61,510 matches
-
aversă, se întinde cu gura în sus și se adapă de la ploaia de vară puternică... Aducându-și în fine aminte de el, ceilalți frați călugări îl caută și îl găsesc, în dimineața celei de a treia zi de la dispariție tăind lemne în mijlocul unei redute de butuci despicați... Îi dau să mănânce, să bea, îl pun să se prindă de coada toporului - bătrânul făcea cele mai frumoase cozi de topor - și așa îl readuc la sfânta Mănăstire. Fagul. Puritatea copacului, coaja lui
Exerciții de proză by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13619_a_14944]
-
la Glâmbocata cu un câine jigărit dedesubt care abia poate să mai latre. Are în căruța învelită toată în alb, ca o mireasă (foaie de nailon), o femeie, nevasta și un copilaș care se joacă singur cu o rotiță de lemn de cărucior stricată. Țiganul fumează tot timpul, țigare de la țigare. Alături de el o căldărușă de plastic în care își ține mărunțișul pe care-l vântură între degete ca pe niște grăunțe... E clar că face o aluzie... Îi dau de
Exerciții de proză by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13619_a_14944]
-
acel moment, în cîmpul artelor plastice românești. Așa cum industria oțelului a scos copiii de țărani fără pămînt din satele lor colectivizate și i-a calificat ca oțelari, forjori, strungari etc., tot așa oțelul a scos sculptorii din materialele lor tradiționale, lemnul, piatra, lutul, gipsul și bronzul și i-a apropiat de tehnici noi, de probleme ale spațiului neexplorate încă și de o altă dinamică a gîndirii artistice. Salon și productivitate Cînd nu era pus direct, ca înainte de 1990, sub copertina încăpătoare
Mic dicționar de vacanță by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13601_a_14926]
-
-și adune într-un volum de aproape 300 de pagini, intitulat "Anii literari ’30", cronici, eseuri și medalioane critice - volum ilustrat de un portret al autorului executat de Marcel Iancu. Lucian Boz a readus astfel, nostalgic, în actualitate "icoanele pe lemn" ale lui Arghezi ori singularul "Paradis al suspinelor" al lui Ion Vinea - sau pe prea uitatul Jaque Costin cu savuroasele lui "Exerciții pentru mâna dreaptă" - ori pe nedrept uitatul Constantin Fântâneru și încă mulți alți prieteni scriitori. Se cuvine de
Amintirea lui Lucian Boz by Barbu Brezianu () [Corola-journal/Journalistic/13763_a_15088]
-
Până când au auzit în depărtare ca niște lovituri de topor. Au continuat să înainteze și s-au apropiat de zgomot. Vine dintr-acolo, a spus femeia. Și, părăsind cărarea, au luat-o spre dreapta. Au dat peste un tăietor de lemne care tăia lemne. Ne-am rătăcit, a spus bărbatul, căutăm drumul spre șosea. Luați-o tot la dreapta pe cărare, a spus tăietorul de lemne, și o să dați de șosea. Mulțumesc, a spus bărbatul. Și s-au întors amândoi înapoi
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
în depărtare ca niște lovituri de topor. Au continuat să înainteze și s-au apropiat de zgomot. Vine dintr-acolo, a spus femeia. Și, părăsind cărarea, au luat-o spre dreapta. Au dat peste un tăietor de lemne care tăia lemne. Ne-am rătăcit, a spus bărbatul, căutăm drumul spre șosea. Luați-o tot la dreapta pe cărare, a spus tăietorul de lemne, și o să dați de șosea. Mulțumesc, a spus bărbatul. Și s-au întors amândoi înapoi. Dar n-au
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
femeia. Și, părăsind cărarea, au luat-o spre dreapta. Au dat peste un tăietor de lemne care tăia lemne. Ne-am rătăcit, a spus bărbatul, căutăm drumul spre șosea. Luați-o tot la dreapta pe cărare, a spus tăietorul de lemne, și o să dați de șosea. Mulțumesc, a spus bărbatul. Și s-au întors amândoi înapoi. Dar n-au găsit cărarea. Cum de-am pierdut-o? a spus femeia. Să-l rugăm pe tăietorul de lemne să ne conducă, a spus
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
cărare, a spus tăietorul de lemne, și o să dați de șosea. Mulțumesc, a spus bărbatul. Și s-au întors amândoi înapoi. Dar n-au găsit cărarea. Cum de-am pierdut-o? a spus femeia. Să-l rugăm pe tăietorul de lemne să ne conducă, a spus bărbatul. S-au înapoiat în locul unde vorbiseră cu omul. Dar n-au găsit decât lemne tăiate. Tăietorul de lemne dispăruse. A plecat, a spus femeia. Nu poate să fi ajuns departe. Să-l strigăm. Au
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
înapoi. Dar n-au găsit cărarea. Cum de-am pierdut-o? a spus femeia. Să-l rugăm pe tăietorul de lemne să ne conducă, a spus bărbatul. S-au înapoiat în locul unde vorbiseră cu omul. Dar n-au găsit decât lemne tăiate. Tăietorul de lemne dispăruse. A plecat, a spus femeia. Nu poate să fi ajuns departe. Să-l strigăm. Au strigat de mai multe ori. Dar nici o voce, nici o rumoare omenească nu le-a răspuns. Auzeau doar ciripit de păsări
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
găsit cărarea. Cum de-am pierdut-o? a spus femeia. Să-l rugăm pe tăietorul de lemne să ne conducă, a spus bărbatul. S-au înapoiat în locul unde vorbiseră cu omul. Dar n-au găsit decât lemne tăiate. Tăietorul de lemne dispăruse. A plecat, a spus femeia. Nu poate să fi ajuns departe. Să-l strigăm. Au strigat de mai multe ori. Dar nici o voce, nici o rumoare omenească nu le-a răspuns. Auzeau doar ciripit de păsări, trosnituri de crengi uscate
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
astăzi pornesc din aceeași realitate, ele nefiind, la origine, decît felii ample din trunchiuri de copac, intervenția asupra lor, fie aceea cromatică, fie asocierea cu metalul, desubstanțializează forma sau o transferă dintr-un registru material în altul. Rînd pe rînd, lemnul își exhibă propria-i natură, își dovedește disponibilitatea pentru a primi expresii multiple, devine apoi indiferent ca esență sub stratul compact de culoare, pentru ca, finalmente, să se resoarbă în lumea minerală și în strălucirea metalică. Sculptura lui Max Dumitraș se
Imagini ale interregnului by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13777_a_15102]
-
care îi iubesc necondiționat, îmi trec în revistă cu voluptate amintiri extraordinare. E mai igienic. Cînd trebuie să ies din acest spațiu, din mine, totul capătă un ritual medieval, am senzația că se aude zgomotul lanțurilor care coboară punțile din lemn și pregătește o plecare misterioasă și precipitată. Am învățat, în ultimul timp, să privesc unde trebuie. Un călugăr zen-budist mi-a șoptit, printre altele, un lucru pe care mă străduiesc să-l pricep și să nu-l uit: "dacă privești
Zile de naștere by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13775_a_15100]
-
cu umbra-lumina-întunericul-consistențele diferite ale corpului, obiectelor, materialelor este răvășitor și straniu, totodată. În opțunea lui Buhagiar, scena sălii Toma Caragiu devine rotundă. Este un fel de farfurie cu patina vremii și a vremurilor desenată pe ea. Marginile sînt trotuarele de lemn din Sankt Petersburgul jumătăți de secol nouăsprezece, sînt aleile din parc, locurile promenadei, exterioarele, cum se spune. Impactul vizual, și nu numai, este extraordinar. Pașii sună într-un anumit fel pe lemnul bătătorit și uzat. Interiorul din primul act, odaia
Dulce-amar ca Zahar by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13801_a_15126]
-
vremurilor desenată pe ea. Marginile sînt trotuarele de lemn din Sankt Petersburgul jumătăți de secol nouăsprezece, sînt aleile din parc, locurile promenadei, exterioarele, cum se spune. Impactul vizual, și nu numai, este extraordinar. Pașii sună într-un anumit fel pe lemnul bătătorit și uzat. Interiorul din primul act, odaia lui Ilia Ilici - iatac, birou, salon - este elegant, somptuos, cu perdele din mătase care filtrează lumina, covoare și "o mulțme de nimicuri încîntătoare". În centrul acestei lumi încremenite și în centrul spectacolului
Dulce-amar ca Zahar by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13801_a_15126]
-
și pleacă, ușor, pe o geană de lumină. O candelă arde, agățată undeva, tot spectacolul. Cine este, la urma-urmelor, Oblomov? S-a cuibărit la mine în suflet. Și parcă încape acolo toată Rusia, tot Sankt Petersburgul cu trotuarele lui de lemn, toate iubirile rostite sau nu, îngrijite sau nu din lumea asta, și disperările. Și Casta Diva. Teatrul Bulandra (sala "Toma Caragiu): "Oblomov" după Goncearov. Scenariul: Mihaela Tonița-Iordache. Un spectacol de Alexandru Tocilescu. Decor și costume: Dragoș Buhagiar. Distribuța: Mihai Constantin
Dulce-amar ca Zahar by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13801_a_15126]
-
Icoanei păgîn monahală greu de descris. Se putea face, eventual, un subțire inventar. Irelevant însă: rafturi și etajere burdușite cu tipărituri din cealaltă Românie, din care venea febrilul criterionist (extrem de prudent în tăinuirea perioadei), scaune, mese, dulapuri, toate dintr-un lemn fără vîrstă, de culoarea penumbrei cu iz de arhondaric uitat, vrafuri de casete ("Să-ți pun una cu Mircea Eliade, revăzut recent la Paris, după douăzeci de ani"; Hai să ascultăm niște colinde de Constantinescu" etc. etc.), suna telefonul, își
Artistul și boieroaica by Val Gheorghiu () [Corola-journal/Journalistic/13849_a_15174]
-
locului lăsat liber", și altele ca acestea, inspiră încrederea și vădesc talentul. În sfârșit, această Rugăciune, scurtă și sobru articulată: "Crud tipar în ghips malefic/ Ploaie rece-n trupuri fine/ Arde ceasul din perete/ Ochiul alb al rugăciunii/ Om de lemn sub împăcare". ( Lucian Pop, Baia Mare) * Cum nu vă putem publica în spațiul și așa insuficient al rubricii, cele patru poeme apărute cu erori de tipar în volumul Vis fără somn, vă sugerăm în schimb să faceți cu răbdare corecturile pe
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/13855_a_15180]
-
aici unde exigențele unui hotel de lux din vecinătate își lasă amprenta, mă amuză ciudat. Peste drum, o școală cu rumoarea specifică din recreații. Și tot peste drum un bloculeț cu electrice la parter, clădire străveche cu ficuși și cu lemnul câinelui aclimatizate în balcoanele înguste, cu locatari care au îmbătrânit de zeci de ani împreună primind de jos în sus clipitul perpetuu roș-albastru de zi și noapte, fără să se defecteze vreodată în 50 de ani, al firmei fluorescente... Și
Curajul fricii by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/13850_a_15175]
-
coarda durerii: "țipătul unui copil înfipt ca un cuțit în sînge./ pielea celui adormit făcută sul./ ridicarea în capul oaselor" (țipătul). Alteori vîrsta fragedă apare contextualizată de propriul său cadru domestic: "ca să scriu trebuie să urc mai întîi/ scara de lemn sunător/ precum șoarecii care rod noaptea/ bradul proaspăt bine uscat/ o cameră de copil purifică precum varul/ interiorul" (casă). Sau tratată printr-o anecdotică misterioasă: "orbul nimerise o groapă./ copilul plîngea temător/ în întunericul care se lasă dintr-o dată/ în
Efectul copilăriei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13843_a_15168]
-
dintre valuri/ albe de var./ țipătul femeii în fața dezastrului/ trupului tău explodînd în erecție/ soarele a găsit o fisură prin care să intre/ în camera în care scîncește un copil/ cu capul tău în palme/ bate ca o carie în lemnul gustos inima/ dihonia roșie, fără chip/ cu ochii nu vezi, cu limba n-atingi/ sexul galben al nopții/ cîndva te-am cunoscut printre filele acestea/ chiar înainte de a le da eu însumi foc în alexandria/ cititor orb sînt acum cu
Efectul copilăriei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13843_a_15168]
-
minte imaginea seniorului feudal izolat de lume, care-și stăpânește domeniul cu mână forte, având însă un suflet bun. Nu face mare lucru, doar o mică orgie din când în când. Bea hidromel și vin bun în fața unui foc de lemne, la care se frig animale întregi. Timpul nu schimbă lucrurile. Omul trăiește în lumea lui interioară. Călătoriile nu există. Într-o zi, când lucram cu Luis Alcoriza și cu San José Purúa la un scenariu, coboram împreună cu primul spre fluviu
Luis Buñuel - Vise și reverii by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/13804_a_15129]
-
pentru că nu știu ce amărât era la mare ananghie. „Voi măcar sunteți sănătoși", ne punea la punct mama, când ne plângeam cu egoismul copilăriei că în loc să ne cumpere, fratelui meu și mie, o nouă minge de fotbal, dădea bani vecinelor rămase fără lemne de foc ori bătute și abandonate de bărbații bețivi. Stiind că nu pot fi ca părinții mei, m-am ferit multă vreme de orice fel de responsabilitate publică, oricât de modestă. N-am „ieșit din front", cum se spune, decât
Copiii zeilor de carton by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13860_a_15185]
-
ședințe de partid sau sindicat. Nu văd nici o ieșire (pe termen scurt) din jalnica situație în care am decăzut". E așadar o standardizare a ( pre)judecății propagandistice, care se repercutează într-una a retoricii, închizînd un cerc vicios. Limba de lemn divulgă o conștiință vidă. Violent contrastante cu semidoctismul ( orientat) al politicienilor actuali, ni se înfățișează memoriile de închisoare ale lui Cesianu: "Ce oameni politici am avut O comparație cu liderii politici actuali ridiculă, neavenită". Concluzia este exclamativă în amara-i
Conotațiile libertății (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13954_a_15279]
-
lacrimile se arunca în brațele ei, cu mici țipete bucuroase de fetiță. Îmbrățișate, cele două doamne râdeau și plângeau în același timp. Rămăsesem pe prag, în urma lor. De acolo am zărit în penumbra holului, coborând treptele unei scări interioare de lemn, o fată îmbrăcată ca și Gretel din povestea cu cei doi copii pierduți în pădure și atrași de zgribțuroaică în cursa căsuței de turtă dulce. Deși mai întâlnisem în orașul acela, unde se vorbea mai ales nemțește pe străzi, destule
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
din sera ticsită de flori, cu care se continua dincolo de un glasvand deschis salonul, privea încordându-și atenția spre cele două figuri gigantice din portretele de pe perete. Încăperea era atât de întunecoasă, draperiile grele de catifea trase și obloanele de lemn din afara ferestrelor închise, ca nu cumva să intre lumina fierbinte a zilei de vară, iar în acele portrete era atât de mult negru încât din cele două chipuri, al bărbatului încruntat și al femeii sfrijite și triste, nu izbutea să
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]