212 matches
-
Liutprand (de asemenea, Liudprand, Liuprand, Lioutio, Liucius, Liuzo sau Lioutsios) (n. cca. 922 - d. 972) a fost un istoric longobard și episcop de Cremona. Liutprand s-a născut într-o proeminentă familie longobardo din Pavia în prima parte a secolului al X-lea. În anul 931 a intrat ca paj al regelui Ugo de Arles, care își ținea la Pavia
Liutprand de Cremona () [Corola-website/Science/324907_a_326236]
-
Agilulf (d. 616) (supranumit "Thuringianul") a fost duce longobard de Torino și apoi rege al longobarzilor de la 591 până la moarte. Rudă a predecesorului său Authari (probabil, văr al acestuia), Agilulf a fost ales rege la sfatul reginei văduve a acestuia, Theodelinda, cu care apoi s-a căsătorit. Deși a
Agilulf al longobarzilor () [Corola-website/Science/324973_a_326302]
-
fost o proeminentă familie nobiliară longobardă care a oferit doi regi Italiei longobarde la jumătatea secolului al VII-lea (636-653). i au apărut ca deținând o mică posesiune în apropiere de Brescia. Apoi, Rothari, fiu lui Nanding, a devenit duce longobard de Brescia și a ridicat starea socială a familiei. În 636, el a fost ales rege al longobarzilor. Prin căsătoria cu Gundeberga, văduva regelui Arioald și fiica lui Authari și a Theodelindei, el a dobândit și legitimitatea necesară, stabilind legătura
Harodingieni () [Corola-website/Science/324976_a_326305]
-
longobarzii lui Audoin. a succedat ca rege al gepizilor lui Thurisind. În conformitate cu mai multe surse, fostul rege fusese tatăl lui Cunimund, iar dușmănia la adresa longobarzilor a acestuia din urmă ar fi decurs și din uciderea de către fiul lui Audoin, regele longobard Alboin a fratelui lui Cunimund, Turismod. Războiul dintre gepizi și longobarzi a reizbucnit în 565. Cunimund, trecut între timp la conducerea gepizilor, a făcut apel la împăratul bizantin Iustin al II-lea, promițând ca, în schimbul sprijinului militar, Bizanțului să i
Cunimund () [Corola-website/Science/325030_a_326359]
-
În conformitate cu mai multe surse, fostul rege fusese tatăl lui Cunimund, iar dușmănia la adresa longobarzilor a acestuia din urmă ar fi decurs și din uciderea de către fiul lui Audoin, regele longobard Alboin a fratelui lui Cunimund, Turismod. Războiul dintre gepizi și longobarzi a reizbucnit în 565. Cunimund, trecut între timp la conducerea gepizilor, a făcut apel la împăratul bizantin Iustin al II-lea, promițând ca, în schimbul sprijinului militar, Bizanțului să i se restituie Sirmium. Iustin a acceptat, drept pentru care gepizii au
Cunimund () [Corola-website/Science/325030_a_326359]
-
o perioadă și să reocupe poziția de forță majoră în sudul Italiei. Îndată după numirea sa în funcția de catepan de către împăratul Vasile al II-lea al Bizanțului în decembrie 1017, a adresat solicitarea de a primi întăriri împotriva insurgenților longobarzi conduși de Melus din Bari și a susținătorilor normanzi ai acestuia. Cererea a fost îndeplinită, prin trimiterea de la Constantinopol a unui detașament de elită din garda varegilor. Confruntarea dintre cele două armate a avut loc pe râul Ofanto, în apropiere
Vasile Boioannes () [Corola-website/Science/324458_a_325787]
-
Atenulf al IV-lea a fost fiul principelui longobard Pandulf al III-lea de Benevento. În anul 1040, principatul longobard de Benevento se bucura încă de prestigiul de a fi fost prima formațiune statală independentă a longobarzilor din Italia de sud. Atunci când longobardul Arduin, numit chiar de către bizantini în
Atenulf al IV-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324471_a_325800]
-
preluat rapid controlul celei mai mari părți din regiunea Veneto și din Liguria. Fără a întâmpina rezistență consistentă, în 569, Alboin a cucerit principalul oraș din Italia de nord, Milano (Mediolanum). Pavia a reușit să reziste temporar, fiind ocupată de longobarzi după un asediu de trei ani. Alboin și-a îndreptat apoi atenția asupra Toscanei. Între timp, au apărut semne de fracționalism în tabăra susținătorilor săi și a început să se manifeste diminuarea controlului central asupra oștirii. Alboin a murit asasinat
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
din cauza opoziției majorității conducătorilor longobarzi, care l-au ales ca succesor pe Cleph, ceea ce i-a silit pe Helmichis și pe Rosamunda să se refugieze la Ravenna, unde au cerut protecția imperială bizantină. Moartea lui Alboin i-a privat pe longobarzi de singurul conducător al momentului în stare să mențină integritatea noii entități statale germanice. Sub regele Wacho, longobarzii migraseră spre est, în Pannonia, profitând de dificultățile cu care se confrunta regatul ostrogot din Italia după moartea fondatorului, Theodoric cel Mare
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
liberi, care, după tradiție, alegeau ca suveran pe un membru din clanul suveranului decedat. În 565 a izbucnit un nou război împotriva gepizilor, conduși de Cunimund (Kunimund), fiul lui Thurisind. Cauza conflictului a rămas necunoscută, iar izvoarele se contrazic: cronicarul longobard Paul Diaconul îi acuză pe gepizi, iar istoricul bizantin Menander Protector dă vina pe Alboin, versiunea cronicarului bizantin fiind preluată de istoricul Walter Pohl. Cronicarul bizantin Theofilact din Simocatta considera că acest război își avea originea în înfumurarea lui Alboin
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
urmare, în 565 sau 566, succesorul lui Iustinian, Iustin al II-lea l-a trimis pe ginerele său Baduarius ca magister militum să conducă o armată bizantină împotriva lui Alboin și în sprijinul lui Cunimund, pentru a-i zdrobi pe longobarzi definitiv. Confruntat cu posibilitatea înfrângerii, Alboin a încheiat în 566 o alianță cu kaganul (hanul avar Bayan I, cu prețul unor condiții dure; avarii solicitau o zecime din vitele longobarzilor, jumătate din prada de război și, la sfârșitul războiului, toate
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
zdrobiți, regele lor ucis de Alboin, iar Rosamunda, fiica lui Cunimund, capturată, potrivit descrierii din "Origo". Distrugerea finală a gepizilor a fost realizată de avari. Gepizii au încetat să mai existe ca popor independent și au fost asimilați parțial de longobarzi și parțial de avari. Prima soție a lui Alboin, Chlothsind, murise înainte de anul 568, iar după victoria asupra lui Cunimund, Alboin s-a recăsătorit cu Rosamunda, pentru a stabili o legătură cu dinastia gepidă. Încheierea acestui război a determinat o
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
cea a avarilor. Istoricii consideră acest context factor decisiv care l-a determinat pe Alboin să ia inițiativa emigrării, deși există indicii potrivit cărora încă înainte de războiul cu gepizii apăruse ideea strămutării în Italia, al cărei teritoriu fusese descoperit de longobarzi încă din anii '50, când fuseseră mercenari, aliați cu bizantinii împotriva ostrogoților. În plus, longobarzii cunoșteau poziția slabă în Italia a guvernării bizantine, care a avut probleme după recucerirea Italiei de la ostrogoți. În special așa-numita "ciumă a lui Iustinian
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
o stare perpetuă de instabilitate, mai ales după rechemarea generalului Narses, care fusese un guvernator abil al Italiei. Longobarzii vedeau Italia ca pe un teritoriu bogat, cu posibilități de pradă, făcându-l pe Alboin să creadă în aducerea laolaltă, alături de longobarzi, multe alte popoare din regiune, inclusiv heruli, suebi, gepizi, thuringieni, protobulgari, sarmați, romanii și puținii ostrogoți rămași. Însă cel mai important grup, în afara longobarzilor, îl constituiau saxonii, dintre care 20.000 au participat la invazie. Saxonii erau tributari regelui franc
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
eterogenului group adunat sub comanda lui Alboin nu poate fi cuantificat, drept pentru care s-au realizat multe estimări. Istoricul Neil Christie consideră că 150.000 de oameni ar fi o cifră realistă, un număr care i-ar face pe longobarzi o forță mai numeroasă decât cea a ostrogoților din ajunul cuceririi Italiei de către aceștia. Jörg Jarnut propune 100.000-150.000, cu aproximările de rigoare; Wilfried Menghen, în lucrarea sa "Die Langobarden" estimează între 150.000 și 200.000; iar Stefano
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
pe durata Regatului longobard din Italia. Un alt motiv al emigrării longobarde ar fi putut fi o invitație din partea generalului bizantin Narses. Potrivit unei tradiții controversate consemnate în izvoare medievale, fostul guvernator al Italiei, Narses, i-ar fi chemat pe longobarzi în Italia din cauză că fusese destituit de Iustin al II-lea. Adesea respinsă ca bazată pe o tradiție nedemnă de crezare, ipoteza a fost studiată atent de istorici moderni, îndeosebi de Neil Christie, care vede în ea o posibilă amintire a
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
că unele sedii episcopale și-au menținut neîntrerupt șirul succesoral de-a lungul invaziei și în anii următori. Tranziția a fost înlesnită și pe fundalul unei anumite ostilități din unele episcopii nord-italiene față de papalitate și Imperiu. În teritoriul controlat de longobarzi, clerul era cel puțin siguri că putea evita disputele religioase. Prima rezistență puternică în fața migrației lui Alboin a avut loc din partea orașului Ticinum (Pavia), al cărui asediu regele longobard l-a început în 569 și pe care l-a cucerit
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
569 sau 570 a fost ținta unor raiduri longobarde anuale ample. Aceste atacuri au fost respinse până la urmă după o victorie repurtată de patriciul Mummolus de la Embrun. Ele au avut consecințe pe plan politic, înăsprind relațiile până atunci cordiale dintre longobarzi și franci și deschizând poarta unei alianțe între Imperiu și franci împotriva longobarzilor, coaliție cu care regele Guntram a fost de acord în jurul lui 571. În general, se crede că Alboin nu încuviințase acțiunile din Burgundia, însă, potrivit lui Gian Piero
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
încredere acestei versiuni. Alte versiuni, mai târzii, aduc în scenă un alt asasin, în persoana lui Peredeus, care ar fi fost de asemenea sedus de Rosamunda. Moartea lui Alboin a avut un impact de durată, întrucât i-a privat pe longobarzi de singurul conducător capabil în acel moment să mențină integritatea noii entități politice germanice. Sfârșitul său înseamnă totodată moartea ultimului dintr-un șir de regi-eroi pe care longobarzii i-au avut de la plecarea lor din regiunea fluviului Elbei până la colonizările
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
să fi fost asasinat în cadrul unei intrigi bizantine. Un succes important pentru bizantini l-a constituit faptul că nu a fost proclamat niciun rege longobard succesor, deschizându-se astfel perioada unui interregnum de zece ani, ceea ce i-a făcut pe longobarzi vulnerabili față de atacurile francilor și bizantinilor. Abia când s-au confruntat cu pericolul de a fi anihilați de franci, ducii longobarzi l-au ales rege, în 584, pe fiul lui Cleph, Authari. Acesta a demarat procesul de consolidare definitivă și
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
Aripert al II-lea (de asemenea, Aribert) (d. 712) a fost duce longobard de Torino și apoi rege al longobarzilor din Italia din anul 701 și până la moarte, fiind ultimul suveran al acestora din dinastia bavareză. Duce de Torino și fiu al regelui Raginpert al longobarzilor, Aripert a fost asociat la conducerea regatului
Aripert al II-lea al longobarzilor () [Corola-website/Science/325046_a_326375]
-
de numeroase răscoale interne, ca și de invazii ale triburilor slave ale slovenilor în regiunea Veneto. În 711, Ansprand, pe care Aripert îl exilase, a revenit în fruntea unei mari armate puse la dispoziție de ducele Theudebert de Bavaria. Mulți longobarzi din Austria longobardă (din Veneto și din răsărit) s-au raliat lui Ansprand și bătălia a fost angajată asupra Paviei. Aripert a părăsit capitala, ducând cu el tezaurul regal și încercând să treacă în Galia în timpul nopții. S-a înecat
Aripert al II-lea al longobarzilor () [Corola-website/Science/325046_a_326375]
-
Amalafrid, un principe de sânge regal amestecat ostrogot și thuringian. Logodna a fost pusă la cale de către împăratul bizantin Iustinian I la o dată undeva între 540 și 552, iar această nenumită soție ar putea fi acea Rodelinda amintită de către cronicarul longobard Paul Diaconul. Această teorie a întâmpinat obiecții, care merg pe ideea că respectiva căsătorie a avut loc în anii '30 ai acelui secol. Alți savanți tind să accepte identificarea, sesizând importanța legăturii pe care regii longobarzi căutau să o stabilească
Rodelinda a longobarzilor () [Corola-website/Science/325063_a_326392]
-
781, și a fost încoronat de către papa Adrian I cu Coroana de fier a regilor longobarzi. Pepin a fost activ ca guvernator al Lombardiei și a operat pentru extinderea granițelor Imperiului francilor. În 791, el a condus o armată de longobarzi de-a lungul văii Dravei și a devastat Pannonia, în vreme ce tatăl său a mărșăluit de-a lungul Dunării, pătrunzând adânc în teritoriul stăpânit de avari. Carol a fost nevoit să abandoneze operațiunile împotriva avarilor din cauza unei revolte a saxonilor din
Pepin de Italia () [Corola-website/Science/325087_a_326416]
-
maritimă) din Italia, axat în jurul orașului Anconă, situat la Marea Adriatică, a cărui independența a durat din secolul al XI-lea până în anul 1532. După căderea Imperiului Român de Apus în anul 476, orașul Anconă a fost succesiv atacat de către goți, longobarzi și sarazini, insă și-a regăsit ulterior puterea și importanța. A fost unul dintre orașele aflate în cadrul Pentapolis de sub guvernarea exarhului de Ravenna Exarhatul de Ravenna, unitate administrativă făcând parte din Imperiul bizantin. Odată cu cucerirea nordului Italiei de către francii carolingieni
Republica Ancona () [Corola-website/Science/324522_a_325851]