608 matches
-
toate acestea, ni se pare oarecum îndreptățită și opoziția stabilită de un autor precum James L. Smith între, pe de o parte, complexitatea eroului tragic, care ilustrează o conștiință scindată ("essentialy divided"), și, pe de alta, simplitatea organică a personajului melodramatic, înzestrat cu o vitalitate teatrală supraabundentă ("superabundant theatrical vitality"), care identifică răul exclusiv în exterior, fără a-l mai căuta și în sine. Smith comite însă un abuz în interpretare atunci când atribuie o "conștiință scindată" (recte o dimensiune psihologică) eroului
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
melodramă, răul vine tot din exterior, singurele instanțe menite a semnala caracterul malefic al pasiunii ("răul intern") fiind corul și, odată cu el, spectatorul, avertizat pas cu pas asupra naturii reale a conflictului dintre om și divinitate. În consecință, tragicul și melodramaticul nu reprezintă niște categorii dramatice aflate în antinomie (cum crede Smith), ci niște modalități complementare de construcție a dramei moderne, abia aceasta având o dimensiune dialogică și personaje complexe, cu psihologii hieroglifice 64. Pe scurt, în teatrul modern, după cum am
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
dramei moderne, abia aceasta având o dimensiune dialogică și personaje complexe, cu psihologii hieroglifice 64. Pe scurt, în teatrul modern, după cum am anticipat, tragicul definește o perspectivă a lecturii și a contemplației (trezind spiritul analitic, ambiția cunoașterii de sine), în timp ce melodramaticul reflectă o perspectivă a trăirii directe, nemediate. Nu întâmplător s-a și demonstrat 65 că tragedia ar sta, simbolic, sub semnul orbirii (nu i-a scăpat lui Lovinescu, mare admirator al lui Freud, situația paradigmatică din Oedip), comedia, sub semnul
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
după cum ni se atrage atenția dramaticul e mai pur decât tragicul, prin intensitatea patetică a conflictului, și dacă muzica accentuează elementul dramatic (geneza teatrului liric se datorează intenției nobile și ambițioase de a readuce pe scena modernă tragedia antică), atunci melodramaticul pare să fie categoria fundamentală a teatrului, definită, aproape nietzschean, ca intensificare existențială și "mod al excesului" par excellence. Dintr-o perspectivă asemănătoare, Peter Brooks 69 (profesor la Universitatea din Yale, coleg cu mult mai cunoscutul Harold Bloom) consideră melodrama
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
și natura neverosimilă (dacă avem în vedere principiul adecvării la "realitate") a "subiectului", a narațiunii și a celorlalte elemente de compoziție. (Pentru a nu confunda lucrurile, trebuie precizat chiar de pe acum că, deși literatura lovinesciană ilustrează cu varii mijloace categoria melodramaticului, criticul-scriitor nu a compus, totuși, nicio melodramă.) Aceeași distincție necesară dintre "melodramă" (specie istoricizată) și melodramatic (categorie tipologică) o întâlnim la majoritatea cercetătorilor serioși ai fenomenului la care ne referim. Eric Bentley 71, de pildă, confirmă peste timp intuiția lui
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
a celorlalte elemente de compoziție. (Pentru a nu confunda lucrurile, trebuie precizat chiar de pe acum că, deși literatura lovinesciană ilustrează cu varii mijloace categoria melodramaticului, criticul-scriitor nu a compus, totuși, nicio melodramă.) Aceeași distincție necesară dintre "melodramă" (specie istoricizată) și melodramatic (categorie tipologică) o întâlnim la majoritatea cercetătorilor serioși ai fenomenului la care ne referim. Eric Bentley 71, de pildă, confirmă peste timp intuiția lui Lovinescu, atunci când consideră melodrama, în ultim resort, drept expresia concentrată a impulsului spre dramatizare, adică un
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
a sufletului individual, personajele specifice melodramei încep să câștige în complexitate și devin ambigue din punct de vedere moral, în acord cu dizolvarea vechilor ierarhii și relativizarea conceptelor tradițional antinomice de bine și rău. După unii exegeți ai problemei, viziunea melodramatică apare în momentul când vechea lume este pe cale de a se prăbuși, iar relațiile dintre oameni devin idiosincratice și complicate, într-un timp fără eroi, în care nu rămân decât nuanțele, distincțiile pur individuale 79. Oricum, fiind focalizată mereu asupra
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
înlocuiește estetica reprezentării, de factură pur teatrală, cu o estetică "analitică", a percepției ironic-demistificatoare ce rupe vraja, făcând practic imposibilă identificarea cititorului/ spectator cu vreun "personaj" oarecare (de aici și reproșul imoralității operei sale, într-o epocă a triumfului imaginației melodramatice). Or, estetica melodramei definită și ca formă pur experimentală, creative theatre 82, anticipând happening-ul și celelalte experiențe similare de mai târziu reclamă tocmai participarea emoțională a publicului, relevabilă, în terminologia lui Hans Robert Jauss, fie printr-o "identificare simpatetică
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
scena de teatru, dar să transforme subiectul (eul) într-o entitate impersonală, golită de fapt de "conținut" psihologic (ipostază familiară și naratorului, și eroului predilect al prozei lovinesciene). Pattern-ul teatrului (viziunea scenei) definește așadar și modelul originar al imaginației melodramatice, înțeleasă însă ca expresie a unui joc în care spectatorul nu e chemat să contemple impasibil, cu estetică detașare, comedia sentimentelor omenești (în aceeași linie, purist flaubertiană, a teoriilor lui Brecht despre "distanțare"), ci, după cum am anticipat, să participe emoțional
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
să participe emoțional, ca spectator și actor totodată, din afara, dar și dinăuntrul scenei 87. Observația aceasta ar constitui un alt argument, cred, destul de convingător, în sprijinul ideii că teoria catharsis-ului nu se aplică decât în cazul literaturii de tip melodramatic, deci cu o evidentă dimensiune psihologică sau morală. De aceea, în mod necesar, "lectura" melodramei e în primul rând participativă, și abia apoi analitic-contemplativă. Iar spectatorul-actor al spectacolului melodramatic (ca și personajul principal din romanele criticului român) ajunge astfel să
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
catharsis-ului nu se aplică decât în cazul literaturii de tip melodramatic, deci cu o evidentă dimensiune psihologică sau morală. De aceea, în mod necesar, "lectura" melodramei e în primul rând participativă, și abia apoi analitic-contemplativă. Iar spectatorul-actor al spectacolului melodramatic (ca și personajul principal din romanele criticului român) ajunge astfel să se creeze pe sine a doua oară ("he makes himself a second time"), devenind el însuși dramaturgul propriei existențe ("a dramatist of his own existence"88). Și așa, umbra
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
manieră de semnalizare a "grandorii referentului numenal", fapt menit să trezească în receptor nu doar elanul identificării cu personajele dramei, ci și curiozitatea, spiritul analitic. Așa se explică de ce reprezentările ficționale în genere sunt construite pe un tipar teatral, imaginația melodramatică insinuându-se, după cum s-a remarcat, în falia dintre reprezentare și semnificație 90, în cadrele unui proces de acum bine cunoscut, care validează lectura lumii (ca text) drept cea mai autentică formă de trăire (pentru că e implicată și dezimplicată, tragică
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
-se, după cum s-a remarcat, în falia dintre reprezentare și semnificație 90, în cadrele unui proces de acum bine cunoscut, care validează lectura lumii (ca text) drept cea mai autentică formă de trăire (pentru că e implicată și dezimplicată, tragică și melodramatică deopotrivă). Prin urmare, deși rămâne ancorată în realitate prin focalizarea asupra pasiunilor și a vieții afective, melodrama depășește principiul mimetic și sugerează posibilitatea existenței unui model abstract, dincolo de realitate, și a unei structuri de semnificație relevabile exclusiv pe calea analizei
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
și perceperea tragediei ca reflecție fără soluție, "în marginea" vieții). Apoi, dacă melodrama e o piesă cu sens etic ("the play of ethical mind"), în forma agreată de public a unui omagiu al virtuții pe scenă ("spectacular homage of virtue"), melodramaticul ajunge să desemneze, la rigoare, cel mai important aspect al sensibilității moderne ("the melodramatic mode as a central fact of the modern sensibility"), sensibilitate modelată de nostalgia centralității și a unei mitologii capabile să explice totul. Aici devine vizibilă apropierea
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
o piesă cu sens etic ("the play of ethical mind"), în forma agreată de public a unui omagiu al virtuții pe scenă ("spectacular homage of virtue"), melodramaticul ajunge să desemneze, la rigoare, cel mai important aspect al sensibilității moderne ("the melodramatic mode as a central fact of the modern sensibility"), sensibilitate modelată de nostalgia centralității și a unei mitologii capabile să explice totul. Aici devine vizibilă apropierea tipologică de expresionism (melodrama este "expresionismul imaginației morale", "the expressionism of the moral imagination
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
lua în expresionism o formă mai austeră și mai dramatică, reductibilă la dimensiunea minimală a existenței în sine și a trăirii pure, fără suportul vreunui "subiect" sau al vreunei "idei" oarecare. Romantismul ar ilustra, așadar, numai una dintre formele imaginarului melodramatic, care-și găsește însă împlinirea cea mai desăvârșită (ca "mode of excess") în arta expresionistă. Iar melodrama, conchide Brooks, ar trebui receptată în fond ca o artă fără conținut, fără "obiect", de vreme ce pare să fie centrată exclusiv asupra procesului de
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
aduce mereu "analiza" psihologică în orizontul familiar al anecdotei și al portretului moral. După cum se observă lesne din cele de mai sus, profesorul de la Yale, spre deosebire de Lovinescu și de teoreticienii care cred în eternitatea melodramei, restrânge aria de referință a melodramaticului exclusiv la modernitate (mai mult, la estetica puristă a modernității), neglijând practic ponderea socio-culturală a fenomenului. Or, conflictul tradițional dintre "pasiune" și "rațiune", care în teatrul clasic francez luase forma auster- aristocratică a solilocviului și a unui fatalism răsfrânt ca
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
Evident, Lovinescu nu a mers cu gândul atât de departe. Dar, cum el nu e doar teoreticianul mutației valorilor estetice, ci și ideologul și istoriograful culturii noastre burgheze, sunt încredințat că reflecția sistematică privind existența unor invariante psihologice în fondul "melodramatic" al literaturii (de azi și dintotdeauna) l-ar fi ajutat să-și argumenteze mult mai convingător ideile, risipite aiurea, referitoare la valoarea pragmatic-funcțională a artei și la determinările sale istorice, extraestetice, contextuale 91. Din păcate, așa cum critica sa culturală se
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
fi de decăzuți, avem nevoie de stima noastră; voim să ne știm generoși măcar pentru o clipă. Melodrama ne dă această dulce iluzie"100. Voi avea prilejul să mai revin la observațiile acestea, atunci când voi analiza efectiv procedeele și structurile melodramaticului, în oglinda multiplelor nuanțe relevabile în literatura criticului. Întorcându-mă la ipoteza cealaltă, susținută de tânărul Lovinescu și confirmată cu asupra de măsură în toată literatura sa, e necesar să aduc acum câteva precizări care m-ar putea ajuta să
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
cu putință în absența unui "referent" concret, tot așa cum psihologia, în artă cel puțin, nu se poate lipsi de om și de viață. În alt context și cu alte mijloace teoretice, Peter Brooks atrăgea atenția asupra caracterului metaforic al imaginației melodramatice, care presupune existența unor valori spirituale ocultate de "realitate" ("the melodramatic mode in large measure exists to locate and to articulate the moral occult"101), dar și semnalate, ca "absență" semnificativă, în forma reminiscențelor mitice inconștiente (după cum am văzut, criticul
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
artă cel puțin, nu se poate lipsi de om și de viață. În alt context și cu alte mijloace teoretice, Peter Brooks atrăgea atenția asupra caracterului metaforic al imaginației melodramatice, care presupune existența unor valori spirituale ocultate de "realitate" ("the melodramatic mode in large measure exists to locate and to articulate the moral occult"101), dar și semnalate, ca "absență" semnificativă, în forma reminiscențelor mitice inconștiente (după cum am văzut, criticul american apropie tipologic melodrama de expresionism). Astfel, dacă imaginația melodramatică are
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
the melodramatic mode in large measure exists to locate and to articulate the moral occult"101), dar și semnalate, ca "absență" semnificativă, în forma reminiscențelor mitice inconștiente (după cum am văzut, criticul american apropie tipologic melodrama de expresionism). Astfel, dacă imaginația melodramatică are nevoie atât de document cât și de viziune ("needs both document and vision"), atunci în melodramă caracterul non-mimetic (dar "verosimil" în sens aristotelician) dat de "viziune" trebuie receptat drept ecou al conștiinței că această "realitate" ("documentul"), "notată cu acribie
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
receptat drept ecou al conștiinței că această "realitate" ("documentul"), "notată cu acribie de grefier (s.n.), nu e decât o metaforă pentru semnificații morale (adică psihologice) latente"102. Și, cum în melodramă totul trebuie să fie sublim (citește: inefabil, intraductibil), categoria melodramaticului ajunge astfel să definească însuși mecanismul imaginației literare, fapt care în estetica modernității devine literă de lege o dată cu abandonarea principiului pictural-mimetic în favoarea principiului muzical, al sugestiei 103. De aceea, probabil, s-a și făcut observația că, deși nu conține "muzică
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
ar fi spus el) nu doar ca mobil al creativității, ci și ca element de "fond"/ "conținut" al literaturii, a cărei fascinație s-ar explica, în ultim resort, tot prin sugestie, prin melos-ul ei specific, reverberând în inconștient. Sugestia/ melodramaticul/ psihologicul salvează arta de la inevitabilul proces de eroziune în timp, iar pentru a potența și adânci sugestia e nevoie de o "formă" artistică menită a surprinde cât mai obiectiv și mai "impersonal" cu putință dramatismul vieții interioare, intensitatea acelor emoții
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
simplă a unei drame naturaliste, unde "glasul sângelui" lasă în umbră complicatele resoturi sufletești. Abia în proză, o dată cu procesul epicizării dramei, autorul coboară în scenă ("de peste prag") împreună cu eroul său favorit, ca spectator și actor deopotrivă, într-o manieră tipic melodramatică (vezi supra), pentru a deveni, în sfârșit, veritabilul protagonist (în piesă, acest rol e jucat de femeia trădătoare). Așa se explică de ce "melodramatică" (și, subsecvent, teatrală) nu e atât drama De peste prag (tributară poeticii naturalismului), cât opera în proză a
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]