177 matches
-
în Pelagră se aud vagi ecouri din Tristan Tzara: "Ți-am spus "Violaine" și tu nu ești "intelectuală" / și nu-nțelegi capriciul meu pedant și citadin". Într-un Madrigal răsturnat, o melancolie difuză, în modul unui Constant Tonegaru, înclină spre lamento: "Ai să te faci urâtă, fată tristă, fată de piatră"; "Ai să te faci urâtă, fată tristă, fată de fum"; "Ai să te faci urâtă, fată amară..." În texte subliniat lirice ca acestea, sentimentalul Geo Dumitrescu, marcat de "alergia singurătății
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
perspectivă ca aceasta, de realități psihofizice incongruente, omul-fantă (despicat, adică) e în egală măsură un homo planetarius cât și individ în sine, un ins-eșantion zbătându-se mereu între "visceral și real" cum se autoprezintă în A patra elegie. Damnațiune și lamento vorbesc despre dileme, despre neliniști, despre terori perene: "Propriul meu trup / nu mă mai înțelege / și / propriul meu trup mă urăște, / ca să poată exista mai departe / mă urăște..." Ieșirea din Eul mâhnit, atât de împovărat, e comparabilă, ca finalitate, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
un extatism de tip bizantin coexistă cu tumultul modern al priveliștilor lăuntrice. Privirile evocatorului în transă merg admirativ spre câte un "grande" hispanic, spre vreun principe toscan ori spre vreun înțelept oriental; el însuși devine Don Cezar ca într-un lamento cu acest titlu (la moartea unei fetițe de unsprezece ani). Smerenie și iactanță diferențiază un personaj complicat, cu zeci de măști, anxios, afectuos și lucid, asediat de dubii. Poetul, în totul, este imaginea fidelă a Omului. De la întâia poezie (Luceafărul
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Țara de miraz), Doina (negură) și Doina (Groază); sunete grave emană din Doina (Pax Magna) și Doina (Moartea peste tot). Câteva texte cu subtitlul "oralități" sunt niște cantilene în registre stilistice consacrate, păstrând linia arhetipurilor, dar depărtându-se de simplistul lamento: "Nu-l mai plângeți pe acela / care vecinic singur nu e, / plângeți-l pe cel ce n-are / Moartea și Moldova lui" (Doină Dorul de Moldova). Partituri ca aceasta, în prelungirea tiparelor populare, se ridică la filozofare, la reflecții pe
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
urechea ascultă cântul "cocoșilor de zi", vestitori de bucurii solare; la masa amintirilor se adună figuri columnare: Mușatinul Stefan, Ion-Vodă, marii cronicari moldoveni, monumentalii Cantemir și Eminescu, alteori Creangă, Enescu, Brâncuși; e invocat Arghezi. La nivelul expresiei, elegia și frecventul lamento se prefac, nu o dată, în contrariul lor; tonul înalt, repede regăsit, orientează spre baladesc și rapsodie. În contextul dat, semnificativ în cele din urmă e ceea ce un creator cu personalitate pune din sine iar Nicolae Dabija aduce viziuni relevante imprimând
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
modern. Ei țineau de "altă Europă", una care se revendica de la ideologia libertară și democratică a Occidentului, în timp ce rușii, cu potențialul lor enorm, își impuneau deschis alteritatea, manifestând din capul locului o independență de spirit care îi plasează dincolo de eternul lamento polonez și de tânguioasa melopee românească. Unii abordează revoluția à la française, ceilalți într-un fel propriu, întemeiat pe solidarități ce nu implică atârnare. Rușii, în această viziune, înfruntă lumea apuseană și resping modelul francez (Herzen, Bakunin etc.), în timp ce reprezentanții
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
ucide gheața" ( Cred). Suferința uriașă de sine își caută frecvent un aliat în natura devastată de cataclisme ori însemnată, identic, cu instinctul distrugerii. Contrar așteptărilor, ea reușește, proiectându-se pe acest fundal, să nu își dilueze, ci să își amplifice lamento-ul: "Mări, lovituri deschise orizontului,/ mă leagă la catargul de sub pasăre/ dar mai funebru, mai faustic,/ mă suge destinul/ în pojghița mizeră de sub cârtiță/ Prea repede circulă molozul/ de cranii și pământ!" Singură, poezia văzută ca realitate organică "dârz ținând
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
o cunoscută definiție a lui Sartre: "există de asemenea vidul, acea distanță universală de la tot la tot..."). Urletul actorului de primă mărime se sparge, invariabil, de pereții indestructibili ai unui spațiu scenic impermeabil. Neputința lui de a-și face auzit lamento-ul, conștiința frigului pătrunzător ce se insinuează, cu o lentoare otrăvită, în ființa zăbrelită îi determină, la fel, invariabil, cititorului un frison simpatetic. În special pentru că poetul exploatează în primul rând acele trăiri ce tatonează, invariabil, experiența limitei ca ruptură
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Uniunii Scriitorilor din România. Premiul special "Mihai Ursachi" pentru poezie, acordat de Filiala Iași a Uniunii Scriitorilor Români (2010). Carmelia Leonte este cu siguranță una dintre cele mai valoroase voci prin care se exprimă Iașul poetic actual. Vibrația profundă a lamento-ului liric declanșat, de regulă, de obsesia thanatică trăită spectacular; expresivitatea rară a spiralelor unei interiorități camuflate, abil, într-o serie de alteri de proveniență mitologică; modalitatea de a corporaliza într-o dicțiune deja recognoscibilă, dar niciodată manieristă inefabilul trăirii
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
da te; rapido / muta: così contro îl vento nero / delle finestre, l'acqua della fontana / în pioggia leggera. L'alto veliero: "Io sono stanco di tutte quest'ali che battono / a tempo di remo, e delle civette / che fanno îl lamento dei căni / quando è vento di luna ai canneti. / Io voglio partire, voglio lasciare quest'isola." Sulle rive del Lambro: Nel nord della mia isola e nell'est / è un vento portato dalle pietre / ad acque amate: a primavera / apre
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
di scirocco / la folaga palustre sale sulla nube. Uomo del mio tempo: Dimenticate, o figli, le nuvole di sangue / salite dalla terra, dimenticate i padri: / le loro tombe affondano nella cenere, / gli uccelli neri, îl vento, coprono îl loro cuore. Lamento per îl Sud: La lună roșa, îl vento, îl tuo colore / di donna del Nord, la distesa di neve... / Îl mio cuore è ormai șu queste praterie / în queste acque annuvolate dalle nebbie. Epitaffio per Bice Donetti: Da poco fu
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
e profondamente tu dormi / così raccolto în questa notte senza luce di cielo, / nel buio di legno serrato da chiodi di rame. / E l'onda lungă dell'acqua che passa / sul tuo capo, non odi; né îl rombo / dell'aria (Lamento di Danae, trad. Salvatore Quasimodo). 477 Prima divelte, în măr precipitando, / spente nell'imo strideran le stelle, / che la memoria e îl vostro / amor trascorra o scemi. La vostra tomba è un'ara; e qua mostrando / verran le madri ai
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
aiuto alla tua poetessa. O forse una cattiva sorte mantiene fino alla fine l'andamento iniziale e rimane sempre ostile nel suo corso. Non ebbi îl ritegno a percuotermi îl petto e a gridare con i capelli scarmigliati. Poi mi lamento che îl sonno mi abbia abbandonata e vado în cerca di boschi e di caverne, sono trascinata la, fuori di senno, con i capelli sparsi sul collo come una donna posseduta dalla furiosa Enio, le grotte vedo. Un uccello fă
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
abbia abbandonata e vado în cerca di boschi e di caverne, sono trascinata la, fuori di senno, con i capelli sparsi sul collo come una donna posseduta dalla furiosa Enio, le grotte vedo. Un uccello fă sentire îl suo dolce lamento. Safo a Faone http://www.miti3000 .it/mito/biblio/ovidio/ eroidi/quindicesimo.htm. 495 Gilberto Lonardi, 2005, op. cît., pp. 113-116. 496 Într-o epistola din 2 martie 1918 Leopardi vorbește despre aspectul său fizic, stabilind și în această privință
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
limbajului și tumultului arghezian, preluând, spre exemplu: dislocarea frastică: „redă-mă morții sânge cer / la întuneric fără grai ./ Cu sabia trufiei ieri / nevăzătorii îi strigai...” (6ărutul). Dar Poetul simte nevoia să reînvie și subtilități ale ermetismului de sorginte barbiană (Antonpanescă, Lamento pentru Biba Fâcii) sau implantând, exuberant, reflexe de postmodernitate: Slugă la Prisaca lui Tudor Arghezi (2004) sau Dorința durerii îndrăgostite (2006). între multiplele ipostazele ale poeticului, îmi permit să zăbovesc doar asupra imortalizării chipului feminin, vizualizat de poet (după propria
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
dezvelind niște dinți "rari și puternici", de carnasier. Salvarea pare să vină până la urmă, ca și altădată, tot din partea unei femei, ce intervine în discuție doar pentru a suspina, nostalgic, după trecutul evocat cu patos viril de aprigul general. Însă lamento-ul doamnei ("Ah, cneazule, unde-s vremurile de atunci!") exprimă de data aceasta un reproș mult mai grav, vizând incapacitatea de a iubi a "tinerilor" cu sânge subțiat și comportament limfatic. Simțindu-se provocat, Andrei greșește a doua oară față de
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
eroul fără voie" al nefericitei povești de amor. Or, exact asta urmărise Ciprian, care, mai mult de atât, vrea s-o convingă pe "egoista" femeie să se și devoteze bărbatului suferind, chiar dacă ea nu pare încă dispusă la asemenea jertfă. Lamento-ul Maestrului ("Nu mai sunt femei!"), simetric față de cel al bătrânului general, închide scena și îndeplinește funcția unei provocări similare la care urmează să răspundă, de data aceasta, femeia 181. Ceea ce, desigur, se și întâmplă. Curioasă, Lulù pornește în căutarea
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
Doar aceasta din urmă ține de o teologie, pentru care estetica, încă de la început, poartă, este doliu. Secularizarea imaginilor n-ar fi început așadar în secolul al XIX-lea, ci într-al XV-lea. Multe înflăcărări ale lui Malraux și lamentouri ale lui Benjamin să provină dintr-o eroare de cronologie? O mai fină periodizare a timpului imaginilor ar fi evitat, poate, o frumoasă sinucidere germană, un frumos delir francez. Să nu regretăm nimic: frumusețea secolului ar fi avut de suferit
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
că forțează lucrurile numai să se apere, totul nu era decât o mască, și să nu apuce un altul s-o plângă, pentru că atunci într-adevăr i-ar fi rău și s-ar simți teribil de nefericită și de aceea lamento-ul ei era un joc trist și nimeni în afară de ea n-ar fi în stare să spună câtă tristețe se înghesuie și îndeasă în jocul ăsta. Și în clipa următoare îmi priveam paharul în care se mai clătinau numai câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ei, nu mai sunt eu ultima venită. (Nu-mi doresc ca alte mame cu serviciu să sufere pe nedrept. Sincer nu-mi doresc. Am doar nevoie să știu că toate o dăm În bară În aceeași măsură.) Pe scenă, un lamento tremurat de bandă Înregistrată anunță ultima colindă. Îngerașul meu e al treilea de la stânga de pe ultimul rând. La ocazii importante cum e aceasta, Emily are aceeași privire Întunecată și concentrată, aceeași căutătură Încruntată și Întrebătoare pe care a avut-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
obligatorie. Ulterior, nemții rămași în viață, după ce-și executaseră pedeapsa de a fi existat, pe lume, au fost repatriați și în cele din urmă fiind lăsați să-și ia lumea-n cap... Melanie ar fi psalmodiat mult și bine lamentoul despre avatarurile prizonierilor de război, evocând trecutul sfâșietor al mamei ei, însă Vladimir nu mai suportă amintirile pe care i le stârnea femeia asta blondă, chipeșă, adevărată comoară de favoruri neexprimate până la acea oră târzie și care, atunci când cădea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
au depășit limitele obișnuite ale actului interpretativ. În timp ce Sorin Petrescu și Doru Roman se convertiseră în purtătorii de sens ai prefacerilor explozive din Univers, Ion Bogdan Ștefănescu părea că reinstituie supremația Logos-ului, prin quasi recitarea sunetelor cu iz de lamento sau bocet surd, subliniind cealaltă semnificație a lui Io - aceea de iubită a lui Zeus, suferind de a fi fost transformată chiar de zeu în junincă; piesa Cadenze per Antiphona pentru flaut solo de Cornel Țăranu - o muzică speculară, în
Puncte cardinale by Despina PETECEL-THEODORU () [Corola-journal/Journalistic/83407_a_84732]
-
care autorul Căpșunelor... ar avea, poate, mai multe de învățat. Ceva din spiritul tineresc al admirației necondiționate, al fanatismului prietenos, al imaginației scăpate de sub control se regăsește la ambii, independent de - să-l numim convențional - destinatar. Altceva decât demult uzatul lamento ține în picioare poemele lui Hose Pablo: "o - s./ mănâncă-mi tristețile/ strivește-mi cu pumnul tău imens amarul/ termină-ți furia peste lucrurile neplăcute care/ real mi se pot întâmpla// adevărat vă spun/ am nevoie de s./ de cuvintele
Corectitudinea estetică by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8672_a_9997]
-
Caragiale, libretul de Ion Drappel; „Coroană pentru Doja“, 1972. Muzica de scenă la piesa lui Aurel Ardeleanu, premieră în 16 octombrie 1972, la Teatrul Național Timișoara. Acestor lucrări li se adaugă „Baladă pentru violoncel și pian“ (1969, muzică de cameră), „Lamento“ (1970, cor de femei), „Cetini negre“ (1969, voce și pian, pe versuri de Lucian Blaga), „Negrule, cireșule“ (1969, voce și pian, pe versuri de Lucian Blaga). Bărbierul din... Bucarest Între gesturile consacrate Anului Caragiale, cel al compozitorului Ovidiu Manole este
Agenda2005-49-05-senzational2 () [Corola-journal/Journalistic/284464_a_285793]
-
la Yafa și la Beyrut, mai sunt femei arabe... Je me suis engagé, pour l'amour de ma blonde... urlai și eu cu o melancolie sfâșietoare, având lângă mine o blondă și o arămie care luară ca atare simulatul meu lamento, doamna Chiriță îmi puse mâna pe braț și mă chestiona cu o simpatie severă și trează: "De ce nu te însori? Ce-ai de gînd?" " Foaie verde mere-pere, nu te mai-nsura, măi vereee, atacă Fărcășan, că muierea multe-ți cere
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]