251 matches
-
peste câteva zile, s-a vorbit toată vremea numai despre agricultură, firește, ca să fie pe placul lui Miron. Impresionat totuși de "considerentele" lui Dumescu, oricât nu era convins de seriozitatea lor, Iuga căuta pretutindeni un sprijin împotriva lor și se mohora că nu-l găsea. Și Predeleanu spuse că există oarecare efervescență între țărani, nu în proporțiile cum se colportează la București, negreșit, dar există. La el, la Delga, după informațiile de încredere ale administratorului, țăranii reclamă noi învoieli, firește mai
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
încrederea în caracterul definitiv al unirii: „Astăzi, avem această Basarabie. O avem pentru totdeauna și o strângem tare lângă inima noastră [...]. Prutul, cu apa lui tulbure și murmurul lui plin de blesteme, nu va mai face de acum înainte strajă mohorâtă între noi și frații «moldoveni». Nimeni și nimic nu ne va putea despărți. Suntem un trup și un suflet. Indivizibil și etern”. Mii de cetățeni au întâmpinat cu mare însuflețire delegația venită de la Chișinău, la 30 martie /12 aprilie, spre
Basarabia în acte diplomatice1711-1947 by Ion AGRIGOROAIEI () [Corola-publishinghouse/Science/100958_a_102250]
-
deși nu are decât 17 ani. Mă amuz. Problema Maitreyiei. Dintr-un nimic ne-am supărat (de altfel, aceasta ni se întîmplă de două ori pe zi), și a încercat tot felul de gesturi erotic-sentimentale ca să mă împace. Am lucrat mohorât tot timpul, închis la mine în cameră. Eram, însă, fericit, căci speram să se strice prietenia noastră prea familiară și pasiunea noastră nemărturisită. Mi-era teamă că ajunsesem prea departe și mă legam de orice pretext ca să dau înapoi. Dar
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
și din urechi. Niște bretele cenușii, vizibile pe sub haina lăbărțată, îi susțineau pantalonii pe la jumătatea pântecelui. Totdeauna păruse cam murdar, acum, însă, părea soios de-a binelea. Umplea cămăruța cu prezența lui de urs și cu mirosul lui. Se uită mohorât la George. Acesta din urmă nu căuta să-și ascundă emoția. Dimpotrivă, încerca o vagă plăcere agresivă în a se lăsa pradă ei. Se rezemă de perete și își duse o mână la gât. Apoi își trecu mâna peste ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cu siguranță că ar fi acceptat să vină“. Fusese atât de aproape de a-l determina pe Rozanov să intre la Belmont în seara aceea, când apăruse cu sticlele. Dar ce semnificație să fi avut sticlele acelea? Se simțea singură și mohorâtă pe plaja pustie, iar plesnetul ritmic al valurilor o făcea să se gândească la moarte. Ar fi vrut să-l găsească pe George, dar se făcuse nevăzut; toată lumea se făcuse nevăzută. Vrând să constate dacă era târziu, descoperi că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
se pare, vremuri grele. Dar de ce vremuri grele? Nimeni nu se gândea la vremuri. Deocamdată nu erau decât zile. Joi, vineri. Și sâmbătă. Ora șapte dimineața, ora opt, ora nouă, ora amiezii. Toate se precipitau. Nu conta că cerul era mohorât în drum către Teatrul Popular cât era strada Luca Elefterescu de lungă. Din holul teatrului, Lucian se trezea poftit să intre, împreună cu mama, pentru prima oară pe o ușă laterală, nu pe ușa din fund, ca de fiecare dată când
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
pe povârniș în jos, lăsând iarăși descoperită acea gură de foc care le stătea în calea victoriei... Pentru câteva clipe s-a lăsat liniștea... Și în sală la fel... Deasupra întinderii înzăpezite se înălța un cer mohorât și totul era mohorât în jur. Urmau asaltul general asupra colinei, entuziasm și urale... Alte umbre s-au perindat apoi pe ecran, în prim-plan sau în depărtare. Gestul de sacrificiu al eroului îl fascina și îl revolta, dar în același timp îl scotea
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
aducă fructe multe, Delicioase și gustoase Pentru corpuri sănătoase! Vara iarăși a plecat, Toamna a intrat în sat; Florile au adormit, Soarele a ațipit. Vântul suflă ușurel, Bruma cade-ncetinel; Copacii s-au supărat, Că frunzele le-au picat; Satul este mohorât - Toamna iarăși a venit!... * Ploile iar au venit Cu stropi mari și argintii; Vântul iarăși a aflat C-a venit toamna prin sat... Ceața iar s-a răspândit Peste satul cenușiu, Norii iar au cufundat Noaptea cea de neuitat; Toamna
Reflexii de lumină, inocenţă şi magie by Petronela Angheluţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91757_a_92397]
-
Există cluburi unde, pe aparate speciale, cei ce doresc să slăbească merg, transpirând, multe mile (în timp ce sub picioarele lor o bandă rulantă se învîrte în sens invers), dar domnia cantității își spune cuvântul, observ. Din fericire, cerul nu mai e mohorât de ploaie, ca ieri. E senin, luminos, ceea ce mă ajută să fiu mai relaxat. Silver Spring, la amiază Nick m-a așteptat la aeroport, cu mașina. În drum spre Silver Spring (lîngă Washington), unde locuiește, ara descoperit că avem multe
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
-o politicos, pretextând că statul în bibliotecă, într-un aer înăbușitor, îi dă mari dureri de cap care-l obligă să se culce devreme. 43. N-am mai visat nimic. Asta e tot. Tot? Cerul e blând azi. 44. Dimineață mohorâtă din septembrie 1937. Cerul e acoperit de o pâclă care seamănă cu fânul jilav. Copiii de pe Delături, care nu s-au dus cu vitele pe Calea Secii, au ieșit în uliță și se zgâiesc la mașina care așteaptă la poarta
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
într-adevăr, să "stea". 15 Gosseyn spuse: - Ai ajuns departe, domnule Blayney, de când ne-am întâlnit ultima oară. Prim-ministru și comandant-șef al formelor armate. Nu primi un răspuns imediat. Bărbatul care-l privea de sus avea o expresie mohorâtă pe fața netedă, cu o undă de nedumerire. Blayney părea mai în vârstă decât îl amintea memoria Gosseyn pentru Gosseyn Trei. Și trupul, care fusese mai solid, era mai suplu. De parcă mai multe mese fuseseră sărite sau poate avusese loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
treabă! adăugă el. Thaw se duse în dormitorul lui, închise ușa, se trînti pe pat și începu să plîngă. Viitorul pe care tatăl lui i-l sugera i se părea total respingător. Școala Secundară Whitehill era o clădire înaltă și mohorîtă din gresie roșie, cu un teren de sport în spate și terenuri de joacă pătrate pe ambele laturi, unul pentru fiecare sex, străjuit și micșorat de un zid cu țepușe. Arăta așa de pe vremea cînd fusese construit, pe la o mie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
prea multă rezistență. Acum fluxul vieții lui imaginare era întrerupt de cîte trei sau patru orgasme pe săptămînă. Plăcerea pe care i-o crease mina durase odată la nesfîrșit, căci nu atinsese niciodată punctul culminant. După ce desena sau se cufunda mohorît în meditație, era chemat la masă sau își făcea temele sau ieșea la plimbare și se întorcea ca triumfătorul prim-ministru al republicii lui. După ce medita la mină cîteva minute, penisul lui tînjea să atingă ceva, și dacă i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
uitai la nea Cercel, care avea urechile ca niște toarte solide și nasul cu pămătuf sub el, te cuprindea mirarea. Vizitiul îl avea ca la oamenii de zăpadă, lung și ascuțit ca un morcov. Ajunseră la poarta casei. Gardul era mohorât fără trompetele roz, albăstrui și mov ale zorelelor, care îl înfloreau până toamna târziu. Coborâră și-l invitară și pe vizitiu în casă. Și el voia să cumpere un clapon, să-l gătească de Anul Nou. Nea Cercel avea și
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
și totuși încerca o ciudată părere de rău. Parcă ar fi sfâșiat cu degete grosolane o țesătură scumpă, diafană, ar fi smuls brutal filele unei cărți de povești. Căci ce era tot ce vedea în jurul lui - și își plimbă privirea mohorâtă prin încăpere ― dacă nu o poveste pe care bătrâna o broda cu migală de ani de zile, probabil de-o viață? Panglica roșie a motanului, tortul de șocolată cu ghinde moi de fistic, perlele puse la rochia neagră în cinstea
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
se înălță la Răsărit cel de-al doilea soare, mai micuț, un glob palid. Apoi o vreme se încălzi, pe urmă se răci iarăși, cînd se ascunse îndărătul orizontului soarele mai mare și se așternu "noaptea". Era ca o zi mohorîtă pe Pămînt, cu o fantomă a soarelui ițindu-se printre norii grei, numai că cerul nu era înnourat și nu avea umiditatea și zăpușeala unei zile închise. Simțea adieri de vînt. Se înălță și al treilea soare, dar era atît de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
În scurtele pauze dintre Întrebări, Armanoush a cercetat locul și oamenii, intuind de unde venea numele cafenelei. Tensiunea constantă dintre realitatea vulgară și fantezia Înșelătoare, noțiunea de persoane dinafară versus noi, cei dinăuntru, reveria locului și, În cele din urmă, expresia mohorâtă de pe chipurile bărbaților, de parcă s-ar fi gândit disperați ce să aleagă - fie să care greutatea relațiilor amoroase haotice, ca ușurătatea să-i facă pe jumătate reali... totul evoca o scenă dintr-un roman de Kundera. Totuși ei nu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
lui una, iar ea o mâncă pe cealaltă. Mi-e bine aici cu tine, departe de toată drama aia. Urăsc dramele! — Și eu, zise el. Urăsc drama. — Când am plecat de la tine eram atât de fericită! Dar acolo toți erau mohorâți și cârcotași, tot timpul supărați de ceva. Am fost nevoită să-mi ascund fericirea, bucuria asta nebună. Ai idee cât de greu poate fi? Slavă cerului că acum nu trebuie să mă mai prefac și pot să-mi las fericirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
de Ruti. Nimeni nu-și amintea s-o fi văzut pe undeva. Pe vremea aia, tristețea o făcea aproape invizibilă. M-am dus în vârful dealului unde fusesem atât de fericită cu câteva luni în urmă, dar acum cerul era mohorât și pământul avea o culoare gri murdar. M-am uitat în zare și n-am văzut pe nimeni. M-am dus apoi până la fântână, dar nici acolo nu era nimeni. M-am urcat chiar într-un copac de la marginea pășunii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
aceasta profesorul era foarte fericit. Se bizuise pe direcția hotelului să‑l instaleze În apartamentul râvnit. Și apoi să fie la Paris - la „Hôtel Crillon”! Mai mult, să fie aici, cu buzunarele doldora de bani. S‑a zis cu camerele mohorâte de la „Dragon Volant” sau cum i‑o mai fi spunând, de pe rue du Dragon; sau de la „Hôtel de l’Académie” de pe rue des Saints Pères, În fața facultății de medicină. Nu există hotel mai mare sau mai luxos decât „Crillon”, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
discuție despre dezastrele care li s-au întâmplat altora. — Partea bună, intervenii eu, este că toată lumea e alături de ea și o cocoloșește. Thierry și Sally sunt pe post de îngeri păzitori. Și MM a încurajat-o foarte mult. Hugo se mohorî. — Frecție la piciorul de lemn, zise el, te asigur că după incidentul ăla pe mine nu mă mai bagă nimeni în nici un ham, cât oi trăi. Oricum n-aveam eu încredere în drăciile alea, dar acum am un motiv cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
alaltăieri o operație cezariană? Jake a ridicat din umeri. —Vrem să ducem copilul acasă, să ne reluăm viața de familie. Cu toții. Ochii i-au sclipit și gura era deschisă într-un zâmbet de un entuziasm nerăbdător. Hugo s-a gândit mohorât la viața de familie alături de Amanda și de Merlin-Vercingetorix. Nu-i era ușor să și-o imagineze. — În orice caz, a adăugat Jake pe un ton dezaprobator, locul ăsta e nițel cam restrictiv, nu ți se pare? —În ce sens
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
cu răceală. —Și să știi că am multe puncte forte. În primul rând, sunt o mare scriitoare. Sunt o persoană care manevrează cuvintele extraordinar de bine. Sunt un mare editor. Class merge fantastic de bine. — Da? Hugo s-a gândit mohorât la salariul care, fără îndoială, era și el fantastic de mare, dar care, în mod misterios, nu ajunsese niciodată în Fitzherbert Place. Amanda s-a aplecat din nou la oglinjoara de la pătuț ca să-și inspecteze straturile de mascara. —Rick e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
se îndepărta, încetul cu încetul - revăzu întreaga scenă. Un scrâșnet, apoi ușa se întredeschide. - Da, vă rog? - De la poliție, îmi cer scuze (legitimația fluturată prin fața ochilor surprinși, o privire pătrunzătoare care face interlocutorul să o ferească pe a sa, nori mohorâți pe umeri și, inevitabil, un alt tunet, ca un gong al unei alte scene, dramatice de această dată). Aveți câteva minute libere? Ușa deschisă larg, proprietarul înțepenit într-o neverosimilă poziție de drepți, ca și cum ar fi fost pregătit să dea
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
suspine, murmurând. -Fata. Fata mea dragă!.. Ceasul arăta orele opt și douăzeci dimineața. Isi șterse ochii de lacrimi adevărate, cu dosul palmelor murmurând. Mai către amiază mă duc la cimitir!.. Memento mori!.. Era în ziua de Sf. Dumitru, o zi mohorâtă de toamnă târzie. Octombrie era pe sfârșite... Vântul toamnei sufla rece, frunzele copacilor cădeau pe aleile cimitirului fluturând leneș, într-un cântec abia șoptit, neauzit... In cimitir vântul mângâia ierburile și frunzele copacilor înalți, care cu foșnetul lor cânta în
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]