456 matches
-
dispersie și deci implicit rezultă că și echilibrul de sedimentare posedă o astfel de aplicabilitate, alături de faptul că permite și determinarea curbelor de distribuție. Echilibrul de sedimentare atât gravitațional cât și centrifugal, are deci vaste aplicații, în special, la caracterizarea macromoleculelor biologice, proteine și acizi nucleici, precum și la caracterizarea polimerilor sintetici, a sistemelor polimerice reactive. CAPITOLUL III APARATURA UTILIZATĂ ÎN ANALIZA SEDIMENTOMETRICĂ Aparatura utilizată în analiza sedimentometrică este funcție de forța care determină sedimentarea, distingându-se în câmp gravitațional și câmp centrifugal
Chimia fizică teoretică şi aplicativă a sistemelor disperse şi a fenomenelor de tranSport by Elena Ungureanu, Alina Trofin () [Corola-publishinghouse/Science/725_a_1319]
-
Pectin-esterazele (PE) sau pectin-metil esteraza (PME) hidrolizeaza esterul metilic al acidului galacturonic prezent în structura substanțelor pectice cu formare de acid poligalacturonic și alcool metilic. Pectin-glicozidazele sau poligalacturonaze (PG) care hidrolizează legăturile α-(1-4) glicozidice în prezența apei producând fragmentarea macromoleculelor substratului și scăderea vâscozității acestuia se denumesc endo-pectin glicozidaze sau endopoligalacturonaze. Cele care eliberează acid galacturonic moleculă cu moleculă de la capătul lanțurilor pectinice poartă denumirea de exopectin-glicozidaze sau exo poligalacturonaze. Endo-poli-galacturonaza care uneori se mai numește și pectinază, catalizează hidroliza
Chimia alimentelor. Analiza substraturilor alimentare by Lucia Carmen Trincă, Adina Mirela Căpraru () [Corola-publishinghouse/Science/430_a_1254]
-
lor este însoțită de scăderea entalpiei libere (adică ∆G < 0), concentrație constantă în timp, formarea spontană, afinitate între componente; în plus, soluțiile de polimeri au și trăsături specifice, care le deosebesc de soluțiile micromoleculare: dizolvarea este precedată de îmbibare; difuzia macromoleculelor este lentă; au vâscozitate mai mare decât soluțiile micromoleculare; macromoleculele nu trec prin membrane semipermeabile. Aceste proprietăți specifice apar din cauza diferențelor dintre dimensiunile moleculelor solventului și solvitului. Dizolvarea polimerilor este precedată de îmbibare. Îmbibarea (sau umflarea) reprezintă pătrunderea moleculelor solventului
Chimie fizică : principii şi experimente by Maria Vasilescu, Adrian Florin Şpac, Daniela Zavastin, Simona Gherman () [Corola-publishinghouse/Science/729_a_1303]
-
concentrație constantă în timp, formarea spontană, afinitate între componente; în plus, soluțiile de polimeri au și trăsături specifice, care le deosebesc de soluțiile micromoleculare: dizolvarea este precedată de îmbibare; difuzia macromoleculelor este lentă; au vâscozitate mai mare decât soluțiile micromoleculare; macromoleculele nu trec prin membrane semipermeabile. Aceste proprietăți specifice apar din cauza diferențelor dintre dimensiunile moleculelor solventului și solvitului. Dizolvarea polimerilor este precedată de îmbibare. Îmbibarea (sau umflarea) reprezintă pătrunderea moleculelor solventului în polimer și este însoțită de creșterea masei și volumului
Chimie fizică : principii şi experimente by Maria Vasilescu, Adrian Florin Şpac, Daniela Zavastin, Simona Gherman () [Corola-publishinghouse/Science/729_a_1303]
-
îmbibat în care polimerul este în stare sticloasă și stratul de solid înfiltrat în care canalele și porii polimerului sunt umpluți cu solvent. Formarea acestor substraturi se datorează faptului că moleculele de solvent pătrund în polimer mai repede decât difuzează macromoleculele în soluție. Din acest motiv, moleculele de lichid pătrund în corp și se repartizează în acesta cu o viteză mult mai mare decât aceea a moleculelor polimerului, când acesta trece în soluție. Gelurile provin din soluții de coloizi macromoleculari în
Chimie fizică : principii şi experimente by Maria Vasilescu, Adrian Florin Şpac, Daniela Zavastin, Simona Gherman () [Corola-publishinghouse/Science/729_a_1303]
-
de lichid absorbită într-un anumit stadiu de îmbibare t, la o anumită temperatură, de către un gram de substanță care suferă fenomenul de umflare, se numește grad de îmbibare sau umflare și se definește prin relațiile (152): unde: m - masa macromoleculei înainte de umflare (g); m1 - masa macromoleculei după umflare (g); UMFLAREA GELATINEI ÎN APĂ Considerații teoretice Umflarea se petrece cu o viteză măsurabilă în timp. Viteza de umflare (v) reprezintă o mărime numeric egală cu variația umflării în funcție de timp. Totodată, viteza
Chimie fizică : principii şi experimente by Maria Vasilescu, Adrian Florin Şpac, Daniela Zavastin, Simona Gherman () [Corola-publishinghouse/Science/729_a_1303]
-
stadiu de îmbibare t, la o anumită temperatură, de către un gram de substanță care suferă fenomenul de umflare, se numește grad de îmbibare sau umflare și se definește prin relațiile (152): unde: m - masa macromoleculei înainte de umflare (g); m1 - masa macromoleculei după umflare (g); UMFLAREA GELATINEI ÎN APĂ Considerații teoretice Umflarea se petrece cu o viteză măsurabilă în timp. Viteza de umflare (v) reprezintă o mărime numeric egală cu variația umflării în funcție de timp. Totodată, viteza de umflare este dată de relația
Chimie fizică : principii şi experimente by Maria Vasilescu, Adrian Florin Şpac, Daniela Zavastin, Simona Gherman () [Corola-publishinghouse/Science/729_a_1303]
-
la momentul t, care reprezintă cantitatea de lichid absorbit de 1 g de substanță care se umflă (grame solvent/grame substanță uscată); Qmax - umflarea maximă; d - grosimea plăcii la umflarea maximă; k - constanta vitezei de umflare, care depinde de natura macromoleculei. Ecuația (154) arată că umflarea decurge ca o reacție de ordinul I, deoarece viteza de umflare este determinată de viteza procesului lent al difuziei lichidului în gel. Integrând ecuația (154) și trecând la logaritmi zecimali obținem: Ecuația (155) este ecuația
Chimie fizică : principii şi experimente by Maria Vasilescu, Adrian Florin Şpac, Daniela Zavastin, Simona Gherman () [Corola-publishinghouse/Science/729_a_1303]
-
la suprafața particulei coloidale în mișcare) este nulă într-un mediu cu un anumit pH și o anumită tărie ionică, dar aceasta nu se referă neapărat și la sarcina ei netă. Adică, este posibil ca la un anumit moment dat, macromolecula să posede un exces de sarcini pozitive care să fie însă compensate exact de contraionii din soluție, astfel încât să apară neutră din punct de vedere electric. Obiectivul experimentului următor constă în determinarea punctului izoelectric al proteinelor. Proteinele, datorită compoziției chimice
Chimie fizică : principii şi experimente by Maria Vasilescu, Adrian Florin Şpac, Daniela Zavastin, Simona Gherman () [Corola-publishinghouse/Science/729_a_1303]
-
omogenitatea pe durata administrării. Determinarea timpului de sedimentare: într-un cilindru gradat de 100 mL se introduce suspensia de cercetat, omogenizată (până la semn). Se determină la intervale de 15 minute înălțimea la care se află depozitul. DETERMINAREA MASEI MOLECULARE A MACROMOLECULELOR (POLIMERILOR) PRIN METODA VÂSCOZIMETRICĂ Considerații teoretice Vâscozitatea este proprietatea lichidelor de a opune rezistență în timpul scurgerii, la alunecarea a două straturi plan paralele învecinate. Vâscozitatea sau frecarea internă se manifestă la curgerea lichidelor și/sau la introducerea unui corp solid
Chimie fizică : principii şi experimente by Maria Vasilescu, Adrian Florin Şpac, Daniela Zavastin, Simona Gherman () [Corola-publishinghouse/Science/729_a_1303]
-
în funcție de concentrație (figura 41). Determinându-se vâscozitatea intrinsecă [η] se poate afla masa moleculară a unui polimer: Kuhn, Mark Houwink și Sacurada au dat o relație cunoscută sub denumirea de ecuația KMHS care arată legătura dintre masa moleculară (M) a macromoleculei și vâscozitatea intrinsecă [η] prin relația (202): ý · 0$ (202) în care: a și K sunt două constante pentru un anumit sistem polimer - solvent. În tabelul din anexa 14 sunt redate valorile constantelor a și K pentru o serie de
Chimie fizică : principii şi experimente by Maria Vasilescu, Adrian Florin Şpac, Daniela Zavastin, Simona Gherman () [Corola-publishinghouse/Science/729_a_1303]
-
M). Cinetica polimerizării include un număr mare de reacții elementare considerate a fi reacții de propagare. Radicalul crescător poate avea una din structurile prezentate în Schema 4. În funcție de condițiile de sinteză pot fi favorizate anumite reacții. Astfel, în alcătuirea unei macromolecule de copolimer reticulat, intră structuri de tipul 3, 4 si 5 (Schema 5): Schema 5. Structura (co) polimerului reticulat , conținând grupări alilice (A), vinilice (V) si grupări maleat (M) Complexitatea reacțiilor este pusă in evidență prin metode specifice de analiză
(Co)polimerizarea radicalică reticulantă a monomerilor vinilici polifuncţionali. In: (Co)polimeri reticulaţi obţinuti prin polimerizare în suspensie by Cristina Doina Vlad, Silvia Vasiliu () [Corola-publishinghouse/Science/743_a_1453]
-
etc.); reacții de policicloadiție 2+2, 2+3, 2+4; reacții de substituție. 1.1. Importanța materialelor polimerice Importanța materialelor polimerice sintetice se datorează în mare măsură proprietăților lor fizico-mecanice. Este însă tot mai evident că dirijarea proprietăților chimice a macromoleculelor aduce oportunități care sunt în mod egal promițătoare. Interferența între diferiți polimeri sau între polimeri și alte suprafețe, poate fi accentuată prin realizarea unui design potrivit al interacțiunilor moleculare (ex. legături de hidrogen) și respectiv un control al arhitecturii polimerului
(Co)polimeri maleimidici reticula]i. In: (Co)polimeri reticulaţi obţinuti prin polimerizare în suspensie by Camelia Hulubei, Cristina Doina Vlad () [Corola-publishinghouse/Science/743_a_1454]
-
un copolimer liniar prin reacție de reticulare intermoleculară. Dacă monomerul divinilic este incorporat la catena crescătoare, legătura 157 dublă pendantă este treptat transformată în unități cu ambele duble legături reticulate. Macroradicalul crescător poate ataca gruparea dublă pendantă existentă pe aceeași macromoleculă sau poate participa la reticulare intramoleculară, rezultând astfel catene liniare conținând mici închideri de cicluri. Reacțiile intramoleculare determină descreșterea reactivității legăturilor duble pendante și explică de ce la cuplarea reticulantă a monomerilor în produsul final rămâne întotdeauna o cantitate de duble
(Co)polimeri maleimidici reticula]i. In: (Co)polimeri reticulaţi obţinuti prin polimerizare în suspensie by Camelia Hulubei, Cristina Doina Vlad () [Corola-publishinghouse/Science/743_a_1454]
-
de separare a fazelor. Dintre fenomenele ce au loc la suprafața de separare dintre componente, foarte importante sunt cele care însoțesc modificările de concentrație ale componentelor. Fenomenele de sorbție se petrec la interfața dintre două componente. Atunci când pătrunderea moleculelor, ionilor, macromoleculelor are loc în întreaga masă a unei componente a sistemului, procesul se numește absorbție. Dacă o componentă se concentrează numai la suprafața de separare, procesul poartă numele de adsorbție. Acumularea la suprafața unei substanțe solide sau lichide a unei alte
BAZELE EXPERIMENTALE ALE CHIMIEI FIZICE ŞI COLOIDALE by ELENA UNGUREANU ,ALINA TROFIN () [Corola-publishinghouse/Science/299_a_754]
-
și cu densitatea mai mare decât cea a mediului de dispersie). Diverse surse de proveniență a ligninei *Lignina este un compus macromolecular mult mai activ chimic decât celuloza sau alți polimeri naturali, datorită grupelor funcționale pe care le conține în macromolecula sa, fiind componentul aromatic principal al țesuturilor vegetale reprezentând 20-40 % din masa plantelor superioare unde este prezentă în peretele celular și în spațiile intercelulare. Mod de lucru. Interpretare rezultate. În nouă cilindri gradați de 100 ml, se introduc 0,3-0
BAZELE EXPERIMENTALE ALE CHIMIEI FIZICE ŞI COLOIDALE by ELENA UNGUREANU ,ALINA TROFIN () [Corola-publishinghouse/Science/299_a_754]
-
macromoleculare, cum sunt gelatina. agar-agarul etc., au proprietatea de a și mări volumul prin absorbție de lichid. Fenomenul se numește îmbibare și se datorează vitezei mari cu care difuzează moleculele lichidului față de moleculele din gel. Ca urmare, lichidul pătrunde între macromoleculele flexibile, îndepărtându-le una de alta și gelul se umflă. Concomitent cu îmbibarea se produce și o dizolvare a gelului cu formarea unei soluții propriu-zise; dizolvarea poate fi parțială sau totală. Îmbibarea decurge ca o reacție de ordinul I. Dacă
BAZELE EXPERIMENTALE ALE CHIMIEI FIZICE ŞI COLOIDALE by ELENA UNGUREANU ,ALINA TROFIN () [Corola-publishinghouse/Science/299_a_754]
-
încărcate electric, solubilizate sau dispersate într-o soluție de electrolit sau printr- un suport solid poros (hârtie cromatografică, gel) sub acțiunea unui câmp electric. Electroforeza aplicată ionilor relativ mici se numește ionoforeză, iar cea pentru particule coloidale, micele și unele macromolecule poartă termenul de electroforeză. Pot separa compuși ionici, complecși cationici și anionici, ionii proveniți din electroliți slabi (acizi carboxilici, baze organice, molecule organice amfotere). Aminoacizii în funcție de pH pot avea sarcină pozitivă sau negativă. La punctul izoelectric sau izoionic nu migrează
ANALIZA MEDICAMENTELOR. VOLUMUL 2 by MIHAI IOAN LAZ?R, DOINA LAZ?R, ANDREIA CORCIOV? () [Corola-publishinghouse/Science/83481_a_84806]
-
între ele prin legături de hidrogen, prin intermediul apei. Amilopectina, fiind puternic ramificată, împiedică asocierea fizică dintre moleculele de amidon și prin urmare împiedică formarea gelului. Fenomenul este comparabil cu cristalizarea, avînd loc, ca și aceasta, la temperatură fixă. Agregatul de macromolecule rigide, imobile, ce ia astfel naștere este neregulat și înglobează mari cantități de apă. Gelurile de amidon pot fi rapid distruse prin amestecare, fiind geluri tixotropice. Dacă după amestecare fluidul se lasă în repaus, gelul se formează din nou. Atît
Ob?inere. Carburant. B?uturi alcoolice by Eugen Horoba () [Corola-publishinghouse/Science/83660_a_84985]
-
componente sunt dextrorotatorii: amiloza / α /+ 220°, iar amilopectina /α / + 150°. Amiloza este alcătuită din unități de D- glucopiranoză unite între ele prin legături α-1,4-glicozidice cu un grad de polimerizare de 200 ÷ 6000, avînd masa moleculară de 30 ÷ 600 mii. Macromoleculele de amiloză, datorită legăturilor α- 1,4-glicozidice, au o structură elicoidală, tip α-helix cu înfășurare spre stînga, cu spire formate din 6 molecule de glucoză, diametrul spirelor fiind de aproximativ 5Å. Macromoleculele de amiloză cu grad înalt de polimerizare prezintă
Ob?inere. Carburant. B?uturi alcoolice by Eugen Horoba () [Corola-publishinghouse/Science/83660_a_84985]
-
6000, avînd masa moleculară de 30 ÷ 600 mii. Macromoleculele de amiloză, datorită legăturilor α- 1,4-glicozidice, au o structură elicoidală, tip α-helix cu înfășurare spre stînga, cu spire formate din 6 molecule de glucoză, diametrul spirelor fiind de aproximativ 5Å. Macromoleculele de amiloză cu grad înalt de polimerizare prezintă ramificații reduse, datorate legăturilor β-1,3- glicozidice. Datorită caracterului ei liniar, amiloza formează complexe cu molecule hidrofobe (iod, catene de hidrocarburi, acizi grași). Amilopectina este componenta ramificată a amidonului și este formată
Ob?inere. Carburant. B?uturi alcoolice by Eugen Horoba () [Corola-publishinghouse/Science/83660_a_84985]
-
α- amilazei este α-1,4-glucan 4- glucanohidrolaza și catalizează hidroliza legăturii α-1,4-glucan din polizaharidele care conțin mai mult de 3 unități D-glucoză α-1,4-legate (amidon, glicogen, oligo- și polizaharide înrudite). α- Amilaza catalizează hidroliza legăturilor 1,4-α-glicozidice din macromoleculele de amilază și amilopectină în orice loc din catenă, ocolind însă punctele ramificate și conducînd la dextrine ramificate și neramificate (amilază dextrinogenă). Afinitatea enzimei este, însă, mai mare pentru legăturile de la periferie (endoamilaza). Enzima are cel puțin trei grupări specifice
Ob?inere. Carburant. B?uturi alcoolice by Eugen Horoba () [Corola-publishinghouse/Science/83660_a_84985]
-
de 13% glucoză și 87% maltoză, iar amilopectina la un amestec format din 19% glucoză, 72 % maltoză și 8 ÷ 9% izomaltoză. Toate legăturile 1,6-α-glicozidice din ramificații se regăsesc în izomaltoză. Datorită atacului preferențial la legăturile 1,4-α-glicozidice din interiorul macromoleculelor de amiloză și amilopectină, în prima etapă a hidrolizei are loc o fragmentare rapidă la dextrine. In etapele următoare, dextrinele sunt hidrolizate complet numai la concentrații ridicate de α-amilază. In aceste condiții, sub acțiunea α-amilazei, viscozitatea gelului de amidon scade
Ob?inere. Carburant. B?uturi alcoolice by Eugen Horoba () [Corola-publishinghouse/Science/83660_a_84985]
-
glucopiranoză unite β- glicozidic, în pozițiile 1,4, prin atomi de oxigen. Adevarata unitate repetitivă din celuloză este celobioza, adică β-1,4-D-glucozil- D-glucoza. Gradul de polimerizare al celulozei naturale este de cel puțin 3000 (la fibrele de in, iută ). Macromoleculele sunt unite între ele prin legături de hidrogen între grupele HO. Aceste legături transversale față de axa fibrei contribuie la rezistența mecanică generală a fibrei. Mai multe catene macromoleculare se asociază sau se împachetează între ele rezultînd pachete de catene macromoleculare
Ob?inere. Carburant. B?uturi alcoolice by Eugen Horoba () [Corola-publishinghouse/Science/83660_a_84985]
-
variind considerabil prin mărimea lor, funcție de materia primă din care provin. Celulozele cu grade de polimerizare diferite se deosebesc prin proprietățile lor fizice: rezistența mecanică, solubilitate și comportarea față de îmbibarea cu dizolvanți. Prezența legăturilor β-glicozidice între unitățile elementare ale catenei macromoleculelor de celuloză determină stabilitatea ei scăzută la acțiunea agenților de hidroliză. Acțiunea acestora sau a apei la temperatură înaltă determină ruperea legăturilor glicozidice și depolimerizarea completă la glucoză. Lignina este un polimer natural cu structura aromatică cu rol important în
Ob?inere. Carburant. B?uturi alcoolice by Eugen Horoba () [Corola-publishinghouse/Science/83660_a_84985]