189 matches
-
scrisă cu ajutorul hieroglifelor. Stă la originea limbii copte, atestata din secolul ÎI d.C. și vorbită pînă prin secolul al XVII-lea (a dispărut complet în secolul al XIX-lea). Dialectul bohairic al limbii copte a supraviețuit pînă astăzi că limba liturgica a bisericii creștine de riț copt. 6.3.3. Familia berbera - Africa de Nord și Sahara: Maroc (cu Melilla, aparținînd Spaniei), Algeria, Tunisia, Libia, Egipt, Mauritania, Mali, Niger, Burkina Faso. Denumirea originară a berberei este tamazight, o ramură care cuprinde 26 de limbi
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
latină adaptată 15. arabă O Algeria, Arabia Saudita, Bahrain, Ciad, Comore, Djibouti, Egip, Emiratele Arabe Unite, Eritreea, Iordania, Irak, Israel, Kuwait, Liban, Libia, Maroc, Mauritania, Oman, Qatar, Siria, Somalia, Sudan, Tunisia, Yemen; e vorba de arabă standard modernă, bazată pe limbă Coranului; limba liturgica a religiei islamice; diglosia limbii arabe cuprinde arabă literară (arabă clasică și arabă standard modernă) și arabă dialectala (dialectele magrebit, egiptean, siro-palestinian, irakian, dialectele peninsulare etc.); unii lingviști afirmă că dialectele arabe sînt de fapt limbi de sine stătătoare, ca
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
limba vorbită de Isus. Aramaic < Aram, fiul lui Sem (> semitic), el însuși fiu al lui Noe. Celălalt fiu al lui Noe se numea Ham (> hamitic). Trei perioade în istoria limbii: veche, medie, modernă. Siriaca veche este folosită astăzi că limba liturgica de maroniții catolici, de catolicii sirieni, de iacobiții sirieni, de nestorieni și alte biserici. Aramaica actuala (arameica, siriacă, aișor) are trei grupe dialectale: siriaca occidentală (Siria, America), siriaca orientala, neo-siriaca (Irak, Caucaz, Europa, America, Australia) și neo-aramaica centrală (Turcia, Siria
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
diferențiere puternică față de limbile turcice; posibilă poziție intermediară între limbile turcice și limbile mongole familia altaica, ramura turcica, grupul uigur; aglutinanta; accent final; armonie vocalica; SOV; adj. - subst. runica; arabă; chirilica cu patru litere suplimentare 77. copta N Egipt (limba liturgica a creștinilor copți); descendentă a limbii egiptene antice; sec. I - sec. XVII; a supraviețuit că limba liturgica a bisericii creștine de riț copt; dintre dialecte: sahidic (theban), akhmimic, bohairic familia afro-asiatică, ramura egipteană; provine din egipteană antică; SVO + VSO copta
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
turcica, grupul uigur; aglutinanta; accent final; armonie vocalica; SOV; adj. - subst. runica; arabă; chirilica cu patru litere suplimentare 77. copta N Egipt (limba liturgica a creștinilor copți); descendentă a limbii egiptene antice; sec. I - sec. XVII; a supraviețuit că limba liturgica a bisericii creștine de riț copt; dintre dialecte: sahidic (theban), akhmimic, bohairic familia afro-asiatică, ramura egipteană; provine din egipteană antică; SVO + VSO copta, derivată din scrierea grecească cu majuscule, completată cu șapte caractere demotice 78. coreeană O Coreea, RPD Coreeană
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
antică (2600 i.C.-2000 i.C.), medie (2000 i.C.-1300 i.C.), tîrzie (1300 i.C.-700 i.C.), demotica (sec. VII i.C.-sec. V d.C.), copta (sec. ÎI d.C.-sec. XVII d.C. - astăzi doar ca limbă liturgica a bisericii creștine de riț copt) familia afro-asiatică, ramura semito-hamitică; flexionara, VSO hieroglifica; hieroglifele erau folosite în texte că logograme, ideograme și fonograme 99. elamita LM Imperiul Elamit (Orientul Mijlociu, 2800-300 i.C.) izolată; posibilă legătură cu limbile dravidiene; aglutinanta cuneiforma
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
occidental, accentuala; flexionara; V2; SOV runica, gotica, latină (din sec. VIII); pînă prin 1940 a fost tipărită în scriere gotica (Fraktur) și scrisă în sütterlin (diferite versiuni de scriere latină) 126. gheză (etiopiana veche, ge'ez) Etiopia, Eritreea; astăzi limba liturgica folosită de creștini; dispare că limba vorbită în sec. XIV; Kebra Nagast - Slavă regilor este epopeea națională a Etiopiei, cartea mîțului fondator al Abisiniei: întîlnirea dintre regina Makeda din Saba și regele Solomon al israeliților, iar apoi întîmplările prin care
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
chirilica 282. palauana O Palau / N Guam, Insulele Mariane familia austroneziana, ramura malayo-polineziană, grupul occidental; VOS latină; silabar japonez katakana 283. pali LM; o prakrită apropiată de sanscrita; primele texte budiste, tipitaka, s-au păstrat în pali; folosită astăzi că limba liturgica în budismul theravada familia indo-europeană, ramura indo-iraniană, grupul indo-arian; flexionara brahmi, iar în unele țări budiste cu scrieri proprii (singhaleza, birmana, thai, cambodgiana, laoțiana etc.); transliterații latină, devanagari etc. 284. pama-nyungan N Australia; ramură de limbi vorbite de aborigenii australieni
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
19, 51, 111, 113, 116, 156, 163, 170, 171, 172, 173, 174, 192, 228, 239, 243, 244, 245, 248, 249, 250, 252, 257, 258, 259, 261, 265, 272, 274, 279, 281, 283, 293, 294, 298, 299, 305, 308, 311, 346, ~ liturgica 111, 148, 170, 239, 240, 252, 256, 265, 290, 300, 303, 309, ~ majoritară 106, 107, 108, ~ mama 120, 121, 138, 140, 147, 196, 208, 209, 215, 351, ~ maternă 106, 108, 109, 112, 114, 135, 165, 188, ~ minoritara 46, 106, 107
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
murise de ciumă cu cîteva luni înainte. A început imediat să se îngrijească de bolnavii de ciumă, îndemnînd pe toată lumea să-și facă datoria în acea împrejurare, și a instituit procesiuni publice, așa cum îi spunea intuiția lui de expert în liturgică. Pe lîngă acest flagel, mai era și foametea ce bîntuia din anul precedent din cauza inundațiilor dezastruoase provocate de revărsarea Tibrului. Ca pontif, Grigorie s-a angajat cu toată energia în conducerea Bisericii, care trebuia să-și asume rolul de unică
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de afirmare a creștinismului, a ortodoxiei, de formare și dezvoltare a liturgicii naționale a sărbtorilor creștine în Bucovina“ (p. 9). În mod firesc, sarcinile pe care autorul și le propune sînt deosebit de complexe: „- a analiza tradițiile, datinile și obiceiurile în liturgica ucraineană, în cea slavonă în general, a sărbătorilor creștine; - a cerceta tradițiile, datinile și obiceiurile ce țin de sărbătorile creștine din ciclul sărbătorilor creștine în Bucovina; - a urmări specificul etnic din cadrul culturii duhovnicești a bucovinenilor în contextul relațiilor istorice; - a
A FI NA?IONAL SAU A NU FI by Gheorghe C. MOLDOVEANU () [Corola-publishinghouse/Science/83212_a_84537]
-
afirmă că „problema abordată în teza «Sărbătorile creștine populare: tradiții, datini și obiceiuri din ciclul calendaristic în Bucovina de nord» [sic! Deci nu în regiunea dintre Prut și Nistru!] este actuală. Aceasta este, în cadrul etnografiei ucrainene (s.n.) prima cercetare privind liturgica sărbătorilor creștine în legătură cu ritualurile din calendarul popular“ (p. 7). După toate aparențele, pe aceeași direcție se înscriu și comunicările Sărbătorile creștine: tradiții, datini și obiceiuri ale ciclului calendaristic de toamnă în Bucovina și Sărbătorile creștine: tradiții, datini și obiceiuri ale
A FI NA?IONAL SAU A NU FI by Gheorghe C. MOLDOVEANU () [Corola-publishinghouse/Science/83212_a_84537]
-
este un exemplu de ceea ce înseamnă abordarea frumosului din perspectiva patristicii răsăritene. Sprijinindu-se pe aceste două poziții teoretice importante în demonstrația sa, domnul Mihail Diaconescu încearcă să articuleze sistemul unei estetici a Ortodoxiei, ca disciplină teologică, argumentată noțional pe liturgică și dogmatică, apelând, totodată, la istoria bisericii universale, la istoria artei creștine, la catehetică, omiletică, drept canonic, antropologie religioasă. Dogmatica și experiența filocalică ortodoxă devin temeiul indeniabil al oricărei abordări esențializate a problemelor estetice, în lumina învățăturii ortodoxe hristocentrice, modelante
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
integratoare a supranaturalului. Toate câmpurile aplicative construite în jurul esteticii Orodoxiei se pliază pe Tradiția canonică, liturgică, dogmatică și conciliară a Bisericii, pe acea Predanie ca unitate sigură de măsură a învățăturii christice. Epistemologic, estetica Ortodoxiei reconfigurează teoriile despre frumos din liturgică și simbolică: frumusețea divină arhetipală, frumusețea umană, frumusețea artei; relațiile dintre contemplația sensibilă, contemplația estetică și cea mistică; de asemenea autorul distinge relațiile dintre artist și opera sa, mai ales chestiunea kenozei auctoriale, ipostazele compozite ale artei: arta ca rugăciune
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
genealogiei ucrainene, de afirmare a creștinismului, a ortodoxiei, de formare și dezvoltare a liturgicii naționale a sărbtorilor creștine În Bucovina. În mod firesc, sarcinile pe care autorul și le propune sînt deosebit de complexe: a analiza tradițiile, datinile și obiceiurile În liturgica ucraineană, În cea slavonă În general, a sărbătorilor creștine; a cerceta tradițiile, datinile și obiceiurile ce țin de sărbătorile creștine din ciclul sărbătorilor creștine În Bucovina; a urmări specificul etnic din cadrul culturii duhovnicești a bucovinenilor În contextul relațiilor istorice; a
A FI SAU A NU FI by GHEORGHE C. MOLDOVEANU () [Corola-publishinghouse/Science/830_a_1715]
-
afirmă că problema abordată În teza Sărbătorile creștine populare: tradiții, datini și obiceiuri din ciclul calendaristic În Bucovina de nord [sic! Deci nu În regiunea dintre Prut și Nistru!] este actuală. Aceasta este, În cadrul etnografiei ucrainene (s.n.) prima cercetare privind liturgica sărbătorilor creștine În legătură cu ritualurile din calendarul popular. După toate aparențele, pe aceeași direcție se Înscriu și comunicările Sărbătorile creștine: tradiții, datini și obiceiuri ale ciclului calendaristic de toamnă În Bucovina și Sărbătorile creștine: tradiții, datini și obiceiuri ale ciclului calendaristic
A FI SAU A NU FI by GHEORGHE C. MOLDOVEANU () [Corola-publishinghouse/Science/830_a_1715]
-
religios este insuportabil de secole întregi, cel puțin în Italia. Contrareforma a fixat până în zilele noastre un astfel de stil insuportabil. Printre altele, s-a adăugat sentimentalismul odios al subculturii tradiționaliste ale secolelor al XIX-lea și XX. Limba italiană liturgică vorbită astăzi în cadrul Bisericii este aproape respingătoare. O asemenea lungă tradiție lingvistică - intrată profund în cultura specifică a Bisericii - poate să joace feste inclusiv oamenilor aflați, în linii mari, în afara sa. De exemplu, Jurnalele lui Ioan al XXIII-lea sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
abstractă a tipurilor de discurs /text se reflectă în limbajele de specialitate care întrunesc trăsăturile tipologice și se realizează concret în granițele normei și sistemului limbii, ale normei legiferate și ale libertății lingvistice, admițîndu-se astfel existența textelor religioase (biblice, teologice, liturgice etc.), științifice (descriptive, demonstrative, cu varianta didactică), tehnice, beletristice (artistice sau "literare"). În privința statutului unui text-discurs în raport cu funcțiile pe care le dețin diversele sale tipuri, implicînd grade specifice de subiectivitate, merită amintită opinia lui M. Foucault asupra producerii discursurilor și
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
murise de ciumă cu câteva luni înainte. A început imediat să se îngrijească de bolnavii de ciumă, îndemnând pe toată lumea să-și facă datoria în acea împrejurare și a instituit procesiuni publice așa cum îi spunea intuiția lui de expert în liturgică. Pe lângă acest flagel, mai era și foametea ce bântuia încă din anul precedent din cauza inundațiilor dezastruoase provocate de Tibru. Ca pontif, Grigorie s-a angajat cu toată energia în conducerea Bisericii care se găsea în situația în care trebuia să
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
și cultura postmodernă a divertismentului. Timpul crepuscular al modernității oferă însă creștinismului șansa unei reabilitări. Biserica își poate revendica din nou atributul fundamental deținut mai bine de un mileniu: acela de for al unei proclamații evanghelice și al unei narațiuni liturgice excepționale 1. „Povestea” mântuirii neamului omenesc revelată în „epistolarul” biblic s-a dovedit în stare să ofere un sens sacrificial și sublim milioanelor de vieți omenești înscrise în calendarele nevăzute (pentru că au fost incendiate) ale Bisericii. Această putere de transfigurare
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Blondel. Aceștia au văzut Biserica ca sit cosmic al transfigurării naturii căzute a omului. „Faptul-de-a-fi-în-lume” se transformă dintr-un neajuns ontologic într-o binecuvântare tonică. Această transformare existențială cu valoare euharistică nu poate surveni decât prin revitalizarea practicii liturgice. Teodrama liturgică găzduită de Biserică nu concurează, ci desfășoară și limpezește aspectul teoretic sau narativ al teologiei. Liturghia devine, din acest punct de vedere, sponsorul principal al cunoașterii teologice. Milbank critică obediența cu care numeroși gânditori ai modernității acceptă autonomia „socialului” ca
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
prezintă într-o formă mai puțin aspră decît cea a lui Luther temele noii religii și este principalul redactor al Confesiunii de la Augsburg 49, carta doctrinală a credinței lutherane. Cum Luther nu se ocupă de organizarea formală (alegerea pastorilor, ritualurile liturgice etc.), prinții și magistrații din orașe se însărcinează cu acest aspect, ceea ce duce la o mare varietate în organizarea și în funcționarea Bisericilor lutherane. Cînd Luther moare (1546), lutheranismul cuprinsese două treimi din Germania, Suedia și Norvegia. Amenințată în Germania
by ADRIAN NICOLESCU [Corola-publishinghouse/Science/963_a_2471]
-
ramurilor creștine, fiecare cu geniul, dar și cu limitările ei, André Scrima menționează neîncrederea în istorie a ortodoxiei, teama ei că ar putea fi distrasă dacă acordă atenție creatoare istoriei de la contemplarea extatică a Originii, spre care conduc mistica și liturgica Răsăritului. Dar această orientare polară riscă să rămînă doar o moștenire neexploatată și, pînă la urmă, iluzorie, dacă ea nu se proiectează, formativ, pe o istorie asumată ca făcînd parte, și ea, din planul divin. Pentru André Scrima, creștinismul (atît
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
înfățișează ca urcușuri ale omului pe cale de a fi deificat în realitatea împărăției, în misterul Zilei a Opta. Cînd expune temele isihasmului, el insistă pe experiența spirituală, dătătoare de cunoaștere noetică, teologală din care poate decurge formularea teologică autentică. Doctrina, liturgica, experiența spirituală erau, toate trei, privite ca posibilități de participare la noutatea polară a divinului. Față de ea, atitudinea umană potrivită i se părea a fi epectaza, definită prin cuvintele lui Grigore de Nyssa, atît de des citate de el : din
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
la Capadocieni, la Maxim Mărturisitorul, la Palama și haghioriți, apofatismul constituie în Răsăritul creștin un stil, o intenție esențială, mai degrabă decît un curent sau o școală de spiritualitate 4. Apofatism existențial 5, gustat în experiența contemplativă și în cea liturgică, el e formulat într-un limbaj care își spune propria depășire, într-o teologie unde conjuncția-în-distanță dintre creat și increat devine Paște, transitus : trecere deifiantă a unei alterități în cealaltă 1 sau, potrivit lui Origen, întrepătrundere, contextură. în acest orizont, existența
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]