627 matches
-
tu... (boț). - Nu pot să te masez, am berea asta. - Sigur, berea e mai importantă ca mine (boț profund). Berea cedează în favoarea masajului, scoțienii pleacă la casele lor înainte de final (oare scoțienii masează tălpile nevestelor din dotare???). Fluier final. Ea moțăie fericită, învelita în păturica, cu picioarele în poala lui. - Da mai incet ăla... El privește în gol: berea s-a încălzit, o baltă s-a format sub halba, nu-și mai simte picioarele amorțite de poziția incomoda în care fost
Cum să te uiți la meci cu nevasta by Simona Tache () [Corola-blog/Other/18622_a_19947]
-
frază care, derulându-se în gol, devine comică prin excelență. În pofida deriziunii, însă, cartea lui Teodorovici e tristă, ca existențialismul de cârciumă și gang. Tristețe amărâtă și sordidă, insidioasă ca o igrasie care-l îmbibă, finalmente, pe ipocritul spectator, ce moțăie în tihna dulce a unei „bune conștiințe”. Un disconfort, o stânjeneală, o jenă a complicității îl fac să se foiască-n scaun. Bariere, între scenă și sală, nu există: aerul circulă în dublu sens. Dacă, pe scenă, se gătește la
Circul nostru vă prezintă două puncte by Șerban Foarță () [Corola-journal/Imaginative/13571_a_14896]
-
de gene, / peste trup să înflorești / cu parfum de levănțele. / apoi,să-mi deschizi alt an / făr de tainice ispite,/ făr de mult dulce, amar.../ sufletului, dă-i, zile-nflorite ! Au înflorit caișii / păsările-n lumea lor / cu priviri încercănate,/ moțăiesc un cântecel / plopului cu ram uscate. / primăvara-ncorsetată / cu troiene la subțiori,/ lasă iarna-n somn uitată./ primăvara mea din cer / vii cu razele bulziș,/ despletind reînvierea / firavului lăstăriș./ au înflorit caișii.../ la marginea grădinii,/ zambilele și irișii / sub poala luminii
POEZII de CONSTANŢA ABĂLAŞEI DONOSĂ în ediţia nr. 1175 din 20 martie 2014 [Corola-blog/BlogPost/360258_a_361587]
-
dormi bine. Pe când dacă accepți să fii martor al acuzării vei avea, ce-i drept, zile destul de bune, dar nopțile vor fi îngrozitoare. N-o să mai poți închide un ochi. O să trebuiască să trăiești cu somnifere și calmante, abrutizat și moțăind ziua toată, iar noaptea chinuitor de treaz. O să te perpelești ca un nebun. Cată-ți de treabă. Hai, nu mai ezita. Trebuie să faci închisoare. Mi se rupe și mie inima, dar n-ai încotro. De altfel, chiar dacă apari acum
Agenda2005-26-05-senzational4 () [Corola-journal/Journalistic/283874_a_285203]
-
am putut admira doar atitudinea lor, nu și prezența lor. Dacă erai norocos, puteai vedea măcar coada vreunui leu, sau hreava de păr de pe spinare. Erau și vulturi închiși în colivii foarte înalte, acoperind un pâlc de copaci. Vulturii stăteau moțăind pe ramuri, măreți și imperturbabili, ca niște prinți de sânge nobil căzuți în robie! După ce am mai privit nepăsarea hâdă a unor șerpi uriași din niște hrube întunecate, după ce am mai salutat un maimuțoi flegmatic, care sfida lumea, mâncând cu
ÎN VIZITĂ LA GRĂDINA ZOOLOGICA DIN BEIJING de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1439 din 09 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/384596_a_385925]
-
Manolescu Publicat în: Ediția nr. 2081 din 11 septembrie 2016 Toate Articolele Autorului Ea, douăzeci de ani și-un pic, El, internat ambulatoriu. Ea, îmbrăcată cât mai șic, El, ca ieșit din sanatoriu. Ea, îi ma scapă un pupic, El, moțăie într-un fotoliu. Ea, cu tainul pus în plic, El, fericit aleatoriu. De capul ei, n-ar fi nimic, Iar el, de-ar mai avea orgoliu, S-ar resemna și, cum să zic, S-ar pregăti de purgatoriu... Sursă foto
EA ŞI EL de MIHAI MANOLESCU în ediţia nr. 2081 din 11 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382456_a_383785]
-
dictaturilor! Din rândul nevoiașilor s-au ridicat cei mai neîndurători tirani. Masochismul gloatei: vrea să fie încălecată cu forța. Din această ură/iubire se va naște monstrul numit Revoluție. Revolta-canibal. Totdeauna, devorându-și o parte din fii. În fiecare supus moțăie un Danton. Un Robespierre. Un Cromwell. Orice om, în numele dreptății, este capabil de o crimă. Nu există un copil care să nu-și fi ucis, măcar o dată, părintele dominator sau profesorul, adversarul de la jocul cu bile. Puberul cel pur străpunge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
s-a cumințit. Comitetul Cetățenesc parcă așteaptă ordine de undeva. Despre Castelan nici o veste, poate că nici nu a înviat; Caravella doarme toată ziua, vilegiaturiștii aidoma și nici Filozoful nu se mai preocupă de iepurii săi și nici de Tratat, moțăie toată ziua în cafenea; nici despre Actor nu se mai știe nimic. Surprins, constat că nu mai doresc putere, bani, femeie... O să pierim de un spleen neștiut... (Manuscris atribuit Magistratului; fragmentă § „UN COPIL DE CINCI LUNI A CĂZUT DIN CĂRUCIOR
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
om trebuia să se întâlnească Metodiu și Iovănuț. Episodul 74 VISTIERNICUL XIMACHI Să tot fi fost ceasurile 4 după-amiaza când cei doi călugări ajunseseră în fața porților Curții domnești. Sus, pe parapetul zidului de la intrare, armașul Curții, preacinstitul Abăluță, se plimba moțăind cu buzduganul subsuoară. Când ajungea la capătul parapetului, Abăluță se îndrepta de spate, făcea mâinile pâlnie și striga: „Sunt ceasurile 4 și totul e biiine!”. — Preacinstite armaș! - strigă și Metodiu din umbra porții. Abăluță aplecă o ureche, își mută buzduganul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Satul Înghite orașul. Nunțile sînt ca tăierea porcului. Grohăie mirii, grohăie domnișoarele de onoare, grohăie mașinile și garoafele. Sărbătorile astea au devenit agresive. Ce statut privilegiat mi-ar oferi acum o Încăpere cu obloanele trase. Zi de lucru. Lumina mahmură moțăie prin tramvaie În mirosul Sună la ușă. Trebuie să fie el. Iar și-a uitat medicamentele. Nu-mi place că În ultima vreme se Întoarce mereu din drum. — A, doamna Oprișan, dumneavoastră erați. Poftim Înăuntru. Nu vă mai scoateți pantofii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
stihuri „Tu care ești pierdută În neagra veșnicie...“ sau „Te-ai dus ca un crin de curată / copilă pe veci adorată...“, „nemîngîiatul tău mire“ și altele. În vase de tablă se decolorau trandafiri de hîrtie, Într-o mică vitrină improvizată moțăia o păpușă cu pleoapa căzută. Era atîta ridicol și atîta kitsch În tot acest bazar sentimental și totuși atunci am Înțeles pentru o clipă ce Înseamnă cuvîntul toleranță. Mă aflam În cimitirul românesc și m-am emoționat și mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
complotați aici? Vreți să-l asistați pe Guță cînd o adoarme pe... mai bine căutați caseta aia cu Julio Iglesias. — HÎhîhÎ! PÎnă și venerabila noastră amfitrioană e moartă după Sulio! Doamna E. se duce vădit iritată la bucătărie. Domnul D. moțăie În fotoliu. Algazi s-a adîncit În lectură. Niki Bârsan s-a tolănit pe canapea alături de Wanda. Fixează atent o țigară mînjită de ruj care arde singură În scrumieră. — MÎine o să vuiască tot orașul. Asta și vreau! Că nu te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
că Judit se înfuriase prea mult. Ședea disperat la masa de lucru, exersând cu mare răbdare, ca un copil conștiincios. - Alef, bet, Atotputernice Dumnezeu, ghimel, dalet, o, Milostive! Cerneala neagră lucea puternic ca lumina. Către miezul nopții, când începuse să moțăie, i se păru că aude pașii soției sale. Înainte de a urca scările către camera ei, ea se oprise o clipă, apoi se aplecase, aruncând un bilet sub ușa lui. Noah îl luase imediat, citind amuzat: OMUL NU TRĂIEȘTE DUPĂ RAȚIUNE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
Beppo lucrează de nevoie cu imagini pornografice, cade dintr-odată într-un somn ciudat. Somnul lui Oblomov. Somnul inimii. Slavă Domnului că Benedetto e mereu în tipografie pentru a se îngriji de mersul lucrurilor. Când îl vede pe tatăl său moțăind pe sofa îi șoptește încetișor într-o ureche: - Grație acestor pornografii vom călători și anul ăsta la Oceanul Indian. Tatăl mai mult se preface că doarme ca să nu-i răspundă nimic fiului, mai ales despre speranțele pe care și le-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
poate zăvorîte de vreun portic nevăzut de el. Trupul i se odihnea pe pielicelele de miel, iar izul lînii Îi umplea nările ca și mireasma chiparosului, ca și adierea zilei Însorite și calde, ca și boarea mării. Cum pînă atunci moțăise ca-ntr-un leagăn, scuturat de scîncetul roților, trupul său vlăguit, cu oasele-i firave, cu măruntaiele-i secătuite, cu inima-i tihnită, cu pielea-i veștejită se lăsa acum În voia sfîrșelii, Într-o suflare lină, simțindu-se ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
lungi de bucurie și Încîntare și după acea dimineață, cînd avuseseră impresia că inima le va ieși din piept de atîta emoție. În sfîrșit, venise ziua! Stăteau așa sub coviltirul cu marginile ridicate, Înfășurate Într-o cergă călduroasă, prefăcîndu-se că moțăie, căci erau tare abătute. VÎntul fremăta printre crengile stejarilor. Deschideau din cînd În cînd ochii, pe furiș una față de alta, și se uitau În sus, peste umărul tatălui, la bolta de frunze pe sub care treceau ca printr-un tunel. Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
și se spălă pe față, Strickland deja dispăruse. Căpitanul Nichols rătăci pe stradă printr-un frig cumplit preț de o oră și apoi se îndreptă către Piața Victor Gélu unde se întrunesc de obicei marinarii. Acolo îl revăzu pe Strickland moțăind cu capul sprijinit de piedestalul unei statui. Îi dădu un picior ca să-l trezească: — Hei, amice, vino să iei gustarea de dimineață cu mine, îi zise el. — Du-te naibii! îi răspunse Strickland. Am recunoscut vocabularul limitat al prietenului meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
gât ca un grăjdar, degetele unsuroase și ochii deja tulburi din pricina sticlelor de vin de Brouilly. Procurorul, în schimb, era un om educat. Tăia peștele ca și cum l-ar fi mângâiat. Ploua întruna. Judecătorul Mierck își înghițea desertul, Belle de jour moțăia în apropierea vetrei, legănată de oboseală și de dansul iute al flăcărilor. Procurorul zăbovea în ascunzișurile visului său languros. Undeva se ascuțea deja o lamă și era ridicat un eșafod. Mi s-a spus că talentele lui Destinat și averea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
unde e ieșirea și se ridică pentru a mă conduce la ușă. Am pus mâna pe umărul lui Josăphine. Câteodată încercăm să facem gesturi atunci când cuvintele nu mai pot spune nimic, dar judecătorul mă împingea deja spre anticameră, unde Ciupitu moțăia. Îi făcu semn să dispară, închise ușa și se apropie de mine cum nu mai făcuse niciodată, aproape atingându-ne fețele, privindu-mă în ochi și-mi vorbi cu voce scăzută, în timp ce eu vedeam toate venele plesnite de pe chipul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
23 martie 1919. Îi luaseră șase ani să ajungă. Șase ani pentru a străbate Franța. Un coleg de-al meu mi-o trimisese. Nu mă cunoștea și nici eu pe el. Trimisese aceeași scrisoare tuturor celor ca mine, tipilor care moțăiau prin orășelele din apropierea a ceea ce fusese frontul în timpul războiului. Ceea ce voia Alfred Vignot - căci așa îl chema - era să dea de urma unui tânăr de care nu mai știa nimic din 1916. Primăriile, familiile și jandarmeria primeau adesea cereri similare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
LUI BEATRICE Amory Blaine moștenise de la mama sa toate trăsăturile, cu excepția celor puține, indescriptibile, care făceau din el un om de treabă. Tatăl său - un bărbat ineficient, greoi În exprimare, cu o pasiune pentru Byron și cu tabietul de a moțăi deasupra volumelor din Encyclopaedia Britannica - se Îmbogățise la vârsta de treizeci de ani prin decesul a doi frați mai vârstnici, brokeri prosperi din Chicago, și, sub impulsul primei manifestări a sentimentului că lumea era a lui, se dusese la Bar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
nici o secundă că sunt americancă - ba, dimpotrivă, cred că acesta-i un regret ce-i caracterizează pe oamenii foarte vulgari și sunt sigură că vom deveni națiunea măreață -, dar (aici a suspinat) simt că viața mea ar fi trebuit să moțăie până la sfârșit lângă o civilizație mai veche și mai blândă, Într-un ținut cu multe nuanțe de verde și maroniuri autumnale... Amory n-a zis nimic, așa că mama lui a continuat: — Regretul meu e că n-ai fost Încă În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
doar atâta Îi mai rămânea ca plată pentru tinerețea pierdută - calomel amar sub glazura dulce, subțire, a exaltării amoroase. În camera de hotel s-a dezbrăcat și, Învelindu-se În pături, ca să se protejeze de aerul Înghețat de octombrie, a moțăit Într-un fotoliu, În dreptul geamului deschis. I-a venit În minte o poezie citită cu luni În urmă: „Robustă inimă bătrână, mult ai trudit pentru mine, care Îmi risipesc toți anii navigând pe mare...“ Și totuși el nu avea sentimentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
că se vedeau primele semne ale zorilor, aerul sărat era și mai proaspăt, și mai tăios. - Urcați-vă Într-unul din taxiurile alea și ștergeți-o, le-a ordonat Olson, arătând spre contururile șterse a două mașini, ai căror șoferi moțăiau, probabil, Înăuntru. - La revedere, a mai zis Olson. Și-a băgat mâna În buzunar, sugestiv, dar Amory a pufnit și, luând brațul fetei, i-a Întors spatele. - Unde i-ai spus șoferului să ne ducă? l-a Întrebat Jill când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
am zis peste umăr. Nu se auzi nici un răspuns. Am cotit de pe drumul principal și am condus încet câteva minute pe un drum îngust care ducea într-o zonă împădurită. Am oprit mașina și m-am uitat în jur. Kindermann moțăia ușor. Mi-am aprins o țigară cu mâna tremurândă și am coborât. Bătea acum un vânt puternic și cerul negru, zguduit de tunete, era brăzdat de fulgerele argintii ale furtunii. Poate că erau pentru Kindermann. După câteva minute, m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]