522 matches
-
și promit să fie "a patra generație maioresciană", pe care o întrezărea și o spera maestrul în volumul Titu Maiorescu și posteritatea lui critică. E important de subliniat că întregul manifest din 1943 îi arată pe cerchiști mai mult ca maiorescieni decât ca lovinescieni. Ultima frază pune accentul pe necesara deschidere spre o europenizare de care va mai fi vorba și în afirmațiile programatice ulterioare: Pentru noi, literatura română nu înseamnă un fenomen închis, petrecut într-o țărmurire autarhică, nu o
Tradiția cerchistă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8423_a_9748]
-
impulsuri. Fără a se dori un moralizator, Liviu Rebreanu ilustrează totuși, în postura sa civilă o îndeajuns de subliniată propensiune spre o decență burgheză, spre respectarea tiparelor convenite ceea ce l-a determinat pe un comentator să-i aplice epitetul de "maiorescian". Să trecem în revistă cîteva din aceste trăsături ce poartă o încărcătură a ethosului, menită parcă a restrînge, a corija, a "scuza" flamboaianta aderență a autorului Răscoalei la crizele unor elementarități ce-și ies din matcă, de facto un substrat
Rebreanu în oglindă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6927_a_8252]
-
ar putea fi subtitlul primului volum al lui N. Steinhardt, semnat cu pseudonimul Antisthius și descriptiv ca o fișă clinică. Minus o prepoziție, e chiar titlul textului prefațator și argumentativ din În genul... tinerilor, pus - ca întreaga carte - în filiație maioresciană. Despărțirea junelui autor de tânăra generație din care, formal, face parte se observă încă din startul, din preliminariile maratonului său parodic. Ironii devastatoare la adresa colegilor de generație și a unor nume consacrate de pe scena literară autohtonă avem și în Nu
Un burghez incomod by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8094_a_9419]
-
românești, Eminescu, Macedonski, Tudor Arghezi, Ion Barbu. În mai mare măsură decît la unii din acești înaintași remarcăm în pagina sa o structură de idei, o stringență logică proprie mentalității filosofice ce-l apropie, după cum notează Mircea Popa, de procedeele maioresciene. }îșnirea umorală, apelînd la un verb sarcastic ce nu-și pune opreliști, e coroborată de o tactică a inteligenței care urmărește obiective precise, acordînd textului un desen rațional. Vînînd contradicțiile adversarilor, Blaga ține în chip deosebit la exactitatea terminologică, ce
Polemica lui Blaga by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8117_a_9442]
-
lumină și cîntec și, mai ales, tristețea dulce a amintirii!". "Aventurile Bărzăunului" este nu doar un roman cu totul remarcabil, dar, alături de celelalte titluri de pe "Ulița copilăriei" de la "Junimea" din Iași, poate fi un argument pentru a reformula, sub flamura maioresciană a valorii estetice, literatura zisă "pentru copii și tineret". Ioan HOLBAN Comoara din Dealul Ursului V irgil Năsturel nu-și mai aduce bine aminte cînd s-a petrecut marea aventură. Știe doar că nu era duminică. Era o zi oarecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
cărei vâltoare istorică "rezistentă e doar mahalaua", la tema morții în teatrul lui Ionesco, de la proiectarea lui Blaga pe cel mai înalt versant al dramaturgiei autohtone (alături de Caragiale) la rearticularea dilemei lui Gelu Ruscanu, de la lectura în oglindă a jurnalului maiorescian la interpretarea (extrem de personală) a poeziei lui Ion Barbu, în fine, de la analiza cu totul originală a raporturilor dintre specificul național și tradiție la o lungă și prea tehnicistă descripție a picturilor de la Biserica Domnești din Curtea-de-Argeș, Alexandru Paleologu trece
Confortul intelectual by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8753_a_10078]
-
în interviul din "Familia": "Nordul românesc a trimis spre sud trei genii, iar Bucureștiul nu l-a reținut decât pe unul singur - pe Eminescu. Pe doi i-a respins, pe Maiorescu și pe Blaga. Nici astăzi nu sunt pomeniți, spiritul maiorescian, germanic, raționalist-logic, e ignorat. în schimb, toți hăhăie pe Caragiale, cu schițele lui penibile ce amuză doar prin acele automatisme verbale mici. Nu în dramaturgie e mare Caragiale (...) Caragiale își scria comediile construite pe un comic de situație sau de
La încheierea unei tetralogii by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/8732_a_10057]
-
autor al Adelei "modelul de consecvență": "Celor pe care îi stimezi - nota Ibrăileanu - adu-le omagiul de a nu le ceda nimic din opiniile tale". Însă Constantin Călin îl citează și pe T.Maiorescu: "Experiența te învață - spune un aforism maiorescian - să prețuiești mai mult caracterul decît inteligența". Nu ne îndoim că și d-sa preferă caracterul. Și aceasta deoarece, după cum ne explică, inteligența e "de moment", efectele ei fiind "pasagere". În cazul în care nu se sprijină pe structura fermă
Un conservator by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8754_a_10079]
-
alții. Apartenența la Junimea și publicarea în "Convorbiri literare" vor modifica acest statut. Numele lui Eminescu începe să fie cunoscut printre simpatizanții societății ieșene și prinde a se răspîndi, deși încă timid, dincolo de cercul acestora, mai ales după apariția aprecierilor maioresciene din Direcția nouă.... Totodată, apar și primele contestații, provocate mai ales de calitatea de junimist. Junimiștii fiind socotiți de adversarii lor nicidecum "naționali", ci, cum se cunoaște, drept "cosmopoliți". Activitatea de gazetar, prestigiul tot mai consistent dobîndit de Junimea, răspîndirea
Ce (mai) înseamnă "poet național"? by Dan Mănucă () [Corola-journal/Journalistic/8818_a_10143]
-
trebuie reamintit în acest context de maximă instabilitate a valorilor. Poate că maxima instabilitate a fost în anii 1990-1995 și că acum lucrurile se mai limpezesc, dar suntem încă în atmosfera acestei in-stabilități și modelul lovinescian, mai mult decât modelul maiorescian, este foarte actual. Prin ce? Printr-o serie de principii statornice ale criticii lovinesciene, la care ar fi folositor să reflecteze tinerii critici, dar nu numai ei. Care sunt principiile criticii lovinesciene, cele mai importante? Le-aș enunța cât mai
Modelul lovinescian by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9773_a_11098]
-
a parcursului de la simulare la stimulare și, deci, de la un fond chestionabil la unul palpabil. Stabilitatea axiologică o înlocuiește prin revizuiri și autorevizuiri pe axa temporală, în conformitate cu viziunea sa relativistă. În fine, în planul activității și conduitei critice, distanța aulică maioresciană, "răceala" (fie și cu ghilimele) a lui Maiorescu își găsesc, la urmașul său, o perfectă contrapondere. Lovinescu deschide ușa tuturor, chemați și nechemați, face din propria casă un loc de întâlnire și cenaclu, anulează, practic, granița dintre spațiul public și
Aqua forte by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9076_a_10401]
-
având în centru, axial, generalitatea și, radial, specialitatea. Sintetic exprimat, poate prea sintetic, acesta e traseul logic pe care îl propune Despre idei & blocaje. Pentru că eseistica digresivă, rafinată și ancorată istoric din jurul noțiunii de cultură generală sau problematizarea pe filieră maioresciană a câtorva metehne locale nu se pot rezuma nici măcar sub pretextul plezirist al parantezelor. Imposibil de subminat sau de chestionat dinăuntrul său, eseul lui Patapievici nu are, la acest nivel, fisuri. E - în toate ale sale - impecabil. El poate fi
Cum rămâne cu literatura ? by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9095_a_10420]
-
prim volum (p. 257-358), în ultima sută de pagini, Al Dobrescu reproduce câteva din textele publicistice care au constituit acuzele și dovezile de plagiat: Grigore Tocilescu despre istoricul Petru Cernătescu, redacția "Revistei contimporane" despre naturalistul D. Brândză, polemica din jurul cursului maiorescian de logică, în care intervin un anume dr. Zotu, acuzator, Eminescu și Slavici, apărători; B. P. Hasdeu și Anghel Demetriescu dovedesc pe larg plagiatul lui Grigore Tocilescu din sinteza istorică Dacia înainte de Romani (1880). Peisajul intelectual e întristător. După cum se
Plagiatul universal by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9140_a_10465]
-
primul rînd prin jurnalul său intim intitulat Note zilnice, prea puțin cunoscut publicului și chiar specialiștilor; a apărut în 1975, într-un tiraj confidențial, aproape clandestin, sub îngrijirea lui Mircea Zaciu. Iată. "Apariția la numai cîțiva ani a însemnărilor zilnice maioresciene (cele trei volume editate între 1937-1939) nu va suscita interesul comentatorului. Credea el într-o lipsă de vocație a literaturii române pentru genul "jurnalului"? Cu excepția lui C. A. Rosetti ( Note intime marchează un cap de serie) și a lui Maiorescu
Omul în conflict cu lumea și cu sine by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/9362_a_10687]
-
a obligat aproape să scrie un astfel de text (și nu cedase acestei presiuni chiar și autorul "celei mai puternice creațiuni obiective a literaturii române"?). Este sigur, apoi, că autorul Notelor zilnice nu a luat în seamă apariția însemnărilor zilnice maioresciene după ce-și va fi mărturisit entuziasmul pentru Amitirile colonelului Locusteanu? Camil Petrescu nu a comentat jurnalul lui Maiorescu, dar scriitorul (admirator al lui Jules Renard și prieten cu unii dintre contemporanii care scriau jurnale intime) a ținut seamă în
Omul în conflict cu lumea și cu sine by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/9362_a_10687]
-
care conturau, pentru scriitorul anilor ^30, statutul și evoluția speciei în literatura noastră. Fapt semnificativ, Camil Petrescu "preia" termenii care pot acoperi realitatea jurnalului său intim: Note zilnice pentru că "însemnări" ar fi fost prea mult față de amploarea notațiilor din jurnalul maiorescian, iar "intime" ar fi fost prea angajant pentru un scriitor atît de departe de modelul romanticului "sincer", dispus să nu ascundă nimic "fratelui" său, cititorul. Jurnalul lui Camil Petrescu - o mărturisește el însuși - e "relativ sincer" pentru că, iată, sinceritatea nu
Omul în conflict cu lumea și cu sine by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/9362_a_10687]
-
odată cu cărțile ce vor fi scrise. Stendhal, Maiorescu, Tolstoi, Virginia Woolf vorbesc cu tonul tinereții, cu incertitudinile și ambițiile ei: cu un enorm orgoliu de etern premiant (Maiorescu) sau cu o umilință, de asemenea maximală, de spovedanie (Tolstoi). Din paginile maioresciene răzbate, încă din adolescență, voința de a fi cel dintâi și de a le arăta "nulelor" austriece cine este "Titu ista". În filele lui Tolstoi, îl vedem pe viitorul mare scriitor "racordat la polul sincerității (când scrie) și la cel
Senzații de hârtie by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9471_a_10796]
-
apăsată, și păstrăm ca în CL, înțelegând, în plus, că acest comparativ: "îmi va plăcč" se referă la trecerea anilor, nu la intensitatea iubirii (plăcerii), așadar: nu îmi va plăcea din ce în ce mai mult cu fiecare an care trece (cum vrea virgula maioresciană combinată cu forma disjunctă pentru că) - ci tot se va accentua în rostire dând sensul "totuși" și rezultând o stare pe loc a sentimentului, un același al iubirii în luptă cu trecerea anilor (,mai mult", adică pentru fiecare an se adaugă
Cum scria Eminescu? by N. Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/7706_a_9031]
-
cea dinainte de 1989, s-a oprit la volumul IV. D. Vatamaniuc o continuă cu discursurile parlamentare. Aș zice că adevărata problemă a unei ediții critice Maiorescu abia de aici încolo începe. Ar fi de restituit trei sectoare mari ale operei maioresciene: filosofia, însemnările zilnice și corespondența. Pentru filozofie sunt de revăzut textele restituite de Grigore Traian Pop și Alexandru Surdu în Prelegeri de filosofie, Ed. Scrisul românesc, 1980, și textele restituite de Simion Ghiță în Titu Maiorescu, Scrieri de tinerețe (1858-1862
Ediții recapitulative by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9655_a_10980]
-
și de aceea în locul schimbărilor bruște care invocă nevoia evoluției, conservatorul preferă schimbările graduale și încetinite. Pentru el, comunitatea este o totalitate organică crescută în timp, căreia nu-i poți transplanta formele unei alte societăți. Formele fără fond, clasica expresie maioresciană, rezumă rezerva conservatoare față de aplicarea formelor progresului liberal. Toate nuanțele acestea sunt urmărite de Ioan Stanomir de-a lungul celor trei generații de conservatori români. "Bătrîni și tineri deopotrivă, conservatorii sunt definiți de atașamentul față de un set de valori și
Stigmatul conservator by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8066_a_9391]
-
grămăticul, dar se accentuează diferit -și, deci, sunt ritmuri diferite: Ștefane, Măria Ta - și Ștefane Măria Ta: în prima formă, cea eminesciană, versul are două accente, cu ictusul pe prima silabă, fiind ca o repetiție - iar în a doua formă, maioresciană, accentul exploziv pe inițială ține tot enuințul. Este evident că Eminescu rostește tradițional: Ștefane, ca în poezia populareă: „Ștefan, Ștefan, Domn cel mare, / Seamăn pe lume nu are...". Dacă își recita versul (invocația, cel puțin) în sinea sa interioară în
Eminescu și virgula by N. Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/6785_a_8110]
-
are interpretări subliminale: simte demoniacul - dar transcrie eroic. Mi s-a mai întâmplat asta cel puțin de două ori. O dată, citindu-l pe Aureliu Goci într-o prefață la o ediție a sa din Eminescu: interpretează eminescian - dar transcrie textul maiorescian. A doua oară, mult mai interesant, în cazul interpretărilor lui Caius Dobrescu: ajunge adesea la sensuri eminesciene pe texte mișcate rău de editori (de câteva ori chiar declară că nu înțelege sau nu se înțelege textul... fiind vorba, desigur, de
Eminescu și virgula by N. Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/6785_a_8110]
-
cauza cânturilor. Pe dl Gheorghe Doca l-ar fi putut interesa, pentru că mărturisește undeva că are de gând să scrie un studiu mai larg despre lumină la Eminescu. Pe scurt, înțelegerea poemului „S-adus amorul" este școlărească, în cheia punctuației maioresciene: „...iubirea și durerea nu numai că se sting, ci chiar se îngemănează ca surse ale creației: „cânturile" în care poetul „a îngropat" un „atât de trist amor" se trăgeau și „din jalea lui adâncă". De aceea i se pare normal
Eminescu și virgula by N. Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/6785_a_8110]
-
încadra în mod evident unui stil "serios", bine dominat de autor, fără patetisme romantice, era destinată doar oamenilor cultivați. Ponderea, varietatea lexicală, proprietatea termenilor, eleganța sintactică reprezentau exact ceea ce Maiorescu dorise să instaureze în cultura română. Fără să fi fost maiorescian, Odobescu a creat pe cont propriu o variantă a stilului junimist, plecînd de la propria sa intuiție culturală și lingvistică. De fapt el a cultivat un fel de "junimism paralel", consonant cu preceptele maioresciene. Chiar dacă anumite entuziasme de tinerețe, curînd abandonate
Estet până la capăt by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7434_a_8759]
-
în cultura română. Fără să fi fost maiorescian, Odobescu a creat pe cont propriu o variantă a stilului junimist, plecînd de la propria sa intuiție culturală și lingvistică. De fapt el a cultivat un fel de "junimism paralel", consonant cu preceptele maioresciene. Chiar dacă anumite entuziasme de tinerețe, curînd abandonate, sună încă pașoptist (vezi primele pagini din primul său studiu de proporții, Artele din România în periodul preistoric - 1872), convingerile adînci ale esteticianului merg (nici nu se putea altfel!) spre autonomia artei, spre
Estet până la capăt by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7434_a_8759]