168 matches
-
În schimb, personajele epico-dramatice create "vorbesc și argumentează așa gândesc! într-un mod profund defectuos comenta Marta Petreu -; "erorile lor nu sunt simple greșeli de vorbire", ci "erori de judecare și raționare, așadar deficiențe de natură logică...". Printr-un discurs metatextual, alcătuit din aglomerări de clișee lirice și narative a argumentat cum nu ar trebui să se scrie. Simțul comicului ca instinct nativ, modurile comice, absurdul comic configurează detașarea creației caragialene de sub rigorile tradiționalismului și intrarea în spațiul perenității, prin deschiderea
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
impostura artistică. Atitudinea sa de izolare, asociind respingerea nonautenticului, este fructificată în cel puțin două direcții: cea a profesării unei denudări a procedeelor în sens parodic și cea a "dadaismului" caragialian. Al. Călinescu a analizat modalitatea în care "prin discursul metatextual lucid, necruțător de lucid dezgolind procedeul, denunțând clișeul, îngăduind distanțarea ironică față de text"78, Caragiale reușește să demonstreze ,,pe viu, din mers, cum se face (și cum nu trebuie să se facă) literatura"79. Un exemplu elocvent îl constituie "onesta
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
am simțit urcând scările că mi se taie ceva de la genunchi. Înregistrarea pare a avea o motivație de ordin filologic, o "lăsare a cuvintelor în libertate" în sensul totalei neimplicări auctoriale, un interes textualist precizat ca atare, printr-o inserție metatextuală: Ajuns acasă, chiar înainte să mănânc, am deschis un caiet și am notat repede, cu un scris urât pe o pagină și jumătate, exact textul de mai sus între ghilimele. L-am notat nu pentru interesul stârnit de conținutul său
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
plenul intensității privirii, de atâta încordată participare, s-a insinuat o percepție aberantă [s.n.]. Astfel, inutil să te strădui mai mult, cu fiece secundă care urmează n-ai să mai vezi niciodată ceea ce ai văzut la început.186 Posibilă "inserție metatextuală, o deschidere spre culisele înscenării"187, cum aprecia Smaranda Vultur, această explicație aparent lipsită de o semnificație mai profundă, pare o punere în adâncime a însuși procedeului de reluare a temei prin nesfârșite reme care o "impalidează" (Radu Petrescu) sau
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
protocronia textualismului înregistrează, pe de o parte, aportul lui Caragiale în calitate de precursor al precursorilor, iar, pe de altă parte, filiația directă, asumată fără rezerve, după cum am precizat deja, de către scriitorii generației '80. Prozatorii optzeciști "desantiști" continuă experimentul autoreferențial, inter și metatextual al tărgoviștenilor, la rândul lui anunțat și pregătit în laboratorul scriptural caragialian, sau se plasează direct "la ușa domnului Caragiale", al cărui model de limbaj și de viziune îl asimilează constructiv. Dacă prin Eugen Ionescu se poate demonstra modernitatea dramaturgiei
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
deja elementele anticipatoare: "În afară de interesul pentru proza scurtă și pentru realitatea cotidiană, sunt de găsit în scrierile caragialiene o bună capacitate de autoreflecție, joc al spiritului și al scenariilor textuale, procedeul înregistrării stenografice, triumful stilului conversativ, fragmentarism și indeterminare, inserții metatextuale, referențialitate și autoreferențialitate, ironie, ambiguitate, pastișă, parodie, etc. Încât nu-i exagerat a zice, într-un limbaj de dată mai recentă, Caragiale pune în mișcare, intuitiv și deliberat, o complexă mașinărie textuală și astfel avem de-a face, întrucâtva, cu
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
să atingă, prin meta și intertextualitate (parodie, pastișă și reflecție asupra scriiturii), literaturizarea totală. Texte precum Smărăndița. Roman modern, Dă-dămult... mai dă-dămult, pastișele și parodiile în versuri, dar mai cu seamă ambiguizata Inspecțiune, finalul bifurcat din nuvela Două loturi, digresiunile metatextuale din Poetul Vlahuță și din neterminata Poveste dezvăluie și în acest sens modernitatea scrisului caragialian. Stabilirea raportului de complicitate cu cititorul și demersul inedit îndreptat înspre dezvăluirea ostentativă a strategiilor scripturale, fac din Caragiale "primul nostru poietician"22, atât în
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
care nimeni (autor sau cititor) nu se poate sustrage total.754 Continuitatea, dimensiunea esențială a benzii desenate în serial (publicată periodic în serii de zeci sau sute de episoade) conform opiniei lui Richard Reynolds, este non-istorică, cea intertextuală și cea metatextuală creând o lume subsidiară în care procesele temporale pot fi ținute sub control (deși nu abolește istoria, desparte viața personajelor a super-eroilor, în speță de contextul istoric).755 De altfel, continuitatea structurală metatextuală este strategia prin care textele despre super-eroi
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
Reynolds, este non-istorică, cea intertextuală și cea metatextuală creând o lume subsidiară în care procesele temporale pot fi ținute sub control (deși nu abolește istoria, desparte viața personajelor a super-eroilor, în speță de contextul istoric).755 De altfel, continuitatea structurală metatextuală este strategia prin care textele despre super-eroi funcționează ca mituri (mitul fiind, în opinia lui Strauss, la fel ca muzica, un mecanism eficient pentru suprimarea timpului), ea asigurând interacțiunea cu publicul, acesta decizând care este în cele din urmă mesajul
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
episod din 1942, când un adversar numit Funnyface aduce personaje din alte titluri de bandă desenată pentru a-l înfrunta pe Superman și este în final demascat, chipul său comportă trăsături vizibil asemănătoare cu ale lui Siegel, într-o lectură metatextuală postmodernă veritabilă). ibidem, p. 27. 601 Michael Shapiro, op. cit., p. 366. 602 Bradford Wright, op. cit., p. 14. 603 Ibidem, p. 15. 604 Ibid., p. 19. Oricum, în cele din urmă Captain Marvel va fi preluat de către DC și după câteva
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
lui simultană În text. Așadar, procesul constituirii propriu-zise a textului. ș...ț Flacăra, nr. 49, 6 decembrie 1985 Emilia Parpală: Romanul postmodernist Semantic, antiromanul Intermezzo (Editura Albatros, 1984, 437 p.) rezidă În joncțiunea contrapunctică a două teme: 1. o temă metatextuală, motivantă, În care criticul Marin Mincu face dovada aptitudinilor sale de vulgarizator (În sens non-peiorativ) al unor locuri comune din teoria textului; 2. o temă a realului recuperat În/ca text, sub unghiul autenticității. Dacă În 1. decisivă este producția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
poate fi socotit clișeul vreau/doresc 20 să (vă) spun. - Când se bazează pe sensul primar al verbului a vrea21, și anume "a intenționa", expresii ca vreau să (vă) spun/anunț/atrag atenția/comunic/declar/subliniez etc., pot fi folosite metatextual, ca mijloc de organizare a discursului, marcând faza de demaraj comunicațional, atunci când locutorul începe o intervenție, un telefon, o scrisoare etc., prin care își lansează și justifică demersul comunicativ: "mă adresez Dvs./vă dau telefon/vă scriu etc. (pentru că) vreau
[Corola-publishinghouse/Science/85023_a_85809]
-
romanul Ion al lui Liviu Rebreanu, este drumul ce intră și iese din satul Pripas, conferind textului circularitate. Drumul devine astfel o metaforă a vieții și a morții, o linie de demarcație dintre realitatea vieții și ficțiunea cărții, căpătând funcție metatextuală. Drumul este personaj în opera rebreniană, fiind personificat cu ajutorul verbelor: „se desprinde”, „aleargă”, „urcă”, ”înaintează”, având semnificația simbolică a destinului personajelor din satul ardelean de la începutul secolului al XX-lea, Prislop: Din șoseaua care vine de la Cârlibaba, întovărășind Someșul, când
CONSTELAŢII DE SIMBOLURI ÎN PROZA LUI LIVIU REBREANU ŞI ÉMILE ZOLA by MARIA-TEODORA VARGAN () [Corola-publishinghouse/Science/673_a_1271]
-
e mai bine așa? Nu am inventat țara asta. Crede-mă! Nu e om mai fericit decât cel care n-are nimic de dorit.” Motivul orbirii, reciclat și în Văzătorule, nu fi un melc (1996), cedează treptat locul unor procedee metatextuale mai complexe, precum cel al „teatrului modular” din piesa Teatru descompus sau Omul-ladă-de-gunoi (1998), alcătuită dintr-o succesiune de monologuri și dialoguri pe care un potențial regizor e invitat să le reorganizeze cum dorește. Însă probabil că sensul pe care
VISNIEC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290587_a_291916]
-
ar fi. Decât o imagine și mai mișcată, care imită cât mai fidel realitatea. Însă am impresia că Greengrass (care între timp a realizat United 93, film care reface la milimetru momentul 11 Septembrie) a aplicat o aproximativ aceeași grilă metatextuală. Nu e suficient că mișcările lui Bourne și ale celor cu care intră în relație în locuri publice sunt urmărite pe monitoarele CIA-ului din New York, dar unii agenți care vor să-l lichideze pe Bourne au atașată la armă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2177_a_3502]
-
de bovarism intelectual și nu numai. Poate că notele de teren, lăsate să se exprime într-un singur volum, ar fi avut mai multă forță din punctul de vedere al antropologiei religiei. De fapt, am ales să reunesc două categorii metatextuale. Prima dintre ele este tocmai înregistrarea a ceea ce am văzut și simțit pe teren, prin priză directă, dar amestecată cu o dorință sinceră de detașare. Topos-ul ezi tării se vede, se simte în text, favorizat de structura pelerinajelor, ea
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
care depinde de inițiativa cititorului care o formulează într-un mod oarecum rudimentar, sub formă de întrebare ("Despre ce naiba este vorba?") care se traduce ca propunere a unui titlu provizoriu ("este vorba probabil despre aceasta"). Topicul este deci un instrument metatextual pe care textul poate fie să-l presupună, fie să-l conțină explicit sub formă de marcatori de topic, titluri, subtitluri, cuvinte-cheie. Pe baza topicului, cititorul decide să privilegieze sau să mențină latente proprietățile semantice ale lexemelor în discuție, stabilind
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
o eroare, o eroare datorată vanității. Textele bune, sînt convins, trebuie să fie redactate cu cea mai mare simplitate posibilă. (Borges 1980: 329) Captivul pretinde că este reluarea unei cronici a cuceririi Vestului. Cel puțin aceasta este apartenența generică proclamată metatextual în paranteza din fraza a patra.Textul se prezintă ca unul din acele fapte diverse specifice culturii migratorilor colonizatori ai pămînturilor indienilor din cele două Americi. Cele două nume proprii de la începutul textului, singurele de altfel, localizează dublu această întîmplare
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
iluzoria unitate. Cazul cotextualității texte vecine material nu privește numai culegerile de nuvele, de povești sau poezii, ci și paginile din cotidienele noastre, revistele ilustrate, lucrările științifice și chiar ecranul calculatorului nostru. Gerard Genette a așezat în rîndul "transtextualității" comentariile metatextuale care se rotesc în jurul textului și sînt integrate uneori în dinamica sa internă (morala fabulelor și a povestirilor examinate în cap. 6 și 8) și/sau în peri-textul său (prefață, postfață, avertisment etc.). Statutul relației de hipertextualitate dintre un text
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
Sîrbu. Scrisorile acestea conțin însă și un jurnal de creație, autorul oferind numeroase chei de interpretare pentru propria operă, explicând unele intenții artistice, clarificând altele, dezvăluind detalii prețioase privind geneza unor texte ș.a.m.d. Din fragmentele acestea cu funcție metatextuală se desprind trăsăturile definitorii ale unei poetici sui generis (în fapt, ale mai multor "poetici": o poetică a nuvelei, una a romanului, alta a teatrului, a jurnalului sau a genului epistolar). Putem decela o "autoreferențialitate generică" în unele pasaje cu
Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă () [Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
în poveste nu e o simplă călătorie romantică, simbolistă, parnasiană pentru că, dacă cititorul este, inițial, lăsat să creadă că s-a îndepărtat de tărâmul rațiunii (într-o maniera convergentă suprarealismului), întoarcerile ironice și autoironice care fac parte dintr-un sistem metatextual, evidențiază contrariul: "așa sar poeții peste cal" (Somn). În Weltshmerz regăsim, de asemenea, o lichefiere a universului: "Umbrele dobitoacelor curg pe apă,/ limba lor rămâne în tristețe;/ ele ling turnuri,/ palate de sus cu care se adapă" - totul se reduce
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
își obișnuiește cititorii are menirea de a le trece sub accent semantic, altfel spus de a le oferi și o altă funcție. Faptul că ele sunt legate de multe ori de modalitățile de creație implică o posibilă funcție parodică sau metatextuală a lor. Litografia, chiar prost realizată, e o modalitate de a crea imagini, texte. Pe lângă sugestia bidimensionalității ea presupune și o alta, și anume aceea că literatura, arta nu sunt decât copii infidele ale realității. Este aici și o răsturnare
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
e neantul"244. Poezia nu mai comunică un anumit sens, ci se repliază asupra ei însăși, devenindu-și propriul referent. Autoreferențialitatea e asumată explicit în cazul textualiștilor, care nu o introduc ca pe o inovație, ci ca pe un discurs metatextual conștientizat. Astfel Liviu Ioan Stoiciu intervine retoric "să mai scriu?..., întreabă, moale, tăind firul/ în patru, o literă (cu sapa pe/ strat, punând/ sămânță de ridichi pe un pământ bine/ netezit)... nu/ vezi?..., o formă de craniu de mort, ghici
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
mitologică subminează simetriile romanești, pentru ca, în cele din urmă, ea însăși să fie discreditată. Aluzia mitică are sensul unei structuri de joc, în jurul căreia o altă structură, mobilă, își țese pânza. Iar semnificația acestor referințe se împlinește și la nivel metatextual. Înglobând referința postmodernă, ba chiar (auto)ironică, realismul esențial al Gabrielei Adameșteanu se reîntoarce, mai puternic, la vocația sa. Întâlnirea rămâne o creație solidă, plină de o grație limpidă și inteligentă. Citatul, fie el cât de postmodern, utilizat cum se
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2180_a_3505]
-
artă din ultima perioadă ca o atitudine și o tehnică, ca o percepție și o procedură, manifestându-se atunci când, de pildă, un text este dublat de un altul, avându-și originea în comentariu și exegeză. Evocarea critică a acestui aspect metatextual prezintă alegoria ca pe un ornament interpretativ retoric. Cu toate acestea, fiind implicată în rescrierea unui text / povestirea unei imagini în termenii semnificațiilor sale figurative, alegoria devine modelul descriptiv al structurii interne a unei opere. Apropriindu-și un anumit imaginar, alegoria
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]