3,155 matches
-
după patru decenii. Modele culturale sunt luate frecvent ca pretexte poetice: Oscar Wilde, Rembrandt, Cântecul lui Roland, insula Noa-Noa a lui Gauguin, antichitatea râului Hebrus, muntele Fuji al lui Hokusai etc. Clopotele e o acceptabilă pastișă după Edgar Poe. Un lirism livresc, cosmopolit, îl scoate pe George Meniuc din micul provincialism. O notă de colocvialitate din alte poeme din anii ´80 pare conectată la poezia lui Marin Sorescu: în Fosile, Vămile văzduhului, Lulu, Sofia Ardilean și în nu puține altele adoptă
George Meniuc by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11815_a_13140]
-
un corb înfricoșat / nu pot fi posedată nu pot poseda pe nimeni și atunci / scuip sânge roșu și plec la război / pe câmpul de luptă al tăcerii acolo unde mâinile și picioarele / nu mai au nici o valoare". (Plec la război) Lirismul alunecă uneori pe nesimțite în prozaic și tensiunea se diluează cu bună știință în actul recapitulativ, realizându-și indirecte (auto)portrete la trecut cum e cel din Poemul cu uzine și eșec. În al doilea ciclu, Tăcerea sexuală, apărut ca
Poeme retrospective în două variante by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12869_a_14194]
-
perindă în paginile sonatei Brâncuși, Caravaggio, Modigliani, Mozart, Schubert, Bach, Hesse, Elliot, Yeats, Kafka ș.a. La final există chiar o mică bibliografie. Cele mai bune pagini ale acestui poem ca o sonată în proză sunt acelea de atmosferă, în care lirismul ușor oniric izbutește câteva scurte stări de plăcută reverie, precum și frumoasa, nu și originala, metaforă metatextuală de la pagina 19. Marian Ilea, Libertatea începe în șapte aprilie, Editura Dacia, Cluj, 2004, 120 p. Dan Zavulovich, Sonata da recitar, Colecția Avanpost, Ed.
Medio-Monte se întoarce by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12946_a_14271]
-
ta,/ să fie viața altui ins despre care ai citit/ într-o carte, poate într-un ziar” (Fernando). Radiografiată, creația lui Gellu Dorian ce ne înfățișează în ultimul timp poeme ample, își descoperă o osatură de principii care sporesc demnitatea lirismului. Gellu Dorian, Eranos, Ed. Junimea, 2003, 490 pag., preț neprecizat.
Nostalgia unității primordiale by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12952_a_14277]
-
Germania, în 1973, împrejurare ce i-a asigurat libertatea. În creația d-sale din această perioadă simțămîntul exilului se îngemănează cu “exilul ființării”, într-o tentativă de spiritualizare care însă nu-și realizează ultimele consecințe, oprindu-se, oportun sub unghiul lirismului, în zona unor intermundii. Punctul de pornire îl reprezintă criza, cu un atît de sugestiv subtext oferit de traiectul biografic, al celui ce-a cunoscut războiul, refugiul, totalitarismul, depeizarea, criză a cărei imagine apare extinsă asupra întregului univers. Am putea
Un senior al poeziei noastre by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13003_a_14328]
-
de istorie literară care nu recurg la criteriile strîmte ale “revalorificării moștenirii culturale” este destul de mare în paginile Gazetei. Literatura însăși care se publică începe să fie una adevărată. Dezbaterile (foarte la modă, și pe cele mai diferite teme, de la lirismul poeziei la “conflictul dramatic”, de la conceptul de realism și aplicabilitatea lui în genurile literare la realismul-socialist, abandonat acesta, mai pe față ori mai discret, după 1965) merită a fi recitite astăzi. S-ar vedea, pe lîngă datoriile ideologice achitate încă
50 by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13032_a_14357]
-
Gheorghe Grigurcu Lirismul Mariei Urbanovici participă evident la mișcarea, îndeajuns de amplă azi, a depoetizării, a reorientării către “proză” a unei poezii amenințate de artificiul “distins”, de elevația factice, căutînd a înlătura asocierile, după cum declară d-sa, “tocite, umflate sau golite de sens
Lupta cu artificiul by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13060_a_14385]
-
doar acest vacuum, acest deșert,/ această singurătate, care-și rodește și își înmulțește celule gelatinoase/ fibroase - magma unui vulcan care stă să erupă, de sub covor, de sub cărți,/ printre tablouri, gălbenele, frunze uscate” (Povestiri despre nimic). O modalitate convenabilă a acestui lirism impregnat de real este jurnalul. Maria Urbanovici înregistrează ce i se întîmplă în cutare ocazie, “cîntă” ocazia însăși. Datele nude apar uneori mai relevante decît comentariul ce le însoțește: “Pe strada Scoufa, nr. 23 în Atena,/ între Kolonachi și Lycabet
Lupta cu artificiul by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13060_a_14385]
-
a-și „mântui” existența. Și aducând În peisajul liricii noastre un sunet nou, sfidând constrângerile socio-istorice și rezistând prin poezie. Insurgentul Cezar Ivănescu, urmaș de drept al lui Labiș (cum se considera) apărea, reamintim, Într-o epocă de restaurare a lirismului. Chiar dacă Își reproșa că s-a lăsat „Îmblânzit”, domesticit etc., ca, debutând, a publicat „două poezii comuniste” (În 1960, rectifica P. Ursache), ca În „Luceafărul’, la rubrică Dintre sute de catarge, invocă lumină zilelor de august („fugărind noaptea de pe coardele
CEZAR IVĂNESCU ȘI „POEMUL ASCENSIONAL”. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Dinu Rachieru () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1552]
-
sau este, Întîi, o stare de spirit. Desigur, Cezar Ivănescu confirmă și aici uriașă să forță de absorbție, fiind o personalitate ce intersectează mari albii lirice. Sinteză ivănesciană Își subordonează aceste experiențe poetice, brodata pe canavaua unei concepții despre poezie. Lirismul sau curat și elevat, de o simplitate savanta, folosește un sever filtru cultural, poetul-receptacol impunînd tocmai prin forță originalității. Sub cupola acestei lirici, amestecînd mulți afluenți și folosind tipare de Împrumut, răsună doar o coardă, forînd Încăpățînat cîteva teme, Întoarse
CEZAR IVĂNESCU ȘI „POEMUL ASCENSIONAL”. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Dinu Rachieru () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1552]
-
lutului sexualizat, Împăcînd chiotul dionisiac cu puritatea liliala. LÎngă dulceața cîntecului de leagăn, Cezar Ivănescu Încheagă, cu virtuozitate, tablouri terifiante, hrănindu-se din esență comună a muzicii și poeziei. Căinarea pentru precaritatea omenescului, dramă spiritului și năruirea trupului converg; acest lirism thanatic face din iubire reperul existenței și invocă moartea pustiitoare că iubita, sfîrșind În Mariolatrie. Cu nostalgia Paradisului (inventat În amintire), cu vocație de eretic și experiența de „marginal”, poetul pare, s-a observat, un posedat al reînvierii, căutînd În
CEZAR IVĂNESCU ȘI „POEMUL ASCENSIONAL”. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Dinu Rachieru () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1552]
-
spiritualizata, sensul ascensional: „eu la cer m aș Înălțare”. Rivalitatea carnalitate/ spiritualitate, drumul anabasic, dematerializarea l-au „confiscat” pe poetul-profet, anunțînd dorită eliberare din „Închisoarea” trupului. Acest vector ascensional, asupra căruia stăruia demult Alexandru Horia, definește emblematic, dincolo de accesele paranoide, lirismul ivănescian. Iar omul, pătimaș, nedrept (uneori) și generos, hăituit și vindicativ, o fire violent resentimentara, prins În felurite diferende și Încăierări a rămas un răzvrătit, accesele de mînie mascîndu i timiditatea. Oricum, imun la capcanele defunctului regim. Hărțuit În anii
CEZAR IVĂNESCU ȘI „POEMUL ASCENSIONAL”. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Dinu Rachieru () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1552]
-
fie să treacă de la mine/ tot răul ce mi s-a făcut!” Urmînd a fi redescoperit, Întro bună zi, ca un uriaș poet, Cezar Ivănescu a stăruit „pe crucea zăbavnicei file” pentru a ne dezvălui Înțelesul mitic, inițiatic al unui lirism pierdut În societatea noastră orizontală. Paradoxal, la Cezar Ivănescu poemul ascensional, rîvnind descătușarea, devine posibil prin imersiunea În adîncul Istoriei; doar așa, știind că drumul „e de făcut Înapoi”, bardul din BÎrlad, Întregind strălucită falanga moldava află, prin stihurile sale
CEZAR IVĂNESCU ȘI „POEMUL ASCENSIONAL”. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Dinu Rachieru () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1552]
-
în acest loc al demonstrației sale prototipul orfic al poeziei. Teoreticianul distinge, aici, cu rigoare de manual, adevărul poetic de cel științific. Primul aparține "unei lumi potențiale de perfectă coerență și înalt semnificativă". Adevărul poetic, chiar în prototipul orfic al lirismului, salvează lumea de absurd. În același timp, introducînd sens în lume, el e generat de un subiect în care coexistă "elementele secrete și impalpabile ale unui edificiu lăuntric, care proiectează asupra realității din jur un fel de epură a realului
Șt. Aug. Doinaș, teoretician al poeziei by Aurel Pantea () [Corola-journal/Imaginative/9324_a_10649]
-
astfel cum sugerează Jankelevitch, arătând că aceasta se întemeiază pe revelarea unei pluralități, emoțiile și ideile fiind nevoite a renunța la solitudinea lor seniorală, a coabita cu mulțimea. Să fie orice "democratizare" de atitudine sau limbaj o înstrăinare de practica lirismului, egotic prin definiție? - Antilirică e, numai, ironia; umorul, dimpotrivă,-i liric. Humour derivă, în engleză, din termenul francez humeur "umoare". Hipocratică, accepția genuină a umorii va fi fost aceea de "lichid organic al corpului uman". Între umorile acestea, nu puține
Gheorghe Grigurcu în dialog cu Șerban Foarță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Imaginative/8941_a_10266]
-
Hipocratică, accepția genuină a umorii va fi fost aceea de "lichid organic al corpului uman". Între umorile acestea, nu puține: saliva, sângele, melancolia ("fierea neagră"), sudoarea, lacrima și alte câteva secreții, sunt lirice prin excelență. Ele produc, de-a binelea, lirism(ul)... Nu înțeleg ce noimă are, în ocurență, "democratizarea". L-aș combate pe Jankelevitch (la care, altfel, țin în chip deosebit) printr-o aserțiune a lui André Breton (ce re-"aristocratizează" râsul), și anume: "L'humour a non seulement quelque
Gheorghe Grigurcu în dialog cu Șerban Foarță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Imaginative/8941_a_10266]
-
care le ținea în cadrul Simpozioanelor estivale de la Câmpul Românesc penetrau adânc în conștiința ascultătorilor care îl urmăreau captivați de vraja pe care o degajă în jurul său, ca un catalizator al energiilor spirituale. Când lua microfonul în mână rămâneai fascinat datorită lirismului ce plutea în atmosferă căci relata viață și poezia închisorilor pe care le cunoștea foarte bine, deoarece petrecuse el însuși 13 ani din tinerețea să și suferise alături de mulți dintre autorii lor, la Jilava, la Ocnele Mari, la Aiud, în
Contributia Exilului Litear la Patrimoniul Cultural al Romaniei. In: Editura Destine Literare by george Georgescu () [Corola-journal/Science/76_a_304]
-
o înaltă perfecțiune. Aici întâlnim modele de echilibru perfect între expresivitatea verbală și cantilenă. Aceeași preocupare o vom întâlni și la Puccini, care va pune culorile orchestrale și timbrale la loc de frunte, în construcția expresiei muzicale. Puccini, oscilând între lirism și dramă, fără însă a fi lipsit de umor, va ocupa locul central, definind curentul verist, ecou post romantic al operei italiene.
Verdi ?i Puccini sau teatrul muzical italian ?i drumul s?u de la tradi?ie la modernitate by Laura Podoleanu () [Corola-journal/Science/84198_a_85523]
-
a imitat. Numai câțiva poeți ai lumii au pus ca și el planeții să se nască încă o dată, să se rotească hipnotici după un calcul neștiut și să emane misterioasa lor influență asupra conștiinței omenești (...) Mișcarea cea mai frecventă a lirismului eminescian este astfel resorbirea conștiinței individuale într-o ordine superioară, într-un fel de supraconștiință a lumii, ce se exprimă în ficțiuni proprii. Prea puțini poeți, ca Eminescu, și-au creat (...) o mitologie, pe care neamul lor să și-o
Epilog deschis EMINESCU – Românul Absolut [Corola-blog/BlogPost/93779_a_95071]
-
să beneficieze de un “preview” al concertului sunt așteptați la sediul ICRNY în data de 26 iunie, ora 19.00 pentru o repetiție generală deschisă publicului, sub forma unui workshop interactiv. În prelucrările și aranjamentele orchestrale ale lui Emil Bîzgă, lirismul lui Ciprian Porumbescu vibrează alături de dinamismul tonurilor lui George Gershwin, iar ritmurile de jazz braziliene ale lui A.C.Jobim se împletesc cu romantismul lui Nino Rota. Sunete din epoci diferite se întretaie și se complementează armonios în piese care transmit
EMIL BIZGA QUARTET amp; DANIELA TOCARI în New York [Corola-blog/BlogPost/93930_a_95222]
-
și femeile erau oripilați. A fost o seară extraordinară. Un exemplu de luptă între piesă și public. În acel moment piesa a învins, ceea ce nu se întâmplă întotdeauna.' Opera lui Pinter e împărțită de unii critici în etape, evoluând de la lirism spre politic, de la calitate dramatică la calitate polemică. În 1966 Pinter însuși declară că nu-l interesează să facă politică și nu scrie teatru politic. În ultimele câteva decenii tot el își descoperă - ajutat și de critici - o coerență politică
Harold Pinter - un alt fel de literatură by Lidia Vianu () [Corola-journal/Imaginative/11217_a_12542]
-
și femeile erau oripilați. A fost o seară extraordinară. Un exemplu de luptă între piesă și public. În acel moment piesa a învins, ceea ce nu se întâmplă întotdeauna.' Opera lui Pinter e împărțită de unii critici în etape, evoluând de la lirism spre politic, de la calitate dramatică la calitate polemică. În 1966 Pinter însuși declară că nu-l interesează să facă politică și nu scrie teatru politic. În ultimele câteva decenii tot el își descoperă - ajutat și de critici - o coerență politică
Harold Pinter - un alt fel de literatură by Lidia Vianu () [Corola-journal/Imaginative/11217_a_12542]
-
creație. Deși în sinea mea, disprețuiesc aceste stupidități și mediocrități, totuși, ceva superficial din temperamentul meu se simte prost cu povara acestei judecăți în spinare. Nuvela va fi scrisă, tot la persoana întîia; trebuie să aibe ceva de poem; un lirism intens, o frază ritmată. Mai tîrziu. Am recitit versuri de Eminescu. Din ce în ce sînt mai sigur că trei sferturi din ele au devenit ilizibile, au căzut. Multe par siropoase. De un sentimentalism, de un sentimentalism! Acum patru sau
Scrisoare din Paris uitată în paginile Vieții Românești - Eugen Ionescu () [Corola-journal/Imaginative/11980_a_13305]
-
Ștefan Cazimir In anii studenției, Cazimir abandonează versificările proletcultiste și se dedică intermitent unui soi de lirism parodic, pe care îl va cultiva și mai tîrziu. Iată, de pildă, un peisaj hibernal, schițat în februarie '52: Crochiu Mai ieri prin preajmă vînturi mari Parfum de ghiocei suflară Și te văzusem cum răsari, Lăstar de nouă primăvară. Dar
Arta parodiei by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/12051_a_13376]
-
a-și ameliora mijloacele de expresie, deja singuri față cu destinul lor. Întitulat Imn vieții (deși el s-ar înscrie, mai degrabă într-un ciclu tematic precum "Omul în fața morții"), penultimul poem din întâia carte a lui Gheorghe Grigurcu plasează lirismul său la o mare altitudine: O, moarte, dezrobire prea-nceată / în diminețile mele încă tânjind / după dragoste! // Adesea mă simt ca o relicvă / a unor glorii creându-și / din nevăzut o nouă viață umilă. Un os într-un muzeu descriind
Poetul Gheorghe Grigurcu by Ilie Constantin () [Corola-journal/Imaginative/12330_a_13655]