1,030 matches
-
să transformăm lumea într-un paradis, zice, citind eticheta. Stau în pat, întins pe jumătate, proptindu-mă în coate, și zic că Helen ucide pentru o tiară de diamante. Așa mântuiește ea lumea. Mona șterge penseta și acul pe prosop, mânjindu-l din nou cu roșu și galben. Miroase sticla de spirt și zice: — Helen crede că nu vreți decât să folosiți cartea pentru un articol de ziar. Zice că, după ce vor fi distruse toate vrăjile, inclusiv descântecul, o să vă lăudați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
se văd mici lentile de apă. Începe să plouă. Foarte bine, zice Stridie, și deschide portiera smucind-o. Așa faci cu un câine pe care n-ai reușit să-l dresezi, nu-i așa? zice. Chipul și mâinile-i sunt mânjite de sânge. Chipul diavolului. Șuvițele blonde de pe frunte îi stau în sus, ciufulite, țepene și roșii precum coarnele diavolului. Țăcălia lui roșie. Totul este roșu; doar ochi-i sunt albi. Nu acel alb al steagurilor albe, al abandonului. E albul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
trebuit să-i spui de chestiile astea? Helen se uită la anunțul din ziar. Îl strivește în noroi cu pantoful roz, zicând: — Din același motiv pentru care nu l-am omorât. Putea să fie foarte simpatic când voia. Alături de anunț, mânjită de noroi, stă fotografia unui alt top-model mort. Privind în sus către tiribombă, un cerc de tuburi fluorescente roșii și albe la capătul cărora se învârt scaunele doldora de oameni, Helen zice: — Pare fezabil. Un om oprește roata, și toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
băgat poliția, nu știu. Stând amândoi în picioare și uitându-ne la fotografie, Helen zice: — Soția ta era foarte drăguță. Și eu zic mda, era. Degetele lui Helen, costumul ei galben, biroul de epocă, sculptat și lăcuit, sunt pătate și mânjite peste tot cu roșu și mov, de la tinctura de iod și zeama de varză. Petele miros a amoniac și oțet. Ține lampa fluorescentă și citește dârele străvechi de smântânică. — Am găsit aici o vrajă pentru zbor, zice. Și una din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
deschide ușa și intră cineva. Rămâne locului și se uită în jur, zicând: — Ce paștele mă-sii? Ușa se închide în spatele lui. Și Nash bagă bărbia în piept; scormonește cu două degete în buzunarul din față. Scoate un cartonaș alb mânjit cu mâncare roșie și galbenă și citește blestemul, cu intonație ritmică și plată, ca și cum ar număra. Ca Helen. Omul din ușă dă ochii peste cap. I se taie genunchii și se prăvălește într-o parte. Eu stau și nu fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
apăsat, încât la gură îi apar clăbuci de chili. Împroașcă cu stropi roșii. Se oprește și se uită în buzunarul de la piept. Vâră mâna ca să caute cartonașul. Îl ține cu două degete și începe să citească. Cartonașul e așa de mânjit, că-l șterge cu fața de masă și începe că citească din nou. Sună puternic și plin. Este sunetul damnării. Privirea îmi alunecă și lumea se încețoșează într-un cenușiu neclar. Mușchii mi se înmoaie și mi se lungesc. Dau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
se dau peste cap. Umerii i se ridică și fața îi cade în castronul de chili. Sosul roșu împroașcă peste tot. Corpul mătăhălos, în uniformă albă, saltă și se prăbușește pe podea, lângă mine. Mă țintuiește în ochi. Cu fața mânjită de chili. Coada, micul palmier negru din creștet, i s-a desfăcut și părul negru, sârmos, îi atârnă peste frunte și obraji. El este mântuit, dar eu nu. Fumul de grăsime se adună deasupra mea, grătarul trosnește și sfârâie; iau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
care-l aruncă o veioză. Se sprijină de un dulăpior de oțel inoxidabil. Degetele-i sunt rășchirate pe inox. Își lipește obrajii de dulăpior. Pantofii mei plesnesc și zdrobesc culorile de pe jos, și Helen se întoarce. Peste rujul roz este mânjită de sânge. Pe dulăpior e un sărut în roz și roșu. Acolo unde zace e un geam cenușiu de sticlă mată, dincolo de care e ceva mult prea desăvârșit și alb ca să fie viu. Patrick. Bruma de pe marginile geamului a început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
i se încleștează pe stomac și se proptește de dulăpiorul de oțel, de geamul cenușiu. Sângele și condensul curg pe ferestruică. Cu mâna tremurândă, Helen își deschide poșeta și scoate un ruj. Își dă cu el pe buze și-l mânjește de sânge. Zice că a oprit unitatea criogenică. A deconectat alarma și bateriile de avarie. Vrea să moară împreună cu Patrick. Vrea să se sfârșească totul aici. Blestemul. Puterea. Singurătatea. Vrea să distrugă toate bijuteriile în care oamenii își pun speranța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
gunoi" îi sună iarăși în minte versurile astea, de Voiculescu, ale căror adevăr și frumusețe, uneori, tot în momente ca acum, ori poate noaptea cînd, istovit, se ridică de la masa pe care stă o nouă lucrare a sa, le simte mînjite prin numai simpla rememorare a lor, de un bărbat ca el. Nu-i adevărat, bîiguie, scuturat de friguri interioare nu-i nevoie de gunoi ca să înflorim asemeni trandafirului... Ochii bătrînei, vii și frumoși, întineriți cu douăzeci de ani, se scaldă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
al femeii de la fabrica de confecții în patul lui, manevrîndu-l ca pe o păpușă, trimițîndu-1 din umilință în extaz și invers, alte amintiri, studentele cu care flirtează, fără să se atingă de vreuna chiar cînd ea insistă, versul lui Voiculescu mînjit de buzele sale și, persistent, ceața tot mai groasă pe ochi. Vă e rău, dom' profesor? îl aude pe Lazăr lîngă umărul său, simțindu-i palmele puternice sprijinindu-l. Veniți aici... Se lasă dus spre saltea, murmurînd: Mi-e teamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
însă când comportamentul dlui Beuran, din momentul declanșării scandalului și până acum, trece din fals în lamentabil, din lamentabil în penibil și de acolo, luni seară, în emisiunea lui Marius Tucă, în dezgustător? Ce să mai zic când dr. Beuran mânjește sistematic exact ceea ce am încercat eu să nu ating, albul halatului de la capul patului? Iată ce zic: medicul Beuran e chirurg, ministru, dar profesor nu e și nici n-are cum să fie. Dincolo de ce-a vrut să spună în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
valiza din portbagaj și nu le-a zis pa, nu i-a ocărât și nu i-a zgâriat cu unghiile pe față. Fifi a rămas în iarbă tărcată și speriată, eu mi-am turtit nasul de geamul portierei, l-am mânjit cu lacrimi și muci, pe urmă, tot ce-am mai putut să fac, am vărsat pe ceafa și pe haina unchiului, o vomă plină de jale și ură. Mama tăcea. Ar fi cazul, pe urmă, ca prietenii și amicii din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
în ochiurile de apă, s-au stropit de sus până jos, arătau ca porcii. Ideea i-a venit lui, personajului principal, Andrei M., care, așa cum am mai spus, era copil în vremurile acelea. Adică ce-ar fi, mă nene, să mânjim noi biscuiții cu porcăria asta, să facem un fel de senvișuri. În curtea școlii ieșiseră copiii de la semiinternat, băieții alergau după o minge spartă, fetele jucau „țară-țară, vrem ostași“, profesoarele nu se zăreau, dar era imposibil să nu fie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
pleca la serviciu, mama își vâra picioarele în pungi de-un leu (de culori diferite), pe care le lega cu sfori sub genunchi. Ajungea la asfalt abia după jumătate de oră, la Piața Moghioroș, unde scotea pungile alea stropite și mânjite de sus până jos (părând în sfârșit o pereche, ambele maronii), rămânea în pantofi și se suia în autobuz. Mai târziu, în port au început să se croiască diguri și digulețe, iar D 13 a ajuns să fie legat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
New Yorkul era În flăcări, dominat de prezența masivă, deasupra liniei cerului incendiat, a unui șobolan uriaș, mai mare decît Empire State Building, cu ochi și colți roșii, de pe care se prelingeau picături de sînge. Titlul era scris cu litere mînjite de sînge În partea de sus a copertei : Cuibul. Iar jos, cu litere care mi s-au părut insultător de mici, se afla numele E. J. Magoon. După ce am citit cartea, mi-am dat seama că angajații de la Astral Press
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
reflectată a farurilor care treceau dintr-o parte în alta, adoptă o serie de poziții stilizate. Vaughan îmi explicase toate obsesiile lui pentru erotismul misterios al rănilor: logica perversă a tabloului de bord îmbibat în sânge, a centurilor de siguranță mânjite cu excrement, a parasolarelor stropite cu țesut cerebral. Pentru el, fiecare mașină lovită declanșa un tremur de surescitare; la fel și geometria complexă a unei bare de protecție îndoite, variațiile neașteptate ale grilajelor de radiator zdrobite, proeminența grotescă a unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
galbenă cu programul, am continuat: Asta ar trebui să fie mai interesant: „Reconstituirea unui accident rutier spectaculos“. Pista fu eliberată și rânduri de borne albe fură aranjate pentru a forma profilul unei intersecții stradale. Sub noi, în boxe, corpul uriaș, mânjit cu ulei al unui bărbat în jachetă cu ținte argintii era prins în scaunul șoferului al unei mașini fără uși. Părul lung până la umeri, vopsit blond, îi era legat la spate cu o batistă stacojie. Fața lui dură avea expresia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
autobuz al liniilor aeriene lângă intrarea în pasajul subteran al aeroportului nu departe de locul propriului meu accident. Fața ei cu maxilare ascuțite, cu pielea începând să atârne ca primul val al unei avalanșe, stătea lăsată pe spate în scaunul mânjit de ulei. În jurul mașinii zdrobite era un grup de polițiști, îngrijitori de ambulanță și privitori. În prim-planul primei fotografii, un pompier tăia stâlpul din dreapta al parbrizului. Rănile tinerei nu erau încă la vedere. Chipul său inexpresiv se uita în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
pe terasament, un băiat de treisprezece ani îmbrăcat în costum de cowboy, care urmărea, fără să se oprească din mestecatul gumei, cum e urcat pe o targă ultimul dintre pasagerii taxiului. Un polițist împrăștia cu o mătură var pe cimentul mânjit de sânge de lângă mașina sport. Cu mișcări calculate, speriat parcă să nu rezolve complexa aritmetică umană a acelor răni, acesta mătura cheagurile închise la culoare spre bordura refugiului median. Din zona comercială, traversând piața publică, soseau alți spectatori. Treceau printr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
Corpul îmi strălucea în punctele acelea, ca un om ridicat din morți care se încălzea la rănile vindecate ce-i cauzaseră deja prima moarte. Am îngenuncheat lângă roata stângă din față a Lincolnului. Bara de protecție și carcasa roții era mânjit cu fâșii dintr-un material gelatinos negru, demarcând discul înnoroiat al pneului alb. Am atins reziduurile gumate cu degetele. Carcasa roții prezenta o adâncitură pronunțată, aceeași deformare suferită de propria mea mașină în urmă cu aproximativ doi ani când lovisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
film - ele însele recuzite ale unei coliziuni calculate - încă împrăștiate în jurul mașinii, l-am urmat pe Vaughan printre spectatori. Acesta începu să se plimbe cu un aer absent în jurul Mercedes-ului argintiu, cu ochii fixați asupra petelor de sânge care mânjeau scaunul și tabloul de bord, examinând fiecare bucată a ciudatelor resturi care apăruseră din senin în urma accidentului. Făcea mișcări scurte prin aer cu mâinile, determinând traiectoriile impacturilor lui Seagrave cu habitaclul mașinii, momentele mecanice ale celei de-a doua coliziuni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
îndepărtate. Celebram astfel în rănile noastre renașterea celor morți în accidente rutiere, morțile și rănile celor pe care-i văzuserăm murind pe marginea drumului, rănile și pozițiile imaginare ale milioanelor care mai trebuiau încă să moară. Capitolul 22 Peste parbrizul mânjit de ulei, trepidând pe sticlă, fojgăiau muște. Lanțul corpurilor lor forma un văl albastru între mine și traficul ce se mișca de-a lungul autostrăzii. Am pornit ștergătoarele, însă lamele trecură printre muște fără să le deranjeze. Vaughan stătea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
se mișca de-a lungul autostrăzii. Am pornit ștergătoarele, însă lamele trecură printre muște fără să le deranjeze. Vaughan stătea pe spate în scaunul de lângă mine, cu pantalonii desfăcuți în jurul genunchilor. Muștele i se târau în ciorchini groși peste pieptul mânjit de sânge, îi supurau pe stomacul palid. Formau un șorț de păr pubian care se întindea de la testiculele flasce și până la cicatricele de pe diafragmă. Altele îi acopereau fața, zburând în jurul gurii și nărilor, ca și când ar fi așteptat licorile râncede, distilate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
prin parbrizele și geamurile laterale sparte din jurul meu, am marcat cu ea tablourile de bord și consolele uleioase, atingând acele zone de impact în punctele lor cele mai deformate. Ne-am oprit la mașina mea, cu resturile compartimentului pentru pasageri mânjite de sângele și mucilagiile lui Vaughan. Bordul era acoperit cu un brâu negru de țesut uman, ca și când ar fi fost stropit cu sânge cu ajutorul unui pistol de suflat vopsea. Cu sperma din mâini am însemnat comenzile zdrobite și cadranele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]