144 matches
-
în sprijinul lor dar aceștia în frunte cu voievodul lor Ploscînea, au luptat de partea tătarilor, trădîndu-l pe cneazul Mstislav. În letopisețul kievean se precizează că voievodul Ploscînea era creștin. Bun sau rău vodă Ploscînea este de-al nostru și megieș în răbojul timpului. În limba română ploscan este parul cu care se cară grămada de fîn pentru a face o căpiță iar ploscană este căpița de fîn joasă, pala de fîn sau prepeleacul pe care se usucă fînul. Mai avem
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]
-
casă. Însă: „când mă uit înapoi, doi hojmalăi se și luase după mine; și unde nu încep a fugi de-mi scăpărau picioarele; și trec pe lângă casa noastră, și nu întru acasă, ci cotigesc în stânga și întru în ograda unui megieș al nostru, și din ogradă în ocol, și din ocol în grădina cu păpușoi, care erau chiar atunci prășiți de-al doilea, și băieții după mine; și, până să mă ajungă, eu, de frică, cine știe cum, am izbutit de m-am
CREANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
Neamț, cum veți vedea această carte a noastră, să faceți legiuită dreptate lui Hâra ot Vârtop, cu Ionașcu Drob ot Hogioge că are să-i plătească lui un bou sau cinci taleri. Iar de va avea nedreptate, atunci să-și strângă megieșii și să se arate aicea. Altfel să nu faceți. Singur Domnul a poruncit." Însă, prin carte domnească, se ordonă „să nu se amestece în judecățile bisericești", acestea fiind de competența episcopului și a protopopilor. Din cartea lui Ioan Teodor Voievod
VASLUI. TRADIŢIONALISM… Oameni și întâmplări by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Science/91666_a_92808]
-
mânăstirea Căluiu, ctitoria fraților Buzești.(...) Simbioza româno-prototurcică și mongolă a lăsat urme în toponimie, precum Balș”" (Pandrea, 2008 p. 12) Într-un document din secolul al XVIII-lea, din timpul ocupației austriece, Balșul este menționat ca fiind un sat de “megieși” (țărani liberi, stăpâni de pământ), având 55 de familii mari. Balșul a fost una dintre așezările omenești mari și importante din Țara Românească în perioada medievală. Odată cu începutul secolului al XIX-lea, se remarcă o dezvoltare a Balșului, care până la
Balș () [Corola-website/Science/297000_a_298329]
-
al XIX-lea. În anul 1723 satul apare menționat pe harta realizată de Schwantz cu numele de Bâhla, iar în Conscripția de la 1727 este consemnata în Plasă de Mijloc a ispravnicului Staico Glogoveanu, drept moșie megieșeasca cu 72 familii (39 megieși, 18 birnici, 2 nevolnici și 11 văduve) . Că avuție sunt trecuți 39 de locuitori cu moșii, 34 de vii, 188 de vite mari și 44 de cai. În anul 1819 în sat erau 63 de familii grupate în 12 ½ lude
Comuna Bala, Mehedinți () [Corola-website/Science/301598_a_302927]
-
de loc din satul Ștefești "vătafului Iane oz Izvora za plaiu" la 5 mai 1734 . Din același veac este și documentul încheiat la 18 febr. 1756, care marchează ieșirea din indiviziune "a lui Marin sin Ilinchii ot Ștefești" hotărâtă de "megieșii orânduiți din poruncă domnească prin porunca dumnealui Petre vel Stolnic, ispravnic ot sud Saac" . În acest secol, Ștefeștii sunt consemnați și în „memoriile” (1788) generalului Bauer. Mai spre sfârșitul secolului, la 5 febr. 1799, apare o foaie de zestre a
Comuna Ștefești, Prahova () [Corola-website/Science/301738_a_303067]
-
Iulia, datat 1 mai 1307 prin care i se face cunoscut lui Ladislau, voievodul Transilvaniei, ca dând urmare cererii lui, a trimis pe magistrul lor, Marcel împreună cu nobilul Osvald din Calnic la satul Feldioara, unde aceștia au convocat vecinii și megieșii, de jur împrejur și în prezența lor s-a constatat hotarele „după semnele vechi și adevărate"). Satul este atestat încă de la începutul sec. al XIII-lea sub numele oficial unguresc de Főldoar, ceea ce înseamnă în românește teren fortificat, (de la ruinele
Comuna Ucea, Brașov () [Corola-website/Science/300975_a_302304]
-
alt nobil care deținea o parte din moșia Șmig. El era, la data redactării documentului, slujbaș în Sântimbru și avea o proprietate și o casă în Teiuș. În calitatea sa de slujbaș regal în Sântimbru, a stabilit, cu ajutorul vecinilor și megieșilor, după cum ne informează documentul din 1332, hotarele moșiei Sava din comitatul Dăbâca, confiscată de la Corrard din Geoagiu, punându-l în posesie pe magistrul Ștefan Pagan, castelanul din Târnava. Perioada cât a deținut această demnitate nu este cunoscută. Nu se știe
Șmig, Sibiu () [Corola-website/Science/301743_a_303072]
-
rezultă dintr-un document de la Ștefan cel Mare: "Iată această adevărată credincioasă slugă a noastră, pan Lațco, nepotul panului Petru Ponici, a venit înaintea noastră și înaintea boerilor noștri mari și mici și s-a jeluit și a mărturisit cu megieșii săi că privilegiul pe care l-a avut marele pan Drăgoi și socrul lui pan Romașco, de la bunicul nostru, Alexandru voevod cel Bătrân, pe ocinele lor , satele Drăgoești...și pe Lucăcești și pe Botești, și pe Căcăceni, acel privilegiu a
Comuna Drăgoiești, Suceava () [Corola-website/Science/301950_a_303279]
-
Dumitru Piscureanu. Numai intervenția hotărâtă a ministrului de interne Teohari Georgescu , care a sosit la fața locului a dus la retragerea unităților de securitate și la salvarea satului de la distrugere. • Plopșoru - Într-un act din 18 iunie 1517 sunt menționați megieșii Târtabă, Stere și Dan Plopșor. • Ceplea - Un document datat : 18.12.1534 al Pârcălabului Vlad Vintilă care donează Mănăstirii Tismana mai multe sate, „săliști și bălti printre care și Năsipul” identificat a fi satul Ceplea. La 24 aprilie 1536 Radu
Comuna Plopșoru, Gorj () [Corola-website/Science/300465_a_301794]
-
într-un act emis de Constantin Șerban se spune că „[...]Matei voievod, după ce a zidit domnia sa mănăstire acolo la Brebu, el a fost hotărnicit toată moșia Brebului cu 12 boieri și cu jupanul Preda mare vornic și a propit moșia megieșilor, de a pus pe toți megieșii în mijlocul pădurii și le-a aprins casele ca să nu se mai întoarcă[...]” ("apud" Ștefan Andreescu, „”, în "Glasul Bisericii", nr. 1-2, 1968). De asemenea, prin acest act se dă înapoi brebenilor jumătate din moșia luată
Mănăstirea Brebu () [Corola-website/Science/298849_a_300178]
-
Șerban se spune că „[...]Matei voievod, după ce a zidit domnia sa mănăstire acolo la Brebu, el a fost hotărnicit toată moșia Brebului cu 12 boieri și cu jupanul Preda mare vornic și a propit moșia megieșilor, de a pus pe toți megieșii în mijlocul pădurii și le-a aprins casele ca să nu se mai întoarcă[...]” ("apud" Ștefan Andreescu, „”, în "Glasul Bisericii", nr. 1-2, 1968). De asemenea, prin acest act se dă înapoi brebenilor jumătate din moșia luată prin metodele arătate mai sus. După
Mănăstirea Brebu () [Corola-website/Science/298849_a_300178]
-
Românești întărește niște ocine Mănăstirii Govora iar printre boierii trimiși să cerceteze actele și să depună mărturie apar și Radul și Stoian din Aluniș. Ori dacă erau stăpânii, desigur că existau și supușii. La începutul secolului al XVII-lea pământurile megieșilor încep să fie cumpărate de diverși nobili, pentru ca, până la sfârșitul secolului, practic întreaga suprafață să devină, fie boierească, fie mănăstirească. Printre cei care au stăpânit părți de moșie sau sate în comună, amintim pe: Diicu (I) Buicescul, nepotul lui Matei
Comuna Spineni, Olt () [Corola-website/Science/298965_a_300294]
-
stemă doi butuci de vie. Mihail Cantacuzino a descris în "Genealogia Cantacuzinilor" județul Săcuieni astfel: Una dintre primele atestări ale acestui județ este din 1577, un document în care se face referire la localitatea Salcia, menționată într-o listă a "megieșilor" care aleg partea banului Radu din moșia Poieni, județul Saac. Printr-un hrisov din septembrie-decembrie 1636 mănăstirea Slobozia primea de la domnie "o vie în dealul Năenilor, județul Saac, și 300 de bolovani de sare pe an de la ocna Ghitioara". La
Județul Săcuieni () [Corola-website/Science/305030_a_306359]
-
fost ctitorit de comisul Apostolache, între anii 1645 -1652. O condică din 1700 a lui Constantin Brâncoveanu spunea: Într-un alt document, din 18 februarie 1756, care marchează "ieșirea din indiviziune a lui Marin sin Ilinchii ot Ștefești hotărâtă de megieșii orânduiți din poruncă domnească", se face referire la "porunca dumnealui Petre vel Stolnic, ispravnic ot sud Saac". Prin hrisovul din august 1782 Nicolae Caradja acorda mănăstirii Căldărușani "vinăriciul din sud. Saac, după popoarăle Valea Mieilor, Valea Largă i Valea Negovanilor
Județul Săcuieni () [Corola-website/Science/305030_a_306359]
-
April 7. Facem înștiințare precum au venit înaintea noastră și înaintea boierilor noștri sluga noastră Toader velic vatag și Ionaș și frate-său Ihnat și Grozav și s-au jăluit noao cu mare jalobă și cu multe mărturii și cu megieși dinspre împrejur, zicînd, că diresurile ce au avut ei de danie de la Alexandru Vodă pe un loc pustiu la Ciulucul cel mare la fîntîna Ciobanilor, la gura pîrîului adînc și cu loc de moară în Ciulucul cel mare și cu
Bilicenii Vechi, Sîngerei () [Corola-website/Science/305202_a_306531]
-
hotarnici la satele sfintei Mănăstiri Putna ce au avut la ținutul Socevii, pentru care au jăluit Măriei Sali lui Vodă sfinția sa Pahomii egumenul cu tot soborul mănăstirii Putna că s-au împresurat moșiile mănăstirii de cătră unii și alții din megieșii ce să hotărăscu cu moșiile mănăstirii, și având mănăstirea o moșiea giumătate de sat de Crasna pe apa Sirițălului, dată daniea de la răpousatul Filothei, episcopul Hușilor, ce-au fost de postrih de mănăstirea Putna, după cum anume arată în doaă ispisoace
Crasna () [Corola-website/Science/304836_a_306165]
-
devin unități administrativ-teritoriale. Astfel, după întemeierea județelor Argeș și Dâmbovița și desființarea județului Brăila de definitivează organizarea administrativă a Țării Românești în 17 județe. În Moldova, unitățile administrative erau ținuturile, iar în Transilvania și Banat diviziunea teritorială tradițională a fost megieșul. După unirea din 1918 împărțirea pe județe a fost extinsă la întreg teritoriul Regatului Român. Într-o primă fază, o comisie condusă de geograful Simion Mehedinți a propus o organizare administrativă bazată pe 48 de județe mari cu o populație
Județ () [Corola-website/Science/296601_a_297930]
-
de la unul dintre căpitanii lui Mihai Viteazul, pe nume Ka Vișan. Prima atestare documentara a Vișinei apare în ianuarie 1576. În anul 1614 se emite un document de răscumpărare a satului Hanurile în care sunt menționați că vecini în vest, megieșii vișineni. În hrisovul vremii se întâlnește termenul de “Vișina Seaca” folosit de Mitropolitul Țării Românești, Neofit, care anula hotărârea diaconului Radu de la Vișina Seaca, județul Vlașca, la 8 mai 1747, pentru că fără voia lui, emigrând de la Episcopia Craiova s-a
Vișina, Dâmbovița () [Corola-website/Science/324835_a_326164]