327 matches
-
său nesănătos, tragicomic, m-a lăsat pur și simplu fără replică. Trebuie să fii ori beat, ori nebun (sau ambele), ca să-ți proclami cu atîta lipsă de sfială „perenitatea”! Apropo de scrisul după calendar, pe la mijlocul lui iunie am primit de la latinistul Grigore Tănăsescu, alt autor care „vroia (probabil) să intre în eveniment”, cîteva pagini cu titlul „Eminescu - exponent al umanismului getic și latin”. După înfățișarea hîrtiei, ele fuseseră scrise cu cîțiva ani în urmă, nouă fiind doar formula de „umanism getic
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
profesor. De la Axinte Frunză am învățat nu numai limba, el ne-a introdus în atmosfera și în obiceiurile cotidiene din Roma anticăă”. Nu întâmplător, B.P. Hașdeu și Al. Philippide îl socoteau pe Axinte Frunză ca unul dintre cei mai buni latiniști români. În preajma primului război mondial, Axinte Frunză a început o prodigioasă colaborare la revista Viața românească, în paginile căreia a fost prezent în tot cursul vieții. Axinte Frunză a fost, de asemenea, un scriitor cu totul remarcabil, care a scris
PERSONALITĂȚI UNIVERSITARE IEŞENE DIN BASARABIA by VLAD BEJAN IONEL MAFTEI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91488_a_93522]
-
Alecu Russo sintetizează, în spiritul Daciei literare și al Propășirii, ideile generației sale despre necesitatea unei literaturi inspirate din realitățile naționale, despre valoarea estetică și documentară a folclorului. Alecu Russo s-a făcut cunoscut și ca polemist împotriva exagerărilor curentului latinist. Dintre scrierile sale, cel mai mare ecou în epocă l-a avut datorită semnificației sale patriotice și revoluționare, poemul în proză Cântarea României. Evocare a istoriei patriei, poemul afirmă ideea demnității naționale, protestează violent împotriva asupririi feudale și a trădării
PERSONALITĂȚI UNIVERSITARE IEŞENE DIN BASARABIA by VLAD BEJAN IONEL MAFTEI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91488_a_93522]
-
Interesul față de valorile literare și științifice românești și străine se manifestă și în recenzii despre cărți, printre care: D. Caracostea, Semnificația lui Titu Maiorescu, Ion Petrovici, La centenarul lui Titu Maiorescu, Tudor Vianu, Arta prozatorilor români, Mario Ruffini, La Scuola latinista romena (toate prezentate de D. Popovici), Aristotel, Poetica, traducere de D. M. Pippidi (C. Daicoviciu), Mihai Eminescu, Opera politică, ediția lui Ion Crețu (Eugen Todoran), Ștefan Manciulea, Timotei Cipariu și Academia Română (Pia Gradea) ș.a. L. D.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289997_a_291326]
-
pe când moldoveanul prin cuvântul continuat din limba latină alterată încep. În aceeași situație s-ar afla albus/alb față de it. bianco; civitas/cetate: città; dominus/domn: signore, mensa/masă: tavola, verbum/vorbă: parola; caput/cap: testa, venatio/vânat: caccia. Opuși latiniștilor, cei care susțin filiera italiană a limbii române citează cuvinte precum șchiop și cerc, care există în italiană (scipio, cerco), de unde ar fi fost luate, ele „fiind total necunoscute limbii latine”. Tot adepții filierei italiene arată latiniștilor că româna are
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
vânat: caccia. Opuși latiniștilor, cei care susțin filiera italiană a limbii române citează cuvinte precum șchiop și cerc, care există în italiană (scipio, cerco), de unde ar fi fost luate, ele „fiind total necunoscute limbii latine”. Tot adepții filierei italiene arată latiniștilor că româna are din italiană verbul auxiliar: am, ai, are și articolele numelor, la care Cantemir dă, în numele latiniștilor, replica cuvenită: „Moldovenii se folosesc într adevăr de verbe auxiliare, dar acestea nu sânt italiene, ci proprii ale lor. Tot așa
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
există în italiană (scipio, cerco), de unde ar fi fost luate, ele „fiind total necunoscute limbii latine”. Tot adepții filierei italiene arată latiniștilor că româna are din italiană verbul auxiliar: am, ai, are și articolele numelor, la care Cantemir dă, în numele latiniștilor, replica cuvenită: „Moldovenii se folosesc într adevăr de verbe auxiliare, dar acestea nu sânt italiene, ci proprii ale lor. Tot așa, dacă este vorba despre articole, căci la nici o parte de vorbire limba moldovenească nu se deosebește mai mult de
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
mai adaugemu, co avemu multe alte covente genuine, cari reclama loculu parasitului gându. B. P. Hasdeu (1837-1907) Intenția lui Hasdeu, la începutul carierei sale filologice, era, în Pierit-au dacii (1860), de a pune în locul elementului latin unic, la care latiniștii raportau trecutul și viitorul limbii române, „câteva elemente, din care nici unul nu a fost predominator” în constituirea acestei limbi. Problema este însă că nu doar Hasdeu, întreaga lingvistică europeană nu era pregătită pentru a soluționa în această manieră constituirea vreunei
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
explică cum trebuie eșecul lui Hasdeu în cercetarea elementelor autohtone și nici criza morală care l-a împiedicat să continue elaborarea dicționarului etimologic. Înțelegând că nu poate răspunde, așa cum simțea, la întrebarea care l-a propulsat în lupta contra orientării latiniste, Hasdeu își încheie cariera tocmai în sprijinul acestei orientări, încercând să demonstreze că circulația cuvintelor latine și sensul latin al formelor nelatine prevalează în structura semantică și în practica limbii române. Refacerea etimologiilor hasdeene Hasdeu a impus pentru istoria limbii
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
postura de fiică neprihănită a latinei populare și conservate în această puritate până prin secolul al VI-lea și chiar până mai târziu, a lăsat istoricilor limbii drept obiect de cercetare doar modalitatea de trecere de la latină la română. Elaborarea de către latiniști a primului dicționar academic al limbii române a demonstrat că procesul de trecere de la limba mamă la limba fiică este ireversibil în sensul că limba română nu mai poate fi întoarsă la formele gramaticale și la pronunția limbii latine. Rămâne
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
trecere de la limba mamă la limba fiică este ireversibil în sensul că limba română nu mai poate fi întoarsă la formele gramaticale și la pronunția limbii latine. Rămâne deci de explicat doar românizarea latinei în pronunție și gramatică. Dar opera latiniștilor a mai arătat ceva care marchează și în prezent gândirea istorică. Este vorba de separarea într-un glosar aparte a tuturor elementelor nelatine din limba română, elemente care nu ar fi implicate în constituirea acesteia și care rămân marcate ca
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
101 urm.), procedeu pe care etimologia tradițională (DEX) îl refuză în cele mai multe cazuri limbii române, întrucât aceasta nu ar avea istorie proprie, istoria ei fiind limba latină. Iată trei exemple din care rezultă deosebirea dintre viziunea lui Scraba față de cea latinistă și a ambelor față de a noastră. A-: a aține, a acoperi, a aduce, a adormi, a amesteca etc. Pentru originea lui a aține este inventată în DEX forma latină *attenere, iar pentru forma de bază a ține se face trimitere
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
ei să le alunge sânt așa de concrete, așa de încrescute în țesătura limbei române încât trebuie să rupi țesătura toată ca să le scoți; și cum că limba se deșiră alungând vorbe d-o iluzorie origine slavă e dovadă în latiniștii noștri” (Ms. 2257, IX, 460). Limba nu permite a i se altoi „fizionomia alteia cu totul străine de ea”; „Limba noastră nu e nouă, ci din contra veche și staționară. Ea e pe deplin formată în toate părțile ei, ea
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Costache se servește țuică fiartă. Asta după ce, la primul atac al decedatului, rudele băuseră cu nesimțire vin roșu, Bordeaux veritabil, ceea ce medicinistului Felix îi dă sugestii hematologice - apoplecticului trebuie să i se ia sânge. Tot vin roșu bea Ioanide cu latinistul Hagienuș într-un cavou de la Bellu. În Moromeții și povestirile conexe, la câmpie, țuica e proastă, vinul și mai prost. Se bucură de preț doar țuica „de la munte”, luată în schimbul grâului, cu care Ilie și Bălosu parafează vânzarea salcâmului. Totuși
[Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
sunt „putrefiați de cultură”, dar se rezumă la antichități. Ultimul citește cu deliciu Virgiliu. Primul cercetează străvechi ilustrații pornografice și o rețetă „ad excitandem” în latină. Copiii lui Hagienuș văd în cărțile tatălui doar potențiala valoare materială. Sunt neliniștiți că latinistul le-ar putea înstrăina, „dezmoștenindu-i”. Sultana, anticăreasă de mobilă, leagă luxos volume vechi, cu conținut indiferent, doar pentru a decora biblioteci. Ioanide are și lecturi mai recente, de pildă Freud pe care îl califică, referindu-se la Complexul Oedip, drept
[Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
I.L. Caragiale, burgheziei mărunte. Înrâurite de realism și având ca model câteva dintre creațiile lui Costache Negruzzi, „copiile” vizează, de regulă, obiective ce au stat frecvent în atenția criticii junimiste: politicianismul (Tachi Zâmbilă, om politic), demagogia (Ștefan și Mihai), mania latinistă (Vespasian și Papinian), veleitarismul literar (Poeticale). Scrutând atent moravurile contemporane, N. realizează câteva portrete remarcabile: Părintele Gavril, Cucoana Nastasiica, Ioniță Cocovei, Cuconul Pantazachi. O contribuție deosebită la campania începută de Junimea pentru cultivarea limbii populare și pentru îndepărtarea neologismelor o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288413_a_289742]
-
analogiile indicate de alți cercetători, formulează însă amănunțit deosebirile dintre cele două eflorescente ale speciei în Antichitate. Pluralitatea formelor românești va transmite prelungiri în așa-numitul român creștin, în cel medieval și în cel modern - este concluzia demonstrată convingător. Preocupările latinistului, predominanțe, gravitează în jurul epocii lui Nero, extinzându-se treptat. Este și cazul monografiei Seneca (1972), în care reia cercetările din teza de licență. Concepută pozitivist, lucrarea va păstra acest caracter cu toata strădania de modernizare, detectabila mai ales în stratul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286289_a_287618]
-
are un vechi generic „Istoria limbii și literaturii române”. În anii 18981899 se ocupă de perioada veche a istoriei literare până la 1780. În 1900 își intitulează cursul „Istoria literaturii române contemporane” întrerupt la Cârlova. Lecția de deschidere din 1899 Școala latinistă în limba și literatura română este prologul operei sale de istorie literară. Această lecție și cursul din 1901: Poezia română în secolul al XlX lea imprimă o concepție nouă și o direcție nouă în istoriografia românească de până atunci. Ca
Metodica folclorică şi concepția folcloristică la Ovid Densusianu by LIVIU MIRON () [Corola-publishinghouse/Science/1692_a_2975]
-
Histoire de la langue roumaine, lucrare monumentală pentru vârsta la care o publică, Ovid Densusianu a dat de fapt marea sinteză filologică a originii latine a limbii noastre. El este savantul curajos care apără adevărul de prejudecățile epocii sale, continuând opera latiniștilor, arătând în același timp și importanța elementului slav. Afirmă, că latina din nordul și, sudul Dunării, s-au susținut, reciproc și. grație acestui sprijin mutual, româna a putut să se formeze și să se păstreze, de-a lungul întregului ev.
Metodica folclorică şi concepția folcloristică la Ovid Densusianu by LIVIU MIRON () [Corola-publishinghouse/Science/1692_a_2975]
-
altele și cu motive artistice mai puternice, mai variate”. După ce încheiase, în general, lupta sa cu diletantismul folcloric folosește și formulări mai calde, oprindu-se mai ales asupra aspectului estetic al producției populare. Spirit foarte receptiv, el rupe cu tradiția latinistă în care a crescut eliberându-se de o seamă de concepții și metode învechite "și sterpe" cum le-a numit, metode și concepții care fuseseră preconizate de întâii reprezentanți ai mișcării folcloristice. Spiritul nou ce regenerează filologia afirmă el trebuie
Metodica folclorică şi concepția folcloristică la Ovid Densusianu by LIVIU MIRON () [Corola-publishinghouse/Science/1692_a_2975]
-
În 1941-1942 este redactor la „Revista Societății «Tinerimea română»”. După reforma învățământului din 1948 lucrează, până în 1957, când e pensionat, ca funcționar la Fabrica Pipera. Esențiale pentru cariera de istoric literar a lui M. sunt formația de clasicist și cercetările latiniste efectuate în tinerețe. Ca și în cazul lui Petru Creția mai târziu, acestea se dovedesc hotărâtoare în dobândirea disciplinei filologice (aplicare la text, rigoare, acribie) și a unui solid fundament cultural, cu funcție de reper valoric. Lucrarea La Poésie néo-latine... demonstrează
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288304_a_289633]
-
picioare subțiri, gâdilat de antene și înțepat de colți otrăviți". Întors în casa părintească, fiul lui Manole pare intimidat de umbra tatălui său, care impregnează, ca un genius loci (comparația mea nu este deloc fortuită bătrânul este înfățișat ca "bun latinist și mare cititor de literatură antică", mergând până într-acolo, încât să-și transforme o încăpere în tricliniu), murii vechiului conac. În sfârșit, Costache ajunge în camera de lucru a profesorului, pe care naratorul o prezintă cu răceală; cititorul încă
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
un alt registru intelectual decât cele ale colonelului muntean. Reeditarea de la Blaj, fiind anastatică, îngreunează enorm lectura. Redactat și tipărit în Transilvania sfârșitului de secol XIX, opul lui Vasilie Moldovan ne întâmpină cu celebra ortografie etimologizantă și cu un vocabular latinist care, astăzi, și-a pierdut caracterul rebarbativ, devenind, aș zice, de-a dreptul înduioșător. În ciuda convingerii lui Maiorescu, nu toți scriitorii ardeleni calchiau limba germană. Memorii din 184849 arată, dimpotrivă, o benefică influență a limbii italiene. Oricum, în afara unor regionalisme
Un memorialist uitat de la 1848 by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6390_a_7715]
-
frecat-am cu-așa spor,/ de-au stătut oile-n cor/ behăind: e x c e l s i o r!" Autohtonismul e numai mimat, baladescul e o găselniță inteligentă a autorului, ludicul calcului sintactic se degajă fără dificultate, iar latinistul rafinat ascuns în Gabriel H. Decuble nu se dezminte. În fond, și aceasta e tot o retroversiune în siajul lui Bogza (pe care vă las s-o descoperiți singuri), și aici întâlnim temele tari ale identității, și aici teoria și
Europa latină by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9024_a_10349]
-
Dimitrie Brândză. Istoricul Grigore Tocilescu este deconspirat pe îndelete. Și acestea sunt cazuri care au fost discutate la timpul lor. Al treilea capitol dezvăluie cum plagiază dascălii în manuale și cursuri universitare: P. I. Cernătescu, profesor improvizat de istorie universală, latinistul N. Quintescu, chirurgul Grigore Râmniceanu, matematicianul D. Petrescu. Revin în vizorul autorului, cu alte situații, D. Brândză, Titu Maiorescu (cursul de logică), istoricul Grigore Tocilescu. Nici predicatorii și oratorii nu au scăpat tentației de a plagia, crezând că "verba volant
Plagiatul universal by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9140_a_10465]