191 matches
-
domestic și arhibanal pentru unul ca mine -, însă total inadecvat pentru unul ca domnia sa. Am prefirat mental mai multe variante de a-l aborda. Surâsul nătâng blazat al formulei „Ce să-i faci? asta e!“. Stupida nonșalanță a teatralului „Vaaai, meștere, ce plăceeere, ce onoaaare!“. Scrobitul „stimate maestre, dați-mi voie să mă prezint“... Vezi bine că, până să-mi aleg eu maniera de abordare, omului i-a venit rândul la ghișeu. Să vezi acum spectacol, mi-am zis, gata să
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
Izbășescu“. Din oftarea lui exasperată mi-am înțeles gafa: când ai jucat așa de trăznitor cu Dinică în Godot, a fi evocat ca partener de sforăituri cu Caragiu, ori ca Guliță cu Draga Olteanu-Chirița, asta devine curat asasinat la blazon. Meștere, s-avem iertare, însă domnia voastră și când pune mâna pe-o scobitoare face spectacol de neuitat. Nu vă mai ierarhizați aparițiile! Când ești Marin Moraru, fiecare gest, fiecare suflare, grimasă, pas, tăcere, încruntare... devine teatru copleșitor. Scenă tare, de șocantă
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
poate să-ți reprimi total sentimentul de fericire care te-a cuprins când ți-a spus, în vis, despre felul în care trebuia reconstruit acoperișul. Simți că, dacă Dumnezeul tău ar fi fost mai puțin înclinat spre lucrurile practice, spre meșterei ile de tot felul, așa cum le numise unul dintre semenii tăi, l-ai fi venerat la fel de mult, dar iubirea nu ar fi fost la fel de sinceră. Nu l-ai fi simțit la fel de aproape. Nu înțelegi, desigur, felul în care e vrăjită
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
cu minuțiozitatea unui farmacist. ― Măi, teatrul este ca munca unui farmacist, obișnuia să ne spună. Când prepară ăla medicamentul, dozele trebuie să fie superexacte ca să nu iasă o otravă. Băgați la cap și mai citiți și voi câte o carte. ― Meștere, eu tocmai am citit Luni, Marți, Miercuri... spunea râzând Johnny. (Cartea lui Beligan era, într-un fel, pentru noi, cei tineri, un fel de Învățăturile lui Neagoe... și o citiserăm cu toții.) ― Nu e rău, Johnny dragă, dar vezi că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
ceva, nu-mi aduc aminte acum exact ce și nici nu e important, așa că deschid ușa cabinei lui Beligan și intru. Nu era lumină, perdelele erau trase, Beligan era la masa de machiaj, cu capul în mâini. ― Vă e rău, meștere? întreb. Ridică greoi capul, se uită la mine prin oglindă și înțepenesc. Beligan plângea. Am rămas locului, siderat de imagine și jenat că am dat buzna ca un prost peste om fără să bat la ușă. Cred că a simțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
stânjenit și s-a explicat: ― Am ratat, Mihai. Nu eram în stare să scot un sunet și atunci a continuat: ― Rolul. Țin atât de mult la rolul ăsta și nu am puterea să-l fac să trăiască așa cum ar merita. ― Meștere, dar este cel mai grozav Richard pe care l-am văzut. Stătusem în sală și mă uitasem la el, fascinat de câte sensuri putea să scoată. Îmi plăcea teribil, dar este adevărat că stăteam în rândul întâi. A dat din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
putea să scoată. Îmi plăcea teribil, dar este adevărat că stăteam în rândul întâi. A dat din cap a mulțumire, dar pe chip i-a rămas acea tristețe iremediabilă pe care o avusese când se uitase la mine prin oglindă. ― Meștere, dacă simțiți că e imposibil, de ce nu renunțați? La urma urmelor, sunteți directorul general, puteți s-o faceți. ― Dacă eram doar Beligan, o făceam, fii fără grijă, dar sunt exact ceea ce spui, directorul general al acestui teatru și nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
cea mai bună bere din toată viața mea de până atunci. A doua zi mă cheamă Beligan. Intru bucuros. ― Ce-ai făcut, măi Mihai? ― Ce-am făcut? ― Le-ai stricat ălora spectacolul. ― Eu? Păi am luat trei rânduri de aplauze, meștere, i-am spart, publicul era în delir. N-au avut ei aplauze la scena asta de când joacă. ― Păi tocmai asta e, la dracu’, că Finți nu a dorit aplauze la scena asta, așa că stai mata pe tușă, am suspendat celălalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
înțeleagă că pe ei moartea i-a înălțat, nu i-a doborât! Rămăsese meșterul pe gânduri, se tot uita după vodă și fața lui era așa de bucuroasă încât m-am apropiat de el și l-am întrebat: „Ce-i meștere, ce s-a întâmplat?“ „Doamne, cuvioase, ce fericire, abia acum am înțeles de ce-mi cere canonul să-l fac pe Sfântul Ioan Prediteci, semeț, râzând, ducându-și într-o tipsie capul în mâini, așa a spus vodă, moartea i-
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
să-l arunc, dar nici nu vreau să mai dau de el. Să-l pun undeva bine, undeva unde să poată sta o veșnicie fără primejdia de-a fi aruncat cu vreun ziar sau alte hârtii, căci nevastă-mea este meșteră la așa ceva... GEMENII Bărbieritul îi luă mai mult timp decât crezuse. Se mai răsese cândva la subțiori, iar de vreo două săptămâni, adică de atunci, își mai răsese de câteva ori și barba, dar acum era altceva: acum nu avea
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
să ședem oleacă. Badea Ion păși înainte, șopti ceva la ureche lelei Maria și intrară în "camera cea mare", de oaspeți. Totul lucea de curățenie, pereții erau împodobiți cu scoarțe viu colorate, lucrate în casă, mobila era ieșită din mâinile meștere ale badei Ion, din perete vegheau câteva icoane vechi, ferecate în argint. Apăru lelea Maria cu o tavă, pahare, o garafă plină cu ceva închis la culoare. Dispăru pentru câteva clipe și reveni cu un platou mare plin cu tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
răsuflă ușurat. Reveni la Ana, la măsuța de sub nuc, la Toni și Pic cel mic... Cât fusese prins "în vale", Ana se ocupase de schițe și desene pentru facultate, dar și de gospodărie, de grădină, de bucătărie. Petre descoperi ce meșteră e fata lui în toate și ce bune bucate știe să pregătească, pe care le mânca întotdeauna cu mare poftă, spre încântarea "bucătăresei". Într-o seară, stătea cu Ana pe prispă și discutau ce-ar mai fi de făcut până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
Cum să nu știe? Dă-i și nu te mai codi atîta! Libarcă șterse gura sticlei cu palma și i-o Întinse lui Julius, dar meșterul Îi spuse să nu se uite la ei, „sînt cam afumați“, adăugă. — Da’ de unde, meștere! Lasă-l să se-nvețe! Să nu bei decît o gură, Îi spuse meșterul și adăugă: iar voi gata, la treabă, să poată veni și ceilalți. Julius, care ținea sticla cu amîndouă mîinile, o duse la gură fără să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
urmă luă găleata de jos și i-o Întinse lui Julius. Nu! Nu! Terminați odată cu glumele! porunci meșterul, care făcea parte, Într-un fel, din conducere: stătea de vorbă cu inginerul și chiar cu arhitectul. — Nu mă bate la cap, meștere! — Lasă-l să Învețe! Albinețu, alb ca laptele și adus puțin de spate, ajuns În mod inexplicabil zidar, se ridică În picioare lăsîndu-și strachina cu mîncare pe o piatră, luă găleata lui Agheasmă și-i spuse lui Julius să vină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
sfârtecat de o schijă de obuz, îndrăgise tăcerea. În acel răstimp gândurile lui s-au obișnuit a se rândui frumos, fără pripiri năvalnice și mai ales fără dureri. De altfel, la început mintea i-a fost senină, parcă o mână meșteră nevăzută i-ar fi șters din creieri toate amintirile. Când și-a venit în fire întîia oară, la ambulanța diviziei, a văzut pe doctorul Meyer și pe Petre. Nu i-a recunoscut, dar a avut o bucurie atât de violentă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
zise în chip de explicație turcul. Trebuie să ajungem până mâine seară la garnizoană și de ieri n-a mai trecut nimic pe Dunăre. Băieți - se-ntoarse el spre cei trei ieniceri - puneți-vă și voi pe unde puteți. Gata, meștere, dă-i drumul! Salută pe cei rămași pe caiac și se așeză pe un butoi. Căpitanul Georgios, tremurând ca varga, trase puntea, trase ancora și trase cu coada ochiului spre necredincios. — Năduf mare! - spuse turcul, dându-și turbanul pe ceafa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
LIPSA DE CULTURĂ DUCE LA ANALFABETISM — Domnilor - spuse comandantul turc către Metodiu și căpitanul Georgios - ne apropiem de ținta călătoriei noastre. Cât ne costă jupâne, ce-am consumatără acilea? — Ei, ce să vă coste, nimic - spuse trist grecul. — Ba nu, meștere, vreau să plătesc cinstit - spuse otomanul. La noi, oricât ar părea de ciudat, jaful individual se pedepsește cu moartea. Numai jaful colectiv e autorizat. Păi ați fost în colectiv - zise Georgios, arătând spre cei trei ieniceri. Da, dar numai eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
zise Georgios. — Mult - spuse turcul. Enorm. Doi galbeni pentru niște măsline și-o șuncă împuțită? Cum a fost șunca, băieți? - se-ntoarse șeful spre ieniceri. — Putea de trăsnea - răspunse cel fără un ochi. Abia am putut-o înghiți. — Păi vezi, meștere? - făcu turcul către Georgios. Și ceri doi galbeni? Vrei să iei pielea de pe noi? Unde te trezești? în Cipru? — Atunci spuneți dumneavoastră cât face și eu sunt mulțumit - zise Georgios. — Un galbân e bine? — E bine - răspunse grecul. — Ba nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de două-trei minute, respirația greoaie a continuat să niște fularul confecționat dintr-o stofă numai ape și jiletca groasă din lână. Spontana sa voce italienească, Înfrumusețată de un neaoș ceceo iberic, a răsunat gagliarda și dogmatică prin obstacolele dentare. — Domnia voastră, meștere Parodi, cunoașteți de-acuma pe de rost intrigărăile polițiste și abecedarul detectivesc. Vă mărturisesc fără șovăială că pe mine, din pricina mai mult a hârțogărăii erudite decât a dedesubturilor delictive, m-au luat pe nepregătite. Dar acum zbirii se Înverșunează să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
știut de ce mi-a încredințat mie direcția acestui liceu: pentru că, fiindcă... deoarece... întrucît... așadar... prin urmare... Și Jujucă s-a dovedit în scurtă vreme a fi un om cu totul lipsit de inimă și de înțelegere! CAPITOLUL XIII MANOLE, MANOLE, MEȘTERE MANOLE! Parcă nici o primăvară din cei 18 ani pe care îi trăisem nu fusese atât de frumoasă ca această primăvară a lui 1926! Ah, cât de mare era ispita de a ne rătăci în grădina noastră vrăjită de basm! Dar
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
plini de curiozitate în același timp. O fântână obișnuită, cu troiță frumoasă și cu o arhitectură originală. Apa curgea limpede și îmbietoare. Fără să vreau, mi-au venit în minte versurile din minunata poezie poporană, "Legenda mănăstirii Curtea de Argeș": "Manole, Manole, Meștere Manole, Zidul rău mă strânge, Trupușoru-tni frînge..." Iar după îngrozitoarea prăbușire a ziditorului de biserici, pe locul unde a căzui, s-a ivit ca prin farmec: "O fântână lină Cu apă puțină, Cu apă sărată, De lacrimi udată!" Am rămas
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
era cadastrul cerului, uneori își dădea cu părerea și despre cum trebuie zidit sub soare, Sfântul Petru i-a șoptit lui Manole câteva cote dintr-un plan al Edenului: "Piatra crescută în cer este altfel decât piatra crescută în inimă. Meștere, zidește, zidește împrejur până când sângele se va elibera din strânsoare și va lega cărămida precum cuvântul lui Dumnezeu!" Manole, pe atunci, suferea ca orice pământean de naivitatea lui Adam, de egoismul lui Noe, de trufia lui Moise, de orgoliul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
favorită încă de când eram mititel. Am antrenament... DĂNILĂ: Proba... favorită... antrenament... Tu știi ce spui; numai dracu' poate pricepe! CODÂRLIC: Iară pân-a veni înapoi, să ne hodinim oleacă. (se culcă într-un cot. Pauză, fond muzical astral.) DĂNILĂ: Ei, meștere Codârlic. Ai adormit? CODÂRLIC: Eu... nu... stăteam și eu așa... DĂNILĂ: Stăteai așa... Prăpădim vremea de pomană! Și mi-i o foame... (efect sonor descendent) Ia, parcă vine... CODÂRLIC: Cam așa. (Efect final, bufnitură puternică) Ei, ai socotit cât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
dolofane și vin lăudat douăzeci de budane, să le ajungă pentru sindrofii la boieri și la cucoane. Iară dacă s-or mai ivi și alte nevoi, mă întorc eu la dumneata înapoi. Cam asta ar fi. LIANA: Tare frumoase stihuri, meștere Ceaun! CEAUN: Păi nu ți-am spus... LIANA: Spus, cum nu! Numai cât bag samă, vrednice mare bucătar, că domnia ta vrei să pornești nuntă așezată, la care să poftești nuntași din șapte hotare, nu să pregătești, timp de șapte zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
adăpost. Și-am nimerit bine aici, sub acoperișul și sub mila Măriilor Voastre. Mă bucur de oameni blânzi și buni, și caut, pe puterea mea, să fiu de ajutor la rându-mi. LIOARA: Jupâneasa Ilinca mi-a spus că ești meșteră la socoteli, dreaptă, cinstită și ascultătoare. Așa că te întreb să-mi spui cam ce ți-ar plăcea să faci tu în viața asta, fata mea? Că doar n-ai să rămâi mereu ajutor jupânesei Ilinca. LIANA: Măria Ta, în viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]