KorAP: Find »[drukola/base=letopiseț & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...5 6 7 ...39 >

971 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

în teritoriile din sudul Moldovei nu implică apartenența acestora la statul Halici. Nici acordarea de posesiuni la Dunăre unor cneji ruși de către împărații Bizanțului nu poate fi interpretată ca o dovadă a extinderii teritoriale a cnezatelor rusești. Localitățile menționate, în letopisețele ruse, nu se aflau în teritoriile est-carpatice, ci erau supuse autorității Haliciului. Cele mai sudice urme de proveniență haliciană, în Moldova, se întâlnesc în bazinul superior al Prutului, pe cursul mijlociu al Nistrului și în bazinul Răutului (Basarabia centrală). În

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Moldovei și estul Munteniei au devenit, pentru multă vreme, sălașul puterii pecenege, baza de atac, în invaziile lor în sudul Dunării. Relațiile pecenegilor cu statul kievean au fost încordate, dar ei au acționat deseori alături de cetele cnejilor ruși. După vechiul letopiseț rus, în anul 944, pecenegii au însoțit pe Igor în a doua sa expediție antibizantină până la Dunăre, dar înduplecați de daruri, au renunțat la atacul lor. În același timp, Igor i-a îndemnat pe pecenegi să prade Bulgaria. În secolul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
din triburile pecenege au mai sălășluit o vreme în stepele nord-pontice, apoi, pentru a nu fi nimicite de cumani, în înaintarea lor, au intrat în serviciul cnejilor ruși și s-au așezat în sudul Rusiei, împreună cu uzii și berendeii. În letopisețele rusești, ultima atestare a pecenegilor datează din 1169, dar ei erau deja incluși alături de alte popoare în uniunea de triburi a "tichiilor negre", subordonată cnejilor din sudul Rusiei. Uniunea aceasta a supraviețuit până în secolul al XIII-lea, mai precis, 1239

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
fost folosite, în 1097, în apusul regiunilor balcanice, împotriva grupurilor de cruciați aflați în drum spre Locurile Sfinte. După incursiunea din 1094, timp de o jumătate de secol, prezența cumanilor în regiunile dunărene este amintită rareori în izvoare. De pildă, letopisețele rusești îi semnalează la Dunăre, în 1106, fără alte amănunte. În anul 1114, ei trec Dunărea, în apropiere de Vidin, dar la intervenția promptă a împăratului Alexe I, prevenit din timp de autohtoni (vlahi), ei s-au refugiat pe malul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și Marea Neagră în vederea supunerii populației nord-caucaziene și a cumanilor. Luptele cu alanii și circasienii și cu alte triburi de pe versanții muntelui s-au prelungit până în 1240. Încununarea campaniei mongole în ținuturile rusești a constituit-o cucerirea Kievului, eveniment plasat de letopisețele vechi rusești în 6 decembrie 1240. Pentru cucerirea marelui oraș de pe Nipru, mongolii au concentrat numeroase trupe sub comanda personală a lui Batu-han. Intrate în oraș prin spărturile din zidul de incintă, provocate de mașinile de asediu (catapulte), oștile mongole

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în ultima parte a secolului al XII-lea. Nicetas Choniates menționează pe "bordoni și sciți", care au ajutat pe vlahi și bulgari, după 1185-istoricii cred că bordonii sunt sinonimi cu brodnicii, iar sciții cu cumanii. Brodnicii sunt menționați și în letopisețele rusești, sub numele de "brodniki", în cursul evenimentelor din Europa răsăriteană, astfel, în 1146 și în 1216, brodnicii se aflau în serviciul cnejilor ruși. Apoi, în lupta de la Kalka (1223), brodnicii, în frunte cu voievodul lor Ploscânea, au trecut de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
o vădită rezonanță slavă, firească după secole de conviețuire cu ei, este posibil ca el să fie român de neam. În Annales Boiorum, aparținând cronicarului bavarez Aventin, se amintește despre depopularea teritoriilor locuite de "moldoveni și vlahi", ca și în letopisețele rusești mai târzii. Însă, din nefericire, nu poate fi reconstituită calea urmată de mongoli la sud de Carpați, în Muntenia și Oltenia; se pare că ei n-au trecut pe la Curtea de Argeș, care se profila atunci ca un centru însemnat zonal

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și Ioan). Concluzia autorului: în secolul al XIII-lea, în ajunul întemeierii statelor medievale românești, elita politică și militară din nordul Dunării nu era autohtonă! Prezentând descălecatul lui Radu Negrul, voievod din Făgăraș, din 1290, cu referire la fragmentul din Letopisețul cantacuzinesc, prima cronică a Țării Românești, Djuvara insistă asupra titlului voievodului, subliniind pasajul din cronică "dentru Ungurie descălecat", adică Țara Românească e o Vlahie, întemeiată pornind din Țara Ungurească, o ipoteză "nu lipsită de interes". El încearcă apoi (cap. V

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de tradiția întemeierii țării de către Negru Vodă nu poate avea decât o expicație: "se ținea minte din neam în neam că Țara Românească fusese întemeiată de un voievod, venit cu ceata lui din afară". Cuvântul apare și în cronicile vechi, Letopisețul Țării Moldovei, Letopisețul cantacuzinesc, iar la noi se vorbește despre "descălecatul dintâi" cucerirea lui Traian și colonizarea romană și "descălecatul al doilea" întemeierea statelor românești. Dar la ce dată a fost descălecatul? În legătură cu întemeierea Țării Românești, o problemă acută este

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
țării de către Negru Vodă nu poate avea decât o expicație: "se ținea minte din neam în neam că Țara Românească fusese întemeiată de un voievod, venit cu ceata lui din afară". Cuvântul apare și în cronicile vechi, Letopisețul Țării Moldovei, Letopisețul cantacuzinesc, iar la noi se vorbește despre "descălecatul dintâi" cucerirea lui Traian și colonizarea romană și "descălecatul al doilea" întemeierea statelor românești. Dar la ce dată a fost descălecatul? În legătură cu întemeierea Țării Românești, o problemă acută este "golul documentar" dintre

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
vatra voievodală de la Argeș, o adunare de cnezi și voievozi, cu participarea "mai marilor țării", au desemnat un singur "mare voievod" în persoana lui Tihomir-Thocomer. El este amintit abia într-un document extern (latin) din 1332, sub forma latinizată "Thocomerius". Letopisețul cantacuzinesc vorbește, în sensul de mai sus, despre "lățirea" țării și despre "închinarea Băsărăbeștilor din dreapta Oltului (urmașii acelui Litovoi, menționat la 1247) în fața lui Radu Negru", de fapt, Negru Vodă. Contextul extern, amintit tangențial mai sus, era prielnic actului fondator

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
înaintea lui. Prima mențiune a lui Basarab datează din 1324, atunci ar fi început domnia lui. Dar când a avut loc, de fapt, întemeierea țării ? Unificarea voievodatelor românești de la sud de Carpați s-a împlinit nu în 1290, cum scrie "Letopisețul cantacuzinesc", ci după această dată, și anume după moartea hanului Nogai, în 1299, deci actul întemeierii s-a înfăptuit între 1299-1324. Nu știm cu certitudine în ce an s-a făcut, după cum nu știm numele real al întemeietorului, Negru Vodă

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
controversată, contestată, tradiția despre nașterea Moldovei nu a întâmpinat nici o obiecție, aceasta este "cu mult mai certă și mai precisă", spune D. Onciul, în Originile Principatelor Române (Scrieri istorice, p. 69). Informația despre descălecatul Moldovei, înregistrată de cele mai vechi letopisețe scrise în limba slavonă (Letopisețul de la Bistrița, Letopisețul de la Putna și Cronica anonimă) este pe deplin confirmată de textele contemoporane și anume, cronicele angevine ungare și diplomele regelui Ludovic din 1349 și 1365. Se face numai deosebirea între elementul legendar

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Moldovei nu a întâmpinat nici o obiecție, aceasta este "cu mult mai certă și mai precisă", spune D. Onciul, în Originile Principatelor Române (Scrieri istorice, p. 69). Informația despre descălecatul Moldovei, înregistrată de cele mai vechi letopisețe scrise în limba slavonă (Letopisețul de la Bistrița, Letopisețul de la Putna și Cronica anonimă) este pe deplin confirmată de textele contemoporane și anume, cronicele angevine ungare și diplomele regelui Ludovic din 1349 și 1365. Se face numai deosebirea între elementul legendar, adică vânătoarea zimbrului, și faptul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
întâmpinat nici o obiecție, aceasta este "cu mult mai certă și mai precisă", spune D. Onciul, în Originile Principatelor Române (Scrieri istorice, p. 69). Informația despre descălecatul Moldovei, înregistrată de cele mai vechi letopisețe scrise în limba slavonă (Letopisețul de la Bistrița, Letopisețul de la Putna și Cronica anonimă) este pe deplin confirmată de textele contemoporane și anume, cronicele angevine ungare și diplomele regelui Ludovic din 1349 și 1365. Se face numai deosebirea între elementul legendar, adică vânătoarea zimbrului, și faptul istoric, real, al

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
fost răscumpărați apoi de regele Cazimir III. În legătură cu această luptă, s-a purtat o discuție acerbă în istoriografie, dar fără nici un rezultat. Cronicarii Grigore Ureche și Miron Costin, încercând să pună de acord informațiile din cronicile polone cu cele din letopisețele slavo-române au descoperit unele neconcordanțe, considerându-i pe Ștefan și Petru, fii ai lui Ștefan Mușat (1394-1399). Această controversă s-a amplificat la istoricii moderni români, care i-au considerat pe Ștefan și Petru pretendenți la tron, fie în Moldova

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
realitate politică nu trebuie să surprindă, căci mai sunt și alte indicii asupra existenței, la est de Carpați, a unor formațiuni politice prestatale anterioare invaziei mongole din 1241.29 Ce spun cronicile noastre despre momentul istoric al "descălecatului" din 1359? Letopisețul anonim al Moldovei (Letopisețul de la Bistrița) consemnează lapidar "descălecatul lui Dragoș": "În anul 6867 (1359), a venit Dragoș voievod din Țara Ungurească, din Maramureș, după un bour, la vânătoare, și a domnit doi ani". La fel se exprimă și Letopisețul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
să surprindă, căci mai sunt și alte indicii asupra existenței, la est de Carpați, a unor formațiuni politice prestatale anterioare invaziei mongole din 1241.29 Ce spun cronicile noastre despre momentul istoric al "descălecatului" din 1359? Letopisețul anonim al Moldovei (Letopisețul de la Bistrița) consemnează lapidar "descălecatul lui Dragoș": "În anul 6867 (1359), a venit Dragoș voievod din Țara Ungurească, din Maramureș, după un bour, la vânătoare, și a domnit doi ani". La fel se exprimă și Letopisețul de la Putna și Cronica

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Letopisețul anonim al Moldovei (Letopisețul de la Bistrița) consemnează lapidar "descălecatul lui Dragoș": "În anul 6867 (1359), a venit Dragoș voievod din Țara Ungurească, din Maramureș, după un bour, la vânătoare, și a domnit doi ani". La fel se exprimă și Letopisețul de la Putna și Cronica sârbo-moldovenească. Însă Cronica moldo-polonă, redactată în limba poloneză, pe baza analelor interne, spune: "Cu voia lui Dumnezeu, în 1352, cel dintâi voievod, Dragoș, a venit ca vânător din Țara Ungurească...la vânătoare după un bour, pe

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
versiunii maghiare. Concluzia sa este că motivul vânătorii rituale a bourului are o sorginte autohtonă, ca supraviețuire a riturilor și miturilor ancestrale, comune zonei carpatice și lumii orientale și mediteraneene. Valoarea istorică a tradiției despre "descălecatul" lui Dragoș, acreditată de letopisețele slavo-române și acceptată de cronicari și istoricii romantici, a fost primită cu rezerve de școala critică istorică, de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Faptele reale transfigurate în narațiunea "descălecatului" constau în venirea lui Dragoș

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
oștile poloneze și cele ungurești nu au intrat în coliziune cu cele mongole în Moldova funcționa, la mijlocul secolului al XIV-lea, un condominium tacit: în nord-vest, polonezii și ungurii (creștini), în sud-est, mongolii (păgâni).32 Tradiția istorică moldovenească, înregistrată de letopisețele slavo-române, nu asociază evenimentul "descălecatului" de nici o confruntare cu forțele Hoardei de Aur. Astfel, Cronica moldo-rusă, ce oferă cele mai multe amănunte despre legenda "descălecatului" menționează doar că Dragoș și însoțitorii săi au ajuns la "marginea locurilor unde rătăceau tătarii". Toate categoriile

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
est de Carpați, după intervenția în Moldova. Pentru a învinge în această luptă, Bogdan a apelat la maramureșenii săi, dar și la forțele locale din zonă. Lupta cu Bogdan a fost purtată de Balc, fiul și urmașul lui Sas. Deși letopisețele interne moldovenești nu-l menționează pe Balc în șirul domnilor țării, unii istorici îl consideră succesorul lui Sas. Nici din documentele cancelariei ungare nu rezultă că Balc ar fi ocupat tronul țării se pare că intervenția (pătrunderea) lui Bogdan și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
neînduplecată a voievodului Bogdan față de regele Ungariei i-a cucerit pe locuitorii și căpeteniile politice din Moldova, care l-au acceptat drept domn al țării și i s-au închinat. Contribuția lui Bogdan la constituirea statului românesc est-carpatic, omisă de letopisețele slavo-române, dar recunoscută fără echivoc de izvoarele diplomatice și narative ungurești, se reflectă indirect în denumirea atribuită de turci Moldovei, Kara-Bogdania (Bogdania Neagră). În legătură cu constituirea noului stat românesc, există indicii că grupuri de populație românească din Transilvania s-au strămutat

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
acțiunea de îndepărtare a Hoardei din regiunile nord-dunărene este dificil de precizat. După informații din cronici, ajungem la presupunerea că la alungarea mongolilor au contribuit forțele locale românești (din Moldova) și cele ale cnejilor Koriatovici din Podolia (dincolo de Nistru). Conform letopisețelor ruso-lituaniene (vezi mai sus), românii din Moldova l-au ales voievod pe Iurii Koriatovici, pentru ca mai târziu să-l otrăvească! Deși unii istorici au manifestat suspiciuni față de aceste susțineri (Panaitescu), enunțul nu este o interpolare târzie, așadar informația este reală

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Dacă această identificare este reală, ajungem la concluzia că, în zona Cetății Albe, fie se exercita numai stăpânirea lui Const. Koriatovici, fie s-a instituit un condominium Moldova-Podolia. Această ultimă ipoteză este puțin plauzibilă, pentru faptul că, între altele, cf. letopisețelor ruso-lituaniene, singurul reprezentant al Koriatovicilor care a stăpânit temporar o parte a teritoriilor românești a fost Iurii, fratele său Constantin fiind semnalat în Podolia. Putem aprecia că, la data menționării actului de la Caffa, 2 mai 1386, reunificarea statală a Moldovei

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]