269 matches
-
a celor veniți cu treburi de la alte birouri. Își astâmpăra invidia punând cât mai multe bețe în roate, fără a risca însă insubordonarea directă. ă Un raport al unei crime, ziceți? Își îngustă ochii, ca și cum s-ar strădui să înțeleagă. Mimarea prostiei era cu evidență una din tehnicile sale favorite. Ce fel de raport? ă De la o sursă, scuipă Salitov. Deși și-a dat seama cu cine are de a face, nu se putea abține să nu muște momeala. ă De la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
16 martie 1914, Ion Eugeniu Iovanache semna pentru prima dată Ion Vinea). Semnătura arată că Samuel Rosenstock nu se hotărîse încă pentru pseudonimul care urma să-l facă celebru. Nici poemul său nu e, încă, un Tzara veritabil, ci doar mimarea — fără stridențe — a unui envoi epistolar, o piesă de cameră în care bovarismul provincial e privit cu ironie tandră, ușor amuzată, iar versul liber muzicalizează grațios, improvizînd ludic rime interioare. Prin 1913 sau 1915 — nu putem preciza cu certitudine data
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nu poligami), se vor încheia cu un protocol ecologic. Natura va deveni ea însăși un fapt de cultură. Limbajul inclusiv va descreți cele mai sfruntate frunți. În mod paradoxal, ceea ce dispare din această viziune umanistă despre viitor este chiar compasiunea. Mimarea compasiunii prin promulgarea unei filantropii care nu-ți atinge buzunarul te poate preface oricând într-un campion al egalității. Numai un „celălalt” perceput ca avatar al aproapelui poate fi arătat ca „mai bun”. În mod evident, o asemenea poziție spoliază
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
serie de aporii și paradoxuri. În Grecia antică - pentru a porni de la matricea sistemelor noastre conceptuale - inițial, mimesis-ul desemna, după cum știm, o funcție performativă într-un context dramatico-ritual. Înainte de Platon, conceptul ar fi fost înțeles nu ca imitație, ci ca „mimare”, „simulare”1, împrejurare ce ne îndreptățește să bănuim că una dintre primele experiențe ale artei trebuie să fi fost aceea magică, incantatorie. În mod similar, adevărul, aletheia (a!lhvqeia), etimologic înrudit cu lethe (!lhvqe), uitarea, era privit în legătură cu viziunile, cu
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
ar putea spune, în aceste condiții, că ne aflăm în prezența unei poezii „mimetice”, dar avem de-a face, desigur, cu un tip particular de mimesis, înțeles nu atât ca reprezentare fidelă a realului preexistent, cât mai cu seamă ca mimare, simulare și modalitate implicită de... stimulare a capacității noastre de cititori prea puțin inocenți, de a pătrunde în felurite lumi ficționale, mai mult sau mai puțin plauzibile, unde suntem atrași să jucăm diferite jocuri ale închipuirii. Este vorba de o
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
textelor, avântul cu care vocea naratorului se lansează în ocazional și anecdotic, valorificarea biograficului, „retragerea melancolică a autorității regizorale”393, constituie în fond tot atâtea indicii că, în ciuda aparențelor, Marin Sorescu rămâne un autor extrem de abil când vine vorba de mimarea directității și a transparenței. Un poem semnificativ în acest sens este cel din finalul primului volum, care - nu cu totul întâmplător - dă și titlul ciclului: Toți s-au așezat pe jos, aproape turcește, Femeile dau peste mâna copiilor care n-
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
menține În sfera sufletului (adică a emoției) și a unei senzualități decente. O deschidere, dar nu prea mare, are spre agape și spre mania erotică, amestecînd miturile Într-un lirism În esență ceremonial. Totul e cum spui, Înainte de orice este mimarea unei mari umilințe În fața obiectului erotic. Dragostea este, repet, văzută ca o teribilă boală, Însă oamenii aceștia văicăreți de la 1820 s-au instalat confortabil În boală și petrec fără gînd să iasă din ea. Boala este o metaforă a vitalității
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
unul dintre cele mai caracteristice. Calul Dracului are înfățișarea unui încântător ,,basm satanic’’, tras pe un șablon memorabil prin autenticitatea lui realistă. Referitor la coeficientul de creație narativă, în comparație cu, de pildă cel din Olga și Spiriduș, acesta este considerabil. Arta mimării în Calul dracului se dovedește a fi plan al povestirii sieși suficiente. Din ,,zicerea’’ presupusului model folcloric pare că nu a mai rămas absolut nimic. Nemaifiind preocupat de enunțul moralizator, explicit, prozatorul nu este nevoit a face eforturi speciale menite
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
atletismului și să se mute în lumea modei, pentru a concura Reebok. Imaginile clasice din anii ’80, cu femei în șosete albe imaculate și costume de sport frumos colorate, erau asociate cu Reebok, în timp ce Nike sugera sportul serios, nu simpla mimare. Nike nu putea fi și una, și alta. Din fericire, nici Nike nu a trebuit să se străduiască. O blondă idolatrizată a făcut tot ce trebuia. Blonda era Farrah Fawcet, faimoasa actriță cu codițe din serialul de succes „Îngerii lui
Ce Doresc Clienții Noștri. Ghid pentru dezvoltarea afacerii by Harry Beckwith [Corola-publishinghouse/Science/1896_a_3221]
-
Expunerea principală era punctată cu dialoguri și se încheia cu un final exemplar, moralizator, de ținut minte ("și nu uitați copiii..."). Insistența cu care povestitorul dorea să intre în lumea copiilor 221 s-a tradus în apelative afectuoase și în mimarea unor întrebări de o prea vizibilă inocență: "și pe daci, cine i-a învățat să facă ... țară?"222; "toți voievozii noștri au fost oameni voinici și viteji?"223; "bunicule, care a fost cel mai viteaz voievod român?"224 Tonul povestirii
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
de povestitor al profesorului. A fost, mai întâi, o înregistrare orală, deci o istorisire în adevăratul sens al cuvântului, rostită de o voce anume, ca la începutul tuturor poveștilor. Astfel că nu a mai fost necesar un efort special de mimare a povestirii orale, ca în cazul textelor lui Dumitru Almaș. Autorul nu și-a propus să fie obiectiv, ci echitabil. În ciuda titlului O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri a depășit cronologic și cultural spațiul strict românesc. În final
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
burlescului/ comicului: "P. desemnează o imitație satirică a unei opere serioase, îndeobște cunoscută publicului, ale cărei subiect și procedee de expresie sunt transpuse la modul burlesc. Ea nu este o simplă pastișă, mai mult sau mai puțin involuntară, ci o mimare a originalului, cu intenția expresă de a-i sublinia comic trăsăturile caracteristice. Astfel privită, P. ar echivala cu un act critic"77. Dicționarul amintit nu intuia existența acelei forme de parodie serioasă, propusă în poeticile occidentale actuale, sau de transpunere
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
sacrificii, iar soldații să participe. Steagurile militare erau văzute de creștini ca sacra pagani, iar venerația lor ca idolatrie; idolatrice le apăreau și decorațiile militare (coroane etc.); atitudinea soldaților în vreme de pace (extorcări, dezmăț etc.), glumele rudimentare din armată (mimările etc.) erau ofensive și chiar jignitoare prin însăși tendința lor, iar în parte acestea erau legate de idolatrie și de sărbătorile zeilor. Până către anul 170, creștinismul a adoptat efectiv față de meseria soldatului o poziție perceptibilă doar deductibil. Se poate
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
creștini cunoaștem și subiectele preferate în cadrul acestor celebrări: nelegiuirea Pasifaei care, în lascivitatea ei, s-a expus taurului; a lui Attis care și-a mutilat organele genitale; a Danaidelor și Dircelor care au fost mai întâi deflorate și apoi înjunghiate (mimări impudice); zborul lui Icar care a căzut din înălțime și s-a zdrobit; isprava lui Hercule care s-a aruncat între flăcări și a pierit; condamnarea lui Isis care a învârtit o roată cu picioarele și mâinile legate (mimări nemiloase
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
înjunghiate (mimări impudice); zborul lui Icar care a căzut din înălțime și s-a zdrobit; isprava lui Hercule care s-a aruncat între flăcări și a pierit; condamnarea lui Isis care a învârtit o roată cu picioarele și mâinile legate (mimări nemiloase); reamintirea faptei consulului Mucius Scaevola (174 a.Chr.) care și-a pus mâinile pe jar încins și pedepsirea lui Laureolus, tâlharul celebru de la începutul Imperiului, care a fost răstignit (mimări istorice). În fața lipsei de pudoare și a cruzimii acestora
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
a învârtit o roată cu picioarele și mâinile legate (mimări nemiloase); reamintirea faptei consulului Mucius Scaevola (174 a.Chr.) care și-a pus mâinile pe jar încins și pedepsirea lui Laureolus, tâlharul celebru de la începutul Imperiului, care a fost răstignit (mimări istorice). În fața lipsei de pudoare și a cruzimii acestora, Tertulian (155-230), cu un simț de îngrozire și ironie, exclamă: Celelalte feluri de desfrâu se practică pentru plăcerile voastre, spre dezonorarea zeilor... Am râs și în mijlocul distracțiilor gladiatorilor de amiază... distracțiile
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
De asemenea, la fel ca la poetul latin, tonalitatea este, în general, una familiară ceea ce sporește forța persuasivă a versurilor, potențând totodată transmiterea mesajului. Dincolo de aceasta, există însă aceeași siguranță a autorității pe care autorul nu o ascunde prin vreo mimare artistică a modestiei regulile sunt transmise pe un ton sigur, clar cu aspect de maximă. Numeroase exemple însuflețesc discursul, sporind efectul educativ al acestuia, la fel cum o face și claritatea versurilor. Dincolo însă de enunțarea în manieră pedagogică a
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
fiind însă cel de pseudo-clasicism. Astfel, ideea comună pe care o putem desprinde este că ceea ce putuse fi creat prin regulile impuse de clasicism, fusese deja creat cu asupra de măsură. De aici încolo nu putea urma decât epigonismul sau mimări lipsite de autenticitate, în măsura în care nu există drum mai departe de vârf. Acesta este, până la urmă, destinul tragic al scriitorilor secolului al XVIII-lea care au avut de înfruntat giganticele umbre ale clasicilor francezi, aruncând literatura într-o stare de letargie
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
vedere nu rezistă tentației legiferării, mai ales având ambiția de a-l atinge și chiar depăși pe maestrul Boileau. Gottsched nu face excepție. Și la el, sub masca sfatului se ascunde de fapt porunca, sub pojghița subțire a subiectivității, dincolo de mimarea exprimării oarecum modeste a unor opinii personale, se află imaginea legislatorului. De observat în acest sens, utilizarea verbului a trebui pentru impunerea regulii privitoare la timp și spațiu în comedii: "Subiectul unei comedii trebuie, în ceea ce privește conținutul său, la fel ca
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
vor fi aflând cu mult mai sus decum îi va fi găsit episcopul Albrecht la a[nul] 1200." Poetul, așadar, nu mai cade în capcana mult învățatului Dimitrie Cantemir să considere țarismul un alt tip de imperiu decât cel otoman. Mimarea Europei occidentale, începând cu Petru I, n-a dus la o veritabilă aculturație, căci tendințele expansioniste s-au acutizat sub masca unui misionarism creștin: Astfel misiunea istorică de care se face atâta vorbă nu-i o misiune care-și are
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
face detestabil: ceea ce putea fi acceptat ca un drept de netăgăduit al lui Dumnezeu (dreptul de a-și supraveghea supușii și de a le cântări purtarea) nu poate fi acceptat ca un drept acordat oamenilor. „Supravegherea profană” nu este decât mimarea caricaturală, grotescă chiar, a „supravegherii divine”. „Supraveghetorul” laic este absent, ca și Dumnezeu, și, la fel ca El, observă și acționează. Această substituire va fi percepută drept ceea ce este: o uzurpare. Omul adoptă postura divină pentru a exercita asupra semenilor
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
-i fie frică de Emil Cioran? Oricum, nu celui care se recunoaște în el. Sau celui ce recunoaște în el inconsistența devenită forță și hăul devenit lume. Tocmai de aceea, exasperarea poartă în spate masca exasperării, iar conștiința ironică a mimării, masca acestei conștiințe. Scrisorile sunt documentetc "Scrisorile sînt documente" Adevărul și postulatele contradictoriitc "Adev\rul [i postulatele contradictorii" Când este vorba despre un sceptic, așa cum e Cioran, care, în plus, face și figură de cinic sofist, problema adevărului n-ar
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
realitate, tocmai pentru că vede peste tot absența unei întemeieri autentice, care să nu fie măcinată de absurd, Cioran acuză cu fervoare impostura din jur. Convingerile, credințele, iluziile altora, pentru că nu le poate el însuși trăi, i se par consecința unei mimări. Cu o ferocitate aproape dementă, acuză lumea de prefăcătorie și de mistificare. Iată: „În toate și în toți simt impostura, peste tot văd iluzie și minciună. În consecință, relațiile mele cu ceilalți sunt grav compromise. Când întâlnesc un om adevărat
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
2. Treptat, poeții trec la modificarea structurii izvoarelor folclorice, dau alte dimensiuni simbolului, toarnă în vers propriu tiparele prozodice specifice creației populare. Ei vor asimila folclorul după modelul cunoscut în poezia lui Arghezi, Barbu, Blaga 3. Poeții redescoperă forme de mimare a realității, forme de artă gnomică cu caracter aforistic și fantasticul extins până la grotesc; fondul păgân străvechi împletit cu elemente creștine, icoane, teme hagiografice, o paletă cromatic identificabilă în tehnica picturală a mănăstirilor, precum și motive folclorice cunoscute în arta lui
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și pe ceilalți cu privire la ceea ce creația ascunde pentru a se revela, în urma înțelegerii și interpretării la care spectatorul este chemat.Astfel, consideră autorul, misiunea regizorului de astăzi a devenit una complexă, depășind necesitățile stricte ale transpunerii scenice, convenția nedemnă de mimare a vieții. Teatrul sfârșește prin a fi o formă de celebrare a vieții și, de aici, o rostire menită să dureze. Ca și la David Esrig, teatrul înseamnă la Alexa Visarion o modalitate ontologică de manifestare a adevărului în relație
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]