177 matches
-
că nu l-am auzit vreodată vorbind pe cineva de rău. Ceea ce În Spania de atunci și În cea de azi, chiar și pentru un preot, era ceva neobișnuit. — Să fim mai prudenți, señor Quevedo, adăugă el atunci, afectuos, după latinismul de rigoare. Nu sunteți În situația de a putea murmura anumite lucruri cu glas cam țâfnos. Don Francisco se uită la preot, potrivindu-și ochelarii. — Eu să murmur?... Greșiți, Dómine. Eu nu murmur, ci afirm răspicat. Și, ridicându-se În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
ai de cică? Și... cicăleală? Turcesc, tot turcesc. Colibă e slav. Influențe... Meseriile sunt nemțești, florile franțuzești... dar rastel vine din italiană: rastello. În latină: rastellum. Ca și rău, tot din latină. Reus: acuzat. Și perpetuu, noapte, nocturn, nobil, nod. Latinisme, toate. Și seară, și searbăd, și zi, și ziar, și zână. Dar zid este slav, ca și zâmbet... Dimineața este latin. La fel, diligență, dimensiune, digresiune, dignitate, dialectic, dialog. Dar dijmă este slav. Ca și diac și diacon. Ce-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
Anna luă pe Andronic, fiul împăratului grecesc Mihail Paleologul, pe când sora ei cea mai mică, Elisabeta, se cunună cu regele sârbesc, Ștefan. Rutenii, sârbii și bulgarii, atârnători de regatul unguresc, aparțineau, ca și grecii, bisericei grecești-răsăritene, aveau mare antipatie contra latinismului bisericesc și a papismului roman și, întru alipirea lor adînc-înrădăcinată către biserica din moși-strămoși, ei nu se lăsau mistificați sau clătinați câtuși de puțin prin încuscrirea caselor lor domnitoare cu dinastia maghiară. La Buda, dimprotivă, considerația pentru legăturile de familie
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
de altfel, primul studiu amplu și informat despre simbolism, datorat Izabelei Sadoveanu) și, adeptă a unei heteronomii specifice, nu este deloc indiferentă față de estetic. O variantă academizantă de modernizare a literaturii are loc prin intermediul lui Ovid Densusianu, pe linia unui latinism francofil de sensibilitate neoclasică. Declarat simbolistă, longeviva publicație Vieața nouă (1905-1925) va milita - la fel de dogmatic ca și adversarele ei tradiționaliste - pentru modernitate și citadinism. „Simbolismul” ei e, de fapt, un academism modern, atras de vitalismul solar al lui Verhaeren și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
asemănătoare îi va replica B. Fundoianu care - deși recunoaște că, la talente comparabile, Blaga și Cotruș s-au „lansat viguros”, în vreme cu Maniu și Arghezi sînt „pentru izolați” - introduce niște bine-venite corecții: Școala Ardeleană, de pildă, a constituit - cu latinismul ei didactic - un ferment autentic, iar exemplele date de Vinea ar trebui să nu omită „excepții” precum Lucian Blaga sau Emil Isac. Fundoianu observă cu judiciozitate faptul că problema ridicată depășește „domeniul mic” al articolului de ziar, intrînd „într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
zonă, numeri moesiaci, care luptă și în Apus (Galia). Alături, în nordul Dunării, se alcătuiește o nouă sinteză prin amestecul cu barbarii din acest secol IV. Dar, în același timp, și caracterul popular al vieții din sud-estul roman se păstrează, latinismul rural invadează chiar orașul. De la Dioclețian înainte, odată cu începutul secolului al IV-lea, toate vechile deosebiri au dispărut: satul se impune ca formă generală, orașul-oppidum este numai un sat mai mare și întărit. Este o întoarcere la satul de unde se
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Cei mai mulți dintre acești episcopi erau latini. Acest creștinism, chiar dacă episcopul este grec sau educat grecește, este latin, "cum cere și cum știe poporul care l-a creat și-l vrea" (Iorga). Limba folosită este cea populară. În lupta cu grecismul, latinismul popular, ce vine din interior, învinge pe toată linia, mereu. În sfârșit, martirii constituie a treia categorie de "agenți"ai unui creștinism de străveche pătrundere lentă, precum Sf. Sava sau mucenicii lui Hristos de peste Dunăre.11 După 275, creștinii daco-romani
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
sa în cursul contactelor impuse de migrațiile popoarelor, la marca substratului asupra acestei limbi latine din perioada cuceririi și colonizării. Tendința contemporană este de a se renunța la căutarea etimologică a originilor latine, supraevaluate de către Școala Ardeleană și de tendințele latinismului epocii romantice, în favoarea interesului pentru structurile limbii. Susținătorii lingvisticii latine ies din spațiul Daciei pentru a cerceta mișcările popoarelor și a limbilor în totalitatea spațiului latinizat. Deschiderea și accentul pus pe circulația latinei vulgare au trezit, în măsura în care lectura maghiară 1
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
Dăscăleasca, la care ține Piscupeasca, la care ține Sachelăreasca, la care ține Iconomeasca, la care ține Diaconeasca, la care ține Preoteasca la care ține mult grațioasa Popeasca... Din categoria xenismelor, Caragiale mînuiește cu mare efect nu numai grecismele ci și latinismele care invadaseră onomastica în Ardeal și deveniseră amenințătoare și în Muntenia și ca urmare a influenței școlii latiniste și a curentului latinizant care edificase un adevărat mit sub stindardul formulei Noi suntem urmașii Romei! În Despre cometă ne întîmpină Marius
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
devine serios subțiată în manualul Elemente de istoria Românilor pentru clasele primare (Laurian, 1870), a cărui ediție princeps din 1859 va cunoaște doisprezece noi ediții până în anul 1875 (Murgescu, 1999, p. 242). Două mutații majore față de discursul anterior anunță diluția latinismului radical: a) abandonarea cronologiei romane în favoarea mult mai convenționalei cronologii creștine, și b) daco-centrismul geografic, în sensul că epopeea poporului român nu mai este localizată geografic ca avându-și originea în Roma, ci teritoriul Daciei devine cadrul spațial de referință
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
anii 1633-1821, "până la răsturnarea domniei Fanarioților"; • Epoca Românismului, 1821-1894, mai exact de la restabilirea domniilor pământene până în zilele lui Xenopol. În pofida însemnatelor progrese pe care le înregistrează istoriografia românească în faza ei critică, așa cum a practicat-o A.D. Xenopol, reminiscențe ale latinismului ficționalist continuă să poate fi ușor reperate în schema utilizată de marele istoric ieșean. Istoria poporului român este, în continuare, reflectată prin prisma paradigmei primordialiste. Chiar dacă fixează debutul istoriei poporului român cu două secole și jumătate mai recent decât o
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
cu românitatea contemporană. Originea. În calitatea sa de structură de rezistență mitică a conștiinței istorice românești și de piatră unghiulară a memoriei naționale, teza originii romane, a latinității pure, a preluat conotații sacrosancte. Pe de altă parte, această dogmă a latinismului incoruptibil al poporului român trebuia acomodată evidențelor empirice care probau infiltrarea unor elemente dacice în limba, cultura și obiceiurile românilor. Tensiunea funciară dintre dezideratul mitic al purității și constrângerile de ordin empiric caracterizează înțelegerea originilor în această perioadă. În cele
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
funciară dintre dezideratul mitic al purității și constrângerile de ordin empiric caracterizează înțelegerea originilor în această perioadă. În cele ce urmează, vom urmări tranziția petrecută în discursul didactic aferent celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea, de la latinism pur, prin revizuirea tezei exterminării dacilor, către asumarea și în cele din urmă integrarea parțială a dacilor în fondul genetic al poporului român. Corifeu al Școlii latiniste, A.T. Laurian (1862) [1859] rămâne fidel paradigmei istoriografice a Școlii Ardelene, centrată
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
ca o teză-paria în mentalul istoric al literaților români, provocând reacții vituperante dintre cele mai furibunde în special, dar nu numai, în rândul cărturarilor ardeleni. Această denunțare intransigentă a filiației dacice, în paralel cu îmbrățișarea frenetică a celui mai pur latinism, este explicabilă prin diferența de funcție politică a celor două idei. Latinismul apărat cu sagacitate de Școala Ardeleană a fost o doctrină defensiv-emancipatoare, apologeții săi urmărind să dobândească pe spinarea ei recunoașterea parității neamului românesc cu celelalte popoare învecinate. Ca
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
dintre cele mai furibunde în special, dar nu numai, în rândul cărturarilor ardeleni. Această denunțare intransigentă a filiației dacice, în paralel cu îmbrățișarea frenetică a celui mai pur latinism, este explicabilă prin diferența de funcție politică a celor două idei. Latinismul apărat cu sagacitate de Școala Ardeleană a fost o doctrină defensiv-emancipatoare, apologeții săi urmărind să dobândească pe spinarea ei recunoașterea parității neamului românesc cu celelalte popoare învecinate. Ca idee integratoare, latinismul aspira deci la ieșirea poporului român, descendent al marilor
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
prin diferența de funcție politică a celor două idei. Latinismul apărat cu sagacitate de Școala Ardeleană a fost o doctrină defensiv-emancipatoare, apologeții săi urmărind să dobândească pe spinarea ei recunoașterea parității neamului românesc cu celelalte popoare învecinate. Ca idee integratoare, latinismul aspira deci la ieșirea poporului român, descendent al marilor romani, din starea de acută inferioritate politică în care se regăsea. Acesta este motivul pentru care latinismul ca program cultural-politic nu doar că a apărut și s-a afirmat cel mai
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
pe spinarea ei recunoașterea parității neamului românesc cu celelalte popoare învecinate. Ca idee integratoare, latinismul aspira deci la ieșirea poporului român, descendent al marilor romani, din starea de acută inferioritate politică în care se regăsea. Acesta este motivul pentru care latinismul ca program cultural-politic nu doar că a apărut și s-a afirmat cel mai plenar în Ardeal - unde a continuat să rămână doctrina identității naționale mult după ce în principate latinismul a devenit anacronic -, ci și că dacismul și-a făcut
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
politică în care se regăsea. Acesta este motivul pentru care latinismul ca program cultural-politic nu doar că a apărut și s-a afirmat cel mai plenar în Ardeal - unde a continuat să rămână doctrina identității naționale mult după ce în principate latinismul a devenit anacronic -, ci și că dacismul și-a făcut apariția în afara arcului carpatic. Succesele politice ale principatelor dunărene, culminate cu cascada unirii-independenței-regatului, a creat contextul propice pentru înlocuirea doctrinei defensiv-emancipatoare a latinismului cu programul ofensiv-afirmator al dacismului. Dacă prima
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
doctrina identității naționale mult după ce în principate latinismul a devenit anacronic -, ci și că dacismul și-a făcut apariția în afara arcului carpatic. Succesele politice ale principatelor dunărene, culminate cu cascada unirii-independenței-regatului, a creat contextul propice pentru înlocuirea doctrinei defensiv-emancipatoare a latinismului cu programul ofensiv-afirmator al dacismului. Dacă prima era o idee integratoare aspirând la acceptarea românilor în rândul popoarelor europene la un nivel de paritate etnico- națională, dacismul s-a manifestat ca idee delimitatoare prin intermediul căreia românii au dorit să își
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
autohton, dacic, va dobândi centralitate identitară. Până ca elementul autohton să se impună ca decisiv în configurația etnogenetică a românilor, fapt ce se împlini către sfârșitul intervalului pe care îl avem vedere (1918-1947), începutul interbelicului continuă să stea sub semnul latinismului. Un latinism care și-a probat vigoarea printr-o îndoită putere asimilaționistă: a populației băștinașe, precum și a slavilor migratori: Numai dela săvârșirea asimilării Slavilor se poate vorbi de limbă românească și de popor românesc. Asimilarea Slavilor a fost încercarea cea
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
va dobândi centralitate identitară. Până ca elementul autohton să se impună ca decisiv în configurația etnogenetică a românilor, fapt ce se împlini către sfârșitul intervalului pe care îl avem vedere (1918-1947), începutul interbelicului continuă să stea sub semnul latinismului. Un latinism care și-a probat vigoarea printr-o îndoită putere asimilaționistă: a populației băștinașe, precum și a slavilor migratori: Numai dela săvârșirea asimilării Slavilor se poate vorbi de limbă românească și de popor românesc. Asimilarea Slavilor a fost încercarea cea mai grea
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
an de domnie al împăratului August poate fi luată drept o "spălătură semantică" menită să elimine coloratura creștină din cronologia convențională. Originea. În lungul secol al naționalismului românesc, chestiunea fundamentală a originii a suferit o serie de prefaceri succesive. De la latinismul pur izvorât în paradigma Școlii Ardelene, s-a trecut apoi prin afirmarea tot mai pregnantă a factorului autohton, ajungându-se în final către asimilarea slavilor și consolidarea modelului substrat-strat-adstrat. Istoriografia comunistă a operat în cadrul acestei paradigme triale substrat-strat-adstrat, însă a
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
clătire, nălucire, prăpastie, beznă, iad). Cu puținele ungurisme apar notele unui grup imigrat făcând caz de neamul și gingășia lui, ale căruia toate sunt uriașe, uluitoare. Turcii aduc pezevenglâcurile, caraghioslâcurile și pehlivăniile. Grecii, sofistica și sensibilitatea excesivă, apelpisirea. Din gravele latinisme, din groteștile gângăveli slave, din suduirile maghiare, din grecismele peltice a ieșit o limbă de o bogăție sonică extraordinară, care explică treapta nebănuită la care s-a ridicat poezia română, vrednică de orice mare literatură. Dialectul toscanic al limbii române
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
tradiție la baza oricărui real progres. Întreruperea între generații i se arăta totală mai ales în limbă, și sub raportul acesta pedantismul latiniștilor îl făcea să rîdă: "Mai cu cale și mai logic ar fi dar, în dragostea noastră de latinism, să lepădăm limba română și să luăm limba latină, și prin urmare să schimbăm pantalonul și surtucul pe togă, să ne chiemăm Cincinatus și Brutus în loc de Costachi și Dimitrachi, și să cerem înapoi stăpânirea lumii de odinioară." Capitolul V ANTIBONJURIȘTII
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Dacă nu-i bună, aceea însă stă că cronistice e dreaptă și scuzată. După estremul latinităței, a etimologismului absolut inaugurat de Bătrânul Petru Maior, care scria construcțiuni latine în românește (estrem ce, pentru deșteptarea noastră din apatia lungă față cu latinismul, era neapărat trebuincios), după ridicarea la potență a aceluiași estrem de către următori, trebuia neapărat să vină ca remediu contra lui estremul fonetismului absolut, a iubirii nemărginite a limbei numai românești și esclusivitate față cu limba latină și cele surori"408
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]