155 matches
-
cap cu o crosă de croquet. Se pare că era cam a șasea oară. Au încercat să mă împiedice să văd ce se întâmpla, dar în timp ce eram toți la masă, au venit niște doctori și am auzit-o pe biata mătușică zbierând când au dus-o la ușa din față. Apoi am auzit duba plecând și atunci am văzut-o toți pentru ultima oară. Mater spune că a fost dusă într-un loc unde va fi „bine îngrijită“. Sper să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
nervos dintr-o mână într-alta. — Nu e nevoie să-ți sară țandăra, fată rea ce ești, spuse Tabitha. O vorbă bună și un zâmbet fericit nu costă mult. Privește întotdeauna partea bună a lucrurilor. Poate fi mult mai rău. — Mătușică, rosti rar Hilary. Suntem blocați într-o casă izolată cu un nebun ucigaș, în toiul unei furtuni. Toate legăturile telefonice au fost tăiate, nu putem fugi, doi dintre noi au fost omorâți și unul lipsește. Ce ar putea fi mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
și auziră ecoul pașilor lui tot mai departe, în timp ce mergea șovăielnic pe pardoseala de piatră. Apoi clinchetul andrelelor Tabithei se auzi din nou. Tabitha începu să fredoneze o nouă melodie. De data asta, The Dambusters’ March. — Pentru numele lui Dumnezeu, mătușică, spuse Roddy. Cum poți tricota pe bezna asta? Și ai putea te rog să te abții să fredonezi cântecele astea enervante? — Trebuie să recunosc, domnule Owen, că ingeniozitatea dumnevoastră e de admirat, spuse Hilary, și fratele ei recunoscu în glasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
văzut-o, spuse bătrâna, a fost tatăl tău. A trecut pe aici acum câteva minute. Am sporovăit și noi un pic. Phoebe și Hilary schimbară priviri îngrijorate. Hilary îngenunchie lângă mătușa ei și începu să vorbească foarte rar și deslușit. — Mătușică, Mortimer nu mai e printre noi. A murit, alaltăieri. De aceea suntem aici, îți amintești? Am venit să auzim citirea testamentului lui. Tabitha se încruntă. — Ba nu, cred că te înșeli, draga mea. Sunt sigură că era Morty. Dar recunosc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
săraca. N-o băga în seamă. Să n-o zăpăcim și mai mult. Hilary rămase singură cu mătușa ei. Rămase un timp în picioare în fața focului, mușcându-și unghiile și străduindu-se să înțeleagă ultima sugestie derutantă a lui Michael. — Mătușică, spuse ea, după un minut sau două. Ești foarte sigură că ai vorbit cu tata aici? — Foarte sigură, spuse Tabitha. Își închise cartea și o băgă în săculețul de tricotat. Să știi că mă zăpăciți când toată lumea spune ba că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
nu mai ești proaspăt căsătorită, nu-i așa? Chiar Începusem să ne luăm de gânduri... a zis tata de la locul lui, din capul mesei, și a ridicat o sprânceană. — Oho, asta e o veste mare. Era și timpul să devin mătușică. Și când se naște micuțul? Amândoi au părut total debusolați, așa că, preț de câteva clipe, m-am temut că ne-am Înșelat și că vestea cea „grozavă“ era că Își construiau o casă nouă, mai mare, În mlaștina aia În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
brațe, bebeluș care saliva pe toată bărbița dolofană, dar gângurea fericit. — Uite pe cine am eu aici, a ciripit ea În stilul acela caracteristic oamenilor care se adresează unui bebeluș și l‑a zgâlțâit pe băiețașul Încântat. Isaac, spune‑i mătușicii Andy să nu se mai poarte În halul ăsta cu noi, dat fiind că noi plecăm foarte, foarte curând. Poți tu să faci asta pentru mămica ta, scumpișor? Poți? Isaac a trântit un strănut foarte drăgălaș de bebeluș, iar Jill
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
apoi se Întoarse tristă la biroul ei - și nici nu se mai gîndi la Julia, după asta, nu se mai gîndi deloc. — Ei, zise deținutul din fața lui Duncan la coada pentru masă, un poponar bătrîn și nesuferit, căreia Îi spuneau mătușica Vi, ce avem azi? Homar Thermidor, poate? Pateu? Vițel? — E oaie, mătușică, zise băiatul care punea mîncarea În farfurii. Mătușica Vi exclamă enervată: — Nici măcar nu are imaginația să se deghizeze În miel, presupun. Ho, ho. Pune-mi o farfurie plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
gîndi la Julia, după asta, nu se mai gîndi deloc. — Ei, zise deținutul din fața lui Duncan la coada pentru masă, un poponar bătrîn și nesuferit, căreia Îi spuneau mătușica Vi, ce avem azi? Homar Thermidor, poate? Pateu? Vițel? — E oaie, mătușică, zise băiatul care punea mîncarea În farfurii. Mătușica Vi exclamă enervată: — Nici măcar nu are imaginația să se deghizeze În miel, presupun. Ho, ho. Pune-mi o farfurie plină, iubire. Se zice că acum nici la Brooks prînzurile nu sînt mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
gîndi deloc. — Ei, zise deținutul din fața lui Duncan la coada pentru masă, un poponar bătrîn și nesuferit, căreia Îi spuneau mătușica Vi, ce avem azi? Homar Thermidor, poate? Pateu? Vițel? — E oaie, mătușică, zise băiatul care punea mîncarea În farfurii. Mătușica Vi exclamă enervată: — Nici măcar nu are imaginația să se deghizeze În miel, presupun. Ho, ho. Pune-mi o farfurie plină, iubire. Se zice că acum nici la Brooks prînzurile nu sînt mai bune ca aici. Îi adresă aceste ultime cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
mirosul Împuțit al canalului blocat fu de nesuportat. Duncan Își strînse cuțitul și furculița. La revedere, le spuse el jucătorilor de domino. — Da, la revedere, Pearce. Nu... Cuvintele lor au fost Întrerupte de un strigăt: — Iuhuu! Tragica Domnișorică! Iuhuu! Era mătușica Vi și cîțiva dintre prietenii ei - doi băieți, doar cu cîțiva ani mai mari decît Duncan, porecliți Monica și Stella. Mergeau cu pași mărunți prin sală, printre mese, fumînd și dînd grațios din mîini. Probabil că observaseră că Duncan se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
că Duncan se ridicase În picioare. Acum strigau din nou: — Iuhuu, Tragica Domnișorică? Nu-ți place de noi? Duncan Împinse scaunul. Văzu că Fraser Își ridicase privirea și părea iritat. Walting afișa din nou expresia aceea de modestie, de reprimare. Mătușica Vi, Monica și Stella se apropiară cu pași mărunți. Duncan Își luă farfuria și o porni chiar În momentul În care grupul ajunse lîngă masă. — Ia uite ce repejor merge ea! o auzi pe Monica spunînd În spate. Dar unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
În care grupul ajunse lîngă masă. — Ia uite ce repejor merge ea! o auzi pe Monica spunînd În spate. Dar unde se grăbește așa? Crezi că are un soț În odaia ei Împodobită cu flori? — Nu ea, dragele mele, zise mătușica Vi, pufăind din țigara răsucită. Nu, cît timp e În doiliu pentru ultimul. Ei, stă ca Răbdarea pe un monument, rînjind cu optimism la Durere! Îi știți povestea, nu-i așa? Nu ați văzut-o În Mailbags One? Coase, coase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
E înțelept și sumbru. Nesigur de capacitățile tale intelectuale, îți vorbește în pilde transparente, în cuvinte simple și amare. 6. Vorbitorul „popular“. Se coboară la nivelul „publi cului larg“. Cultivă cordialitatea brută, cimilitura, buna-dispoziție „din topor“. La nevoie, zice „bade“, „mătușică“ sau „măi omule“. Se străduiește să miroasă a opincă, se exprimă bolovănos, suduiește îmbuibarea guvernamentală. (Echivalent în planul retoricii feminine e stilul „fată bună“: lași să se vadă, îndărătul fiecărei fraze, „mama“, „soția“, „gospodina“, femeia de suflet și de comitet
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
motiveze absența de la banchetul de absolvire. Un ciocănit discret m-a scos din amestecul gândurilor mele. Era nenea Toma. A deschis ușa și a intrat însoțit de tanti Odesa. Nenea avea în mâinile sale o pereche de pantofi noi, iar mătușica venise cu o cămașă proaspăt călcată și o cravată ce se asocia perfect. Mi-au spus doar că nu se cade să întârzii, unchiu Toma fiind prin excelență o persoană condițională, poate și-n virtutea profesiei sale. A doua zi
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
motanului pe spătar. Pulsează ghearele, intră și ies și se lungesc dintre pernițe ca niște degete și laba bestiei negre tinde să devină o mână, oh, Gilbert! Bestia miaună frecându-și mustățile de ceafa Motănicăi, chiar așa ți-a dat mătușica prin cap să-l botezi? Și ea, că-i o bestie! E o bestie! O fi, murmur, să-l ia dracu’ cu tot neamu’... Mi l-a luat pe Laur! Și hohotul de deznădejde dezechilibrează motanul care sare pe dușumea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
deznădejde dezechilibrează motanul care sare pe dușumea și se Întoarce numaidecât În poala ei, e o bestie, e o bestie e o bestie... Răgușeala ei acoperă mieunatul jalnic, eu i l-am dat, Dumnezeule, eu i l-am dat! Știam, mătușică, da’ acuma ce să mai... Eu! Eu! Eu! Să mă văd odată scăpată de el și de fii-su și de neamu’ lor de țigani care l-a-njunghiat pe Tilu. Ei l-au omorât pe frățioru’ nostru scump, neamu’ lor, nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
care mi-am irosit deja jumătate din viață. Geamătul Motănicăi se-ntoarce În viscerele și În creierul meu, i l-am dat ca să mă văd odată scăpată de neamu’ lor de țigani și-am rămas cu lumea asta proastă, știu mătușică, Voicu te-a lăsat, da, Voicu m-a lăsat singură cu lumea asta proastă, și iar Își aminti pentru ce sunt acolo și-mi spune cum Năsoasa a prins momentul și i-a furat actul din geantă tocmai când Își
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
mă refer la sensul grosier, lumesc al cuvântului. De fapt, era un om bun, inteligent, și cu inima curată. Părinții mamei mele locuiau în Carlisle și abia de i-am cunoscut. Surorile mamei figurau în imaginația mea ca două șterse „mătușici“ din Carlisle. Bunica dinspre mamă a murit de tânără, și în amintirile mele din Shaxton apare doar ca o fotografie. Iar bunicul meu patern, care nu-mi plăcea și de care mi-era teamă, îmi apare acum doar ca o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
bucur să vă văd, domnu’ Arrowby, și n-arătați nici măcar c-o zi mai bătrân. Ce chestie, să veniți să vă stabiliți tocmai aici, eu mă trag de prin părțile astea, știți, m-am născut la ferma Amorne, unchiul și mătușica mea locuiesc încă acolo. Ați ieșit la pensie, nu-i așa? — Da. — Nu-mi pot închipui cum se poate retrage cineva din teatru. „Nimănui nu-i plac vedetele îmbătrânite“, asta puteți s-o mai spuneți o dată. Dar mai veniți prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
oalele cu magiun. Le cercetă cu atenție, nu cumva să se înșele, le cântări în mână, pe rând, își vârî nasul în fiecare, și-n cele din urmă îi spuse: Da, da, nu-i tocmai rău!... Ia cântărește-mi, dragă mătușică, așa, ca la vreo patru uncii." (Frații Grimm, Croitorașul cel viteaz) Realizați familia lexicală a cuvintelor: floare, lumină, iubire, soare, vină, a trece, alb, carte, eficient, folos, harnic, școală, rar. Indicați elementele câmpurilor lexicale ale următoarelor cuvinte: culoare, toamnă, floare
Limba română: repere teoretice și aplicații by ANGELICA HOBJILĂ () [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
că aproape jumătate din crucile morților cu 50-60 de ani în urmă, nu mai există. Mormintele celor care au murit înainte de rozboi, cred că nu mai există nici 10 la sătă din ele.Unde-mi sunt înmormântați bunicii mei, unchii, mătușele mele, nu mai știu, dar nu știu nici cei care trăiesc în sat. Poate că pentru aceste motive am îndrăznit să scriu aceste rânduri, în care să-mi exprim câteva amintiri și fapte din vremurile de demult pe care le-
Fapte şi evenimente ce nu trebuie uitate by Ioan Duduc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1270_a_1902]
-
primiți distinsele mele salutări. Elena Racoviță </citation> <citation author=”RACOVIȚĂ Elena” loc=”Brașov” data =”26 oct. 1972”> Domnule Dimitriu, Am primit scrisoarea matale precum și adresa oficială și vă mulțumesc de gentileța ce ați avut de a mă ajuta ca tabloul mătușichii Cichirdic să fie dat orașului Fălticeni unde a trăit și a făcut unele donații. Mă bucur că a ajuns bine, Însă Îmi pare rău că nu am avut și rama care era tare frumoasă, a rămas În sat la un
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
a sinucis În sufrageria caselor sale din str. Sucevei din cauza pierderii de bani la joc de cărți, moștenind dumneaei și la moartea dânsei a moștenit tatăl meu, vânzând-o mai târziu familiei Lovinescu. Mama tatălui meu era nepoată dreaptă a Mătușichii Cichirdic, fiind născută Ciudin, căsătorită tare tânără cu Romanescu. Zilele trecute am fost la familia Kalmicov unde m-am simțit tare bine fiind foarte drăguți și primitori. Cu D-na Kalmicov am fost la familia Ciuntu unde ne-am reamintit
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
motiveze absența de la banchetul de absolvire. Un ciocănit discret m-a scos din amestecul gândurilor mele. Era nenea Toma. A deschis ușa și a intrat însoțit de tanti Odesa. Nenea avea în mâinile sale o pereche de pantofi noi, iar mătușica venise cu o cămașă proaspăt călcată și o cravată ce se asocia perfect. Mi-au spus doar că nu se cade să întârzii, unchiu Toma fiind prin excelență o persoană condițională, poate și-n virtutea profesiei sale. A doua zi
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]