1,712 matches
-
pagina i se atribuie (și i se reproșează) modernismului atitudini care nu-i sînt deloc caracteristice; criteriul exhaustivității, ca și acela al "punerii la punct definitive" sînt deziderate ale pozitivismului în critică, cîtuși de puțin ale criticii moderniste. Toți criticii moderniști importanți - inclusiv cei români -, au polemizat îndelung cu susținătorii unor asemenea exigente scientiste neadecvate, în cîmpul literar și artistic. O mică paranteză referitoare tot la critică modernista: nu începe, oare, "fictionalizarea" ei și a istoriei literare chiar în modernism și
Schimbarea de canon by Mircea Martin () [Corola-journal/Journalistic/17716_a_19041]
-
și - inevitabil - la generația șaizeci care l-a ilustrat și să dăm o șansă dialogului de a cîștiga un plus de autenticitate prin ieșirea mea din postura de judecător și trecerea în condiția de martor. Cărtărescu vorbește despre două generații moderniste, una "genuina, sincrona, legitimă", cea de-a doua, a anilor șaizeci, "defazata și nelegitima". Defazarea este o evidență cu toate consecințele ei nefaste pe care autorul le pune în evidență cu îndreptățire. Nu pot să nu întreb însă dacă termenul
Schimbarea de canon by Mircea Martin () [Corola-journal/Journalistic/17716_a_19041]
-
Gheorghe Grigurcu Felix Aderca: un nume de marcă al literaturii noastre interbelice, pe care, în volumul ce i-l consacră, intitulat Felix Aderca sau vocația experimentului, universitarul orădean Valentin Chifor îl recomandă astfel: "Acest scriitor modernist, anchetator al generației sale, fusese pînă în 1940 un anume cu circulatieă. Cititorul care deschidea în deceniul trei orice ziar sau revista mai importantă descoperea numele lui dedesubtul sau deasupra unui eseu, foileton, nuvelă, fragment de român, însemnare critică etc.
Felix Aderca sau "un spectacol al registrelor extreme"(I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17743_a_19068]
-
lui vrea să divorțeze) etc. Cu un parti-pris similar este definit și redefinit, în repetate rânduri, pe urmele unor teoreticieni consacrați că Gianni Vattimo, Jean-François Lyotard sau Ihab Hassan, postmodernismul. Deși consideră compromițătoare ideea de progres, pe care o atribuie moderniștilor, Mircea Cărtărescu prezintă trecerea la postmodernism că pe un mare progres făcut de literatură. Argumentele sunt puține și neconvingătoare. Printre ele se numără umorul pe care l-ar avea scriitorul postmodernist: acesta, renunțând la exclusivismul modernistului, știind de la început că
Mircea Cărtărescu, critic literar by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17906_a_19231]
-
patima adulării literelor-corpuri. Prin programul acestei destinderi, tensiunea acumulată din cauza brodării obsesive pe marginea valorii absolute de text se dizolvă, bule de aer oxigenând land-ul imaginar(t) al prozelor. Perspectiva scriptică, în care este solicitat mai mult ochiul (tip modernist de receptare a lucrurilor) este substituită de viziunea "globalistă" aici îmbrățișând atât textul cât și sunetul (vocile naratoriale). Se poate presupune că acestei amiciții li se va ralia și imaginea, cum îi stă bine unei lucrări "la zi", iar ritmul
Aluviuni textuale by Dorina Bohanțov () [Corola-journal/Journalistic/17298_a_18623]
-
vie efigia unei făpturi pe care toți trei au iubit-o. Identitatea de sine ca poveste a vieții - idee comună în filozofie, nu în sensul de banală, ci des întîlnită. În literatură, aceeași idee stă, parșiv, la temelia unei estetici moderniste, care distruge în plin efort de căutare. Multiplicarea perspectivelor narative nu dezvăluie taina identității unui personaj, ci o complică pînă la o face de nepătruns. Istorisită de mai multe guri, viața individului devine himeră, povestea se topește în acele detalii
Culoarea tristeții by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17308_a_18633]
-
adusă la o ăinformalitateă vitală, fertila". Sau: "Efortul poetului trebuie să meargă în sensul realizării translației între stimuli, percepție și reacție (socială, verbală, culturală), modificînd sistemul de relații și conexiuni dintre exterioritate și interioritate: de la reacția monologica, univoca a poetului modernist la una dialogica și plurivoca; de la perspectiva unică, atemporala la poliperspectivă, simultaneitate, instantaneitate". Sau următoarea, supremă, imagine, de aleph: "Poezia trebuie să fie o globalitate, integralista, cuprinzînd deodată, din toate părțile, realitățile de orice fel, adunîndu-le, sintetizîndu-le". Și ceea ce socotim
Poezia ca vis, visul ca poezie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17914_a_19239]
-
că fac jocul celorlalți. Am urmărit acum cîțiva ani, cu stinghereala, bătălia pentru Uniunea Scriitorilor care s-a dat între "lupii tineri" (optzeciștii) și "bătrînii elefanți" (preiau aici o formulă a lui Alexandru Mușina, care îi numea astfel pe teoreticienii moderniști care nu prizau postmodernismul, dar politizez literar amintită sintagma, referindu-mă la cei care au preluat puterea în cadrul Uniunii Scriitorilor, majoritatea făcînd parte din generații anterioare optzeciștilor), întrucît am simțit că și unii și alții combat de pe poziții rigide și
Scriitorii certăreti si cercurile literare de putere by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Journalistic/17980_a_19305]
-
și respectului pentru textul liric, în linii generale tradițională, beneficiind însă de efecte moderne și de laser care realizează o atmosferă și o culoare cu totul speciale. Din acest punct de vedere, montarea budapestana se disociază net de unele reprezentări moderniste prezente în marile teatre din lume și chiar la Bayreuth, unde înscenările au unele licențe supărătoare, ce se îndepărtează cu mult de substanță filozofica și legendară a operei wagneriene. Am pătruns cu religiozitate în sanctuarul Operei din Budapesta pentru a
Tetralogia de Wagner la Budapesta by Mihai Alexandru Canciovici () [Corola-journal/Journalistic/17991_a_19316]
-
urmează: La isla inaudita (1989), precum și Sin noticias de Gurb și El año del diluvio (despre care nu am informații privind anii apariției). Împreună cu soția sa, Cristina, care este o distinsa cerfcetătoare în istorie modernă, Eduardo Mendoza semnează eseul-album Barcelona modernista (1989). 2) Născut la Barcelona în 1943, scriitorul petrece aproape un deceniu (1973-1982) la New York, unde lucrează că traducător-interpret la Națiunile Unite. Revenit în țară în 1982, se dedică în exclusivitate literaturii. Poate fi văzut adesea scriind în faimoasa cafenea
O declaratie de dragoste Barcelonei by Victor Ivanovici () [Corola-journal/Journalistic/18030_a_19355]
-
din trupul României, după cum se știe, a făcut parte din U. R. S. S., sub numele de Republica Socialistă Sovietică Moldovenească, fiind supusă unui cumplit proces de deznaționalizare, de rusificare forțată. Generația resurecției din Basarabia nu își pune prea multe „probleme moderniste” înainte de 1990, aici problema fundamentală constituind-o lupta pentru salvarea și cultivarea limbii române, pentru păstrarea identității și demnității naționale, pentru supraviețuirea estului românesc dintre Prut și Nistru; în această luptă, în această rezistență antisovietică, dusă de intelectualitatea românească din
Simbolul mesianic al Mamei. In: Editura Destine Literare () [Corola-journal/Journalistic/82_a_239]
-
oficiale. Practic, aceste cărți sunt acelea care au reușit să depășească astăzi criza de încredere în literatura din perioada dictaturii". * ;Adrian Popescu face o confesiune, pentru ca apoi să contureze o trăsătură comună a poeților pur-sînge trecuți temporar în tabăra prozatorilor: "Modernistă, elegiacă și "serioasă" sau, dimpotrivă, postmodernistă, ludică și luînd lumea în răspăr, proza pretinde "durata lungă" și nu o iubire intermitentă, capricios-adolescentină, suportabilă în poezie. Postmodernismul poeților care scriu proză se declanșează firesc, nu dintr-o stăpînire aproximativă a regulilor
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/17418_a_18743]
-
problemei aflate în discuție, s-a dovedit, în cele mai multe cazuri, expresia unui inteligent joc al alternării registrelor stilistice. Astfel, tonalitatea echilibrată a documentului istoric, stridentele cu caracter didactic și notația ironic-detasată conviețuiesc în paginile antologiei, revendicîndu-se de la autori la fel de diferiți. Moderniști sau tradiționaliști, criterionisti cosmopoliți sau gîndiriști dogmatici, conferențiarii abordează în textele lor o problematică pe cît de interesantă, pe atît de variată. Mircea Eliade deplînge, bunăoară, stadiul de perpetuu imitator în care se află eseistul autohton față de cel occidental, Ion
Fragmentarium interbelic by Marius Țepeș () [Corola-journal/Journalistic/17444_a_18769]
-
faptul că lucrarea să, desi uzează de noțiuni și instrumente ce țin în mod cert de sfera de interes a postmodernismului (luciditate, pastișa, parodie, colaj, simulacru), totuși prin construcția ei foarte elaborată, aproape geometrica, capătă mai degrabă aspectul unui demers modernist, foarte serios și foarte documentat. Augustin Ioan analizează pe larg impactul ortodoxismului (cu alte cuvinte al discursului religios) și cel al realismului socialist (discursul politico-ideologic) asupra arhitecturii. Discuția nu este lipsită de interes, din moment ce în contextul socio-politic respectiv nu se
De la homo europaeus la homo ludens by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/17445_a_18770]
-
loc, rostește cumva familiar: nemulțumire care oficiază despre vine, unde este capul și începătura ? „După atâta zbucium, să ne odihnim „disputa în cultura română între Restr ict iv, istor icul l i terar puțin. Să părăsim disputele, gâlcevile tradiționaliști și moderniști”, din Apostoiu arată cu degetul pe... și să privim senini la farmecul perioada interbelică. Aci s-ar atașa și dadaiști (grupați în Elveția, Franța, inegalabil pe care-l poate aduce comentariul, destul de interesant, ulterior, în alte țări ale Europei). cercetării
Reevaluările post-decembriste, încotro? - marginalii critice -. In: ANUL 6 • NR. 8-9 (16-17) • IANUARIE-FEBRUARIE • 2011 by Marian Barbu () [Corola-journal/Journalistic/87_a_46]
-
de-a face cu declarația unui Roland Barthes, de pildă, anunțînd moartea autorului, și nici cu faimoasa redefinire a conceptului de autor ca spațiu abstract de semnificație de către Michel Foucault. Dimpotrivă, teoriile expresiviste ale scrisului sînt, în subtextul lor, emfatic moderniste, nu postmoderniste. Alăturînd principalele trăsături distinctive și opoziționale totodată identificate de Ihab Hassan în 1985 pentru a descrie modernismul și postmodernismul, Faigley se vede pus în fața inevitabilei concluzii: centrat pe formă, încrezător în finalitate și ierarhii, scriitorul așa cum îl definesc
Scrisul și postmodernismul by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16850_a_18175]
-
trăsături distinctive și opoziționale totodată identificate de Ihab Hassan în 1985 pentru a descrie modernismul și postmodernismul, Faigley se vede pus în fața inevitabilei concluzii: centrat pe formă, încrezător în finalitate și ierarhii, scriitorul așa cum îl definesc adepții compoziției este fundamentalmente modernist în descendență romantică. Și atunci cum se poate răstălmăci o concluzie atît de aparent evidentă în tocmai contrariul ei, care returnează compoziția sub patronajul recunoscut de celelalte discipline umaniste? Simplificînd mult, dar numai de dragul argumentului și fără a aluneca în
Scrisul și postmodernismul by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16850_a_18175]
-
prioritate unor proclamații anticonformiste, antirăzboinice, antiburgheze (în sensul ostilității față de cei ce desfigurează visul). Două articole apărute în urmă cu cîtva timp în România literară, constată, odată mai mult, că la Bacovia "principalele elemente de stilistică simbolistă și mai larg modernistă, recte simbolul și metafora, sînt destul de rar folosite". Nu este în discuție, notează Ion Bogdan Lefter, un deficit de vocație a tropismelor ci o adecvare deplină a manierei la efectul de sugestie urmărit. Maniera, cum s-a văzut, recurge la
Mutații în interpretarea modernismului by Henri Zalis () [Corola-journal/Journalistic/16914_a_18239]
-
la noi, în interbelic, ar fi existat alături de modernismul estetic, cel etic, reprezentat de Eliade și Cioran, pentru că, amîndoi, au refuzat cadrul prea strîmt al liberalismului în societate și al modernismului în artă. De fapt, Eliade a fost un perfect modernist în artă, iar cît privește refuzul liberalismului aceasta s-a datorat exclusiv opțiunilor prototalitare de extremă dreaptă (Cioran în 1933, Eliade în 1936). Mărturisesc că îmi pare rău că nu am suficient spațiu pentru a continua comentariul pe marginea substanțialei
Un naratolog devenit sociolog by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17021_a_18346]
-
de un viitor al României, a proiectat mărimile neamului în obscuritatea sinistră a trecutului nostru? România n-a avut gînditori mesianici". Condamnă decis tradiționalismul ca o formă seculară de somnolare. "România - scria el asemenea lui Lovinescu - este fructul unei pasiuni moderniste. Fără prejudecățile moderniste ale liberalismului românesc, andantele devenirii noastre devenea funebru. Ceea ce în apus era revoluție, la noi era modernism. Deosebirea este semnificativă. Căci pe cînd o revoluție se naște din lăuntru, o răsturnare modernistă se întîmplă din afară. Occidentul
Opera românească a lui Cioran by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17055_a_18380]
-
al României, a proiectat mărimile neamului în obscuritatea sinistră a trecutului nostru? România n-a avut gînditori mesianici". Condamnă decis tradiționalismul ca o formă seculară de somnolare. "România - scria el asemenea lui Lovinescu - este fructul unei pasiuni moderniste. Fără prejudecățile moderniste ale liberalismului românesc, andantele devenirii noastre devenea funebru. Ceea ce în apus era revoluție, la noi era modernism. Deosebirea este semnificativă. Căci pe cînd o revoluție se naște din lăuntru, o răsturnare modernistă se întîmplă din afară. Occidentul ne-a făcut
Opera românească a lui Cioran by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17055_a_18380]
-
Lovinescu - este fructul unei pasiuni moderniste. Fără prejudecățile moderniste ale liberalismului românesc, andantele devenirii noastre devenea funebru. Ceea ce în apus era revoluție, la noi era modernism. Deosebirea este semnificativă. Căci pe cînd o revoluție se naște din lăuntru, o răsturnare modernistă se întîmplă din afară. Occidentul ne-a făcut "revoluționari"". El documentează ardent împotriva agrarianismului sămănătorist și cere imediata industrializare cu ajutorul capitalului străin occidental. Acest prooccidentalism coerent al lui Cioran deosebește fundamental doctrina sa naționalistă de toate orientările tradiționaliste și naționaliste
Opera românească a lui Cioran by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17055_a_18380]
-
de superficial speculată. Granițele de timp și spațiu sînt anulate, de la British Museum se plonjează în inima piramidelor, survolîndu-se rapid distanța pînă în Egiptul antic. Pagini de istorie se însuflețesc instantaneu, amestecînd un desuet 1933, An al Scorpionului, cu un modernist illo tempore. Dacă în vremurile relativ contemporane, dirijabilul înlocuiește avionul, în trecutul îndepărtat se face uz de efecte speciale sofisticate creîndu-se continuu senzația de anticipație à rebours. Spectaculozitatea cinematografică rezonează insolit cu eterna reîntoarcere, principiul pe care-l simbolizează în
Cocktail estival by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/15912_a_17237]
-
său, a multiplicității unghiurilor din care poate fi abordat, a luxuriantei vegetații textuale ce-l acoperă, capabilă a-ți da, pînă la urmă, senzația îmbătătoare a necunoscutului. O recentă încercare de explorare îi aparține Mariei-Ana Tupan, care, în volumul Discursul modernist, se declară a fi ispitită "mai curînd de o hartă conceptuală decît de o descriere sau inventariere a fenomenelor". Impune minuțioasa d-sale informație ŕ la page, ca și, în temeiul acesteia, o evitare a unei unilateralități metodologice, ergo a
O epură a modernismului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15901_a_17226]
-
recentă" a modernismului, care ar acoperi exclusiv perioada 1890-1940. Ce urmează după această dată? Controversatul, oricum fluidul, dificil delimitabilul postmodernism? Luînd cunoștință de trăsăturile acestuia, enumerate de Frederic Jameson (în 1986), nu putem ocoli impresia că diferența sa față de "prototipul" modernist este, în destule puncte, incertă. Oricum, literatura română înfățișează un caz aparte, în care nici măcar modernismul n-a putut continua, după 1947, din pricina cunoscutului hiatus istoric, decît de pe la mijlocul anilor '60. Cum stau lucrurile, în această privință, la noi? Pe
O epură a modernismului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15901_a_17226]