217 matches
-
O mânecă a halatului atinse o mână întinsă a lui Petre. Degetele o înșfăcară singure. ― Lasă-mă, lasă-mă!... Ajutor!... Nu! striga Nadina, zbătîndu-se să-și smulgă mâneca din mâna lui. Deodată simți brațul lui vânjos cuprinzîndu-i mijlocul. Cu o lunecare de șopârlă se smulse din haină, lăsînd-o în mâinile lui, iar ea, goală, alergă în colțul dinspre sufragerie și se piti după speteaza unui fotoliu. Lucirea mată a trupului ei stârni mai aprig pornirea bărbatului. Zvârli haina ce-o ținuse
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
NUMAI PERSONAL AUTORIZAT Dallas considerase dintotdeauna această recomandare cam inutilă, dat fiind că pe navă nu putea să existe vreo persoană neautorizată și că oricine avea nevoie să urce la bordul lui Nostromo era autorizat să utilizeze sasul. Kane declanșă lunecarea scutului de protecție, care eliberă trei manete. Le coborî în ordine. Se auzi un șuierat și ușa blindată se răsuci. Pătrunseră în încăpere. Pe pereți atârnau șapte costume presurizate. Erau voluminoase, incomode, dar absolut necesare pe această planetă în caz că evaluările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
simțeam că se deșteaptă la o zi nouă, căci printre săruturi îi observam fața mereu mai palidă, ochii tot mai aprinși, voința tot mai rătăcită. În acea chemare a dragostei mele, plimbată pe carnea brațului gol, o chemam pe ea. Lunecările degetelor mele către umeri se îndreptau spre ea, toată. Și o ghicii atunci cum se clatină și se reazămă mereu, tot mai mult, de mine, până ce și-a încolăcit celălalt braț de umerii mei și a început să mă strângă
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
câte un cuvînt: - Doctorul Rim a fost ieri la repetiție și va veni, cred, și mîine! zise la un moment cu un ton între întrebare și afirmare. Nu-i răspunse nimeni. Automobilul Drăgăneștilor era un Lincoln minunat. Mini simți voluptatea lunecării ușoare și consimți să recunoască rinele privilegii ale averii. în dreptul străzii Regale ceru să se coboare. Elena se întoarse spre Marcian, ca și cum ar fi putut avea ceva de obiectat din faptul că rămâneau singuri, apoi, prin micul telefon a cărui
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
bulevard înainte! și, toropită, se rezemă cu capul lipitele pichetajul moale al perinilor. Ținea ochii închiși pe jumătate. In lunecatul, pe care-1 combina într-o armonie moale cu lenea ei, i se păru o încetinire la urc moment. întredeschise ochii. Lunecarea era iar regulată. Erau pe Lascăr Catargiu, dar trecuți de casa Drăgănescu. In dreptul casei probabil șoferul mcetinise, apoi, neavând ordin de oprire, reluase pulsul mersului. Elena se uită spre Marcian cu o privire precaută. Distrat, nu băgase de seamă
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
că asta era cea mai intimă și mai sinceră discuție dintre ei de când locuiseră în casa asta. N-a fost doar, știi tu. Că voia să mă mângâie pe cocoșel. Tipul chiar mă iubea sau de-astea. Ochii ei surprinseră lunecarea norilor și simți cum o apucă un început de greață. Frecușul explicațiilor. Tipul chiar... Dar n-avea cum să fie așa. Nu în felul în care o spusese Mark. Cred că e posibil să fi făcut sex și cu animale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
dealurile mărețe pe care n-a ajuns să le vadă, umbrele sorilor treceau peste pustiul veșnic, noaptea copacii se frîngeau pretutindeni de clocotul vijelios al apelor limpezi și iuți, milioane de ochișori clipeau și licăreau, totul se mișca Într-o lunecare foșnitoare, Întunericul fertil murmura, aripile băteau cu putere, pustietatea cînta o simfonie, dar nicăieri nu răsuna mersul apăsat al cizmelor. Spaniolul s-a Întors pe vas și a ridicat pînzele bucuros. Avea doar un singur ochi și nu găsise aur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
vagabond, dacă acesta se mai afla încă pe partea cealaltă a străzii. Cum ajunse la primul colț, o și luă pe Strada Morskaia, în timp ce trăsura își continua drumul drept înainte. Virginski mai alergă câțiva pași și apoi se abandonă unei lunecări care îl duse, cu mâinile în vânt, câteva sazhen de-a lungul trotuarului. Apoi se porni într-un mers alert, aruncând încă o privire înapoi peste umăr. Aceeași impulsivitate, care îl făcu să-și schimbe direcția când se afla încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
vrea să efectueze o pictură mai realistă a naturii umane, introducînd o complexitate modernă acolo unde spiritul clasic lucra cu caractere axate pe o singură trăsătură dominantă. Se păstrează totuși în linia moraliștilor. Urmuziană e doar o anume dispoziție la lunecarea pe gheața formulelor verbale” (op. cit. pp. 90-91). „Fabulismul” ne trimite cu gîndul - evident - la morala vidă, tautologică a fabulei urmuziene „Cronicari“. Nu este însă vorba de așa ceva: morala textelor lui Costin nu e absentă, ci doar întoarsă și paradoxală. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
că viitorul unei comunități religioase nu este reprezentat de tineri, ci de Isus Cristos. În unele cazuri, în mod paradoxal, e mai bine să nu avem tineri dacă prezența acestora coincide cu o diluare a propriei sârguințe și cu o lunecare spre calcule decadente. Trebuie să ne eliberăm de orice formă de platitudine, întrucât cine are mai mulți «recruți» nu este în mod automat cel mai demn de încredere și de stimă, și viceversa. Nu se cuvine, așadar, să fim «neloiali
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
și-i ajuta. Bătrânul se înfofolea într-o flanelă miloasă de lână tigaie și înțepenea ceasuri întregi pe scaunul său. Nevasta îi fierbea ceai, timpul trecea repede. Veneau nopți lungi, nesfârșite. Asta până sosea primăvara. Într-o noapte, Grigore auzea lunecarea tăcută a gunoaielor. Pe acoperișul bordeiului se topea zăpada. Bătrânul simțea cum tot pământul acela sterp se trăgea mai spre fund, așezîndu-se strat peste strat. Ieșea afară și chema câinii. Ceata se aduna împrejur. Privea mahalaua adormită și cerul limpezit
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
vreme de un ceas, culcați pe burtă, ronțăind fire uscate de buruiană. Cerul se limpezea peste malul de pământ. O dungă zăpezie se ivea tăind marginile. Crăcile subțiri ale salcâmilor se deslușiră. Balta putredă luci. Peste groapă trecură brabeți. Auziră lunecarea tăcută a gunoaielor pe rfpi. Cornul roșu al lunii iscodi marginile cerului. Priviră într-acolo. Parcă se destrăma. Dungi subțiri se împleteau în brațele pomilor. Iarba albise. Pe deasupra plutiră aburii fundului. Niște dini lătrară în depărtare. Un zgomot surd de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
altul, încît nostalgia se conturează organic într-o funcție vegetativă. Dorința de altceva, din simbol spiritual, devine natură. Expresie a avidității de spațiu, nostalgia sfârșește prin a-l anula. Cine suferă numai de pasiunea Absolutului n-are nevoie de această lunecare orizontală pe întinderi. Existența staționară a călugărilor își are sursa în canalizarea verticală, spre cer, a acestor doruri vagi după veșnic alte locuri și alte depărtări. O emoție religioasă n-așteaptă consolare de la spațiu; mai mult, ea nu-i intensă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nu le pătezi infinitul cu obiectul prezenței tale. Privirea pură a melancoliei este modul cel mai ciudat prin care femeia ne face să credem că a fost cândva tovarășa noastră în Rai. Melancolia este o religiozitate fără nevoia Absolutului, o lunecare din lume fără atracția transcendentului, o slăbiciune pentru aparențele cerului egală insensibilității la simbolul acestuia. Posibilitatea ei de a se dispensa de Dumnezeu - deși îndeplinește condițiile inițiale ale apropierii de el - o transformă într-o voluptate, care se satisface creșterii
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
o concepe ca o altă formă a temporalității, încît alcătuiește imaginea unui timp ce curge în afară de sine sau a unui timp vertical. Icoana temporală a eternității ar fi atunci o curgere în sus, o acumulare verticală de clipe, care stăvilesc lunecarea dinamică, deplasarea orizontală spre moarte. Suspendarea timpului introduce o dimensiune verticală, dar numai atâta vreme cât durează actul acestei suspendări. Odată consumat, eternitatea neagă timpul, constituind o ordine ireductibilă. Schimbarea direcției naturale, violentarea temporalității din accesul la veșnicie ne arată cum orice
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
fenomenul căderii. Cine nu simte că merge la fund - chiar atunci când lucrează și creează pozitiv, când e notar sau geniu - nu înțelege nimic din natura specifică a soartei umane, iar cei ce nu cunosc atracția irezistibilă a năpăstuirii, a esențialei lunecări, a creșterii înspre abis - n-au atins în nici un fel condiția căreia au fost meniți. Mor propriu-zis numai oamenii străini de ispita rodnicei scufundări, care nu-și rup gâtul în orice ocazie a vieții. Ceilalți au totul îndărătul lor, și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
făcut nimeni nu ne precede, nimeni nu ne îndeamnă, nimeni nu ne ajută. Alte popoare și-au trăit începuturile naiv, inconștient, nereflectat, trezindu-se din somnul materiei la viața istorică printr-un insensibil proces, cu o evoluție naturală, cu o lunecare insesizabilă. Noi, dimpotrivă, știm și trebuie să știm că începem, sîntem obligați a avea luciditatea începuturilor de viață, conștiința vie și reflectată a aurorei. Trezirea noastră la viață coincide cu o dilatare de perspectivă, pe care celelalte popoare o cunosc
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Elanul unei culturi exprimă prezența internă a patosului gotic. Căci goticul este verticala spiritului. Din el derivă tragicul, sublimul și renunțarea, ca pasiune pentru altă lume. Absența lui te asimilează liniștit și călduț devenirii, aruncîndu-te pradă timpului. Destinul, ca o lunecare orizontală, este negația goticului și a complexelor de viață născute din el. Neamul românesc n-a trăit sub semnul spiritului gotic. De aici: pasivitatea, scepticismul, autodisprețul, contemplația domoală, religiozitatea minoră, anistoria, înțelepciunea, care constituie aspectul negativ al specificului nostru național
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
departe am fi fost astăzi, dacă infinitul din acest dor lua forma unei expansiuni eroice a sufletului, dacă ne-am fi rostogolit, cu o înflăcărare fără margini, peste ruinele noastre! Dorul exprimă un raport negativ cu lumea, el este o lunecare leneșă și orizontală sau o ondulație minoră pe suprafața mobilă a vieții. Eroismul este ascensiunea spiralei, sinuozitățile în înălțimi. Prin dor nu exprimăm mai mult decât nesiguranța în fluctuațiile clipelor și o chemare spre vag. De ce ne e dor? Întrebați
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
indică „programul” și tehnica scripturală În mod aproape direct, În cîteva pasaje ale prozelor sale, după ce o făcuse, abundent, În legătură cu poezia, Într-un mare număr de articole-manifest. „Simt - scrie el În Obrazul de cretă - că un alfabet se trezește În lunecarea mea, că În curînd va trebui să tai alte forme pentru păsările care se vor libera din șoaptele mele. Și iată-mă-s ca un giuvaiergiu: iau În mînă ceasornicele mici de vorbe, le clatin Încet lîngă auz, aștept din
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
să fi învățat prea multe din această experiență tragică. Or, cei care își uită trecutul, riscă să-l mai repete o dată. Reactivarea acum a unor nume precum Bucov și Lupan înseamnă o întoarcere cu douăzeci de ani în urmă, adică lunecarea noastră în subistorie. E ca și cum, în acești ani, nu s-ar fi întâmplat nimic care să ne facă să avem alte opțiuni și modele. Lupta dizgrațioasă pentru un loc pe Aleea Clasicilor Români, la care asistăm în ultimul timp, e
Intelectualul ca diversiune. Fragmente tragicomice de inadecvare la realitate by Vasile Gârneț () [Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
nimicului cântă un greiere / triluri simbolice despre nimicul / parohial, despre surâzătoarele / văi înflorite / ale inexistenței // "ex nihilo nihil ex nihilo omnia / ex omnibus omnia"". Glasuri de păun la miez de noapte, un bucium și alte mesaje sonore anunță, în Nox, lunecarea în neființă. Nimeni nu scapă de Agentul neantului; nedoritul mesager al morții "poate fi zilnic văzut între orele nouă și paișpe"; respins, dezavuat, temut, negurosul "agent" insistă "vizibil jenat, dar desigur timpul e prețios, / mai cu seamă în situația ta
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
ani. / Duc o viață destul de retrasă la țară (...). / Și prieten nu-mi este decât detectivul Arthur". Parcă vorbește cuconul Vichentie dintr-o povestire sadoveniană! Vara, Ospitalierul cultivă "levănțică" și așteaptă "diligența poștală o dată la cinci săptămâni / s-aducă scrisori". Urmează lunecarea în paradox și derizoriu: în patul Ospitalierului "nu au dormit decât struguri și boi diafani"; leneșilor melci, el le adresează o invitație ciudată: "Veniți, / Putreziți în fotolii, umblați pe oglinzi, intrați-mi în gură"; toamna, iepuri de angora îi "ronțăie
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
dezinvoltă, un orizont liric în care grație, pudoare și discretă senzualitate conturează un teritoriu mirabil, veșnic seducător, niciodată exprimabil în absolut. Rezultă așadar că jocul de-a spusul și de-a ascunsul (printre cuvinte) se constituie într-un miraj: fascinantă lunecare printre oglinzi vibratile. Intervine imediat o întrebare: dintre succesivele ipostaze ale poetei, care să fie oare mai relevantă? Nu te poți opri la una singură, la un gest, la o scenă, la o reacție anumită, și tocmai această legănare în
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
întreg... Și cu nu-ul se-ntîmplă la fel... este pîndit de un oarecare da... Octav: Bine, și-atunci? Groparul: Și-atunci, prietene, lasă întrebările să alunece între două răspunsuri... măcar! Octav: Nu, Socrate, asta-i o șmecherie soioasă și atât. Lunecarea asta "necesară" aruncă în aer toate certitudinile! Groparul: Dar sînt certitudini...? (dinspre gard vine un preot, însoțit, firește, de dascăl) Perotul: Pace vouă! Groparul: Binecuvîntează părinte. Preotul: Da tu tot în cort stai?! (groparul nu răspunde) Ce să-i faci
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]