173 matches
-
se alăture. Amândoi priviră îndelung la poza cea mai mare a Caterinei, care se uita la ei cu ochii mari, limpezi și nevinovați. Iar mai înturnau privirile spre altele, iar se boldeau la Caterina, copilă, ca o floare de crin, mlădiindu-se la adierea dintr-o zi de mai... Cam după multă vreme, și Profetul, și Iov, și celălalt se strămutară, în cele din urmă, către alte două poze, ale lui Aurelian, cu trese de caporal de tancuri la veston, ținându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
smucitură. Urmat imediat de unduirile Fetei, Vânătorul porni pe drumul prelungit sub verzile umbre și de din vale, încă o dată, făcu semn de adio. Formând ariergarda temporară a perechii de aborigeni, Fata cu grumaz de volute metalice ocolea fiecare copac, mlădiindu-și șoldurile printre trunchiuri. Trezindu-se singur în foșnetul pădurii magice, Profesorul renunță să mai arboreze vreo urmă de orgoliu masculin. Porni, oftând, să reconstituie incomoda traiectorie a întoarcerii, trăgându-se din ram în ram, sprijinindu-se cu bastonul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
aia și casc gura la ei. Cum reușesc oare să facă drumul evoluției invers, de la mamifere spre licheni, bureți și altele înrudite? M-aștept oricând să se topească, să-i răsară niște tentacule din buzunare și din urechi, să se mlădieze ca o caracatiță, să se prindă cu ventuze de tavan, să coboare unsuros pe la îmbinarea plăcilor, să se strângă-n sita sifonului. Să întind mâna și să-mi scape, ca meduzele moarte aduse pe țărm de valurile de apă clocită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
cu mers ușor de căprioară tânără, cu glas mângâietor... Domnița Dana! DANA (intră, la fel ca Ana) PRICINĂ (tot mohorât): Hm... da... Treci lângă soră-ta. (Dana trece) LINGUȘITORUL: Fiica cea mică a Măriei Sale, cu părul bălai ca lumina primăverii, mlădie ca trestia în vânt, înțeleaptă ca zicerea bătrânească... Domnița Liana! LIANA (intră, la fel ca celelalte) PRICINĂ (tot mohorât): Mda... treci și tu... (arată spre celelalte două. Liana trece) Mda... Trei fete, trei belele... Unde mi-ați umblat? Iaca, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
aplecă ceremonios, o reverență de demult, cu un gest larg al mâinii întinse spre ea. - Vă rog... Ca vrăjită, se urni spre el, așa goală cum era. O înlănțui, rotindu-o ușor. Aznavour tocmai începuse să îngâne Boema lui. Se mlădia după pașii lui. Un dansator perfect, inventând parcă mișcările după dusul cuvintelor, descoperindu-le sensurile ascunse. Făcându-le să se nască atunci pline de arome de timp vechi, încărcate de aburul greu al nostalgiilor și amintirilor nenăscute încă. Cuvinte tăinuite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ușii îl privea lung, cu zâmbet feciorelnic, mușcătie și zambilie, o tânără brunetă, înaltă, cu plete lungi, într-o rochie de voal albăstriu, transparentă. Nu doar că i se ghiceau de sub stratul noratec formele bine potrivite de meșterul care o mlădiase, de statuie desăvârșită, dar Burtăncureanu, cu ochii holbați, putea sorbi gurguile unor sâni despre care scrisese chiar el cândva, fără să-i vadă vreodată, „marmoreeni precum nălucile în scăldușă.“ O privea nesătul, o vedea și n-o vedea, rupea hulpav
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
valuri și țipă, Fugarul ușor Nechiază, s-aruncă de spintecă-n pripă Al negurei flor, O dalbă fecioară adoarme pe sânul De-un june frumos, Astfel cum dormită oftarea, suspinul, În cântul duios; Iar talia-i naltă, gingașă, subțire Se mlădie-n vânt, Și negrele-i bucle ondoală-n zefire, Sclipesc fluturând. I-adoarme pe sînu-i, se leagănă-n brațe În tandre visări; Pe când ca profume pe blânda ei față Plutesc sărutări. Iar aeru-n munte, în vale vibrează De tainici oftări; Căci
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
cânt ca Tine, barde, De nu în vieața-mi toată, dar cîntecu-mi de moarte Să fie ca " Blestemu"-Ți... să-l cânt, apoi să mor. {EminescuOpI 18} LA O ARTISTĂ Ca a nopții poezie, Cu-ntunericul talar, Când se-mbină, se-mlădie C-un glas tainic, lin, amar, Tu cântare întrupată! De-al aplauzelor fior, Apărând divinizată, Răpiși sufletu-mi în dor. Ca zefirii ce adie Cânturi dulci ca un fior, Când prin flori de iasomie Își sting sufletele lor, Astfel notele
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
întemnițate, întuneric ce n-are drept la lumină, sunete despre care nu doream să auzim. ne concentram pe durerea de-a fi unul, același, chiar dacă, era limpede, creșteam din două rădăcini separate. spontane ca noi, vorbele se întâlneau uluite, se mlădiau firesc, într-un dans doar al lor. există un întreg lapidarium cu vociferările noaste, poate că, sub mreaja vremii, zicerile, intacte, la fel aburesc, dar frigul din noi nu ne lasă să le-auzim. întrebări mă voi trezi vreodată din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
meriți din plin - l-a îmbiat omul. Povestitorul a luat sticla, a întors-o pe toate fețele, și, în cele din urmă, a tras o dușcă bună din ea. După un „Măi, da’ bună-i”, a reînnodat firul poveștii: ― Hangița, mlădiindu-și trupul și rotunjimile șoldurilor, a terminat de curățat mesele... S-a oprit apoi cu ochii țintă spre lotru, cu chip că așteaptă ca acesta să se ridice, ca să poată mătura. De fapt i-a zis în gând: „Să-ți
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
Și, în felul acesta, ajunsese săși ocupe întreaga lui vreme, căci a fi criminal iscusit înseamnă a fi mare om de știință. În răstimpul ce a urmat, lucrând la el cu multă migală, diabolicul plan i se îndoia, i se mlădia și i se contura, ca o flacără pe care o aprinzi în bătaia vântului și de la care aștepți să-și ia forma finală, încât, într-o bună zi, își spuse sieși cu încântare, peste fire de mândru: „Acum, chiar că
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
muscular, coordonarea mișcărilor. Fielding, bronzat, fercheș, cu gura pusă la punct printr-o lucrare de ortodonție care costase o avere, crescut cu fripturi și lapte, a cărui aciditate fusese redusă cu fier sau zinc, în vârstă de douăzeci și cinci de ani, mlădiindu-se pentru a-și expedia loviturile, trimițând topspin-uri din încheietură. Cât despre mine, eu mă dădeam de ceasul morții, țopăind de cealaltă parte a fileu-lui, zguduindu-mi sacul plin cu chintalul de mitocănie ereditară, băutură, tutun, minuturi, cei zece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
pe peretele central o pânză uriașă a Ioanei: pete de soare și de verde. Ne-am așezat pe canapeaua moale, de culoarea porumbului, fermecate de atmosfera obiectelor din jur a căror armonie făcea încăperea să cânte. Un motan roșcat se mlădia la picioarele Ioanei, torcând. — El e Petrușka, îl prezentă ea, aplecându-se să-l dezmierde. Sergiu mi l-a trimis. Uneori mă face să cred că e reîncarnarea spiritului lui. O prietenă care m-a invitat la masă a insistat
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
apartenență la o realitate. Astfel încât. Tuși și își suflă nasul. Răcise. Umbre alergau posace sau fericite pe trotuar, ea însăși era o umbră, o pană plutind într-o adiere a unei seri de vară cu eleganța fulgilor de nea și mlădiindu-se discret în muzica tăcerii. Îi luă mâinile lui Emil, i le privi impersonal în timp ce respira în altă parte și i le mângâie cu detașare. A doua zi s-a dus la fabrică. Călcând pe cimentul din fața clădirii se gândea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
cu toată această sângeroasă schimbare de nume? - Spre regretul meu, recunosc, eu i-am propus-o... Prin octombrie 1922, plănuiam să mă căsătoresc, pentru a doua oară, cu un demnitar mahomedan... Demnitarul mahomedan, bărbat aspru, gură împleticită. Limbă nepricepută la mlădiat diftongi și triftongi indo-europeni... Cum să mă cheme Patricia?!... Aveam nevoie de un nume mai molatec, mai bizantin, pentru a-i argăsi pielea cerului gurii turcului. De altfel, când pronunța vechiul meu nume, parcă-i pocnea, pe gâtlej, o cravașă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
sunete se frâng. Mai albastră decât cerul, purtând soarele pe față, Ea reflectă-n lumea-i clară toată Grecia măreață. Cîte-odată se-ncrețește și-și întunec-al ei vis - Nimfe albe ca zăpada scutur-ap-albastră, caldă, Se împroașcă-n joacă dulce, mlădiindu-se se scaldă, Scuturîndu-și părul negru, înnecîndu-se de râs. Și pe valuri luminoase oceanul lin le saltă, Orice undă lingușește arătarea lor cea naltă, Pe nisipul cald le-aruncă marea-n jocu-i luminos; Oceanicele corpuri, ca statue de ninsoare, Strălucesc
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
depărtate pătrunde svon de armă. Prin el cimpoiul skytic pornește dulcea-i larmă Trezind greoiul ropot de danț, căci la un loc Toți oaspeții mai tineri loveau baltage-n joc, Iar tinerele fete cu ei jucând de-a-valma Se-nvîrt și se mlădie ușor sunând cu palma. La mijlocul de masă pe tronu-i șade el Cu plete lungi și negre, întunecos, Brigbel. Și răzimat pe spată al zeilor fiastru Privea-n ochii miresei al cerului albastru. Frumoși ca două basme, isvoarele uimiri-s, În
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
pentru dumneavoastră. Îndrăzneala ei le plăcu din primul moment, amândurora, ca și pielea ei foarte albă și ochii în nuanța prunei necoapte. Și ce mai văzuseră și îi încânta era că pășea precum o egretă pe picioarele lungi și își mlădia șoldurile. — Fata asta e ca un crin răsărit în balegă, am s-o iau sub aripa mea, zisese Nasser către frate-său de îndată ce rămăseseră singuri. Celălalt doar oftă și își plecă ochii. Nu se războia niciodată cu celebritatea câștigătoare a
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
zi restaurarea, cel dintâi care va ajuta să se împlinească această restaurarea, va fi Salazar. Pe de altă parte, nu trebuie uitat stilul politicii salazariene. Acest om, care nu acceptă niciodată tranzacții cu principiile, nu este totuși un rigid; se mlădiază așa cum îi cere viața, se supune realităților vii. Niciodată nu precipită lucrurile; le lasă să crească, să se maturizeze, să devină evidente pentru toți. Catolic fervent, a așteptat zece ani ca să încheie Concordatul cu Sfântul Scaun; dar n-a așteptat
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
privind florile aceleiași țigănci florărese, facem cam aceiași pași ai nerăbdării așteptând mașina în care urcăm iarăși împreună, după o stație coborâm, o las pe ea să coboare înaintea mea, zorește pașii în fața mea, o urmăresc cum se tot depărtează, mlădiindu-și lujerul de trup și, dintr-odată, dispare. Nu o văd în fiecare dimineață. Nu există un ritm anume al aparițiilor ei, al mersului nostru anonim împreună. Sunt dimineți când intenționat poate n-o văd, când uit de ea, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cu o bluză cu decolteu larg, lăsându-i sânii aproape dezveliți, încât nu-mi dezlipeam ochii de pe silueta ei fremătătoare. Știu că Eftimiu mi-a vorbit ceva tot despre Moarte, era plictisit, poate chiar bolnav. Rostea rar cuvintele, parcă le mlădia voluptuos, cu r-uri parșive, insinuante, cu vocale răsunătoare, perverse și ele. Era ceva fascinant, oriental, în toată atmosfera salonului aceluia, dar eram atât de pierdut, încât nu reușesc să dau contur precis desenului de atunci. Știu că i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
risipi la fiecare tremur al pașilor ei zoriți, la fiecare lovire a aerului încă dur al acestei dimineți. Un aer încă somnoros, lăsându-se greoi despicat de fetișcana zorind în fața mea. O perdea de aer încă rigid, refuzând să se mlădieze după acest trup schilod în așteptarea frumuseții lui viitoare. Îmi încetinesc voit mersul, lăsând ca distanța dintre noi să se prelungească tot mai mult. O urmăresc cum în zorul ei se micșorează tot mai mult, tot mai mult, cu dimensiuni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ale vindictei perpetue. Cuvintele sunt mai degrabă ale iertării, ale împăcării, ale resemnării. Un mare dar al sufletului românesc, dar, în egală măsură, o mare slăbiciune a vieții românilor. Din această împăcare cu răul, cred, obediența, resemnarea cu care ne mlădiem după toate nedreptățile. Revoltele sunt trecătoare, de scurtă durată și vizează răbufniri imediate. Își ucide vecinul pentru o brazdă de pământ, dar suportă - chiar cu secretă admirație - hoțiile celor ce-i iau ogoarele, pădurile, apele. Se încrâncenează în „răzbunare“ pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
prezinți și garanția unui certificat de bună purtare dat de sacoșa cu romane. Îmi ridic, din când în când, privirea de pe pagina de ziar și privesc în lungul șirului de mese. Criticul de odinioară își chinuie scrisul să și-l mlădieze pe contururile de fum ale cine știe cărei scrieri de acum. Pentru cei câțiva bănuți pe care-i va lua peste o lună. Berbantul scrie cu febrilitate, în fața unui morman de dicționare, cu supracoperte țipător colorate și deschise răscrăcănat. Se vede că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
se opri lângă o ușă bâjbâind după clanță. ― Unde o fi comutatorul? Vorbea din nou cu glas tare, ca totdeauna când se știa singură. ― În orice caz, acum îți poți permite să răsufli ușurată. Ai dreptul, draga mea. Glasul se mlădie improvizând un cîntecel: Căci ai cîștigat! Câștigat, câștigat, cîș-ti-gaaat! Femeia cu evantaiul e a ta, al tău e și Vânătorul... Și totuși unde poate fi comutatorul? Pipăia pereții fredonând, se lovea ușor de mobile. ― Nu l-ați cunoscut pe lordul
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]