409 matches
-
inaugurat, în realitate, ceea ce s-a numit filosofie angajată, adică era ideologiilor de tot felul. Dacă postmodernismul ar însemna apusul tuturor ideologiilor, cum se anunță, el ar fi, într-adevăr, o schimbare de esență. În realitate, însă, postmodernismul se manifestă maniheist, ca o ideologie adesea exacerbată, sesizată și de cei care au crezut într-însul. E de învățătură că unul dintre fruntașii postmodernismului literar optzecist, Liviu Ioan Stoiciu, a ajuns să scrie: "Postmodernismul a devenit deja o ideologie literară exclusivistă a
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
fondul conștiinței naționale. E ceea ce arăta Mihai Ralea între cele două războaie mondiale. Ideologi ca Leon Volovici, Z. Ornea, Gabriel Andreescu, Andrei Cornea susțin că între democrație și naționalism ar exista o incompatibilitate de fond. Dar aceasta e o gândire maniheistă. Nu numai că între democrație și naționalism, argumenta Ralea, nu este nici o antinomie posibilă, dar naționalismul este o invenție a democrației"150. Cu precizarea, totuși, că e vorba de o "antinomie împăcată". Naționalul este "secundarul" care particularizează în raport cu umanitatea și
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Charles Maurras. Nu se poate susține că "naționalismul oriental" este exclusiv cultural, iar cel occidental doar politic. Pe de altă parte, holismul lui Herder nu neagă individualismul. Departajarea între "cosmopoliți" (occidentalii) și "naționali" (orientalii) este la fel de falsă ca orice ideologizare (maniheistă) a antitezelor. O spune, în alți termeni, și Dieckhoff: Nimeni nu este cetățean al lumii, suntem cu toții cetățeni francezi, americani, japonezi... A fi lipsit de patrie nu este împlinirea cea mai înaltă a umanității, ci negarea ei radicală"156. Mai
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
de martiri și de evidență este un modern deghizat, călit în lupta de clasă, un eufemism care se substituie principiului non datur"246 (p. 233). Când postmodernul afirmă că Eminescu este "nul dintoate punctele de vedere", logica lui atinge performanțe maniheiste demne de Bolșevia. De altfel, "observatorii culturali" la care face trimitere directă autorul, ca partizani ai postmodernismului modern, dovedesc mereu că logica bivalentă le este armă de temut, ca în polemica purtată cu Omul recent al lui H.-R. Patapievici
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
corespondent trei lumi: a lui Satan, cu actualizare nemărginită spre moarte, a lui anti-Satan, lumea diversităților agresive (dominantă în istorie) și lumea lui Dumnezeu, simultan omogenă și eterogenă, cea a echilibrului între antiteze. Etica nivelului de realitate macrofizică este binară, maniheistă, a "adevărului" și a "falsului", a binelui și a răului, o etică omogenizantă, științifică, având drept corespondent știința fizicii, golită de afectivitate, rece. Ea provoacă boala mentală numită schizofrenie.310 Etica biologică este a eterogenizării ierarhice, dezvoltând antagonisme între omogen
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
circulație, de exemplu), dar e inaplicabilă în sistemele complexe, intruziunea ei devenind foarte primejdioasă, ca în regimurile totalitare a regulii cine nu e cu noi e împotriva noastră, adică numai "valorile" noastre sunt "adevărate", "democratice" etc. De fapt, această logică maniheistă funcționează în orice fundamentalism, inclusiv în postmodernism, nu numai ca narcisism de grup (vezi pretențiile optzeciștilor că numai maniera lor de a scrie este reprezentativă pentru arta de ultimă oră), dar mai cu seamă în "corectitudinea politică". Democrația americană, care
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
de natură, și, din cauza asta, decretat ca năzuind funciar la o formă de invulnerabilitate întârziată numai din lipsa suportului social și politic. Cu toate că atracția universală a tihnei intime rămânea o presupunere discutabilă, contestarea ei era aruncată în seama sofiștilor, defetiștilor, maniheiștilor, ultrareacționarilor - a opoziției polimorfe față de progresul civilizator, de convertit abia în urma și prin puterea de convingere a unor înfăptuiri sociale exemplare. Onorați de vizită cel puțin tot atât cât flatați de atenția ce o suscitaseră, nomazii se străduiră să fie
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
respingînd ereziile). Sfinții j Părinți ajung în acest fel la o unanimitate de interpretare asupra unui loc1 j sau fapt biblic. 13. Variante ale hermeneuticii filologico-retorice și contrafigura ei, hermetismul Variante ale hermeneuticii biblice, religioase, sunt hermeneuticilej de tip cabalist, maniheist și islamist. Hermeneuticile cabalistă și islamică j reprezită o alternativă religioasă, iar hermeneutica maniheană reprezintă o variantă eretică la hermeneutica creștină biblică. Cabala e forma iudaică cifrată de interpretare a Vechiului Testament, respectiv a Torei, o hermeneutică a literei ce
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
subiect tabu până În 1989. Acest fenomen a fost, așa cum am arătat mai sus, ascuns de discursul triumfalist al istoriografiei comuniste, În sensul că socialismul victorios a Învins „dușmanii ordinii publice și ai cuceririlor revoluționare”. Era un dușman nepersonalizat, nespecificat, transpus maniheist la nivelul răului care a fost Învins de binele comunist. Sintezele istoriografice care reconstituiau drumul parcurs de instaurarea democrației populare, socialiste ascund În mod intenționat fenomenul rezistenței, el fiind doar intuit În măsura În care noua armată, noua miliție și noua Securitate, organizate
[Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
aceste dificultăți. Augustin a citit din Părinții greci mai ales într-o epocă mai tîrzie. „Cărțile Platonicilor”, cum le-a numit Augustin, i-au furnizat unele explicații fundamentale, în special cea legată de existența unui singur Dumnezeu (care depășea dualismul maniheist) și de logosul său, supremă înțelepciune și raționalitate; Augustin a observat apoi în Confesiuni că această doctrină putea fi găsită și în Evanghelia după Ioan, dar aceasta nu însemna că neoplatonicii puteau să se ridice la nivelul Evangheliei, pentru că le
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
era străin de convertire. De acum înainte, asceza este concepută ca nucleu central al creștinismului, ca atitudine fundamentală a vieții religioase; fără ea nu este posibil să te ridici pînă la Dumnezeu; asceza nu este negarea lumii, ca în doctrina maniheistă, ci desprinderea de lume, de senzualitatea și de deșertăciunea ei. Sigur, voi putea folosi bunurile acestei lumi, dar nu ne vom mai „bucura de ele”, adică nu va mai trebui să le căutăm ca scopuri în sine, pentru că sînt efemere
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
trei capitole ale acestei cărți. Pentru că i se reproșase că e prea greu de înțeles, începe acum să își organizeze exegeza într-un mod mai clar și mai simplu, abordînd textul biblic punct cu punct; pentru fiecare fragment citează interpretarea maniheistă și o contracarează opunîndu-i-o pe cea ortodoxă. Deosebit de interesantă este interpretarea protologiei, încercarea de a explica în mod alegoric povestea biblică despre viața lui Adam și a Evei în Paradis. Cele șapte zile ale Facerii sînt povestea evenimentelor din trecut
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Sfameni Gasparro, Enkrateia e antropologia..., Augustinianum, Roma, 1984. Alte opere din acei ani sînt încă îmbibate de neoplatonism; astfel este Despre adevărata religie (De vera religione), dedicată lui Romanianus, în care scriitorul vrea să prezinte religia creștină apărînd-o de interpolările maniheiste și să o confrunte cu păgînismul: în esența sa, creștinismul reprezintă adevărata concretizare a înțelepciunii păgîne. Profund neoplatonică este și opera învățătorul (De magistro), care abordează încă o dată problema sufletului și a cunoașterii. Cînd ne rugăm, urmînd preceptul divin, nu
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Mandouze, L’aventure..., cit.; E. Gilson, Introduzione allo studio din Sant’Agostino, cit. 5. Operele din perioada sacerdoțiului Activitatea literară a lui Augustin, concentrată acum asupra funcției sale sacerdotale, se orientează din nou către polemica împotriva vechilor tovarăși de credință maniheistă, acum demascați: Cît este de folositor să crezi (De utilitate credendi); Cele două suflete, contra maniheilor (De dualitate animabus contra Manichaeos); împotriva maniheului Fortunatus (Contra Fortunatum Manichaeum), o operă, aceasta din urmă, ce relua discuția în contradictoriu susținută în public
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
semne sînt reperabile chiar în Confesiuni) și care tocmai de aceea îi va fi reproșată de către adversarii săi; ei se vor referi la operele scrise în anii anteriori și vor sublinia că soluția propusă de Augustin era aceea a unui maniheist, a unui dualist deghizat în haine de creștin. Oricum, în ciuda unor rectificări și precizări ulterioare, creștinismul latin nu va mai reveni la moralismul și raționalismul pre-augustinian, care își trage originea din filozofia păgînă. Concepția augustiniană despre har pare să ridice
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
toate cele compuse pînă atunci (sînt în total 173 de epistole, din care 143 scrise chiar de papă, iar celelalte de corespondenții săi, între 442 și 460). Epistolele cele mai vechi se ocupă mai ales de ereziile priscilianistă, pelagiană și maniheistă (mulți manihei se refugiaseră în Italia în urma invaziei vandalilor în Africa); altele se referă la data sărbătorii de Paști, în privința calculării căreia apăruse o divergență între Biserica din Roma și cea din Alexandria; unele îi sînt trimise conducătorului Imperiului Roman
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
două superputeri. O manifestare a unei astfel de destinderi o reprezintă eliminarea din ansamblul relațiilor sovieto-americane a fervorii ideologice cruciate care a transformat în primele etape al Războiului Rece - și din nou în anii ’80 - fiecare întrecere într-un conflict maniheist între bine și rău, făcând foarte dificilă, dacă nu chiar imposibilă, negocierea acordurilor. O astfel de decontaminare ideologică a îmbunătățit atmosfera relațiilor internaționale în anii ’60 și ’70 (o parte din această perioadă), o îmbunătățire care, într-o manieră greu
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
fără angajament bilateral, fără pact, fără să fie solicitat, numai pentru că el, dracul, a încălcat o lege cosmică! Nu este complementarism între Dănilă și Stan, pe de o parte, și drac, pe de altă parte, ceea ce ar da un iz maniheist miturilor. Dănilă cunoaște modul de întrebuințare a unor forțe teribile, dar oarbe și mai ales stupide, cum ar fi aceea a aburului. Stan și Dănilă au dreptul să întrebuințeze aceeași forță, s-o oblige să-i servească, tocmai pentru că nu
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
pneumatologic implică repoziționarea spre aspectul luminii necreate pe care o descoperă Sfântul Duh și la care ființa umană participă plenar. Contemplarea mistică ca formă esențială a cunoașterii revelate se asociază cu vederea eshatologică. Sinteza palamită desăvârșește tradiția patristică, transgresând dualismul maniheist dintre sensibil și inteligibil. Dumnezeu se revelează creaturii în plinătatea Sa, fără a fi vorba de o cunoaștere intelectuală sau sensibilă. Limita este între creat și increat; cu alte cuvinte, aceasta nu înseamnă reducerea sensibilului la inteligibil sau materializarea duhovnicescului
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
Eudoxos fusese refuzat în tinerețe la conducerea Academiei, episodul geometriei aplicate contează poate ca o ocazie de reconciliere... 2 Un platonician hedonist! Platonician și hedonist! Performanța merită să zăbovim puțin... Evident, platonismul lui Eudoxos nu poate fi ortodox: nu dualism maniheist, nu ură față de trup dublată de o glorificare a sufletului, nu pasiune pentru pulsiunea de moarte, nu desconsiderare a cărnii senzuale, ci o poziție ontologică și metafizică cu totul diferită. Ceea ce se cunoaște ca esențial pentru înțelegerea articulării acestor două
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
albă e - se poate spune - un prototip al literaturii realismului socialist. Romanul echivalează cu o colecție de documente de partid, de indicații, instrucțiuni, norme, teze, obiective și sloganuri politice sumar romanțate, literaturizate rudimentar, conform schemelor doctrinare. Personajele sunt monocolore, configurate maniheist: se înfruntă „bunii” și „răii”, iar cele câteva figuri aparent mai complexe ori „intermediare” sunt creionate tot urmând scheme previzibile. Scena narațiunii e lumea rurală a vremii (în speță un sat transilvan), conflictul se țese în jurul colectivizării agriculturii, iar textul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288170_a_289499]
-
Pe fondul reacției generale de entuziasm, la intrarea României în război, apar și unele situații contrastante - suferința femeilor, manevrele celor care voiau să scape de front etc. Protagonistului, care ar simboliza comportamentul exemplar în acest moment istoric, i se opune, maniheist, un antierou. Deși câteva scene de luptă sunt bine prinse, în general se vorbește mult, fără rost. Păcatul domniței Irina (roman publicat parțial în 1937), Ramuri de stejar (teatru școlar, 1937), Cântecul mamei (povestiri pentru copii, 1943), dar și sute
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289843_a_291172]
-
le reproșează naturalismul și freudismul. După 1989, când se reeditează romanul Monstrul, s-ar părea că receptarea prozei lui P. reintră într-o etapă favorabilă. Romanele și nuvelele prezintă, desigur, niște „cazuri”, dar ele se află departe atât de radicalismul maniheist al opoziției sănătos - bolnav din naturalism, cât și de morbiditatea și frecventa mohoreală a investigațiilor psihanalitice. Numitorul tematic comun al prozei lui P. îl formează relația dizarmonic - armonic/ rearmonizare și continua pendulare între patologic și normal, între care nu (mai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288778_a_290107]
-
vorba de importanța relativă a diverselor tipuri de mesaje - afectează valori civice precum toleranța și realismul conștiinței sociale a elevilor. Idealizarea propriei comunități imaginare, cum ar spune Anderson (1991), inclusiv prin apelul la narațiuni istorice mitologizante (Hobsbawn, 1986), încurajează interpretări maniheiste ale situațiilor multiculturale, inhibă toleranța față de alteritate și, în fine, intră în coliziune cu moduri de a gândi și acționa democratice și responsabile din punct de vedere civic. Faptul că efectele modului de prezentare a istoriei naționale depășesc știința istorică
[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
de „manevră politică”. Așadar, o formă de luptă întârziată cu disperare și una deosebit de avansată. Dar, tocmai în aceste condiții ambigue, contradictorii, frustrante, lipsite de glorie, odioase, omul de cultură trebuie să se implice în lupta politică, uitând de ura maniheistă pentru tot Răul, ură ce plasa pe poziții adverse ortodoxia față de ortodoxie. 28 martie 1974. Previziunea victoriei la „referendum”1tc "28 martie 1974. Previziunea victoriei la „referendum”1" Fascismul a stat la putere douăzeci de ani. A căzut acum treizeci
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]