434 matches
-
strângând o sabie, pe care se încolăcea un șarpe cu o floare de crin în gură. Familia era sub semnul planetei Marte și sub blestemul zodiei Fecioarei. Pe o panglică heraldică de piatră scria: AUDACES FORTUNA IUVAT. Bătrânul învârti o manivelă ce străbătea ușa grea din lemn masiv, punând în mișcare o cârâitoare grea ce răpăi ca o toacă, anunțându-i sosirea. Cineva dinăuntru acționă un mecanism și ușa se deschise încet, lăsându-l pe Bătrân suspendat între pardoseala și bolta
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
protecția ordinii civilizate, a drepturilor de proprietate, a organizației tehnologice rafinate și așa mai departe. Da, asta trebuia să fie ideea. Domnul Sammler Își măcină cafeaua Într-o cutie pătrată pe care o ținea Între genunchii lungi, trăgând de o manivelă În sens invers acelor de ceasornic. Acțiunilor obișnuite le aducea o neîndemânare pedantă specială. În Polonia, Franța, Anglia, studenții, tinerii gentilomi ai vremii sale, erau nefamiliarizați cu bucătăriile. Acum făcea lucruri pe care altădată le făceau bucătarii și guvernantele. Le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
forțat asociat cu simțul datoriei. Nu am putut să ne întoarcem la București: nici nu aveam cu ce, iar părinții copiilor ne amenințau că ne linșează dacă îi aducem prin gări „pline de teroriști”. Postul meu stabil era telefonul cu manivelă din bucătăria cabanei. Acolo dezamorsam bombele părintești, acolo blocam informații despre otrăvitul apei, bombele de la fabrica de armament din Zărnești, inclusiv ideea fixă a unor tați cum că le ținem copiii în creierii munților ca să-i măcelărească teroriștii. Adesea paralizam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
sau pătrate, scoase vara pe trotuar sub copertine colorate pe care, la deschidere dimineața sau seara, târziu, la închidere, le derulau băieții de prăvălie îmbrăcați excesiv de curat, pantaloni călcați la dungă, cămăși albe scrobite, și șorțuri, asemenea, învârtind de o manivelă aflată în interior lângă vitrină, ori chiar patronii în persoană. Ce vremuri! La timpul acela o cunoscuse pe domnișoara Carolina Stanciu - azi doamna Carolina Pavel - era subțire „adusă ca prin inel” părul răsucit în bucle îi cădea pe umeri, fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
venea o singură strofă, pe care Noimann era nevoit s-o repete până vedea negru În fața ochilor. Senzația era destul de ciudată. Repetând În gând versurile, medicul avea impresia că timpanul său se transformase Într-o pâlnie de gramofon, a cărui manivelă era Învârtită de o mână nevăzută ce-i imprima un ritm când mai larg, când mai alert. Pe alocuri discul era uzat, astfel că acul se Învârtea mereu În același cerc, repetând catrenul până la sațietate. Curios era și faptul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
-i așa că pe la două noaptea Omul Negru v-a vizitat din nou? Ați spart oglinda sau v-ați mulțumit să vă ciupiți de obraz?”. Și adăuga: „La drept vorbind, și eu am fost bântuit de aceleași viziuni. Cineva, undeva, Învîrte manivela și noi umblăm prin cameră, ciripind ca niște papagali...”. „Papagalii nu ciripesc, acest lucru Îl fac doar vrăbiuțele”, răspundea stomatologul. „Vi-i gândul din nou la vrăbiuțe, ehei”, chicotea Satanovski, aprinzându-și un trabuc. „Alții latră sau croncănesc, fălfâindu-și mânecile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
sau croncănesc, fălfâindu-și mânecile În căutarea adevărului suprem...” „Lăsați-i pe alții În pace”, zicea Noimann și gândul Îi zbura la Bikinski și la Oliver, la care făcea acum aluzie inginerul Edward Satanovski. „Mai bine mi-ați spune cine Învârte manivela...” „Da, chiar, cine?” „Păi cine altul decât dumneavoastră În persoană? Nu-i așa că din plictiseală apelați la acest joc de-a șoarecele cu pisica? Tăiați cărțile pe masă și rostiți câteva strofe În gând, iar pe mine mă apucă pandalia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
așa că din plictiseală apelați la acest joc de-a șoarecele cu pisica? Tăiați cărțile pe masă și rostiți câteva strofe În gând, iar pe mine mă apucă pandalia...” „Nu știu despre ce cărți de joc și despre ce fel de manivelă vorbiți. Vă mărturisesc că discuția aceasta mă depășește. Nu știu la ce joc faceți aluzie. Am impresia că-mi atribuiți calități pe care nu le posed. Nu sunt atât de citit cum credeți... Probabil sunteți Într-o stare extrem de excitată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
un fel de gramofon, extrem de sensibil la schimbările de atmosferă. Problema ei consta În faptul că, Într-o zi, Întorcându-se acasă, În timp ce-și căuta cheile În poșetă, cineva, strecurându-și mâna printr-un ochi deschis, Îi furase manivela, vânzând-o la un preț de nimic celui mai mare dușman al său, care-și amplasase, nu Întâmplător, prăvălia peste drum. De atunci a Început coșmarul. Conectând vechea manivelă, lucrată În arabescuri, la o altă cutiuță, vechiul ei dușman de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
poșetă, cineva, strecurându-și mâna printr-un ochi deschis, Îi furase manivela, vânzând-o la un preț de nimic celui mai mare dușman al său, care-și amplasase, nu Întâmplător, prăvălia peste drum. De atunci a Început coșmarul. Conectând vechea manivelă, lucrată În arabescuri, la o altă cutiuță, vechiul ei dușman de moarte punea În mișcare un gramofon doar flenduri, achiziționat pe o nimica toată din bazar, cu pâlnia Îndreptată spre balconașul ei. Intrând În rezonanță cu aparatul de alături, discul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
cântec de școală. Tânărul hindus, mic de statură și spilcuit, nu-și mai descleștează degetele de pe gulerul lui apretat. Tăcută și sfrijită, Mabel stă lângă tânărul hindus, aruncându-i priviri pe sub sprâncenele ochilor adânciți în cap. La solicitarea mamei, întoarce manivela gramofonului și cântă toți într-un glas: „Vezi lanțul de îngeri care dansează zglobiu Aducând pacea binecuvântată asupra celor de pe pământ? Viața și moartea avansează mână în mână Teama dispare, totul este doar bucurie și voioșie.“ Cealaltă femeie europeană pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
și singur - cu puțina și leneșa ta minte - că finu’ Cucu a Încuviințat cu bucurie să vină la muncă, dar În ziua următoare - ghinion - și-a pierdut melcul de la pompa de stropit, după care s-a frânt un șurub de la manivelă, iar mai apoi s-a prăpădit o garnitură de piele; pentru fiecare dintre cele trei făcuse lungi călătorii În sat, la Întoarcerea din una dintre ele nimerise chiar când se puneam masa, Înghițise mult și Își udase din belșug dumicații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
jugănarului, animalul se arăta de o blândețe fără seamăn și uneori chiar le zâmbea cu bunătate celor pe care Îi Îndrăgea. Zgârciul imensei praștii se Încorda cu ajutorul unui mecanism format din câteva roți dințate, un lanț de motocicletă și o manivelă, iar Încărcătura - pietroaie de trei sau chiar patru chile - era azvârlită cu nemaivăzută iuțeală când schimbătorul de viteze al unui camion eroic, numit cândva „Tataie”, era tras cu putere Înapoi. Enin porni către Titel Meșteru. Era cam pe la amiază, drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
distracțiile favorite ale unui prieten al meu, Ion, zis Vieru din pricina avânturilor sale adolescentin-zoofile. De câte ori venea pe la mine și ai mei nu erau acasă, prima grijă era să se repeadă la telefonoiul străvechi din ebonită, să Învârtă, până se Încingea, manivela și să strige În microfon: „Alo, coană Marițo, alo!”. Într-un târziu aia răspundea totuși, cu toate că știa bine, după rotirea sălbatică a manivelei, cu cine avea de-a face: „Da, vă rog!”. Vieru, iute, ca să nu-i taie legătura, urla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
acasă, prima grijă era să se repeadă la telefonoiul străvechi din ebonită, să Învârtă, până se Încingea, manivela și să strige În microfon: „Alo, coană Marițo, alo!”. Într-un târziu aia răspundea totuși, cu toate că știa bine, după rotirea sălbatică a manivelei, cu cine avea de-a face: „Da, vă rog!”. Vieru, iute, ca să nu-i taie legătura, urla de se-auzea până la drum: „Coană Marițo, futu-te-n cur!”. De atunci Îmi poartă centralista o râcă statornică, deși am Încercat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
la măsea rachiu dintr-o cană pe care era desenată o vacă și Îndura Înjurăturile lui Ectoraș, fără să se lămurească niciodată că ele fuseseră rostite de Ion Vieru, În entuziasmul lui de a folosi cutia neagră de ebonită și manivela ca un om mare. După ce-i făcea coanei Marița tot soiul de propuneri rușinoase - care contribuiseră și ele la dorința arzătoare a telefonistei de a vedea nenorocita de centrală făcută praf și pulbere de o bombă -, Vieru se arăta un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ora prânzului. O infirmieră care împingea un cărucior cu mâncare intra din salon în salon. Tatăl lui Midori a primit supă, fructe, pește dezosat și pastă de legume fierte. Midori l-a așezat cu fața în sus, a învârtit de manivela de la capătul patului, l-a ridicat în poziție șezândă și i-a dat supă cu lingura. După cinci sau șase înghițituri, bătrânul a dat din cap și a spus că nu mai vrea. — Trebuie să mănânci măcar asta, zise Midori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
bagajele și le-a pus la pupă. După aia am desfăcut ancorele de la pupă și de la proră, m-am urcat În barcă și m-am ținut de muchia docului. Tata curățĂ motorul cu o pompă, Învîrtind de două ori din manivelă, ca să tragă toată benzina În cilindru, apoi Întoarse volanul și motorul porni. Eu țineam barca lipită de doc cu o frînghie Înfășurată În jurul unui stîlp. Elicea bătu apa și barca dădu să se desprindă, făcÎnd valuri printre stîlpii docului. — Jimmy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
scorojite, roase de timp, și toate la un loc apar, sub lumina ambiguă, În parte naturală și În parte electrică, acoperite de o patină, ca de un lac de viori vechi; alteori rămân doar schelete, șasiuri, dezarticulări de biele și manivele ce te amenință cu torturi de negrăit, parcă te și vezi pus În lanțuri pe paturile acelea de interogatoriu unde ceva ar putea să se miște din loc și să-ți strivească carnea, până-ți dai drumul mărturisirii. Iar dincolo de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
esteți - și cu atât mai puțin vei fi devorat de mașina lui Watt, care putea să-i Înspăimânte numai pe aristocrații osianici și neogotici și de-aia apare așa de patetic situată În compromis, toată numai funcție și eleganțe corintice, manivelă și capitel, cazan și coloană, roată și timpan. Jacopo Belbo, chiar departe fiind, căuta să mă târască În capcana halucinantă care-l pierduse pe el. Trebuie să mă comport ca un om de știință, Îmi spuneam. Oare vulcanologul ia foc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
scâncească și să fornăie, cu dignitate: Hi, hi, hi, hi, hi...! Mi l-au furat direct din cuib! Pe bietul Horus! Sunt distrusă! Mor! Presimt! Mi se trage sfârșitul! Ahh! Hi, hi, hi, hi, hi...! I l-au șterpelit pe Manivelă, măi! se aude de undeva, lămuritor, glăsciorul ironic al Bossului. Scuze, Madam, dar noi, între noi, așa-i spunem papagalului matale! Poetul și cu Fratele se întorc amândoi în scaune, ca teleghidați, către colțul de la apus al sufrageriei, acolo unde
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
păsării cazate între gratii, care evitase și ea, pe cât îi fusese cu putință, ca să se găinățeze de mai multe ori, în același loc. Interesant specimen! precum ar fi zis, bunăoară, Avocatul. Ușița coliviei-palat este deschisă larg-larg, iar fericitul locatar, numitul Manivelă, un superb ara vorbitor, trecut de opt luștri de viață nicăieri... Doar o pană mirobolantă caudală, de vreo patruzeci de centimetri, roșu-carmin, cu o textură fină, aproape vaporoasă, încovoiată-seceră, adastă stingheră, ca un remember, printre excremente, pe podeaua cuștii. Madam
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
voci... Și, ce spuneau, ce spuneau vocile, Domniță? moare de curiozitate, aparent, Dănuț. Păi..., una era a sărăcuțului de Horus. Care zicea, textual, vă rog să mă iertați: "Băga-mi-aș scula în capul tău, de găozar prost! Neamul lui Manivelă!" Drăgălașul de el! Ailaltă, răgușită, era a ăluia, a lui Ghiță Ucigașul, lepra sadică, care spunea: "Hai sictir, hramul cui te-a-nchinat, de găină beată, taci, odată, că-ți iau gâtul!" Clar, primul era Horus al meu, fără nicio umbră de
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
civetă rănită de moarte și se retrage pas cu pas, în spatele mizanscenei, în penumbră. Unde dispare, la un moment dat, ca și cum n-ar fi fost! Concomitent, din străfundul șandramalei izbucnesc miorlăituri, mârâituri, cârâituri înverșunate și zbateri de aripi! Săriți, băi! Manivelă e aici! Săriți! Îl omoară...! țipă Vierme. Într-adevăr papagalul Horus este și el prezent, sechestrat în bucătărie și legat de picior cu o simplă sfoară de cânepă, prinsă de scheletul metalic ruginit, al unui suport pentru ferăstraie, unelte de
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
părea lejeră, prea modestă pentru a suporta greutatea unui om. De fapt, putea să ridice foarte ușor pe toți cei trei membri ai expediției. Când trepiedul fu blocat, Dallas îl puse călare pe gura puțului, bine ancorat. Un scripete cu manivelă derula din vârful tripodului central pe deschidere, un cablu subțire. Rulă un metru, doi, prinse celălalt capăt pe care-l înmână lui Kane. Acesta îl atașă la brida unității de propulsie. Pentru testare, Lambert trase cu toată puterea de cablu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]