208 matches
-
prizonier. Altminteri n-ar mai fi fost În viață. - Te Întrebi, desigur, ce se Întâmplă. Am să-ți spun. Vreau, În schimb, ca tu să-mi spui ce se va Întâmpla. - Cred că nu Înțeleg, Înălțimea voastră... - Termenul corect este „luminăția voastră”, dar Înțeleg că detaliile de etichetă te pasionează mai puțin. Știu multe lucruri despre tine, căpitane Oană. Și, chiar dacă nutrești un dispreț profund pentru noi, turcii, trebuie să știi că te prețuim, pe tine și pe voievodul tău, mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
din palme. În cort intrară doi dintre gardienii de afară. - O cafea pentru mine... Căpitane, ai băut vreodată cafea la nisip? - Nu, Înălțimea voastră, dar nici nu cred că e momentul să Încerc. O cană cu apă ar fi suficientă. - „Luminăția”, repet, „Înălțimi” sunt doar unii din supușii mei. Pașale, bey, generali... - Am o memorie mai greoaie zilele astea... - Observ. Dar trec peste această obrăznicie fiindcă avem un subiect cu adevărat important de discutat. Dacă nu e un efort prea mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
dintre ei. Alexandru Înțelese. În studiile lui venețiene aflase că djinii sunt duhurile rele ale pădurii. Nici un muritor nu se putea opune unei asemenea forțe. Ceva se Întâmpla cu acea pădure. Prevestirile sihastrului se adevereau. - Mai repede! porunci șeful grupului. Luminăția sa așteaptă prizonierul! Alexandru Își dădu seama că nimeni nu-și imagina că știe limba turcă. Așadar, Mahomed Îl aștepta. De aceea fusese lăsat În viață. Achingiul mai spuse ceva, dar cuvintele se auzeau din ce În ce mai greu. Vuietul furtunii acoperea totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
disperat. Vreau un regiment de spahii În șarjă asupra mongolilor. Nici unul să nu rămână În viață. Alte două regimente să atace centrul cavaleriei lui Ștefan. Fără cavalerie e mort. A sosit artileria de la Suceava? - Nu mai avem artilerie la Suceava, luminăția ta... șopti, aproape speriat de propriile cuvinte, generalul Ali Mihaloglu. Sultanul tresări violent. Privirea lui spunea că așteaptă explicații. - A explodat totul... absolut totul... focul care s-a văzut mai devreme... Mahomed Înțelese. Intrase În joc o forță de care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
care s-a văzut mai devreme... Mahomed Înțelese. Intrase În joc o forță de care nu ținuse seama. Marele Maestru al Cuceritorilor. Omul care făcea minuni. - Rezervele de spahii, cei cinci mii de călăreți, să intre În dispozitiv de luptă! - Luminăția ta... praf suntem sub tălpile tale... iertare pentru vestea rea... rezervele de spahii au fost masacrate... mulți au fost tăiați de sabie... mulți au murit Înăbușiți de ceață... ceața era ucigașă... Mahomed rămase tăcut. Înăuntrul lui, era zuguduit de prevestirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
bondari”. Fabulă cu boul: „Un bou.../ A urcat o treaptă, a urcat o scară/ ...Și și-a pus proptele să nu se prăvale/ ...Și sunt boi de vite și altfel de boi” Chiar că sunt, spun tot eu și autorul). Luminăția sa măgarul: „Gemea un neam neavând ce face/ Păzit de măgărari cu torbă/ Cum cutezai să spui o vorbă,/ Veneau urgent să te înșface,/ Să nu arunci vreo defăimare/ Înspre măgarul cel mai mare... Și-au spus-o unii-n
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
vânt, se întoarce cu covrigi calzi așezați pe un fund de lemn. Nu zăbovește nici o clipă că se repede să întâmpine alți mușterii...Mulți poartă giubele din țesătură scumpă. Turcul nu prididește cu plecăciunile și cu întrebările : „Ce dorește la luminăția voastră?”... Am căutat să descopăr și alte suflete care să-l ajute pe turc. Nici pomeneală. Doar un flăcău șterge tejgheaua și spală ulcelele folosite. Când ne ridicăm să plecăm, turcul e lângă noi, cu același zâmbet și aceeași plecăciune
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
să mă bucur de el, dar fără să devin robul lui supus până la crimă, așa cum a fost tatăl meu. Și nici nu vreau să mor otrăvit din cauza lui pentru vreo Zoică, fie ea și cu coroană domnească, așa cum a pățit Luminăția Sa, bunicul Ienăchiță. Prințul se îmbăia în cabinetul de toaletă din primitoarea sa casă de pe Podul Târgului de Afară. Scufundat până la bărbie în apa caldă, asculta zgomotele casei cu ochii închiși.Era una dintre marile plăceri ale vieții și unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
poetului, femeie cultivată și rafinată, apreciase mult căldura acelei prietenii înfiripate la Rusciuk. De aceea, în casa de pe Podul Mogoșoaiei prințul se bucura întotdeauna de o deosebită atenție, continuând să fie considerat un oaspete bine primit chiar și după moartea Luminăției Sale, Poetul. Prințul reveni în prezent. Își căută ochii în oglindă. Nu se temea să se privească drept în ochi. Știa, era convins că proceda corect. Tratatul de pace trebuia să fie semnat. Și cu cât mai repede, cu atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
flori-de-paie viu colorate înveseleau interiorul cortului, făcându-l să semene cu un pavilion de vară. Pe mese cu ștergare scrobite fuseseră așezate mai multe samovare și tăvi cu pahare prinse în filigrane de argint. Acolo, sub cort, domnița Ecaterina, văduva Luminăției Sale, Poetul, și clucereasa Elenca, nora sa, dimpreună cu fiii lor, Nicolae și Iancu, își primeau invitații. Doi flăcăi zdraveni și chipeși îi săltau din sănii și-i purtau de subsuori până la podium, ca să nu li se strice imineii croiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
noi, boierii, de a „sălta”... o zeiță. ― Draga mea, interveni domnița, vino să-mi cunoști și nepotul. Toți ne punem mari speranțe în el. Mon cher Ianco, ai în fața ta pe Alexandra Marioritza, fiica lui Mihail Comnenul, cărturarul, pe care Luminăția Sa l-a primit de multe ori în casa asta. Iancu se înclină, luă mâna fierbinte a Marioritzei și i-o reținu căutându-i ochii, așteptând să-i întâlnească privirea ușor surprinsă, zâmbind apoi și așteptând tresărirea reflexului de încântare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
mesei mari și uitară cu totul de Marioritza. Dar Nicolae nu o putea uita atât de ușor. Și, între două răcituri, se aplecă spre ea. ― Nu știu dacă ai aflat, dar și noi am avut în familie o Comnenă. Mătușa Luminăției Sale, tatăl meu, se numea Venețiana Comnena. De la ea a învățat el limba italiană. Se opri, însă, țintuit de privirile arse de îngrijorare ale mamei și cumnatei sale, clucereasa Elenca. În familie nu vorbeau niciodată despre Venețiană. Nu țineau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
multiplicate în toată ființa lui, ca în cutia de rezonanță a unui instrument. Într-al Mării Negre prund⁄ Ler lerului Doamne⁄ La cel dalb altar preasfânt⁄ Hoi leronda lerului Doamne... Nicolae părăsi salonul. Urcă în bibliotecă și se opri în fața portretului Luminăției Sale. Îi plăcea să-l privească în lumina lumânărilor. Doar atunci semăna într-adevăr cu imaginea tatălui său din momentele de inspirație. Viu, înseninat, cu sufletul pe buze, ca un copil. Mâna care, în tablou, arăta pergamentul cu celebrul testament
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
nepot. Curând apărură prințul Dimitrie Moruzi, marele dragoman al Porții, membru important în comisia turcă de negociere a păcii, însoțit de un tânăr secretar macedonean, Apostolache Stimo, și de Nicolae Văcărescu. Acesta purta cu mândrie la brâu olifantul moștenit de la Luminăția Sa, Poetul, un delicat corn de fildeș pe care artizanul încrustase mai multe scene dintr-o vânătoare regală cu șoimi. Ultimele instrucțiuni fură date de un vătaf, unul dintre cei mai pricepuți șoimari ai prințului, apoi se alcătuiră echipele, ținând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Își aștepta băiatul, la fel cum îl așteptase cândva pe Alecu. Și asta o neliniștea, îi rănea inima cu zimții aceleiași suferințe. Oare va retrăi din nou coșmarul? Era o copilă când îl zărise prima oară pe tânărul Alecu, fiul Luminăției Sale, Poetul. Și în mintea ei începuse să se toarcă o poveste cu un Făt-Frumos plin de farmec și de inteligență. Ochii lui mari o urmau cu blândețe în acel vis care se derula și ziua, și noaptea. Gura lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
de galanterie unei risipe savante de vorbe, punând totodată un farmec cuceritor în practicarea unei meserii îndeobște dezagreabile. PAGINĂ NOUĂ 15 Galeria subterană, prin ecourile ei prelungi, amplifica râsetele și vorbăria invitaților. De Lăsata secului și în buna tradiție a Luminăției Sale, Nicolae își invitase prietenii și rudele la o serată fantastică. Bolțile vuiau și umbre mari se fugăreau de-a lungul pereților de la o făclie la alta. Bicigașii chiuiau, fluierau și se întreceau în mânuirea bicelor, gonind cu trăsuricile lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
prietenii și rudele la o serată fantastică. Bolțile vuiau și umbre mari se fugăreau de-a lungul pereților de la o făclie la alta. Bicigașii chiuiau, fluierau și se întreceau în mânuirea bicelor, gonind cu trăsuricile lor colorate prin orașul subteran. Luminăția Sa ridicase o reședință de vară pe malul unui lac. Foișor, ziduri din șase rânduri de cărămidă, multe odăi și saloane, două holuri încăpătoare pardosite cu cărămizi puse pe cant și lustruite cu ceară de albine, scări interioare răsucite cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
frunții, după dorința mamei. Și - minune! Ceva misterios pluti peste fruntea lui înaltă și senină. Da, acum era perfect. Acum avea și el o aură de poet. Își sprijini mâinile de lavaboul din cristal pe care îl folosise cândva și Luminăția Sa, Poetul. Prin transparența lui putea să vadă toate detaliile mozaicului de sub tălpile lui. Dar poetul latin nu se gândea la bunicul său, nu-l preocupa nici măcar modelul pardoselei. Privea doar în el. Îl interesa doar ce vedea acolo. ― Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
și flăcăi, îmbrăcați în costume naționale sau în veșminte de eunuci, de baiadere sau brizeide, aveau grijă de dorințele tuturor, aducând mereu fel de fel de tării, lichioruri, pișcoturi, dulcețuri sau ceaiuri fierbinți, în buna tradiție a casei, de pe vremea Luminăției Sale, Poetul. În jurul prințului se discuta despre înaintarea lui Kutuzov către Constantinopol. Tocmai aflaseră că acesta trecuse podul de gheață de pe Dunăre și încă nu întâmpinase nici o rezistență din partea turcilor. ― S-ar putea să meargă mai ușor decât am crezut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
că și vinurile vechi de Drăgășani curgeau la fel de limpezi din prăfuite sticle scoase direct din beciurile casei. Ritmul muzicii lăutarilor cocoțați în cafasurile sălii era susținut, la momentul potrivit, de strigăturile fetelor și flăcăilor, în buna tradiție și în duhul Luminăției Sale, Poetul. Când trecură în salonaș pentru cafea și se îndesi fumul ciubucelor, la insistențele celor prezenți, Nicolae se lăsă, în sfârșit, înduplecat să le povestească deja cunoscuta întâmplare a fugii celor doi coconi de domn fermecați de modul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
mersese la Viena, în cetatea cezaro-crăiască, și își lovise luminata lui frunte de podele dinaintea împăratului pentru readucerea odraslelor domnești în țară și, bineînțeles, despre balul ambasadorului Spaniei, unde doamnele înțeleseseră să-și arate simpatia lăsându-l aproape dezbrăcat pe Luminăția Sa, smulgându-i frumoasele lui șaluri și elegantele lui haine orientale. Chiar dacă se lăsa greu, Nicolae povestea întotdeauna cu plăcere, fără să se repete, dând, de fiecare dată, o altă interpretare acelor întâmplări, încât ascultătorii, deși cunoșteau faptele, rămâneau totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
bibliotecă. Numai că acolo... nu mai era nimeni. Îl copleși un sentiment acut de gol, de absență dureroasă. Auzea rumoarea, râsetele și melodia valsului vienez, dar îi pierise tot cheful. Avea în el o enormă tânjire după vremurile în care Luminăția Sa, Poetul, dădea o strălucire și un duh aparte tuturor acestor petreceri. Ceva mai târziu, când intră mucagiul ca să taie mucurile lumânărilor din sfeșnice, îl găsi întins între pernele divanului din colț. Mariam privea de departe, acoperindu-și pe jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Arte poetica di Aristotele de Metastasio, Hymnen an die Nacht a lui Novalis, Afinitățile elective de Goethe și multă, multă filozofie. Dorea să cunoască tot, tot. Nicolache îi împrumutase un frumos exemplar care purta o formulă de proprietate cu semnătura Luminăției Sale. Această carte ce se chiamă Scienza cavalleresca am cumpărat-o de la chir Gheorghe țigara. Io Giovanni Vakaresco - cavaler. 1760 iunie 3. Unchiul său i-o încredințase cu lacrimi în ochi. „Ia-o!... Ca să nu te simți prea singur și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
nebunește, cu o gramadă de vorbe spuse doar din priviri. În cruzimea acelei clipe de despărțire, se văzuse deodată copil ținut de mână de unchiul său pe gheața lacului. Încerca, pentru prima oară, niște patine aduse din Viena cândva de Luminăția Sa pentru bucuria fiului său Nicolae. Stătea pe mal. Se temea. Credea că se va scufunda. Dar auzea mereu vocea blândă a unchiului său. Îi vorbea despre transformările apei, despre trecerea ei insidioasă din starea lichidă în cea solidă. „N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
de ajuns că vedea scrisoarea. Netezi hârtia cu palmele. Examină scrisul, cerneala. Aspiră prelung, cu ochii închiși, acel vag parfum. Acasă. Mireasma odăilor în care se născuse, crescuse și visase de nenumărate ori că va fi poet, un poet asemenea Luminăției Sale... sau ceva mai mare. Privi încă o dată scrisoarea, pipăi fiecare literă din numele lui Nicolae. Îi era un dor cumplit de el, de privirea lui catifelată, atât de pătrunzătoare, de tachinările și taifasurile lor de taină. Mai mult ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]