240 matches
-
Subalternii, sau mai degrabă valeții lui personali, în care avea toată încrederea, întruchipau idealul în domeniu: o masă impresionantă de mușchi care poseda o inteligență invers proporțională. Erau două creiere la fel de imobile ca o mașinărie rămasă fără combustibil. Cei drept, matahalele reușeau totuși să se hrănească și să se îmbrace fără ajutor. Singurul lucru pentru care contau era obediența totală de care dădeau dovadă în fața lui. Prelungiri ale propriei voințe. Cine vroia să știe în ce ape se scaldă Kaan, trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
-o extrem de surprinsă. — Sigur că da, mi-a răspuns Brigit uluită. —Păi, de ce nu mi-ai spus până acum? De ce să-ți spun? Vrei să-mi dau eu acordul asupra tuturor lucrurilor înainte să-ți dai voie să-ți placă? Matahală cretină, m-am gândit enervată. Nu fusese promovată decât de câteva ore și deja se comporta de parc-ar fi fost șefa cuiva. Am jelit după Luke vreo câteva zile. Simțeam pierderea aia prin toți porii. Dar nu mai speram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
mă simt frustrată, dar Nola era așa de drăguță încât n-am putut să mă plâng. — Știi ceva? a ciripit ea. O să râzi, dar mulți oameni fac greșeala de a crede că DA e, de fapt, o agenție matrimonială. Francie, matahală mincinoasă! —Nu-i haios? Sigur, gândește-te ce dezastru a fost când ai ieșit cu un dependent de droguri care abia s-a lăsat. Nola m-a privit cu afecțiune. —N-ai vrea să mai pățești așa ceva, nu? Ai prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
că Harry abia se mai abținea, așa că am clătinat din cap în semn de aprobare. — Vivian Grant și primarul adjunct. — Ai văzut - stai puțin, cine e primarul adjunct? — Stanley Prizbecki. Cred că dacă l-ai vedea, l-ai recunoaște. O matahală cu o perpetuă barbă de trei zile și cu bicepși umflați... mâna dreaptă a primarului general? — Tipul ăla? L-ai văzut pe tipul ăla giugiulindu-se cu Vivian? Înțelesul verbului în cauză mi-era puțin cam neclar, dar totul suna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
și, ca un monstru uriaș ce este, riscă să desfunde babordul și tribordul. Un tunar (vai, tocmai cel din neglijența căruia tunul nu fusese asigurat cum trebuie), cu un curaj fără seamăn, cu un lanț În mână, se aruncă sub matahala care-i gata să-l facă chisăliță și-o oprește, o țintuiește În loc, o duce la ieslea ei, salvând corabia, echipajul, misiunea. Cu o pompă sublimă, teribilul Lantenac aliniază oamenii pe punte, Îl laudă pe viteazul marinar, Își scoate de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
alibi, a belit-o! Nu lăsăm nimic în urma noastră, luăm și cheia, și sticla, și coșul! Drace...! Drăcovenie...! Drăcie...! În coș e un copil, un copil mic, Șefu'! îngaimă Vierme, întors din subsol, împreună cu Poetul, ambii împingând și cumpănind disperați Matahala beată-turtă, care izbutea cu greu să se mențină pe picioare, amenințând să le cosească și lor gleznele. Ei, fir-ai tu să fii, de haidamac! Paralizantă, sirena se aude din ce în ce mai apropiată, la doar câteva străzi distanță și încep să străfulgere
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
treabă din aia, care nu suportă amânare! Părinte Costicuță! se insinuează și Dănuț. Tu de ce te-ndeși? face Silică, deranjat. Ajunge unu', care să strige, ca ogaru'... Părinte, scoal' părinte! prinde glas și Vierme. Voi v-ați tâmpit? pufnește agresiv Matahala. Ce este...? Care ești acolo, bă? Ce naiba vreți? se aude vocea preotului-paroh, de după ușă. Hait! E băut! recepționează Fratele un timbru morocănos inconfundabil și de rău augur, în vocea prea-sfinției sale. Părinte, avem nevoie, repede, de un botez! Copilul s-
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
să vedem pe unde-și va brodi cămașa? Gata! Vai de fundu' lui! Precis că se duce cu râtu' la șip, ca robotu' la priză! îl ponegrește și Vierme. Iar Sile, pare să-i dea dreptate momentan, Micuțului. Mai întâi, Matahala paralizează ca hipnotizată, petrecând cu privirea balansul lichidului auriu, șampanizat, cu bule mici, din recipientul agitat prin fața sa, de piticotul cel straniu. Încet-încetișor, bălăngănindu-și tălpile bocancilor, expandate de un platfus dublu, uriaș, Sile se urnește și se dislocă pe
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
nimic de făcut, aici. Nimic, nimic... Hai! Nu există remediu. Rănii lui, nu i se mai poate face ligatura. Cel puțin, nu în timp util. Împingându-l pe Frate încetișor, înainte, Dănuț poposește o secundă lângă trupul prăbușit, inert, al Matahalei, în care scânteia vieții fulguie și se împuținează rapid, cu fiecare revărsare, tot mai scurtă, a fluidului roșietic vital, printre iarbă și printre pietre. Noapte bună, biet imbecil virgin. Măgărușule! Ne-ai trișat! spune el, resemnat. Și lăcrimează. Venit din
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
apă, trăgându-l de păr. Era limpede că John Robert pierise, că nu se mai afla acolo, că nu mai era decât altceva, ceva care lunecă din mâinile tremurânde ale preotului. Totuși, trăgând și împingând cu disperare, reuși să proptească matahala la capătul mai puțin adânc al bazinului, opus robinetelor, acolo unde se afla banca interioară, astfel încât capul căzu inert pe spate, sprijinindu-se de marginea emailată a căzii. După care, preotul se ridică și se reîntoarse în dormitor. Scrisoarea zăcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
să rămână cu sine însuși... Gândurile îl asaltau din toate părțile: „Am terminat instruirea acestui pluton, dar nu sunt toți la fel de buni. Cel puțin din ce mi-am putut eu da seama. Unii parcă sunt născuți să fie cercetași... Iaca, matahala asta de lângă mine. Când îl vezi prima oară, te gândești că nu scoți din el cercetaș cum nu faci sită de mătase din coadă de câine. Dar... să-l vezi cum se mișcă și cum îți ghicește orice secret al
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
rea! Buna Lina era acuma rea! Numai Nory putea inventa așa ceva. - Cum o să fie bună în așa împrejurări? susținu Elena. - E rea peste cât are areptul să fie! E nesuferită! Dacă n-ar fi vorba de neprocopsitul de Rim și matahala de fată a lui Lică, i-ar face simpatici, atâta e de rea! Dar ăștia doi sunt prea deocheați! se încăpățîna Nory. Mini nu-și putea închipui pe Lina cu semnele unei astfel de răutăți. - Spune mai bine ce e
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
stins al căruia femeia nu-și dădu seama că din invalidul care vindea acolo nu mai rămăsese decât cârja, ținută acum sub braț de un om al lui Borilă deghizat. Cum apăru Zaraza, cu un șal de Indii la gât, matahala lepădă cârja și, sub cerurile ca de păcură în flăcări, o apucă de păr pe femeie. O privi în ochi rânjind, o mușcă sălbatic de buzele învinețite și, parcă din aceeași mișcare, îi reteză beregata cu șișul, de la o ureche
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
al tuturor, luați laolaltă. 2. În după-amiaza aceea era din nou foarte cald. Stăteam în cameră întins pe spate, meditam, când s-a ivit Vizitatoarea. Era o femeie voinică și mare. De jos în sus, cum o priveam, părea o matahală. Purta o pălăriuță de pichet alb cu borul ridicat pe o parte, avea și breton, ai fi zis că atunci se coborâse de la volanul unui străvechi Ford decapotabil, își rezemase palmele de cadrul ușii larg deschise și mă privea fix
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
mai tare. Ignatius asculta chicotelile și zbieretele lor ascuțite și se distra copios în bârlogul lui întunecat. Cu câteva amenințări blajine, patronul liniști rândurile din fața și apoi privi spre locul unde trupul izolat al lui Ignatius se înălța ca o matahală deasupra capetelor mici. Dar nu-i văzu decât profilul umflat. Ochii ce străluceau sub cozorocul verde urmăreau eroina împreună cu elefantul ei traversând ecranul ca să intre în cortul circului. Un timp, Ignatius rămase relativ tăcut, reacționând ocazional la desfășurarea subiectului cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
lovi pe George drept între picioare. — Aoleu! Vezi ce faci, țicnitule. — Ajutor! Hoțul! — Taci dracului din gură! spuse George, trântind la loc capacul. Ești nebun de legat. Știi asta? — Ce? zbieră Ignatius. Cum îndrăznești să-mi vorbești atât de impertinent? — Matahală sonată și tâmpită ce ești! mârâi băiatul ceva mai tare, apoi se îndepărtă, târându-și picioarele și zgâriind trotuarul cu tocurile cizmelor. Cine mai vrea să mănânce ceva atins de labele tale de țicnit! — Cum îndrăznești să-mi debitezi tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Altfel aș fi căzut grămadă pe podea. Oasele mele tarsiene sunt gata să se recunoască înfrânte. Ignatius îi dădu ocol, șchiopătând, domnului Clyde, ca să-i demonstreze cele spuse. Cizmele lui mari clămpăneau pe cimentul impregnat cu ulei. — Stai pe loc, matahală aiurită ce ești. N-o face pe schilodu’. Încă nu sunt. Dar diverse oase mici și ligamente au început să dea semne că cedează. Trupul meu pare că pregătește declararea unui fel de încetare a focului. Sistemul meu digestiv și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
lovind în grămada de pene trandafirii sudată de urechea și umărul lui. — Cum dracu’ a ajuns individu’ ăsta aici? îi întreba Lana Lee pe septuagenarii uluiți din local. Unde-i Jones? Cineva să mi-l cheme pe Jones! — Vino încoa’, matahală nebună, țipa Darlene. Tocma’ în noaptea premierei! De ce-a trebuit să vii chiar în noaptea premierei? — Doamne Dumnezeule, se văita Ignatius, încercând să ajungă la ușă. În urma lui lăsă o dâră de mese răsturnate. Cum îndrăzniți, nemernicilor, să asmuțiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
se înțelegea ce spune. — Endō, vorbești franceză? l-a întrebat șoferul încet, pe când lua o curbă. Se aflau acum pe marea arteră care ducea de la Komba la Meguro. — Am învățat cu mulți ani în urmă. — Ce-ai de gând cu matahala asta de francez? — Îl putem folosi în locul bătrânului. Fiind străin, o să ne fie mai ușor, răspunse Endō în timp ce vâra gloanțe în încărcătorul pistolului pe care-l ținea în mână. Magazinele de pe stradă, văzute din mașină, păreau doar niște pete de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
viața mea. Țineam bine minte drumul, și, când ne-am apropiat de o pădurice de lângă piatra de hotar, am spus cu o falsă îngâmfare: - Trebuie să urinez. - Fă pe tine, mi-a răspuns. Sulița mă înțepa în spate. Era o matahală, dar avea figură de chefliu și pielea feței căzută. Am stăruit: - Îmi pare rău, domnule, dar eu cobor să urinez. Am descălecat, în ciuda înjurăturilor și a insultelor lui. Când m-am prefăcut că-mi ridic tunica, a sărit pe mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
știut că aceea fusese soarta lui Toma. La toate acestea se gândea, legănat de visele lui Gligore Ionașcu. Acesta visa că sare un gard înalt și intră într-o grădină, dar de cum face câțiva pași se repede asupra lui o matahală neagră și nu mai poate să treacă gardul înapoi, e prins cu o mână de lemnul albicios, dar uluca se sfarâmă, lăsându-l în ghearele namilei; așa că Zogru, speriat, încercase și el să intervină: îl ridică pe Gligore și-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
În lumea exterioară: Pe Roy Street, În Montreal, calul care trăgea un camion a căzut pe asfaltul Înghețat. Aerul e cenușiu Închis ca o căptușeală de palton. Un animal mai pirpiriu ar fi izbutit să se ridice În picioare, dar matahala asta, cu coapsele lui uriașe, nu poate decât să‑și agite copitele În vânt. Calul cu coamă lungă, din rasa Percheron, cu ochii Înspăimântați și venele ca niște funii, ar fi avut nevoie de un uriaș ca să‑l salveze, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
Colentina. Luminile se lățesc pe zidurile de zece, douăsprezece etaje, Iliuță nu le poate număra niciodată până la capăt, și fiara deschide ochii ei de peste tot. Iliuță nu știe că nu după el se uită dânsa, nici după moțatele maică-sii. Matahala privește în altă parte și căută altceva, o pradă pe care Iliuță n-o poate ghici. Gângănii omenești cât unghia degetului trec prin dreptul ferestrelor, se așează la mese, aprind radiourile, rup din pâine, își mișcă brațele, gesticulează, spală vase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
ceartă în autobuz și mărturisesc că după un timp se plictisesc și termină. Dar ăștia nu, în nici un caz, parcă erau întorși cu cheia. Voiau scandal. Aproape că ți se făcea frică, mai ales că erau printre ei și niște matahale, cu cămăși descheiate, expunându-și petele și părul alb de pe piept). Am încercat să tac și să nu spun nimic. Mi-a sunat telefonul și am vrut să răspund. Dar, când să-mi croiesc puțin loc cu cotul ca să pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
de șocul optic în care îi azvârlise orbecăiala. Pe ecran apărură - de parcă ochii destrămați ai tuturor ar fi fost scăldați în apă fermecată și vindecați - pete alburii, strîngîndu-se, 23 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Când își reperă ciudatul client, matahala rânji și călcă frâna. Străinul îi inventarie șoferului obrajii slăninoși de nuanță cenușiu-gălbuie, provenită dintr-o funcționare defectuoasă a ficatului, ca urmare a abuzului de tutun ori dintr-un luft sau șotie a metabolismului. Necunoscutul ocoli motorul, venindu-i, din stânga
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]