1,553 matches
-
șovini? Viitoarele feministe? Bisexualii? Travestiții? Cine? și pe ce mizau dânșii? Probabil pe faptul că patinajul artistic va fi leagănul omului sovietic din viitor. În viitor, omul sovietic va deveni androgin. El va fi, concomitent, bărbat și femeie și va luneca pe patine. Și ce era totuși ăla - patinajul artistic? Sport olimpic? Balet pe gheață? Sau erau cei doi înviați (din statuia) "Muncitorul și țăranca"? Sau erau sovieticii yin și yang? Patinajul sovietic apăruse din nimic, de nicăieri. În Rusia, totdeauna
Igor Irkevici - Istoria frumuseții sovietice by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/6916_a_8241]
-
deși au citit doar cîteva cărți fundamentale". Într-o asemenea perspectivă de necesară "umanizare", e pus într-o situație delicată un alt prieten de seamă al eseistului, care a început prin a-i fi mentor pentru ca apoi relația lor să lunece înspre "controverse", C. Noica: "am observat că el făcea un puternic rechizitoriu bunului-simț, considerîndu-l anti-filosofia însăși și amintindu-mi că în fond marii mei autori, Montaigne, Moliere, erau mai ales autori de bun-simț, care nu intrau în repertoriul lui Noica
Recitindu-l pe Alexandru Paleologu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7039_a_8364]
-
Aur. Țiganii încing dansul în jurul nostru, se rotesc neîncetat. De alături se aude un puști strigând fără rost: Ia tiribomba, neamule, tiribomba cu norocul, ca să-ți potolească focul. Fum și acordeoane. O, viața mea. Maneaua se re varsă de peste tot, lunecând peste tăcerile noastre îmbrățișate, înghițindu-ne. O, viața mea. Privirea mi se agață de ceasul din hol, acum atât de departe: 12.02. Nu mai văd limbile mișcând, o fi ceață, o fi fum, cald, lacrimi. O, Doamne, raiul tău
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
când te privea în față, ca niște mucuri de lumânare, gata să se stingă. Prindea viață în obraji și se înviora numai când își amintea și vorbea de fiii ei, trei la număr: Alexandru, Toma și Miluță. În restul timpului luneca permanent ca o într-o ceață buimacă țesută în împrejurul ei, fără să pară că vede sau aude ceva. Mamă, dormi? șopti abia auzit, aplecându-se prudent să se convingă că doarme adânc și nu va trebui să se întoarcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
-i? Ce s-a mai întâmplat!? Nu s-a-ntâmplat nimic, nimic, scutură capul Cerboaica. Sssst, îl rugă iar, strângându-l de mână, și continuă să-l tragă după ea afară, lipindu-se de el, în îngustimea scărilor prin care lunecau ca printr-o hrubă fără aer. Buimăcit cu totul de-ntâmplare, se-ntreba dacă nu visa, era mort de somn, dormea și, prin vis, o confunda cu Irina sau cu altcineva, dar în nici un caz nu era cumnată-sa! Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
zadarnică și absurdă. Apăru Tom! Se frecă la ochi să se dezmeticească, își făcu loc cu coatele, se-ndesă printre dansatori și bețivi și cu cât își dădea seama că nu se-nșela, cu-atât un frig tot mai mare luneca în el, făcându-l să dârdâie ca-n mijlocul iernii. Încordarea lui era atât de mare, că-și auzea nervii trosnind și-ntinzându-se-n el. Ca și cum ar fi primit un pumn în stomac, sughiță, apoi icni în gol. Nici vorbă, era Tom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
dezlegată și mai puteai scoate ceva de la ea. O apucau furiile când o vedea dormind cu-atâta nepăsare, dezvelită și-mprăștiată, fără să țină seamă c-o poate zări ea și-o putea simți, ceea ce era și mai rău, băiatul, gândi, lunecând cu privirile spre Miluță, dar neîndrăznind să se miște, să nu-l trezească, și nici s-o acopere, să n-o trezească nici pe frumoasa-frumoaselor desfăcută în pat, ca un nufăr de baltă. O apucau pandaliile, dar se stăpânea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
eu! spuse, și aruncă o privire scurtă spre salteaua unde dormea Miluță. Rămase în așteptare cu capul plecat, cu gâtul subțire, legănându-și umerii rotunzi și delicați. Eu! șopti cu vocea îndulcită de somn. Se legănă mai departe, făcând să lunece cearșaful de pe ea și să rămână goală în răcoarea jilavă a dimineții. Mai bine să-l poarte el, decât să-l roadă moliile. Bătrâna rămase cu ochii larg deschiși, parcă ar fi vrut s-o înghită, apoi se întoarse și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
vreme ca să nu fie sigură de asta. Se afundă în ceața aceea lăptoasă, străvezie, și, lăsând urme adânci îngropate în iarbă, se apropie de grilajul de fier forjat. Drumul era acolo, ca în fiecare dimineață, surpat între case, și mașinile lunecau greoaie pe el la vale. Ceața și colbul jilăvit se amestecau și făceau aproape cu neputință să urmărești lungul convoi până la capăt, dar ea stătea cu încăpățânare și urmărea totul cu-o atenție încordată. Drumul cobora ușor în pantă, făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
ceea ce mă înnebunește cel mai mult, de-mi vine să-mi pun capăt zilelor. Soarele răsărise. Ceața se destrăma, agățându-se de pomi și de garduri. Deasupra drumului se cernea o lumină leșioasă, cenușie-trandafirie, și prin pâlpâirea aceea, mașinile negre lunecau huruind unele după altele. Soldații ședeau țepeni deasupra, strânși pachet, cu armele-n mâini și fețele-mpietrite. Mergeau să omoare și să fie omorâți. Aveau căștile turtite, trase pe ochi. Mâinile încleștate pe arme, și armele luceau rece în mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
să nu fie auzit. O găsi singură, în baie. Se uită la ea și uită de frică. Era prima dată când o surprindea așa, când îi putea vedea sânii mici cât gutuile, și-i putea urmări mâinile clăbucite de săpun lunecând tot mai jos pe sidefiul pielii de scoică. Se-nmlădia răsfățată și înfățișarea ei era de fetiță crudă, care nu-și dădea seama de nimic, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic nu era vorba de urmăritorii lui, de taică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
se puse-n mișcare. Ultimele santinele se prinseră de barele metalice și se săltară pe scări. Fascicolul de lumină descoperea, fantomatece, siluetele celor rămași pe peron cu câinii. Nu mai avea de ales. Pândi din întuneric scara care se apropia lunecând mai mult bănuită decât văzută. Apucând, ca o mână care i se întindea, oțelul rece și neted, se zvârli pe scară, trecând dincolo între tampoane, lipindu-se repede de "burduful" unui vagon, care-l salvă în ultima clipă, de ochiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
santinelei, trăgându-le-n jos, peste capul lui, ca și cum ar fi icnit să zvârle din spate un sac ce-l incomoda. Muzicuța căzu lovindu-l peste ureche cu tăișul ei ca de piatră, și-n clipa aceea, simțind vâjâitul corpului lunecând prin aer, avu impresia că țipătul de groază care se auzi era al lui, scos din el, din măruntaiele lui răscolite. Fu gata-gata să i se facă rău și să se prăbușească și el peste parapet. Meștere, strigă lipit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
malul scăldătoarei ei și-a lui Tudor celălalt, calul huțul care-o purta kilometri întregi prin pădure. Calul se numea tot Tudor. Tudor stejarul. Tudor piatra din fața ușii, Tudor viezurele, Tudor coțofana ce vorbea cu vidra în lumina lunii, când luneca în apele boreale, să-și facă baia de la miezul nopții. Chiar și pe cățeaua ciobănească, neînfricata hăituitoare a lupilor, care-o păzea de-aproape și de la distanță, umplând pădurea cu glasul ei dârz și poruncitor, o dezmierda Tudora și-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
oglinzi negre în loc de ramuri, pe covoarele pomilor; plutind între cer și pământ atârnate de barba ceții; îngropându-se sub umbrele albastre înscorțoșate de chiciură. Privind, uimită, împrejur, cu grijă să nu-și rănească ochii, sufla în pumni, descheiată la șubă luneca înfundându-se în omăt, cu cizmele ei ușoare și înalte, care-i ajungeau până la genunchi, unduindu-și umerii și brațele, de parcă ar fi vrut să zboare. Zurgălăii veseli sunau în aer. Se rostogoleau, sub picioarele ei, prin zăpezi. Fulgii, căzându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
de stejar, dar ea nu-i dădu nici o atenție și nu-i răspunse, să nu piardă, să nu distrugă minunea aceea diafană și lucrul important și pur spre care se-ndrepta. Își înălță pieptul, să absoarbă cât mai mult aer. Lunecând pe vârfuri și pe tocuri, parcă jucând șotron, urmări adânciturile rotunde lăsate de copitele cerbului și ascultă distrată, cu o senzație tot mai vie de ușurare și de tristețe în același timp, șoaptele și hohotele groase de râs care izbucneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
marea! În copilărie, Mureșul a înecat satul, să nu mai fie! Poimâine se va schimba vremea, spun vecinii în fiecare zi! Nu ne vom mai trezi, ne-am smintit de atâta nadir și zenit. A rămas doar o lumânare îngenuncheată, lunecând peste zare. Sfârșitul ne smulge din ochi ultimele priviri! Ceasul aduce prea multe știri. Cine mai știe cât din vreme o să mai fie? Rugăciune Vin mereu aici la Azuga, arborii trec tot călări sub fereastră, coboară din pădurile de sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
căci căldura ne provoca durere. Până a doua zi, se uita toate scârba. Era mai greu pâna se adunau copiii, odată adunați, începeau alte jocuri mai interesante. Cineva s-a gândit să facem trenulețul cu săniile. Este o sanie care lunecă bine pe zăpada bătută și lunecoasă care formează un strat de cristal. Celelalte sănii se pun una după alta, dar toate sunt aninate între el. Și porneam la vale. Uneori, se mergea foarte greu și toți își luau săniuțele și
Şoapte by Svetlanu Iurcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101016_a_102308]
-
de multe hectare, se vede aeroportul. Clara se oprește minute în șir pentru a urmări vreun uliu șorecar „încălecând” curenții și bătând aerul pe loc, cu ochii ațintiți după prada din iarba necosită. Apoi descoperă avioanele și planoarele Clubului AERO, lunecând ca niște uriașe păsări albicioase pe cerul fără pic de nor. Oare când începe copilul să viseze că zboară pe deasupra caselor, a pomilor și mai ales în lungul drumului parcurs la trezie? Poate că după primele salturi în gol de pe
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
nemărginită ființă înaripată, al cărei zbor este impulsionat de cântecul lebedelor, metaforă a morții întru renaștere, ciclu repetat la nesfârșit, nicăieri oprire, mereu altundeva: ...Dintr-odată la această oră și în cerul serii Pe vastul abis, izbucnirea, fulgerul sunetului Care lunecă aerian de la un capăt la altul: O, nour de Lebede ! Aripile voastre îmbătate de duhul furtunii Supuneau cerul cu râsul lor voios și sălbatic Și trezeau valuri de uimire în oceanul văzduhului ! Se părea că mesajul aripilor Pentru o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
a micro ?i macrocosmosului, dând via?? gândului (intui?iei, cunoa?terii pure) ?i Întunecând suferin?ele (patimile inutile izvorâte din „voin?a ce c??? uze?te fiin?a uman?"): „ Lun?, tu, st?pân-a m? rii, pe a lumii bolț? luneci ?i gândurilor dai via??, suferin?ele Întuneci". Luna este cea care aduce, În gândul b?trânului dasc?l, „din noaptea amintirii", fiorul metafizic al tabloului cosmogonic. Sub razele pline de lini?te ?i splendoare ale astrului nocturn, risipite „peste-a
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
Lovi cât putu în capul celui care încerca să urce, apoi sări jos și zvâcni orbește, răsturnând un trup rece și rău închegat ce încerca să-l prindă. Alerga acum fără nici o țintă și răcni sălbatic când își simți piciorul lunecând și ducându-i se în jos. își sparse capul izbind în ceva în fundul gropii proas pete, dar se ridică imediat și, repezindu-se la peretele cleios al găurii, încercă să se ridice. Cerul se decupa ca un pătrat doar ceva
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
timp și a putea cuprinde multitudinea de probleme ce le aveam de rezolvat. Era noapte târziu când toți ai casei s-au liniștit, fiecare prin colțul lui. Nevastă-mea dormea și eu nu puteam închide ochii. Am reluat ziarul ce lunecase pe covor și am încercat să citesc câteva rânduri. Privirea mi-a fost atrasă de o fotografie. Da, ăsta era omul meu! Securistul meu! Aproape am sărit din pat, trezind-o și pe nevastă-mea. Ce-i, ce s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
scânduri de diferite mărimi, frumos rânduite și un bărbat, care lucra cu două ajutoare, la fațetat niște materiale. Stătu la gard ceva timp, privind munca lor, până fu observat de "meșter". Bună ziua. Bună ziua. Spor la treabă. Mulțumesc dumitale. Văd că lunecă bine sculele pe lemn în mâinile matale. Păi cum altfel, am școală și am lucrat mulți ani la Văleni. La Văleni? Da, la Văleni, la fabrica de mobilă. Și ce făceai acolo? De toate. Dar după revoluție m-am gândit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
erou-lui lui Xavier de Maistre voiajază în jurul odăii sale. Eroii romantici că-lătoresc ca năieri, pre-cum Robin-son Crusoe sau fac, în zilele noastre, ocolul orașului, precum Leopold Bloom, refăcând într-o singură zi epopeea lui Ulisse. Swan, al lui Marcel Proust, lunecă între saloane aristocratice și mai pidosnice locuri, eroul noului roman, soldat, circulă besmetic printr-o urbe devastată. Mistuit de foame, eroul lui Knut Hamsun rătăcește printr-un oraș ce i se refuză. Și exemplele ar putea continua, incluzându-l pe
Un romancier al exilului by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/8819_a_10144]