decât orice cauză fizică. Amenințarea continuă a morții - condamnarea la moarte a unei ființe pe care am iubit-o mai mult decât pe orice iubită (subl. RC) - a făcut din viața noastră un coșmar ..." Paginile care urmează sunt un lamento pentru Jeni, cu tulburătoare detalieri ale îndelungatei sale agonii, ca un fel de compensație tardivă a faptului că nu o evocase niciodată în jurnalul tinereții lor. După care - teribil destin! - urmează cea de a doua detenție, din 1959 până în 1964
Arșavir, omul lui Dumnezeu by Radu Ciobanu () [Corola-journal/Journalistic/8193_a_9518]
-
de orice cavaler medieval înfrânt în iubire. Come Healing debutează cu un murmur ce sugerează prezența unui cor îngeresc. Dana Glover dă tonul unei rugăciuni rostite într-o singurătate de templu abandonat. Orgă induce o atmosferă aproape liturgica, susținută de lamento-ul viorii pe care Bela Santelli îl transformă într-o cariatida sonoră fragilă. Cântecul e un „imn de penitenta”, o rugăciune de vindecare a trupului și a inimii. Din nou, întunericul amenință să înghită viața, distrugând coerentă unei existente în
Vechimea, adâncul (4) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4796_a_6121]
-
-l ajutăm dl Handoca, reproducînd, din presa vremii fragmente din unele articole ale lui Eliade care verifică, totuși, opinia lui Sebastian din 25 februarie 1937 că aceste articole din Vremea erau legionare. La 24 ianuarie 1937 publică în Vremea, un lamento la moartea lui Ion Moța și Vasile Marin, legionari comandanți, în luptele din Spania: "Rareori se întîlnește în istoria unui neam o moarte atît de semnificativă ca moartea celor doi fruntași legionari căzuți pe frontul spaniol. Plecarea celor șapte comandanți
O ediție neconcludentă by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17125_a_18450]
-
scrum". Bolnița lui se numește Spitalul amorului, culegere de stihuri de epocă ale minților rătăcite pe destul de ocolite drumeaguri. E, în ele, o pedagogie superficială, a scufundării în viață și în tabieturile timpului, a mahalalei ascultate în momentele ei de lamento, ca și în cele de frenezie, cînd viața ei colorată se desface în paiete care acoperă, protector, vulgaritatea. Iubitorul de mahalale politicoase, Caragiale, se va fi indignat pe bună măsură. Întîlnirea celor două feluri de a face morală, predi----- cînd-o
Școala veche by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9088_a_10413]
-
un an de complet imobilism, Tony Judt. Simpla lor enumerare te duce la gândul că te afli în fața unui sănătos închipuit, a cuiva care a reușit, printr-o voință supraumană, să depășească precara condiție a omului înfrânt de boală. Nici un lamento, nici un acces de autocompasiune, nici o cădere sub standardele demnității umane nu răzbat din cumplitul război dus cu această formă lentă a morții. Scriitorul e însă mereu la datorie, gata să înregistreze și să transmită mai departe. Toate acestea au fost
Memorii de dincolo de mormânt (III) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5314_a_6639]
-
și decor (orașul, automobilele, reclamele luminoase, jazzbandul etc.), stilul sincopat, telegrafic, și neprevăzutul unor comparații. Ș. Cioculescu le-a "descifrat" pe unele cam în felul în care o va face și cu "obscuritățile" argheziene. Nu e nimic totuși hermetic în Lamento, considerată cap de serie pentru poezia postbelică a lui Vinea: Ploi de martie, tragedie citadină, arborii își fac semn ca surdomuții. Pentru spectacolul de adio, plîngeți lacrămi de făină, printre sonerii, lumină, de Sfîntul Bartolomeu al afișelor Nici în Ev
Avangarda și politizarea literaturii by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/12607_a_13932]
-
cardiacă. Clătinându-se, ducea atunci mâna la piept, apoi scormonea febril în nelipsita punguță cu hapuri și amenința că va renunța, că se oprește aici, să vină alții mai tineri, el e cardiac, prea bătrân, etc. etc. În ciuda acestui repetat lamento ("de Casandră" - spunea redactorul nostru șef), Dudu Baciu nu a părăsit redacția decât foarte târziu, la sfârșitul anilor �80, când sănătatea chiar nu i-a mai îngăduit să rămână. Părea naiv, defazat. Era, în fapt, un amestec de perspicacitate și
Cu bine, Domnule Baciu! by Alina Le () [Corola-journal/Imaginative/12162_a_13487]
-
decembrie �89, pe care, bun cunoscător al istoriei, a înțeles-o mult mai rapid și mai corect, cu toate capcanele și eșecurile ei, decât generația tânără. Una din cele mai impresionante imagini din timpul primei mineriade postdecembriste rămâne pentru mine lamento-ul deznădăjduit al Domnului Baciu: trăise acele zile nu doar ca pe un dezastru național, dar și ca pe o tragedie personală: "nu asta e țara mea, nu ăsta e poporul meu!", plângea în hohote, pustiit. Spulberate definitiv erau toate
Cu bine, Domnule Baciu! by Alina Le () [Corola-journal/Imaginative/12162_a_13487]
-
după judecata ve chilor Părinți! - ne-a devenit supremul refugiu. E drept? Nu e drept. Dar așa pare că este! 16 septembrie 2010 Nevinovată plângere de milă Anul acesta, în martie, am publicat în România literară un sfios, dar hotărât, lamento („Suavă înlănțuire de orori“) pe tema amarului destin al criticului literar obligat să-și câștige pâinea ca vidanjă a mizeriilor hiperetalate de literatura la zi, de la noi și de aiurea. O literatură alergică la normalitate, la tot ce ține de
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
încercat în ultima vreme un - cum să-i spun? - un soi de amar optzecist. Un gust de zădărnicie literar-umană, duios amestecată cu nostalgia studenției și-a tinereții ca insurgență inutilă, dar nu mai puțin fermecătoare. M-a cuprins ca un lamento interior la târgul Gaudeamus din toamna lui 2010, când Editura Humanitas a avut excelenta idee să retipărească după aproape trei decenii legendarul volum Aer cu diamante, ade vărat manifest al optzecismului lunedist, cu „cei patru 89 Beatles“ ai momentului bucureștean
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
aiciacum câteva străvechi reverii editoriale. Prietenii din branșă le știu de mult: iertare de tocarea măruntă, dar încăpățânarea e un specific măgăresc la care cu onor consimt. Și pe hârtie le-am pus nu o dată, spre extazierea - iute transformată în lamento neputincios (economicește) - a celor responsabili. Dragii moșului, oare de ce nu găsește nicăieri Măria Sa Acneicul valah un raft de librărie, subțirel-dar vioi, cu marile lecturi ale moralismului dintotdeauna? De ce mă lăsați umilit în FNAC-urile din Paris, Bruges, Lille, Geneva și
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
uriaș, decisiv, aflat în vîrful ei. Această amenințare pîndea întreaga umanitate dar numai el era făcut s-o confrunte, deși era un drum fără întoarcere. Urca într-un crescendo tragic în care orgi, voci și orchestre se amestecau într-un lamento care combina cele mai expresive efecte din Beethoven, Berlioz, Wagner și Puccini. Se întoarse acasă după lăsarea întunericului. — De ce ai stat atît? îl întrebă domnul Thaw. — M-am întors pe jos. — Te-au primit la orele de desen după model
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
care solitudinea dialoghează cu sine, devenind poezie. Universul terifiant al adevărului Îngăduie totuși buna ardere pe rugul rece al iubirii. Iubirea intonează monologuri suav stranii, senzual-spiritualizate. O revanșă singularizată asupra vidului, În care așteptările se văd decapitate, una câte una. Lamentoul gingășiei ultragiate Își află cadența urgentă și, deopotrivă, melodioasă, „iluminarea”, de o memorabilă expresie lirică, pare gravată În argint subțire și durabil, ca Într-o nouă, modernă, dramatică și dureroasă Cântare a cântărilor, În care Regele cărturar se vede Înlocuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
său aparte. Miraculosul „hiperintensității” diferă de geometria implacabilă a absurdului kafkian și conține, credem, o gamă mai amplă de laitmotive tragice, o mai Înaltă decolare decât la Bruno Schulz. Pe cerul neliniștit al operei sale continuă să ardă acest final lamento de psalm, În care omul de fiecare zi și dintotdeauna, dar și litera tăioasă a profeților și-ar recunoaște rana: „Implor să fiu trezit, trezit În altă viață, viața mea adevărată. Este cert că e plină zi, că știu unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
cum că văzând imagini transmise de pe Lună Heidegger s-ar fi înspăimîntat, m-am gândit ce lamentabil pot sfârși unii la capătul unei vieți de gândire. N-ai voie să cazi, când te cheamă Heidegger sau Cioran, în văicăreală, în lamentouri și spaime de țăran sicilian. Cum poți să exclami, ca Cioran, "à quoi bon avoir quitté Coasta Boacii"? Sau cum poți să te sperii când vezi oameni pe Lună? Îmi imaginez că așa s-a întîmplat și când a fost
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
că forțează lucrurile numai să se apere, totul nu era decât o mască, și să nu apuce un altul s-o plângă, pentru că atunci într-adevăr i-ar fi rău și s-ar simți teribil de nefericită și de aceea lamento-ul ei era un joc trist și nimeni în afară de ea n-ar fi în stare să spună câtă tristețe se înghesuie și îndeasă în jocul ăsta. Și în clipa următoare îmi priveam paharul în care se mai clătinau numai câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
că nu se luptă destul sau nu îndeajuns de tenace. Scriitorul român e sfîșiat între lipsa de iubire acasă și cea a recunoașterii internaționale, cu atât mai mult cu cât unii au un anume succes în afară. Cunoști cazurile de lamento ale unor scriitori și intelectuali de bună condiție de la noi, suspinând însă văcărescian în fața ingratitudinii contemporanilor. Acel "creează și mori de foame" nu mai e de multă vreme deviza lor și poate că a trecut vremea când scriitorul se definea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
calchiază perfect pe cele anterioare), în care "Minciuna, delațiunea, cinismul, șantajul, violența verbală, frauda, furtul, șmecheria, promisiunea fără acoperire, gogorița, formele fără fond, deturnarea atenției, nesocotirea opiniei altora, vrajba sunt doar câteva dintre atuurile politicianului de succes contemporan". Și atunci, lamento-ul existent pe nenumărate buze, chiar în clipele când scriem-citim rândurile de față: "să ne mai mirăm că ne pleacă cei mai buni oameni din învățământ, că tineretul își ia lumea în cap, că ne părăsesc medicii și informaticienii, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
obligatorie. Ulterior, nemții rămași în viață, după ce-și executaseră pedeapsa de a fi existat, pe lume, au fost repatriați și în cele din urmă fiind lăsați să-și ia lumea-n cap... Melanie ar fi psalmodiat mult și bine lamentoul despre avatarurile prizonierilor de război, evocând trecutul sfâșietor al mamei ei, însă Vladimir nu mai suportă amintirile pe care i le stârnea femeia asta blondă, chipeșă, adevărată comoară de favoruri neexprimate până la acea oră târzie și care, atunci când cădea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
și Vinea n-a fost astfel integrat noului curent”. Este la fel de posibil însă ca, în pofida autopersiflării sarcastice, a metaforelor iconoclaste, antiromantice, a unui imagism aproape „fauve” și a prezenței unor elemente de civilizație modernă (trenul, sirenele), poemul din scrisoare — un lamento postsimbolist, laforguean, cu elemente de Geigenhumor („zgardă, scutură-te de peron”) — să nu fi fost trimis dadaiștilor în vederea traducerii și eventualei „omologări”... El pare a transmite mai degrabă distanța sufletească a autorului față de entuziasmul prietenilor săi de departe, golul metafizic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
radical-demitizante, cu tentă avangardistă mai pronunțată - tipărite în Punct, 75 HP sau, accidental, în unu (lettristul „Eleonora“) - poemele din Contimporanul nu au, cu puține excepții, nimic agresiv: cele mai multe sînt în nota obișnuită a lui Vinea: lirism fantast, nonfigurativ, discret confesiv, lamentouri angoasate, elegii crepusculare, maladiv interiorizate. Colajul „simultaneist”, în flash-uri al versurilor e mai degrabă static, infuzat de melancolii și spaime. Prin sistemul lor nervos circulă crispări expresioniste, apocaliptice. „Acroșul” la linia revistei se manifestă fie prin procedeul - des uzitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]