134 matches
-
să-și transcrie melancoliile lui de om Înfricoșat de dezastre. Începutul Pastelurilor sugerează tocmai cadrul și starea ce permite nașterea poeziei. Să cităm cîteva fragmente din Serile de la Mircești: „Perdelele-s lăsate și lampele aprinse, În sobă arde focul, tovarăș mîngîios Și cadrele-aurite, ce de pereți sînt prinse, Sub palida lumină, apar misterios. Afară plouă, ninge! afară-i vijelie, Și crivățul aleargă pe cîmpul Înnegrit; Iar eu, retras În pace, aștept din cer să vie O zînă drăgălașă, cu glasul aurit
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Întoarce, apoi, spre temele lui lirice obișnuite. În O noapte la (ară (din voi. Doine și lăcrămioare) relația este de tandrețe. CÎmpia (spațiul unei reverii amoroase) este acum favorabilă. Motoarele retoricii se pun În mișcare: dulcea taină a umbrelor, lumina mîngîioasă a făcliei de pe cer, glasul de Îngeri, sfinte armonii, plăceri Încîntătoare etc. O agresiune, o irepresibilă ofensivă a suavității. Leagănul acestei divine muzici de șoapte este, Încă o dată, cîmpia: „Frumoasă e cîmpia cu dulcea-i liniștire Pentru acel ce fuge
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
obiect ocrotitor și luminos („omul, trist, cade pe gînduri și s-apropie de foc”). Succedaneu al soarelui, focul mai are o funcție stimulatorie: provoacă meditația și eliberează imaginația... El face ca singurătatea să fie agreabilă, retragerea să fie productivă. „Tovarăș mîngîios”, vesel, focul intră În categoria obiectivelor securizante. Este, Împreună cu lampa, cadrele aurite, ceaiul aromat, și un stimulent al scrisului. Focul face, prin tripla lui determinare, ca solitudinea să devină dintr-o figură a dezolării, Închiderii, o figură a intimității fecunde
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
săi” și, În genere, Ikanok (numele lui Konaki citit invers!) adiaforisește adică, este nepăsător față de acest subiect. Afrodita este jignită și pune pe capul indiferentului tînăr un premiu regal: „voi da stemampărătească/orișcăreia femei/va putea ca să-l robească/la mîngîioși ochii săi”... Amor face teoria omului, ființă slabă, Înlănțuit inevitabil de iubire („Ah, Îi slab omul, măicuță, și supus pe cît Îl vrei”). CÎt de mîndru, tare ar fi, omul robește la „un nu știu ce plăcut”. E Îndeajuns o clipală, o
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
fiind cu totul pocite și foarte departe de Înțeles...” Altă dată face elogiul melosului stihiraric și dă sfaturi pentru buna educare a glasului: „Ascultați cu băgare de seamă toate lucrările, ca să le deprindeți și cu ifosul lor, adică: liniștit, cucernic, mîngîios și dulce, ușor suind și ușor pogorînd, neabătîndu-vă În niscai adaosuri și afărături schimonosite, care sînt urîte lui Dumnezeu și oamenilor”... Prenumerația pentru o broșură pe hîrtie ordinară este, aflăm Într-un loc, de un sfanț, pe hîrtie bună de
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de la Palat. Togo. Pe la mijlocul lui decembrie '89, ambasada română din Paris era sub stare de asediu. Zi și noapte, obloanele (obloanele albe ale Parisului!) erau lăsate. Se-apropia ora deznodămîntului. Dar cine credea în ea? Cum știam că Turnul Eiffel, mîngîios luminiscent, mi-ar putea alunga iritarea insomniei, m-am sculat și-am riscat ridicarea oblonului. Dedesubt, un dîrlău de negru c-o pipiță făceau vocalize: Communistes assassins! Communistes assassins! M-am îmbrăcat și-am luat-o spre Trocadero, scandînd, la
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Străpungă-ți orice simt. Bătrîni, proști ochi, De plîngeți iar de-aceasta, am să vă smulg Și zvîrl cu apă care-o revărsați Să înmuiați țarina. Ce-am ajuns! Așa să fie. Am o altă față, Ce-i, sigur, blîndă, mîngîioasa. Cînd Va ști de tine-acestea,-n unghii-ți va Sfîșia lupeasca față. Vei vedea Că-mi reiau chipul pe care-ai crezut C-am lepădat pe veci. Vedea-vei, spun. (Ies Lear, Kent și suita) GONERIL: Ai auzit, milord? ALBANY
by William Shakespeare [Corola-publishinghouse/Science/1030_a_2538]
-
stilului bizantin asupra creației autohtone, de stilul brâncovenesc, în care distinge „preocuparea frumuseții pentru frumusețe”, și de cel caracteristic epocii lui Ștefan cel Mare), ci mai cu seamă „ideea-formă”, „spiritul” din care s-au înfiripat. Sub privirea lui scormonitoare și mângâioasă deopotrivă, monumentele întâlnite în cale își dezvăluie neîntârziat înțelesul simbolic. Pelerinajul, de o senină melancolie, printre emblematice vestigii continuă în Izvoare și popasuri (1934). Deșteptate din „somnul legendelor”, păstrându-și „misterul” de poetice irizări, dar descătușate din solemnul lor „ermetism
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286067_a_287396]
-
e sugerată de verbele la persoana a treia. Mai curând putem vorbi de un caracter impersonal. Poetul pictează natura privind-o cu Îngrijorare de pe geamul conacului de la Mircești unde „perdelele-s lăsate și lampele aprinse;/ In sobă arde focul, tovarăș mângâios ...”. Caracterul neutru al lirismului e dictat Într-un fel și de canoanele clasice, potrivit cărora sentimentele trebuie ascunse, refulate, ceea ce nu se Întâmplă În poezia romantică despre natură. M. Eminescu vine cu o altă percepție a naturii și nu numai
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]