270 matches
-
neîncetat, harul Său și milosârdia Sa supușilor și acelora care cred în El nestrămutat, până la a suta și până la a mia lor spiță! Per ansamblu, Biblia, care este cuvântul Lui, ne învață să nu judecăm cumva manifestările Vrerii divine, după mărginirea minților noastre. Când crezi că deslușești Dumnezeirea, n-o deslușești, de fapt! Sau, se destinde Dănuț, pătruns pe un tărâm teozofic prielnic, putem să căutăm explicații potrivite, în alte direcții. Exempli gratia, sunt câteva doctrine și metode mistice puternice, de
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
ajunse la concluzia că ar exista într-adevăr un suflet, dar că acesta ar fi un atom, am aruncat indignat caietul meu de note la dracu, și nu m-am mai dus la cursuri. Ce-i drept, dacă nu aveam mărginirea de student, atunci probabil că numitul domn nu mi-ar fi apărut drept culme a oricărei înțelepciuni posibile. Am fost însă victima temporară a imaginii mele exagerate despre valoarea unui profesor universitar. Mă reîntorc la subiectul meu. Metafizica schopenhaueriană este
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
Jacques că la "Timpul" lucrurile nu stau tocmai bine. De luni de zile nu-și primise salariul cuvenit și scrisoarea lui m-a descurajat, deși pentru mine o evadare din Iași ar fi fost foarte binevenită. Căci nimic nu întrece mărginirea provincială a Iașului, șicana de vorbe înrădăcinată la Junimea, felul de a discuta, îndeajuns de stufos, cu care onorata societate întîmpină de la o vreme orice lucrare. Pe de altă parte trebuie să ținem totuși seama că această societate este într-
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
doare capul", i-am zis. Un dobitoc cu pretenții. 28 februarie Îmi repet zilnic că n-are valoare decât ceea ce ne costă. 22 februarie M-am uitat atent la Augusta. E frumoasă fără îndoială. Un animal frumos și de o mărginire fermecătoare. 26 februarie Am păstrat multă vreme trei sticle de vin prăfuite și sigilate, primite în dar. Mi se părea un sacrilegiu să deschid una. Azi m-am hotărât să încerc totuși. Am descoperit că vinul păstrat cu atâta evlavie
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
al mărinimiei ei. În orice caz, stranietatea tehnicii ei a făcut să-i sporească și mai mult faima și așa foarte mare. Oamenii au Început să-i spună „Maica Alună“ sau chiar „Șeicul Alună“, uitând de faptul că femeile, În mărginirea lor, nu puteau lua acest titlu respectat. Djinni răi, alune prăjite... deși cu trecerea timpului Asya Kazanci se obișnuise cu aceste excentricități, și cu multe altele, exista un singur lucru În ceea ce o privea pe mătușa ei cea mai În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
doare capul”, i-am zis. Un dobitoc cu pretenții. 18 februarie Îmi repet zilnic că n-are valoare decât ceea ce ne costă. 22 februarie M-am uitat atent la Augusta. E frumoasă fără îndoială. Un animal frumos și de o mărginire fermecătoare. 26 februarie Am păstrat multă vreme trei sticle de vin prăfuite și sigilate, primite în dar. Mi se părea un sacrilegiu să deschid una. Azi m-am hotărât să încerc totuși. Am descoperit că vinul păstrat cu atâta evlavie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
o ciudată vitalitate. Fiecare fragment o conține pe de-a-ntregul”. Însă, deși Urmuz are „reprezentarea limitelor literaturii” și a „contradicțiilor sale absurde”, pe care numai „artistul de geniu le poate integra și absolvi”, el se oprește în fața limitei, preferînd, în locul „mărginirii fatale a creatorului”, luciditatea „celui avizat”. Conștiința critică sterilizată învinge, așadar, spiritul creator. Raicu refuză totuși calificativul de „antiliteratură”: „Urmuz e un devotat al ideii de literatură (...) își iubește personajele de o puerilitate simpatică (...) uneori, demonică și răutăcioasă, alteori”. Pornind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și să ne atingă, apoi să fugă. Dacă vreunul din noi era atins, acela lua locul omului Negru, care trecea În echipa de la lumină. omul Negru cel ade vărat trece prin ziduri, pentru că e doar o umbră care nu cunoaște mărginirea unui corp uman. El nu are Înfățișare pentru că vine dintr-o lume fărĂ forme, În care În loc de spațiu și timp există doar lumină. Dacă În lumea lui există doar lumină, de ce e negru ? l-am Întrebat pe Adi, care era
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
și să ne atingă, apoi să fugă. Dacă vreunul din noi era atins, acela lua locul omului Negru, care trecea în echipa de la lumină. Omul Negru cel ade vărat trece prin ziduri, pentru că e doar o umbră care nu cunoaște mărginirea unui corp uman. El nu are înfățișare pentru că vine dintr-o lume fără forme, în care în loc de spațiu și timp există doar lumină. Dacă în lumea lui există doar lumină, de ce e negru ? l-am întrebat pe Adi, care era
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
se poate naște o tristețe care să nu încapă în el. Tot ce ne întrece își are sursa în afară de noi. Atât plăcerea, cât și suferința. Misticii au raportat revărsarea de delicii a extazului la Dumnezeu, pentru că nu puteau admite că mărginirea individuală este capabilă de atâta plinătate. Așa se întîmplă cu tristețea și cu toate. Ești singur, dar cu toată singurătatea. Când totul se mineralizează, nostalgia însăși devine geometrie, stâncile par fluide față de împietrirea vagului sufletesc și nuanțele sânt mai prăpăstioase
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în acesta. Doar să se înece. Și nimic nu-l îneacă mai adânc în el decât marile oboseli, acele oboseli care deschid spațiul într-un căscat al infinitului și-al plictiselii. Noi n-avem dreptul, ca ființe, să privim dincolo de mărginirea noastră. Am devenit oameni și-am ieșit din raiul ființei. Eram Absolut. Acum știm că sîntem în el. Și astfel, nu mai sîntem nici el și nici noi. Cunoașterea a ridicat un zid de neîntrecut între om și fericire. - Suferința
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
față de acest vârtej, o dovedește orice viziune mai adâncă, deoarece, dincolo de cristalizările efemere, realitatea adevărată se descoperă ca o pâlpâire și o pulsație dintre cele mai încordate. Simțul pentru forme rezultă dintr-o complacere în finit, în seducțiile inconsistente ale mărginirii, care niciodată nu vor duce la revelații metafizice. Metafizica, întocmai ca și muzica, nu răsare decât dintr-o experiență a infinitului. Amândouă cresc pe înălțimi și produc amețeli. Mirarea mea cea mare este cum de nu înnebunesc toți aceia care
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
stilul lor de viață altora și de a robi totul fascinației lor violente. Existând relativ puține culturi mari, numărul fenomenelor istorice este fatal limitat. Atâtea popoare și-au ratat soarta neputîndu-se împlini spiritual și politic, rămânând condamnate la etnic, la mărginirile etnicului, incapabile să devină națiuni și să creeze o cultură! - Precum există o grație cerească, trebuie să fie și o grație pământească. Și cine este atins de această grație? Orice mare cultură. Căci marile culturi sânt sărutate de oameni, precum
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
caricaturi. Biologicește, pot reprezenta un exemplu rar; le lipsește totuși instinctul, care să le mâne spre destinația lor esențială. Culturile mari dispun până la hipertrofie de un instinct istoric, adică de o pornire nestăvilită de a-și revărsa toate posibilitățile în mărginirea devenirii lor, de a-și epuiza ultimele resurse în procesul existenței, de a nu rata nici un element din potențialul spiritului. Instinctul istoric se deosebește însă esențial de simțul istoric. De la Nietzsche și de la Spengler, am învățat că interesul pentru istorie
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
înfricoșător cazul lui Eminescu, care în loc să se atașeze de un viitor al României a proiectat mărimile neamului în obscuritatea sinistră a trecutului nostru? România n- a avut gânditori mesianici; căci toți vizionarii ei n-au depășit o profeție locală și mărginirea unei clipe istorice. Profetismul național românesc, care n-a întrecut limitele și problemele etnicului, a fost un profetism pe evenimente, iar nu pe dimensiuni intemporale. Eminescu a fost un profet național à rebours. Bălcescu însuși, care a cunoscut atmosfera mesianismului
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
excesul de luciditate descoperă un suflet încăpător, dar steril. Cu cât epocile pe care le înglobează o perioadă istorică sânt mai limitate ca sferă de valori, cu atât succesiunea lor este mai rapidă. Dinamismul culturii moderne își are explicația în mărginirea excesivă a diverselor epoci și a pasiunii devorante a omului modern de a epuiza valorile pentru a le substitui. Devenirea istorică își are rațiunea în insuficiența structurală a fiecărei epoci. Chiar dacă epocile sânt închise în ele însele, fiecare are un
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
devenirii, lansarea voluntară în mrejele demoniei. În afară de atașarea organică de istorie, nu mai există decât elanurile disperate, ca mod de a-i aparține. Restul este distanță de ea, perspectivă rece și cunoaștere. Limitarea epocilor istorice își are o justificare în mărginirea fatală a oricărui fel de activități intense. Există o scară întreagă de tipuri de umanitate, care-și acuză originalitatea prin negații reciproce și insuficiențe evidente. Cazul omului politic este încă o dată semnificativ. De la el, putem învăța despre viață ceva mai
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
dovedește posibilitatea istoriei de a se realiza în alte epoci, de o originalitate aproape egală, și în atâți alți oameni, cu o îmbrățișare a vieții nu mai puțin amplă. Viața nu tinde spre împliniri complete; dinamismul e posibil numai în mărginire. De aceea, eroismul este în viață, pe când sfințenia, dincolo. Eroismul încearcă rezistențele ultime ale individuației. A fi erou înseamnă a trăi activ paroxismul ființei individuale în cadrul vieții. Cum la atâta tensiune nu rezistă nici viața și nici ființa individuală, prăbușirea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Sprache); acesta rămâne corolarul hermeneuticii ontologice pentru care „moartea subiectului” n-are sens, câtă vreme raționalitatea practică a conștiinței hermeneutice prevalează. Limba ne păstorește 1, iar sintaxa invizibilă a comprehensiunii include bornele tradiției, dincolo de care putem descoperi tăcerea ultimelor noastre mărginiri. Dacă înțelegerii cugetului omenesc nu-i este potrivită o cale unică, cu atât mai puțin această indigență i-ar fi suficientă unei întreprinderi sofiologice. Vocația peratologică a matematicilortc " Vocația peratologică a matematicilor" Pledoaria lui Gadamer este o chemare la chenoză
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
răspîndite În poezia romantică. Ea sugerează procesul de cosmicizare a lucrurilor. Alecsandri nu se simte Însă bine decît Într-un spațiu mărginit. Tabloul trebuie să aibă o ramură, peisajul un contur. CÎmpia este acceptată numai cînd se văd semnele acestei mărginiri. În Valul lui Traian (ciclul Pasteluri) brazda ce trece prin cîmpia dunăreană pune capăt pustietății, limitează fuga orizontului. Spiritul se simte acum În siguranță: „Pe cîmpia dunăreană care fuge-n depărtare, Unde ochii se afundă dintr-o zare-n altă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Ești parte dintr-o familie și trăiești într-o mânăstire, asta trebuie să-ți amintești. Dar realitatea ca atare nu are o limpezime ce se percepe fără suspiciuni de tot felul? Fiecare percepe ce poate sau ce vrea. Răutatea și mărginirea călăuzesc judecata superiorilor noștri. Dar scopul nostru nu poate fi știrbit de nimeni. Așadar...Nu eu voi fi cel ce te voi pofti să trădezi esența și limpezimea cu care vrei să percepi realitatea. Eu, ca și tine, cred în
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
întrucît este împlinită "asemenea masei unei sfere bine rotunjite" (B 8, 43), deci "în toate părțile ei deopotrivă cumpănită față de mijloc" (B 8, 44), ea devine suprema formă a identității obținute prin limită. Aici nu este vorba deci de tristețea mărginirii, ci, dimpotrivă, de satisfacția unei împliniri. Dacă în orice sferă există o beție a limitei, atunci în ființa parmenidiană, această uriașă monadă cosmică, este vorba de însăși bucuria finitului celebrată la scară cosmică. Se vorbește îndeobște despre proasta întîlnire pe
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
în câmpul de necesitate al limitelor. Peratologia poate deveni un unghi teoretic privilegiat, care are să detecteze nu numai locurile unde limita apare în mod explicit, ci și pe acelea unde ea este prezentă în chip nebănuit; deci nu numai în mărginirea în spațiu sau în ritmurile timpului, ci deopotrivă în statutul existențial sau istoric al omului, în norma morală, în credință etc. Astfel înțeleasă, limita poate fi descoperită cu funcția ei benefică și modelatoare, fără de care nici un act formativ și nici o
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
imitate nu sânt "icoane", ci simboluri ale unor rituri de încercuire. În ronde-bosse-ul oricărei statui există o aluzie la îngrădirile benefice în care viața își primește determinațiile ei și capătă o formă, un chip. Lucrurile nu își trăiesc aici tristețea mărginirii, ci satisfacția împlinirii lor. Oul sculptat al lui Brâncuși, această monadă orfică, este o implozie de fericire; și orice sferă pare să fie o beție a limitei, o celebrare a ei. Iată de ce sculptura este cea mai netragică dintre arte
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
chip violent, pornind de la sine, pentru a ajunge în necesitatea propriei sale limite, peras. Aceasta nu e defel ceva care vine să se adauge ființării din exterior. Încă în și mai mică măsură ea reprezintă o lipsă, în sensul unei mărginiri dăunătoare. Menținerea care se obține pe sine pornind de la limită, faptul-de-a-se-avea-pe-sine în care se menține situarea-fermă-și-constantă (das Ständige) este ființa ființării și abia ea face ca ființarea să fie ființare, deosebind-o de neființare. A ajunge la o situare-fermă înseamnă
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]