457 matches
-
toate acestea, s-a constatat că 68% credeau că cei mai mulți oameni ar dori așa tratament și că doar 4% consideră o "durată de viață ideală" mai mult de 120 de ani. Pe parcursul procesului de imbătrânire, un organism acumulează distrugerea propriilor macromolecule, celule, țesuturi și organe. În mod specific, îmbătrânirea este caracterizată și se crede a fi cauzată de "instabilitatea genomică, uzura telomerilor, modificările epigenetice, pierderea de proteostasis, dereglarea senzorului de nutrienți, disfuncția mitocondrială, maturitatea celulară, de epuizarea celulelor stem și de
Prelungirea vieții () [Corola-website/Science/333263_a_334592]
-
implantând în membranele unora proteina și a costatat aceeași diferență de comportament. Presiunea lichidului în celulele plantelor și animalelor este menținută prin osmoză. În osmoză, mici molecule (la fel ca apa) trec printr-o membrană semipermeabilă. Dacă membrana nu admite macromolecule sau sărurile care sunt în concentrații mari pe o parte a membranei,micile molecule (apa) vor trece de această parte încercând să ‘diluieze’ substanțele ce nu pot trece prin membrane. Presiunea osmotică aparută astfel este motivul pentru care celulele sunt
Premiul Nobel pentru Chimie 2003 () [Corola-website/Science/309527_a_310856]
-
este cantitativă și stă la baza iodometriei, metodă de analiză frecvent utilizată în chimia analitică. Iodul formează cu amidonul, mai precis cu amiloza din acesta, un compus de incluziune de tip aduct, cu o compoziție încă necunoscută. Ca și structură, macromoleculele de amiloză adoptă o configurație de tip helix în care spațiul interior cu diametrul de 5Å este ocupat de atomii de iod care se leagă prin intermediul unor catene liniare, de culoare albastră-intensă. Prin încălzirea lui la 70-100 °C, culoarea dispare
Iod () [Corola-website/Science/302791_a_304120]
-
a lui Fries, în 1937, Hermann Staudinger i-a oferit lui Wittig o poziție la Universitatea din Freiburg, în parte pentru că el îl cunoștea pe Wittig din cartea sa despre stereochimie, în care el a sustinut teoria extrem de criticată pe macromolecule de Staudinger. Bazele chimiei carbanion au fost puse de-a lungul timpului în Freiburg. În 1944 Witting a reușit să obțină postul de șef al departamentului Wilhelm Schlenk la Universitatea din Tübingen. Cele mai multe din lucrările științifice că reacțiea lui Wittig
Georg Wittig () [Corola-website/Science/308767_a_310096]
-
unicelulară aflată la granița dintre plante și animale, și până la "Homo sapiens sapiens", omul contemporan. Din punct de vedere chimic, -ul este un acid nucleic. Este o polinucleotidă, adică un compus în structura căruia se repetă un set limitat de macromolecule numite nucleotide; în acest sens, el este definit ca fiind un „copolimer statistic”: Nucleotida, ce reprezintă unitatea de bază a ADN-ului, este o macromoleculă organică (o N-glicozidă) compusă (prin policondensare) din: Pentozele care intră în structura ADN-ului
ADN () [Corola-website/Science/298457_a_299786]
-
Este o polinucleotidă, adică un compus în structura căruia se repetă un set limitat de macromolecule numite nucleotide; în acest sens, el este definit ca fiind un „copolimer statistic”: Nucleotida, ce reprezintă unitatea de bază a ADN-ului, este o macromoleculă organică (o N-glicozidă) compusă (prin policondensare) din: Pentozele care intră în structura ADN-ului sunt D-2-dezoxiriboza (pentru acidul nucleic tip ADN) sau D-riboza (pentru acidul nucleic tip ARN). Două dintre bazele heterociclice azotate ale ADN-ului sunt purinice
ADN () [Corola-website/Science/298457_a_299786]
-
hiperlipemie, fiind influențată numai de scăderea marcată, sub 3 g/dL a albuminelor. Deși hemoglobina a fost prima proteină pentru care s-a demonstrat că glicarea neenzimatică reflectă concentrația glucozei integrată în timp, cele mai recente studii se concentrează asupra macromoleculelor extra- celulare cu viață lungă. Cristalinul este vulnerabil la glicozilare, fenomen ce duce la formarea unor agregate cu greutate moleculară mare și, apoi, la opacifierea lui. Colagenul suferă o glicozilare intensă, ceea ce duce la modificarea proprietăților sale. Una din cele
Modulul 4 : Aspecte clinice şi tehnologice ale reabilitării orale (implantologie, reabilitarea pierderilor de substanţă maxilo-facială) by Norina-Consuela FORNA () [Corola-publishinghouse/Science/101015_a_102307]
-
PREFAȚA Lucrarea de față se referă la (co)polimeri reticulați obținuți prin tehnica polimerizării în suspensie. Un polimer reticulat este definit ca o mică regiune dintr-o macromoleculă (dintr-o catenă polimeră) unde există măcar un punct tetrabranșat. Unirea macromoleculelor prin legături covalente duce la formarea unei singure molecule “gigant”. Legăturile covalente care unesc catenele macromoleculare se numesc reticulări, iar polimerul format este un polimer reticulat. Rețelele polimere
(Co)polimeri reticulaţi obţinuti prin polimerizare în suspensie by Cristina Doina Vlad () [Corola-publishinghouse/Science/743_a_1450]
-
PREFAȚA Lucrarea de față se referă la (co)polimeri reticulați obținuți prin tehnica polimerizării în suspensie. Un polimer reticulat este definit ca o mică regiune dintr-o macromoleculă (dintr-o catenă polimeră) unde există măcar un punct tetrabranșat. Unirea macromoleculelor prin legături covalente duce la formarea unei singure molecule “gigant”. Legăturile covalente care unesc catenele macromoleculare se numesc reticulări, iar polimerul format este un polimer reticulat. Rețelele polimere covalente se înscriu printre cele mai mari molecule cunoscute. Asemenea rețele sunt
(Co)polimeri reticulaţi obţinuti prin polimerizare în suspensie by Cristina Doina Vlad () [Corola-publishinghouse/Science/743_a_1450]
-
enzimatice. Rezultatele personale ale autorilor precum și experiența în cercetarea stiințifică, pot constitui o bază de plecare și un imbold pentru toți cei ce doresc să dezvolte această ramură a chimiei care se ocupă de cele mai mari și mai complexe macromolecule. CAPITOLUL 1 POLIMERIZAREA ÎN SUSPENSIE Cristina Doina Vlad Generalități Polimerizarea în suspensie (PSp) este o tehnică de obținere a polimerilor sub formă de perle, (granule, particule, mărgele sau microbloc) și se referă la un sistem în care monomerii conținând 8
(Co)polimeri reticulaţi obţinuti prin polimerizare în suspensie by Cristina Doina Vlad () [Corola-publishinghouse/Science/743_a_1450]
-
stabilizator /38/. Mecanismul (co)polimerizării reticulante radicalice În tehnica polimerizării în suspensie, formarea copolimerilor reticulați din monomeri mono și polinesaturați are loc prin reticularea radicalică a catenelor. La începutul reacției de copolimerizare a catenelor monomerilor polinesaturați se formeaza numai câteva macromolecule polifuncționale liniare, care sunt dizolvate in monomeri. Copolimerizarea reticulantă radicalică, (CRR), are câteva comportări specifice care nu se regăsesc la reticularea prin policondensare sau vulcanizare. Principala diferență constă în procesul de inițiere a catenelor crescătoare, proces care determină apariția diferențelor
(Co)polimeri reticulaţi obţinuti prin polimerizare în suspensie by Cristina Doina Vlad () [Corola-publishinghouse/Science/743_a_1450]
-
de corelările spațiale ducând la o creștere a probabilității de formare a ciclurilor de diferite mărimi și la o descreștere a reactivității legăturilor duble datorată efectelor sterice ale structurilor formate. O concentrație mare de monomer divinilic duce la formarea de macromolecule compactate prin reticulare internă (particulele microgelului format se leagă împreună prin participarea grupărilor vinilice periferice în timpul creșterii macroradicalului în faza lichidă). Diluția favorizează contactele dintre particule și macroradicalul are șanse mai mari de a ataca o legătură vinilică periferică de pe
(Co)polimeri reticulaţi obţinuti prin polimerizare în suspensie by Cristina Doina Vlad () [Corola-publishinghouse/Science/743_a_1450]
-
polaritatea scheletului; influența compoziției soluției: salinitatea soluției, concentrația solutului, solubilitatea solutului, natura efluentului, izotermele de adsorbție si existența legăturilor de hidrogen; influența naturii polimerului: permeabilitatea (cea mai mare se observă la polimeri cu catene flexibile, densitate de împachetare mică a macromoleculelor înseamnă o permeabititate mare) și reticularea prin legături intermoleculare ( o densitate de reticulare mare impune o constrângere asupra mobilității segmentelor aflate în agitație termică) Tratarea apelor industriuale O problemă foarte importantă a tratării apelor constă în reținerea fenolilor din soluțiile
(Co)polimeri reticulaţi obţinuti prin polimerizare în suspensie by Cristina Doina Vlad () [Corola-publishinghouse/Science/743_a_1450]
-
1981. Procedeu de obținere a unor copolimeri reticulați pe bază de stiren-divinilbenzen. <&contents> PREFAȚA Lucrarea de față se referă la (co)polimeri reticulați obținuți prin tehnica polimerizării în suspensie. Un polimer reticulat este definit ca o mică regiune dintr-o macromoleculă (dintr-o catenă polimeră) unde există măcar un punct tetrabranșat. Unirea macromoleculelor prin legături covalente duce la formarea unei singure molecule “gigant”. Legăturile covalente care unesc catenele macromoleculare se numesc reticulări, iar polimerul format este un polimer reticulat. Rețelele polimere
(Co)polimeri reticulaţi obţinuti prin polimerizare în suspensie by Cristina Doina Vlad () [Corola-publishinghouse/Science/743_a_1450]
-
contents> PREFAȚA Lucrarea de față se referă la (co)polimeri reticulați obținuți prin tehnica polimerizării în suspensie. Un polimer reticulat este definit ca o mică regiune dintr-o macromoleculă (dintr-o catenă polimeră) unde există măcar un punct tetrabranșat. Unirea macromoleculelor prin legături covalente duce la formarea unei singure molecule “gigant”. Legăturile covalente care unesc catenele macromoleculare se numesc reticulări, iar polimerul format este un polimer reticulat. Rețelele polimere covalente se înscriu printre cele mai mari molecule cunoscute. Asemenea rețele sunt
(Co)polimeri reticulaţi obţinuti prin polimerizare în suspensie by Cristina Doina Vlad () [Corola-publishinghouse/Science/743_a_1450]
-
enzimatice. Rezultatele personale ale autorilor precum și experiența în cercetarea stiințifică, pot constitui o bază de plecare și un imbold pentru toți cei ce doresc să dezvolte această ramură a chimiei care se ocupă de cele mai mari și mai complexe macromolecule. CAPITOLUL 1 POLIMERIZAREA ÎN SUSPENSIE Cristina Doina Vlad Generalități Polimerizarea în suspensie (PSp) este o tehnică de obținere a polimerilor sub formă de perle, (granule, particule, mărgele sau microbloc) și se referă la un sistem în care monomerii conținând 8
(Co)polimeri reticulaţi obţinuti prin polimerizare în suspensie by Cristina Doina Vlad () [Corola-publishinghouse/Science/743_a_1450]
-
stabilizator /38/. Mecanismul (co)polimerizării reticulante radicalice În tehnica polimerizării în suspensie, formarea copolimerilor reticulați din monomeri mono și polinesaturați are loc prin reticularea radicalică a catenelor. La începutul reacției de copolimerizare a catenelor monomerilor polinesaturați se formeaza numai câteva macromolecule polifuncționale liniare, care sunt dizolvate in monomeri. Copolimerizarea reticulantă radicalică, (CRR), are câteva comportări specifice care nu se regăsesc la reticularea prin policondensare sau vulcanizare. Principala diferență constă în procesul de inițiere a catenelor crescătoare, proces care determină apariția diferențelor
(Co)polimeri reticulaţi obţinuti prin polimerizare în suspensie by Cristina Doina Vlad () [Corola-publishinghouse/Science/743_a_1450]
-
de corelările spațiale ducând la o creștere a probabilității de formare a ciclurilor de diferite mărimi și la o descreștere a reactivității legăturilor duble datorată efectelor sterice ale structurilor formate. O concentrație mare de monomer divinilic duce la formarea de macromolecule compactate prin reticulare internă (particulele microgelului format se leagă împreună prin participarea grupărilor vinilice periferice în timpul creșterii macroradicalului în faza lichidă). Diluția favorizează contactele dintre particule și macroradicalul are șanse mai mari de a ataca o legătură vinilică periferică de pe
(Co)polimeri reticulaţi obţinuti prin polimerizare în suspensie by Cristina Doina Vlad () [Corola-publishinghouse/Science/743_a_1450]
-
polaritatea scheletului; influența compoziției soluției: salinitatea soluției, concentrația solutului, solubilitatea solutului, natura efluentului, izotermele de adsorbție si existența legăturilor de hidrogen; influența naturii polimerului: permeabilitatea (cea mai mare se observă la polimeri cu catene flexibile, densitate de împachetare mică a macromoleculelor înseamnă o permeabititate mare) și reticularea prin legături intermoleculare ( o densitate de reticulare mare impune o constrângere asupra mobilității segmentelor aflate în agitație termică) Tratarea apelor industriuale O problemă foarte importantă a tratării apelor constă în reținerea fenolilor din soluțiile
(Co)polimeri reticulaţi obţinuti prin polimerizare în suspensie by Cristina Doina Vlad () [Corola-publishinghouse/Science/743_a_1450]
-
Pectin-esterazele (PE) sau pectin-metil esteraza (PME) hidrolizeaza esterul metilic al acidului galacturonic prezent în structura substanțelor pectice cu formare de acid poligalacturonic și alcool metilic. Pectin-glicozidazele sau poligalacturonaze (PG) care hidrolizează legăturile α-(1-4) glicozidice în prezența apei producând fragmentarea macromoleculelor substratului și scăderea vâscozității acestuia se denumesc endo-pectin glicozidaze sau endopoligalacturonaze. Cele care eliberează acid galacturonic moleculă cu moleculă de la capătul lanțurilor pectinice poartă denumirea de exopectin-glicozidaze sau exo poligalacturonaze. Endo-poli-galacturonaza care uneori se mai numește și pectinază, catalizează hidroliza
Chimia alimentelor. Analiza substraturilor alimentare by Lucia Carmen Trincă, Adina Mirela Căpraru () [Corola-publishinghouse/Science/430_a_1254]
-
funcționare- termen generic care se referă la structurile și funcțiile corpului, activități și participare; relevă aspectul pozitiv al interacțiunii dintre individ și factorii contextuali. genă - unitate funcțională fundamentală a materialului ereditar din celulă, un segment de cromozom, un fragment din macromolecula de ADN, care conține informația genetică necesară controlului sintezei unei proteine specifice. genogramă - reprezentare grafică a „arborelui genealogic” pe două, trei sau chiar patru generații, în care sunt evidențiate informații privind structura familiei, relațiile de stare civilă existente între membrii
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
lung, consecințele insulinodeficienței și hiperglicemia consecutivă sunt foarte numeroase și sunt reunite sub denumirea de complicații micro("specifice") și macro-vasculare, comune atât DZ tip 1, cât și DZ tip 2. Unul dintre mecanismele majore în producerea acestor complicații este glicarea macromoleculelor (7). Glicarea proteinelor este un proces continuu, care se 41 produce și în condiții fiziologice, însă care, în condițiile expunerii la hiperglicemie prelungită, este mult mai intens și are ca și consecință formarea în exces a așa-zișilor produși finali
Insulina si tratamentul cu insulină by Ioan Vereșiu, Nicolae Hâncu, Gabriela Roman () [Corola-publishinghouse/Science/91989_a_92484]
-
spațiile intercelulare. Se afirmă de aceea, că acest component, încrustează planta în intimitatea structurii sale, conferind ansamblului astfel rezultat caracteristici mecanice ameliorate. Lignina reprezintă componentul aromatic principal al țesuturilor vegetale și nu reflectă o substanță cu structură definită, contrar altor macromolecule naturale cum ar fi: celuloza, hemicelulozele, amidonul sau proteinele. Studiile efectuate, demonstrează faptul că lignina se referă la un grup de combinații polimere legate chimic între ele. O noțiune intens vehiculată este protolignina, care reprezintă o denumire convențională a ligninei
LIGNINA – POLIMER NATURAL AROMATIC CU RIDICAT POTENȚIAL DE VALORIFICARE by ELENA UNGUREANU () [Corola-publishinghouse/Science/1630_a_2976]
-
ce privesc celuloza și celelalte polizaharide din lemn, drept pentru care orizontul cercetărilor rămâne încă larg deschis. Lignina este un compus macromolecular mult mai activ chimic decât celuloza sau alți polimeri naturali, datorită grupelor funcționale pe care le conține în macromolecula sa, fiind componentul aromatic principal al țesuturilor vegetale reprezentând 20 40 % din masa plantelor superioare unde este prezentă în peretele 6 celular și în spațiile intercelulare. Prezența ligninei în plantele lemnoase marchează o treaptă superioară în organizarea acestora, ca urmare
LIGNINA – POLIMER NATURAL AROMATIC CU RIDICAT POTENȚIAL DE VALORIFICARE by ELENA UNGUREANU () [Corola-publishinghouse/Science/1630_a_2976]
-
ale substanțelor model; degradarea ligninei prin diferite metode și analiza produselor rezultate Datele analizei chimice elementale, studiul grupelor funcționale, a produselor de degradare și, mai ales, determinările spectrale demonstrează că lignina este o substanță cu structură predominant aromatică. Mai mult, macromolecula de lignină s-a dovedit a fi constituită din monomeri de tip fenil propanic, cu un conținut variabil de grupări metoxilice. Adler publică în 1956, prima formulă structurală pentru un fragment din macromolecula de lignină, formată din șapte unități fenil
LIGNINA – POLIMER NATURAL AROMATIC CU RIDICAT POTENȚIAL DE VALORIFICARE by ELENA UNGUREANU () [Corola-publishinghouse/Science/1630_a_2976]