348 matches
-
și voia să le demonstreze parsilor, în mod sistematic, că religia și credința lor sunt eronate. În rezumat, critica lui Wilson și a oricărui misionar creștin, la acea dată încă, este doar o adiție cantitativă la vechea dispută augustiniană cu maniheismul, o extensie suplimentară la dogma creștină a lipsei de subzistență a răului. Dacă comunitățile parsi ar fi fost mai întâi obiect al fervenței acelor catolici ai Coroanei spaniole câteva secole mai devreme, poate că am fi cercetat azi încă o
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
doină 3. Pentru coerența includerii sale în ansamblul acestui studiu introductiv, semnificativ este capitolul hasdean al „texturilor bogomilice”, mai precis, interpretările baladei Cucul și turturica și ale Poveștii numerelor. Hasdeu scrie despre originea iraniană a sectelor creștine dualiste, în special maniheismul șsic!ț și paulicianismul, subiect complicat din „tradiția ascunsă a Europei”4, identificând în ciclul baladei Cucul și turturica expresia poetică a luptei dintre bine și rău, „adecă însuși fondul doctrinei dualistice, însuși sâmburele parsismului.” „Pentru paulicieni și mai cu
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
primit texte importante de la Gasparini (despre slavi), Marie Delcourt, Stella Kramrish, van Buitenen, Milton Singer, Lanternari etc. Dar cel mai mult mă interesează „review-articles”. Pregătesc unul despre mit (lucrări apărute după război). Nu vă tentează nimic în această direcție? (Gnoză? Maniheism? Iran?...). Dragă Stig, mai am mii de lucruri să vă spun. Dar mă grăbesc pentru ca să vă ajungă această scrisoare - pentru a afla că veniți și că nici o catastrofă nu amenință Șbiataț noastră disciplină la Chicago. Omagiile mele dnei Wikander. Christinel
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
al suedezilor, cu rezerva că asemănarea nu poate fi completă. Pe lângă marile monografii - tratatul de fenomenologie a religiilor, publicat în 1945 și cunoscut grație traducerii germane, istoria religiilor Iranului antic (Les religions de l’Iran, Payot, Paris, 1965) și a maniheismului, seria publicată în Actele Universității de la Uppsala „King and Saviour” (I. The Great Vohu Manah and the Apostle of God. Studies in Iranian and Manichean religion, UUÅ, 1945:5; II. Mesopotamian Elements in Manichaeism. Studies in Manichaean, Mandaean, and Syrian-Gnostic
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
în dialog, Editura Trinitas, Iași, 2006, p. 98). 295 Juan Martín Velasco, op. cit., p.83. 296 Vezi Nicolae Achimescu, op. cit., pp. 109-124. 297 Dualismul religios a fost consemnat în diferite tradiții precum cea a zoroastrismului iranian, a orfismului, zurvanismului, gnosticismului, maniheismului, bogomilismului și a sectei catharilor. (Cf. Nicolae Achimescu, op. cit., p. 109). 298 Nicolae Achimescu, op. cit., p. 115. 299 Glenn Peers, Trupuri imateriale: reprezentări bizantine ale îngerilor, Editura Nemira, București, 2011, p. 41. 300 Ibidem, pp. 44-45. 301 Ibidem, p. 46
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
și, treptat, se apropie de tărâmul lin și liniștitor al Bisericii. Trece pe la manihei, însă nemulțumit în sufletul său, mai caută până ce ajunge să fie botezat. Timp cât stă printre manihei va învăța doctrina acestora. O motivație a atracției către maniheism ni se dă în Mărturisiri, în felul materialist, păgân în care Îl concepea Fericitul Augustin pe Dumnezeu. Este mereu cu sufletul îndoit, mereu are frământări și, cu sufletul neliniștit, caută adevărata credință, pe care o va găsi la Milano, în
Metode de educaţie întâlnit e în opera fericitului Augustin şi actualitatea lor by Mihaela Bobârcă () [Corola-publishinghouse/Science/1682_a_2903]
-
în sensul că toți avem dreptul la adevăr, nu numai poeții. Retractil, Heidegger ar privi din exterior Occidentul, pe când Kundera s-ar instala în interior, fără a lăsa nimănui anume inițiativa, aparținătoare la toți. Kundera acuză religiile și ideologiile de maniheism, iar uitarea ființei ar consta tocmai în abandonul relativismului și în închiderea maniheică în adevăr, care la Heidegger e Poetul sau Gânditorul. Kundera, în schimb, ne invită la o aventură nelimitată: nu te atașa nici de Dumnezeu, nici de patrie
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
regimului Cezar Ivănescu). Conformismul oricărui refugiu s-a pomenit acum oficializat, iar ofensiva s-a dirijat spre impunerea grupului în instituțiile statului, ca singurul livrator de valori pe măsura noii paradigme culturale și civilizaționale într-o Europă Unită. Impostura noului maniheism, evocând pe cel din anii '50, în contradicție evidentă cu ideologia postmodernismului vestic, pluralist, nu a scăpat observației lucide și necruțătoare a singurului disident român veritabil de mare notorietate Paul Goma. După opinia lui Goma, textualiștii au înlocuit protocronismul naționaliștilor
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
fără nici o pecete personală sau românească! "Interesant el nu mai este, deoarece tot ce e interesant în Eminescu e pur german, iar azi nu se mai consideră interesant decât ce vine din zona anglo-saxonă, care e contrariul germanității". Logică de maniheism strident între americanofilie și germanofobie? Recent, noul președinte al României, care, din acest punct de vedere, pare să împărtășească idiosincrasiile postmoderniste de tip political correctness, i-a arătat mare considerație lui H.-R. Patapievici prin demiterea lui Augustin Buzura de la
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
transmodernismul exclusiv căii de cunoaștere transculturale a lui Dumnezeu. Dar, inevitabil, interzicând culturii accesul transmodernist al cunoașterii, oare nu o invităm pe aceasta la abandonul lui Dumnezeu, așa cum a și făcut cultura postmodernistă? Neîndoielnic. Cred că nota cea nouă de maniheism gnoseologic în teologia transmodernistă e reflexul invers al tradiției teologice scolastice, care a dominat Occidentul și care a fost resusucitată ca teologie postmodernistă în contra apofatismului pentru care optase teologia negativă de la Karl Barth încoace. Dar am văzut cum geniul teologic
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
tonalități belicoase ce dorea să Întrețină un tonus războinic În rândul organelor de represiune și o legitimare În opinia publică a „răului” Împotriva căruia trebuia luptat și care trebuia eradicat. Agresivitatea acestui tip de vocabular insinua construcția ideologică a unui maniheism pe care regimul comunist trebuia să-l prelungească și să-l acrediteze sub marca unui elementar conflict instalat În istoria imobilă, acela dintre bine și rău, mai ușor acceptat și asumat de percepția publică. În perioada de după Înfrângerea și dezactivarea
[Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
nouă pentru el, l-a făcut să înțeleagă că Biblia putea fi citită altfel decît o făcuse el în tinerețe. Creștinismul era o realitate spirituală care putea oferi ceva atît cărturarilor, cît și ignoranților, lucru complet diferit de ceea ce propovăduia maniheismul, care făcea o distincție foarte riguroasă între desăvîrșiți și novici. Oricum, consecința a fost aceea că Augustin a abandonat definitiv maniheismul și s-a apropiat de neoplatonismul creștin, constatînd că și retorica pe care o profesa el îi oferea tot
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
era o realitate spirituală care putea oferi ceva atît cărturarilor, cît și ignoranților, lucru complet diferit de ceea ce propovăduia maniheismul, care făcea o distincție foarte riguroasă între desăvîrșiți și novici. Oricum, consecința a fost aceea că Augustin a abandonat definitiv maniheismul și s-a apropiat de neoplatonismul creștin, constatînd că și retorica pe care o profesa el îi oferea tot mai puține satisfacții. Adeziunea la neoplatonismul creștin fusese pregătită și de lectura unor cărți ale autorilor neoplatonici. Nu se știe dacă
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
latină de Marius Victorinus sau, după alții, de Manlius Theodorus, un literat și om politic milanez, filozof și creștin. Aceasta nu înseamnă însă, așa cum au presupus unii, că, de fapt, adevărata convertire a lui Augustin ar fi fost aceea de la maniheism la neoplatonism și că abia mai tîrziu ar fi avut loc trecerea la creștinism. Ne oprim aici și asupra unei probleme despre care s-a discutat foarte mult, și anume cît de bine cunoștea Augustin limba greacă. Cunoașterea aceasta a
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
puteau să se ridice la nivelul Evangheliei, pentru că le lipsea credința în persoana Mijlocitorului dintre Dumnezeu și oameni, care constituie esența creștinismului. Dumnezeu, ființă nelimitată și perfectă, nu poate avea o existență materială, nici măcar sub forma luminii, cum susțineau adepții maniheismului. L-a impresionat, în schimb, convertirea lui Antonie, care, înțelegînd creștinismul ca pe o experiență totală, renunțase la tot pentru a se dedica vieții de eremit: această „convertire” fusese relatată de Atanasie, care, exilat din Alexandria, se găsea la curtea
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
condamnă pe Pelagius în ianuarie 417, însă, cum papa moare la puțin timp după aceea, Pelagius și Celestius reușesc să obțină anularea condamnării de la succesorul lui Inocențiu, Zosimus, lăsînd să se înțeleagă că o astfel de condamnare avusese drept cauză maniheismul ascuns al lui Augustin. Zosimus i-a certat cu asprime pe episcopii africani pentru decizia luată. Așadar, totul trebuia luat de la capăt. Nu putem expune aici evenimentele complexe care s-au succedat după hotărîrea papei; Pelagius a scris un nou
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
care îi scrisese și epitalamul pentru nuntă, așa cum am văzut mai sus, era Iulian, episcopul de Eclanun, lîngă Benevento. Acesta, tînăr, inteligent și cultivat, a reluat apărarea pelagianismului, considerîndu-l adevărata doctrină a Bisericii, denigrată de opiniile episcopilor africani influențați de maniheism. Iulian observă că artizanul condamnării lui Pelagius a fost în esență Augustin, și împotriva acestuia sînt îndreptate operele sale ce constituie ultimul răspuns al pelagianismului. întîi de toate, Iulian a contestat prin două epistole decizia lui Zosimus, motiv pentru care
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și antiariană. Polemicii antieretice și, totodată, explicării simbolurilor credinței le sînt consacrate predica împotriva iudeilor, păgînilor și arienilor (Contra Iudaeos, Paganos et Arrianos), din 439, și Tratatul împotriva celor cinci erezii (Tractatus adversus quinque haereses), care ar fi păgînismul, iudaismul, maniheismul, sabelianismul și arianismul: această insistență polemică antiariană se explică dacă ținem cont de faptul că vandalii care invadaseră Africa erau arieni; și ulterior în Africa vor avea loc dezbateri cu caracter doctrinal între episcopii ortodocși și episcopii vandali, care erau
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ele. Interesul scriitorului se îndreaptă mai cu seamă spre evenimentele din patria sa, zguduită de invaziile barbarilor; e mai puțin preocupat de Gallia și Africa. Evenimentele menționate de el sînt mai ales cele privind istoria Bisericii (ereziile: arianismul, priscilianismul și maniheismul) și fenomenele naturale (cutremure, eclipse, comete etc.); opera lui este importantă pentru reconstituirea istoriei Spaniei din secolul al V-lea, iar prin varietatea întîmplărilor prezentate, fie ele și menționate în treacăt, prevestește punctele de interes ale Evului Mediu. Bibliografie. Ediții
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
opt propoziții în care Iulian își concentrase doctrina. Acesta a publicat o a doua ediție a Tomului, cu adăugiri; a urmat Contra blasfemiilor lui Sever, în zece tomuri; după aceea, pentru a se apăra de acuzația că a aderat la maniheism și la eutihianism, Iulian a compus Apologia (citată și ca Discurs împotriva maniheilor și a eutihienilor), rezumîndu-și propria poziție în zece anateme. Pentru a combate aceste tratate, Sever a scris succesiv Contra adăugirilor și Contra Apologiei lui Iulian. La tratatul
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
clară. Nu trebuie să facem însă confuzie între dimensiunea psihologică a structurii melodramatice în sine și psihologia personajelor melodramei: melodrama exteriorizează de fapt însăși structura impersonală a psihicului (nu întâmplător, "personajele" sunt reductibile la un sistem de roluri stereotipe, în funcție de maniheismul moral și de caracterul simbolic al narațiunii). Așa se explică de ce retorica melodramei ilustrează, după cum s-a spus, refuzul cenzurii, victoria asupra tendințelor către refulare, înfrângerea "principiului realității", și în același sens trebuie acceptată înțelegerea discursului melodramatic ca expresie pură
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
Legii Sacre, Arca din sinagogi 118, tabernacolul din bisericile creștine 119 ori o urnă sacră de metal 120. În templele musulmane, creștine și în masonerie poate fi întâlnit în diverse forme amvonul sau o platformă mai ridicată, așa cum și în maniheism există o tribună simbolică. Un alt element sacru este strana de unde unde oficiantul citește dintr-o carte sacră sau imnuri și cântece religioase. Nimic nu poate fi mai importantă ca iluminarea locului sacru, realizată cu suporturi sau vase create special
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
pe socialiștii francezi, mai cu seamă pe Proudhon. Din punctul de vedere al acestui principe al conservatorilor antirevoluționari, nihilismul nu este decât una dintre multele forme perverse în care se manifestă raționalimul, așadar iluminismul, și care sunt: "Deismul, panteismul, umanitarismul, maniheismul, fatalismul, scepticismul, ateismul"37. Dar în măsura în care duce la negarea guvernării atât divine, cât și umane a lumii, acesta trebuie înfruntat și combătut 38. În cazul acestor autori ostili iluminismului și Revoluției, se distinge utilizarea termenului "nihilism" ca o categorie de
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
există două feluri de existență, prinzându-l ca urmare pe Protarh, mandatat de Philebos, în capcana unei definiții înguste a hedonismului: o viață de plăceri și o viață de reflecție. Lăsându-l pe stăpânul jocului să reducă chestiunea la acest maniheism practic pentru a conduce dezbaterea - sau mai curând să-și asasineze interlocutorul -, Protarh se trezește obligat să poarte niște haine care nu-i aparțin. După ce a opus aceste două feluri de viață și l-a abandonat pe primul în favoarea celui
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
opoziții care te lasă să alegi între două imposibilități (o viață de plăceri fără reflecție, o viață de reflecție fără plăceri), un hedonist autentic, un veritabil adversar al lui Platon, pe o scenă filosofică reală, și nu trucată, ar recuza maniheismul, ar respinge dualismul reducționist și ar revendica pentru sine această opțiune a unei terțe vieți. El n-ar lăsa să i se fure ideea uitându-se cum o șterge șmecherul zeflemitor și flecar: ar angaja niște discuții asupra părților ce
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]