151 matches
-
pe când ea își trăia povestea de dragoste cu Augustus. Dar, se șoptea, poate că era altceva. Din sălile cele mai îndepărtate și mai liniștite ale locuinței, citind lungile și complicatele Aventuri ale lui Alexandros, Gajus încercă amara izolare a bătrânei Maștere. Vestea că Livia murea singură, fără să-și revadă fiul, trecu din gură-n gură la Roma, iar unii, pentru a găsi o scuză pentru scandaloasa absență a lui Tiberius, inventară motivul că se temea de un complot împotriva lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cu speranțe din ce în ce mai slabe, ca Tiberius să vină la funeralii. Așteptară atât de mult, încât cadavrul era aproape descompus - scrie Svetonius - când fu pus pe rug. Magistrații romani își dădură seama că, după atâtea asasinate, ruda cea mai apropiată a Mașterei la Roma era tânărul Gajus. Avea optsprezece ani, iar jocul dur al puterii îi impuse să declame orația funebră. Avea să fie prima lui apariție în public, îi spuseră cu respect, vicleni, funcționarii de la palat, iar el se întrebă ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nu adăugă aproape nimic. Vorbi despre moartă, despre Augustus și despre istorie cu o plăcere perfidă; la fiecare cuvânt, anii aceia îngrozitori se prăbușeau în trecut unul câte unul - se terminase, nu aveau să se mai întoarcă. În timp ce vorbea, teribila Mașteră se evapora, planurile ei mureau odată cu ea, dar el, puiul de leu, era viu. Disimula însă toate acestea într-o ingenuă demnitate, în fața senatorilor, preoților și magistraților care știau mult mai multe decât el despre povestea sângeroasă a familiei sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
din Roma care nu se temea de Tiberius: „Nici un denunțător, nici un spion n-a putut să arunce vreo umbră asupra ei“. Avusese un singur soț, încă una dintre nenumăratele căsătorii complicate poruncite de putere: cel de-al doilea fiu al Mașterei, faimosul rod al legăturii scandaloase, pe care Augustus nu putuse să-l recunoască, fratele vitreg al lui Tiberius, mort foarte tânăr. După dipariția lui prematură, Antonia trăise zeci de ani într-o văduvie ireproșabilă, mândră în a sa domus, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
plânsese pe ascuns. Un senator observase: „E singura care nu-l acuză pe Tiberius. Însă e cea care ar trebui să strige cel mai tare“. În încăperile imperiale secrete se petrecuse apoi un lucru din cauza căruia relația lui Tiberius cu Maștera începuse să se răcească. Încet-încet, viața Liviei devenise inutilă și singuratică, iar la funeraliile ei, de la care împăratul, neînduplecat, lipsise, un senator spusese ambiguu: „Toate zilele acestor unsprezece ani în care Tiberius a refuzat să-și vadă mama, Antonia, închisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de surpriză, împăratul privi, la fel de tăcut, frumosul păr castaniu, ondulat pe ceafă, al ultimului fiu al lui Germanicus. Gajus înălță capul; împăratul nu spuse nimic și îl expedie cu un gest. Era la fel cu gestul cu care îl alungase Maștera în prima zi. Tribunul îl însoți până la ieșire. Stânca lui Tiberius Coborând în tăcere, Gajus nu știa că multă vreme nu avea să i se îngăduie să urce ultimele trei niveluri. Catapultat într-o curte restrânsă, exclusivistă, ținută sub control
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
aceea, fructele și prăjiturile cu miere. „Mâncarea unui copil“, comentară emoționați la bucătărie. Adesea însă, după câteva înghițituri, vomita. Apoi ieșea din camerele lui - Tiberius nu-i rezervase o cameră umilitoare și sărăcăcioasă, ca aceea pe care i-o impusese Maștera, iar el se simți ușurat și aproape recunoscător - și se plimba privind, cu ochii care nu reușeau să vadă, frumusețea schimbătoare a grădinilor, a stâncilor abrupte, a golfurilor, cu pasul acela distrat pe care și-l formase în casa Liviei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
acelui astronom din Samos care, cu trei secole în urmă, spre ilaritatea generală, scrisese, făcând multe calcule, că Pământul era rotund și că îi trebuia un an ca să se rotească în jrul Soarelui. Faima lui de cititor, născută în casa Mașterei, își găsea aici confirmări vizibile și îi liniștea pe toți. Așa cum se întâmplase și pe Palatinus, începură să-i lase răgazuri de liniște din ce în ce mai lungi, să nu se mai ocupe de el. Poate că, după părerea lui Tiberius, nu merita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
importantă de la Roma s-a sinucis. Callistus spune că o cunoști; se numea Plancina. Silabisi numele cu greutate, cu accenul lui străin; pentru urechile lui Gajus, el răsună asemenea apelor unei cascade: era soția lui Calpurnius Piso, buna prietenă a Mașterei, femeia care, la Antiohia, o ascunsese în casa ei pe vrăjitoarea siriană. Gajus tăcu o clipă, apoi îl întrebă: — De ce s-a sinucis? Nu putea descrie senzația pe care o încercă rostind cuvântul acela. Helikon se uită în jur. — O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
senatorilor, chipul lui li se păru inocent, absorbit, aproape debusolat. Apoi îi veni rândul să răspundă și acea adunare de temut se concentră să-l asculte, fiindcă urmau să iasă la iveală trăsăturile lui. După de-acum îndepărtatele funeralii ale Mașterei, îi auziră glasul. Și descoperiră că nu mai semăna deloc cu vocea speriată, de adolescent, de atunci și că răsuna limpede. Începu, cum se cuvenea, comemorându-l pe Tiberius, în cuvinte dar prudente și puține; fură pe placul tuturor, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
un gest, refuză să înainteze. Însoțitorii lui crezură că ura îl împiedica să meargă mai departe; de fapt, era groaza că va retrăi sentimentele din insula Pandataria. La câțiva pași mai încolo, aruncă o privire spre reședința sepulcrală a Liviei, Maștera, unde stătuse un an. „Închideți toate ușile acelea“, porunci. Și trecu mai departe. Apoi deschiseră pentru el legendarele, modestele camere private ale lui Augustus; le străbătu cu amestecul de familiaritate orgolioasă și de ranchiună plină de suferință pe care-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
alegea lâna bună ce venea de la Canosa, în Puglia. Mai târziu apăruse lâna moale de la Miletus, în Jonia, cașmirul acelei epoci. Mulți fuseseră scandalizați de prețuri. Însă tânărul Împărat gustase din rafinamentul vestimentar elenic, siriac și egiptean. Apoi, în casa Mașterei și în vila de la Capri, suferise din cauza unei amare și meschine dependențe economice, până la cele mai mici cheltuieli legate de îmbrăcăminte. Astfel, în palatele imperiale își făcură repede apariția - și fură primite cu entuziasm de tineri - strălucitoarea eleganță orientală, pieptănăturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
o tânără celebră pentru trupul ei superb - „un trup care pentru mulți nu mai are taine“, șopti cu perfidă senzualitate Callistus -, care își recăpătase libertatea în urma unui divorț rapid. Imensa avere a Pisonilor, după cum spunea întreaga Romă, fusese salvată de Mașteră în timpul procesului. De aceea căsătoria avea să se desfășoare cu mare fast, la ea urmând să participe toți optimates. Populares găsiră că aceasta era o sfidare politică. Un informator îi dezvălui lui Callistus locul unde Calpurnius Piso se întâlnea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
unui înspăimântător dialog cu sine; asemenea unor animale îngrămădite într-un țarc, în mintea lui se agitau morții din ultimele luni, dușmanii săi la care îi era imposibil să ajungă, neliniștile cu privire la viitor. Ca printr-o vrajă, casa blestemată a Mașterei era acolo, la câțiva pași. Se blestemă că n-o distrusese. Camerele private ale împăratului deveneau o insulă de singurătate sinistră. Germanii și pretorienii lui Chereas stăteau la capătul altor încăperi. El se ducea să încuie ușa înainte de culcare. Aștepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și orgolioasă a minții sale, care a creat proiecte pe termen lung și, pentru vremea aceea, planetare. Ochii privesc spre un punct îndepărtat. Concentrarea e trădată de ridurile dintre sprâncene și de încordarea mușchilor sub piele. Cruda și longeviva Livia, Maștera, care i-a facilitat drumul spre putere fiului său, Tiberius, avea o față ascuțită, cu buzele strânse, absorbită de lungile meditații, o piptănătură rigidă și compactă, lipsită de rafinament; ochii ei privesc fără să vadă. Întâlnim din nou chipul Agrippinei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
o clipă chipul. Și tot atunci, se iniția dialogul; degeaba o interpelai sau încercai să-i câștigi atenția, ea era cu "el" al ei, pierdută în visare. Oare ce vorbea ea cu el? Poate că interoga oglinda prin el, precum maștera din "Albă ca Zăpada"? Adesea mă gândeam la El-ul ei că este mult mai puternic decât al meu. În momentele noastre de intimitate ea era în mod esențial pasivă, dar nu protesta niciodată. Ea era esența a ceea ce am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
probleme ecologice Pe malurile unui iaz nepoluat, Pe o pajiște Înverzită de lângă castel, A dat peste un broscoi. Broscoiul i-a sărit În poală zicându-i: Dulce domniță, am fost cândva un prinț frumos, Până când cineva a aruncat o vrajă mașteră asupra mea. Dacă mă vei săruta o dată Însă, Va fi de-ajuns să mă transform la loc În prințul tânăr și fercheș care sunt de fapt. Și apoi, iubita mea, ne putem căsători Și ne putem instala În al tău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
mamă, singura soție pe care a avut-o Khâli, murise aducând-o pe lume. Copila fusese crescută de bunica mea, apoi, după moartea acesteia, de maică-mea, căci unchiul nu mai voise să se recăsătorească, temându-se desigur că o mașteră s-ar arăta nedreaptă față de fetele lui. Având doisprezece ani la moartea tatălui ei, Fatima mi se păruse întotdeauna firavă, ursuză și fără urmă de prospețime. Khâli nu mă invitase niciodată limpede s-o iau în căsătorie, însă știam că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de cuvinte care arată însușiri fizice sau sufletești sunt slave: blajin, destoinic, drag, dârz, strașnic, sfânt, vrednic, zdravăn, dar și cârn, gângav, gârbov, lacom, nătâng, năuc, netrebnic, prost, tâmp, știrb, vinovat, apoi obraz, gât, gârb, cârcă, crac, gleznă, trup, nevastă, mașteră (mamă vitregă), ca ocupații, grădinar, precupeț, vraci, zidar, zlătar. În agricultură, terminologia esențială este latină, dar avem (întâlnim) și cuvinte slave: ovăz, lobodă, țelină, hamei, hrean, mac, rapița, sfecla, pelinul, troscotul, rogozul, măslinele. Unelte agricole: coasă, cosor, coșniță, greblă, lopată
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Poemele de mai scurtă respirație sunt mai realizate ("Portret", "Orfeu", "Naiade și centauri"). Un suflu senzual învăluit în sonuri suave, în luptă cu vâlvătăile pasiunii se transformă în cântec de iubire: "Un cântec de iubire/ De purpură și aur:/ În mașteră-mplinire/ naiade și centauri." "Baladele singaporene" evocă figuri cunoscute sau mai puțin cunoscute: Paul Mihail, Constant Tonegaru, Eugen Schileru, Florin Pucă, Winkler, Pîcă, etc., într-un cuvânt toată boema bahică, dar și mari poeți și pictori ai lumii: Poe, Villon
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
corpus mitologic, unele asociate apariției unor fenomene naturale, specii animale și vegetale sau forme de relief, sunt produsul blestemului: fratele incestuos și sora nefericită sunt transformați În Soare și Lună, morarul cel lacom În urs, un popă zgârcit În cârtiță, maștera cea rea În stâncă, fata nefericită În rândunică, salcie, ciocârlie sau floare. În plan ritual, blestemul este declanșat de câteva tipuri de actori sociali: mamele supărate de faptele copiilor, iubita părăsită, vracii sau babele care vor să alunge boala sau
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
obraz și sărmanul trebuie să-și caute scăparea În pădure. (H. Banner, apud C. Lévi-Strauss, 1995, p. 94) Transferul de tehnici vânătorești (jaguarul Îl Învață cum să folosească arcul și săgețile) Îl transformă pe Botoque din victimă slabă și neputincioasă (maștera Îl zgâria și alunga În pădure), În războinic sângeros: prima utilizare a armelor și a tehnicilor Învățate nu este vânătoarea, ci uciderea dușmanului - În acel moment maștera nu reprezenta lumea animalelor, ci lumea jaguarului atotștiiutor, adică lumea eroilor civilizatori. În
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
folosească arcul și săgețile) Îl transformă pe Botoque din victimă slabă și neputincioasă (maștera Îl zgâria și alunga În pădure), În războinic sângeros: prima utilizare a armelor și a tehnicilor Învățate nu este vânătoarea, ci uciderea dușmanului - În acel moment maștera nu reprezenta lumea animalelor, ci lumea jaguarului atotștiiutor, adică lumea eroilor civilizatori. În replică, pierderea acestor atribute Îl transformă pe jaguar din deținător al secretelor civilizației, În prădător sălbatic, consumator de carne crudă: doar lumina ochilor mai amintește de stăpânul
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
mai amintește de stăpânul de odinioară al focului. Jaguarul Își ceartă nevasta, dar degeaba. Într-o zi, Îi dă lui Botoque un arc nou și săgeți, Îl Învață să se servească de ele și-l sfătuiește să le utilizeze Împotriva mașterei, dacă este nevoie. Botoque o ucide pe aceasta cu o săgeată În piept. Înspăimântat fuge, luând cu el armele și o bucată de carne friptă. Ajunge noaptea În satul lui, găsește culcușul mamei pe pipăite, se face recunoscut, nu fără
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
ce le aduce pe scenă. Medeea este simbolul mamei infanticide. Pentru a-l pedepsi pe Iason, iubitul său infidel, îi înjunghie pe cei doi copii avuți cu el. Ino, ale cărei aventuri sunt povestite de Ovidiu în Metamorfoze, este simbolul mașterei care-și urmărește fiii vitregi cu ura sa. Ixion este simbolul perfidiei: pentru a nu fi obligat să-i ofere viitorului său socru darurile de nuntă, l-a făcut să cadă, prin vicleșug, în focul încins. Io, ale cărei nenorociri
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]