565 matches
-
expresie dezamăgită, care spunea mai multe decât o mie de cuvinte. - Tot nimic, meștere Alberto? Omul scutură din cap. - Nu tocmai. Cred că am Înțeles unele dintre conexiuni. Și am reconstituit unul din angrenajele stricate. Privește. Îi Întinse un cerc lucitor din metal aurit, pe ai cărui dinți tăioși Încă se mai simțea mușcătura pilei. Dante examină rapid perfecțiunea conturului În lumina ferestrei. - Se pare că opera dumitale nu are de ce s-o Învidieze pe cea a păgânilor. Însă acum, Îndărătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
retina dureros. În timp ce Încerca să reacționeze la orbirea momentană, auzi un geamăt sufocat. Nedeslușit, Îl Întrezări pe Bonatti, care se zgâia năucit la fața lui, iluminată de acea strălucire. - Lumina lui Dumnezeu! strigă Dante, continuând să se ferească de valul lucitor. Se mișcă... așa cum totul se mișcă! Forma cerurilor, acea Împărăție a drepților atât de râvnită și pentru care nu găsise niciodată cuvintele, se afla acum acolo, În fața lui, plină de strălucirea cea dintâi. În ochii lui Încă orbiți, octogonul desenat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
adesea pe preot în acest decor, cu brațele pline de flori necunoscute, cu o pălărie colonială și o sutană deschisă la culoare, tivită în partea inferioară cu o broderie de noroi uscat, ocupat să privească ploaia caldă căzând peste pădurile lucitoare. Îl vedeam surâzând. Surâzând tot timpul. Nu știu de ce. Când m-am trezit în camera parohului, m-am gândit la Clămence. Trebuia să mă întorc acasă cu orice preț, chiar dacă aș fi luat-o pe câmp, înconjurând drumul în caz că era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
cu ea un fel de de-a prinselea mental - toate În forma nominală a dialogului. Froggy era fascinat și absolut ignorant de faptul că toate acestea nu erau pentru el, ci pentru ochii verzi ce străluceau sub coama de păr lucitor, grijuliu udat cu apă, aflată puțin mai la stânga - căci Isabelle Îl descoperise pe Amory. Așa cum o actriță, chiar și În cea mai puternică manifestare a propriului său magnetism conștient, percepe o imagine bine conturată a spectatorilor din primul rând, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
urmăreau. Înainte stânga, înapoi dreapta. Ochii îl urmăreau. Nea Ovidiu puse mâna pe sticla de whisky. Înainte stânga dreapta. - Măi, eu te știu de undeva! Zelea tăcea. Nea Ovidiu făcu ochii mari, mai mari ca globul de staniol și mai lucitori și mai mișcători - tânărul care ieși din portret... îndreptându-se spre el așa înțepenit, în semiprofil... era Sorinel! Nea Ovidiu ridică sticla de whisky. -Sorinele, tată, stai acolo cuminte! Sorinel se apropia cu-n umăr câș, tot în semiprofil. Mișu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
bronzuri sub tremurul luminii Pe templul ars, pe cerul topit al Salaminii, Un fum gălbui înnoadă prelung, ca un fuior. Am azvârlit cununa, am desfăcut herminii Bogatele-i podoabe de fir. Drept sfânt odor: O lance, iar în dreapta un gladiu lucitor... Aici, în glia greacă ce-și poartă dârz măslinii. Soldat al Demeterei mă voi sădi adânc, Ca, mâine, când iscoade plecate pe oblânc Vor ispiti desișul de sulițe și flamuri, Să scapete persanii, pierind sub orizon! Vor fi zărit, hieratic
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
tare în brațe încât iar ai fugit sprintena că o căprioară, zglobie ce-mi tot umblă la inimioara. Pe cât de frig era îți căzuse acea gluga din cap și se vedea capusorul tău zglobiu parcă că un soare cu plete lucitoare jucăușe în atâta albeața oceanica. Nu puteam să fug, doar admirăm pletele-ti în vânt sau mai bine zis în acel viscol ce mai și lua de jos zăpadă, căci în fapt nu cred că mai ningea. Eram înghețat la
DOMNIŢA IERNII .. de VALERIAN MIHOC în ediţia nr. 1836 din 10 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/364450_a_365779]
-
le-aș ascunde într-o scoică. un puf de zbor s-ar strecura neștiut, printre desenele încrustate în porțile fine aș fi zborul uimit de atâta frumusețe. interior din interior s-ar lumina, zâmbind Luminii, curgând dăruire, printre fragedele poteci lucitoare dar nu sunt... nu voi fi bătrân sufletul meu cântă dimineților, apusurilor, înserărilor și nopților... voluptoase desprinderi, de clipele arse de singurătate... gândul meu râde și plânge în mâinile tandrei alchimii, într-un con ce pleacă mereu din privirile uimite
NU VOI FI BĂTRÂN NICICÂND! de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 378 din 13 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361293_a_362622]
-
Acasa > Stihuri > Momente > CATRENE CU MIGRENE 7 Autor: Florica Ranta Cândea Publicat în: Ediția nr. 2007 din 29 iunie 2016 Toate Articolele Autorului aș vrea să scriu pe un alt nor de altă culoare cu stele lucitoare părăsite de paloare dar cum să sui pe cer cu lacrimi acolo raiul desplteste patimi eu am să scobor o răzvrătire să nu ucid furtuni nici nori de ploi să pot să înfloresc o stea iar printre răsuflări de vânt
CATRENE CU MIGRENE 7 de FLORICA RANTA CÂNDEA în ediţia nr. 2007 din 29 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/363521_a_364850]
-
Flori de argint pe pământ, Copacii goi îi înfășoară Într-un alb și străveziu veșmânt. Bătrânul ger când pipa-și aprinde Pufăie chiciură pe-obraji și gene Iar noaptea sub bolți de gheață se-ntinde Și-aprinde felinarele devreme. Natura lucitoare, albă Stă-n neclintire, fără glas Cerul murmură...Florile dalbe... Iar în zăpadă nici un pas. Timpul încet picură-n sloiuri Luna pe oglinda nopții patinează Umbre lungi plutesc în roiuri Iar linistea, natura o veghează Referință Bibliografică: NOAPTE ALBĂ / Mariana
NOAPTE ALBĂ de MARIANA STOICA în ediţia nr. 2168 din 07 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/364276_a_365605]
-
Acasa > Stihuri > Prietenie > TOAMNEI, RĂVAȘ DE IUBIRE Autor: Marian Malciu Publicat în: Ediția nr. 1051 din 16 noiembrie 2013 Toate Articolele Autorului Ai sosit ca o codană dornică de hârjoneală În mantia-ți lucitoare prinsă-n umeri cu beteală Și-ai intrat adânc în codri dănțuind printre copaci, În veșminte de aramă peste noapte să-i îmbraci. Coborât-ai maiestoasă de prin vii și din ponoare Luncilor să le furi floare să o pui
TOAMNEI, RĂVAŞ DE IUBIRE de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1051 din 16 noiembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363152_a_364481]
-
de nouri fumurii, Abia zăresc poteca ce duce spre zenit, Mi-s tălpile zdrelite de drum și-au obosit, Bezmetice, prin ceață, mă poartă fără sens, Iar gri-ul unor zile devine tot mai dens. Se-amestecă argintul din zorii lucitori, Cu focul din apusuri, cu umbrele de nori, Si sufletu-mi pictează pe pânză unui vis, Tablouri fără noima crolate în abis. Dar jinduind suflarea de aur ce-o aveam, Cu care mutăm munții și vântul îl opream, Simt cum
UN GÂND de EMILIA AMARIEI în ediţia nr. 2035 din 27 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/368415_a_369744]
-
pe care nu l-a descoperit însă! Un Infern pământean... O fetiță jucăușă atrage în fuga ei un câine fioros, ca un Cerber. Lătratul său cheamă o haită din apropiere. Câinii o înconjoară și sar la fetiță, arătându-și colții lucitori. O acoperă cu labele lor nervoase. Și atunci, din curbă, un bărbat aruncă după ei cu un băț. Țipă la ei și-i gonește... În fața lor tronează pios o biserică. Și aceeași stranie comuniune între noul distinsei cupole renovate recent
„ȘOCUL” de CORNELIA PĂUN în ediţia nr. 1605 din 24 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/367732_a_369061]
-
O feerie de nespus. Ușor se urcă șerpuit Se sprijină în bețe luate Din vreascurile vechi, uscate S-ajungă unde și-au propus. Sub piemontul uriaș Se răsfiră trei mici șuvoaie De sus în vale se prăvale Cu ape limpezi, lucitoare. Și spume fac și scânteiază Cad în cascade zgomotoase. Aici în Valea cea Spumoasă Cea minunată și frumoasă. Și la Cascada Urlătoare Fac poze toți, cu mic cu mare Se-ntorc apoi mai ozonați. Și poate mai puțin stresați. Ionel
DRUMEŢIE de IONEL GRECU în ediţia nr. 1609 din 28 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/368070_a_369399]
-
bariș alb răsărea de pe un gât subțiratic, proporțional cu trupul firav, lăsând la vezeală ceva din părul negru de smoală despărțit de-o cărare subțire chiar pe mijloc. De undeva de sub acoperământ porneau lăsate ca niște accesorii câte două codițe lucitoare care fugeau arcuite pe sub urechi. De sub basmaua legată la lucru dinspre ceafă spre creștet atârnau alte două cozi zdravene, împletite până dincolo de firele de păr prin terminațiile câte unei panglici roșii. De urechi atârnau lucitori cercei de argint, lungi în
SPOI’TINGIRI, PRETINO! de ANGELA DINA în ediţia nr. 1591 din 10 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/368049_a_369378]
-
niște accesorii câte două codițe lucitoare care fugeau arcuite pe sub urechi. De sub basmaua legată la lucru dinspre ceafă spre creștet atârnau alte două cozi zdravene, împletite până dincolo de firele de păr prin terminațiile câte unei panglici roșii. De urechi atârnau lucitori cercei de argint, lungi în toarte, închipuind două frunze crestate pe margini. În jurul gâtului subțirel se orânduia un șirag de pietricele roșii, iar sub el se lăsa un lănțug de argint cu zale jucăușe de forme curioase. Purta o bluză
SPOI’TINGIRI, PRETINO! de ANGELA DINA în ediţia nr. 1591 din 10 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/368049_a_369378]
-
ci și una capabilă de un mare sacrificiu pentru atingerea idealului erotic. În legenda Fata de piatră Alexandru Mitru prezintă iubirea dintre Heracleea, fata împăratului mării și un pământean, Gheorghe. Heracleea, era de o frumusețe fermecătoare: „ochii adânci ca nopțile, lucitori ca stelele, mângâioși și drăgăstoși și cine i-o privi să îi cadă pe loc dragi [...] păr bălai pe umeri, până aproape de călcâi, cu ochii verzi, străpungători ca acele în inimile înfocate ale voinicilor. Iar graiul?... Să vă spun și
ASPECTE ALE MITULUI SIRENEI ÎN LITERATUA ROMÂNĂ ŞI UNIVERSALĂ de ELENA TRIFAN în ediţia nr. 2024 din 16 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/367511_a_368840]
-
cumva și de peisagistica insolită care leagă peninsulele San Francisco și Marin - de fapt două promontorii majestuoase, la poalele cărora tălăzuiesc valurile Pacificului și ale golfului, frângând curenții oceanici și “aruncându-i” dincolo de pod ca pe niște jerbe-cununi de stropi lucitori și de ceață - când, deodată, măreția și complexitatea arhitectonică a podului se “desfoliază”, tăindu-mi răsuflarea... Aproape că se vede și se simte povara celebrității de a fi unicat în șirul de construcții extreme ce-au împânzit planeta în a
GOLDEN GATE ŞI COYOŢII OCEANULUI de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 178 din 27 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367254_a_368583]
-
vorbi deoarece nu muncise niciodată în viață de unde și statutul său de intelectual completat cu cele șapte clase absolvite de nevoie, cele despre care am mai vorbit. Nasol! În consecință, se poate spune că era proprietarul unei sărăcii ceva mai lucitoare decât un bănuț de aur, acesta fiind și singurul obiect pe care l-a fi putut prezenta într-o eventuală, dar foarte improbabilă, declarație de avere. Norocul lui era că prin locurile acelea sfințite de lenea ancestrală a oamenilor o
SINUCIGAŞ ÎN SERIE de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 1854 din 28 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/363609_a_364938]
-
cea Sfântă șerpi evazivi oglindiți în ierburi deasupra, păsări de tot felul plutesc pe termale - universul se extinde Grădini, livezi și parcuri - Vara I O altă zi, o altă noapte căldură șiroaie-n răsfăț peste nisipuri albastre o preumblare lunară lucitoare grămezi din lemn împletit înserate în șorțuri de pini pe plaja cu arcuri dune mărunte, dune uriașe căldură cu clopoței O altă zi, o altă noapte În maquis arțari se petrec la mal tulburat abalone absconse în nisipuri albastre forme
POEZII de MARIANA ZAVATI GARDNER în ediţia nr. 1439 din 09 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/350291_a_351620]
-
și-a încetat alocuțiunea, cu ochii pe cartea ce o aveam în mână, mi-a șoptit. - Da știu că v-ați ales de citit ceva pe măsură. Remarca ei m-a făcut să zăbovesc mai mult asupra copertei. O copertă lucitoare, neagră, pe care, parcă, norii plumburii se îngrămădesc să o ocupe în întregime. Două siluete, abia vizibile, un bărbat și o femeie ținându-se de mână se îndreptă hotărâți spre ei, iar misterul care îi învăluie te ademenește să îți
METEOROLOGUL de HELENE PFLITSCH în ediţia nr. 1560 din 09 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/350340_a_351669]
-
evocării perfecțiunii formale. În centru, doi bărbați descărnați, cu aparență de năluci, cercetează pe orbește (aluzie la geamăna Sculptură pentru orbi) anatomia unei muze adormite, frumusețea reală a Modelului. În dreapta, de veghe, în semiîntuneric, vedem frumusețea Operei (chipul de bronz lucitor al Domnișoarei Pogany). În stânga, portretul „clasic” al pictorului (ca un Narcis) și al frumuseții Conștiinței de sine. De undeva, din tablou, curge însă o materie vâscoasă (metaforă a existenței pieritoare) și care amenință cu dezintegrarea. O altă conștiință feminină, în
LECŢIA LUI BRÂNCUŞI de DAN CARAGEA în ediţia nr. 866 din 15 mai 2013 [Corola-blog/BlogPost/350408_a_351737]
-
strungă - răsună după stână corul mieilor Sperietoarea și omul de zăpadă zâmbind ciorilor Prin fereastra ei muzica lui Enescu poleind seara Sticleții au cuib în cununa de laur a poetului Optimistul scai așteptând coada oii întreaga viață Mânerul spadei altădată lucitor - ars de rugină Greierul ieșind sub cerul senin: cri! cri! - sus luceafărul Floare-de-colț în vârful Rarăului - sfântă cocardă Soți muzicieni - ea zilnic cu trompeta el cu trombonul În jurul raței - o mână de grăunțe stelele-n unde Cad castanele - greierașul se
HAIKU & SENRYU de GHEORGHE VICOL în ediţia nr. 1759 din 25 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/349897_a_351226]
-
el; orașul rămânea în urmă și liniile orizontului fugeau prin lumina orbitoare a soarelui, ca liniile viaeții undeva în necunoscut... Pe fereastra trenului lucea sub luminile argintii ale soarelui torid de sfârșit de primăvară verdele câmpiilor și al pădurilor, argintul lucitor al apelor și-al lacurilor, întregind acel tablou feeric pe care numai natura putea să-l creeze... Privirile poetului scrutau depărtările, urmăreau zborul păsărilor pe întinse zone albastre. Țăranii spânzurați pe coline cu plugurile lor, cosașii în șiruri pe dealuri
EMINESCU ŞI VERONICA- PLECAREA DIN VIENA(CAP13-14) de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1215 din 29 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/348044_a_349373]
-
treacă visul dincolo de marginea frigului... cât timp îi ascult vocea știu că pot dezlega neastâmpărul nechezatul lui să-mi ude buzele fierbinți să-mi scuture nisipul de pe coapse, sâni, frunte Sanda,(vecina mea) stă pe băncuța de la portiță privirea-i lucitoare prevestește ploi nisipul nu are timp să i se așeze în păr pe față arămie cu patimă sângele ei așteaptă amurgul în bujori poate este aiurea să cred că doar în ochii ei se scaldă flori de iris întorc privirea
MAM , ÎN OCHI ÎMI CRESC FLORI DE IRIS! de MARIA ILEANA BELEAN în ediţia nr. 271 din 28 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/348193_a_349522]