289 matches
-
să facă vântul să nu mai urle așa, de parcă ar fi pustiit. Și el, uite, răspunde, și vocea lui ajunge până la ea așa, de departe. Și îl roagă să vină după ea, și cum îl mai roagă ea, cu vocea molatică, subțire, temătoare și cum vine răspunsul lui sec că de ce dracu' te-ai dus acolo? Mai bine stăteai acasă și făceai curat. Și ea ar fi vrut ca el să vorbească așa, cald, cum își imaginase în curtea maică-sii
Decalogul nefericirii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9699_a_11024]
-
ale unei anevoioase desprinderi, ale unei penitențe a lepădării de lume: "Auzi-l greu din aur lăuntric cum se urcă/ Sunetul sufletului sleit" (III, în Cupa). O lume apăsată de veșnice neputințe, de zăgazuri de șovăială: "Boltisem vremea'n jurul molaticei copile.../ Mi-au luat-o 'n afunzișuri când au trecut în drum/ Pe sub arcada celei mai joase dintre zile/ Corăbiile toamnei cu punțile de fum." (IV, în Cupa). O suferință ascunsă, delicată, într-o viață colțuroasă, care te forțează, aspru
Aspre căi by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7191_a_8516]
-
efectul provenind din conjugarea culorii cu gestul folosirii sale: "cearcănele tale au parfumuri de stepă și buzele mustesc, precum iarba zdrobită în potcoave de cal, cînd se desfac din crispare ca un arc străveziu sub cupolă. dinții îți scapără pe molatica piele creolă, privirea cade gălbuie, prelinsă din ochiul oval, se răsfrîng raze scurte și învăluie tîmpla ta de cristal, iar sub hainele groase întrevăd - ca prin sticla brumată - pata aceea suavă, maronie, mongolă. presimt în tine o rasă bătrînă, îi
Realul ca imaginar by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15586_a_16911]
-
aparte; și-o casă ici, un câine mai departe, și spaima-ncet cu-ncrederea se-mparte: o, plânset fără sens, o, vis, fior de moarte, abis fără temei. Și să te joci: inel și cerc și mingi, în parcul ce molatic se-ofilește, și pe cei mari în treacăt să-i atingi, de-a prinselea când joci fugind orbește, seara, tăcut, spre casă să te-mpingi cu mâna apucată părintește: o, înțelegere, ușor te stingi, o, frică, greul crește. Și-ngenuncheat la
POEME - de RAINER MARIA RILKE by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/10030_a_11355]
-
a fi. E o confesiune amară pînă la o duritate formal dar și moral extremă. Tandrețea se răstoarnă pe reversul său care-i definește fața în negativ, însă n-o suprimă, ci o încarcă de-o sumbră energie. Energia aparent molatică, pătrunsă de lehamite, însă în esență teribilă, a dezamăgirii cinice: "singura dată cînd am fost îndrăgostit m-am îndrăgostit pe viață/ cu ce ușurință spun azi pe viață de parcă aș fi de tot sprinten/ la limbă / parcă viața așa cum își
Șansa "biografismului" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14037_a_15362]
-
toate. Superficie înseamnă și spuma zilelor. Spuma mării. Spuma tuturor mărilor din lume, strînsă aici, pentru tine. Îmi și închipui acțiunea aia înceată. Depilarea. În toate modurile în care se practică. Îmi închipui durerea. Sfîșierea. Despărțirea părului de rigoarea fină, molatică, a cărnii. Prăbușit. Prăbușit sînt în mine, acum, cînd scriu. În adînc. Prăbușit. Ajuns la fundul sacului. La fundul ochilor. De după care stă memoria. Materia vîscoasă, cenușie. Creierul. Un bebeluș rebel. Scuip viața. Viața sare din mine sub formă de
Poezie by Mihai Gălățanu () [Corola-journal/Imaginative/6591_a_7916]
-
poete crescute la școala clasicilor, care a găsit drumul sigur, bătătorit al credinței. Dacă poezia Clarei Mărgineanu este una a penumbrelor, a spaimelor și a durerilor mai vechi sau mai noi, cea a Monicăi Pillat este solară învăluită în luminile molatice ale Paradisului. Vidului sufletesc din viața tenebroasă a Clarei Mărgineanu, îi corespunde sufletul plin de amintiri și nostalgii al Monicăi Pillat. Totul, în Dorul de rai, emană echilibru, candoare, lumină. Credința și obiceiurile tradiționale sunt cele care dau lumii continuitate
Dance me to the end of love by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11202_a_12527]
-
se răspîndea pe cer o înserare viorie. Se făcea frig" - Dumitriu, p. 43, r. 14: " Se răspîndea pe cer o înserare viorie. Se făcea mai răcoare" ș.a. Diferențe flagrante există, însă, la un moment dat, în construcția dialogului. Replici discursive, molatice, arhaizate, din varianta Vinea (pp. 248-249) devin, în varianta Dumitriu (p. 40), scurte, repezi, cu nerv. În fine, localizarea precisă din textul atribuit lui Vinea ("... lumina soarelui acelei zile de toamnă cu cer senin și vînt rece a anului 1779
Petru Dumitriu și "negrul" său by Ion Vartic () [Corola-journal/Imaginative/11819_a_13144]
-
de prea aproape) lucrurile se văd uneori foarte diferit? Exact așa cum un cine-verité are aparența unui desen animat... Într-o anumită măsură voluntar, asumat și în ton cu stilul său, Răzvan Rădulescu ne oferă un reality-novel ambalat în regulile când molatice, când colorate ale filmelor de animație. Pe de altă parte, nu e exclus ca descriptivismul abundent și lentoarea obositoare a unor pasaje să provină dintr-o evitare inconștientă a deprinderilor de scenarist. Teodosie cel Mic rămâne, fără dubii, o carte
Moartea domnului Pisicâine by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Imaginative/10009_a_11334]
-
paginile de care ne ocupăm acum doar prin ,suplimente" la fel de grăitoare în sensul unei urmăriri înverșunate, acaparante, precum a balenei albe din Moby Dick). Din rațiuni stilistice avem a face însă cu elegante estompări. Predomină o îndîrjire inaparentă, o ciudă molatică, o iritare îndoită cu indolență cum vinul cu apă: ,în Pe culmile disperării, Cioran scrie tinerește, de multe ori prea inflamat: ŤCe este teama de moarte, de întuneric, de neființă față de teama de tine însuți?" (125). Exagerarea e egală cu
Între slăbiciune și forță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11003_a_12328]
-
În Scrisoarea I este vorba despre lampă, și vom arăta de ce. Mai Întâi, Însă, să ne aducem aminte de atmosfera din poezia Noaptea (1871, cu 10 ani Înainte). Edițiile curente, de astăzi, au: Lumânarea-i stinsă-n casă... somnu-i cald, molatic, lin, termenul lumânare fiind pus prima dată În text de Titu Maiorescu În ediția a șasea (1894) și păstrat apoi În lanț de toți editorii (mai puțin G.Bogdan-Duică, pentru că respectă textul Convorbirilor literare). Tot G.Bulgăr a restituit termenul
Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Science/76_a_311]
-
dar mărește pragul apostrofului, ca pentru forme disjuncte, și pune virgulă În loc de trei puncte, adică așa (sunt redundant pentru că-mi este teamă de tipografi și de computerul care și-a „implementat” ortografia actuală): Luminarea-i stinsă 'n casă, somnu-i cald, molatic, lin. Celelalte ediții păstrează, În serie, apostroful larg maiorescian dar revin la punctele de suspensie din revistă. Se vede clar: Titu Maiorescu face o descriere, enumără ce este „În casă”, adică luminarea/lumânarea, somnul cald, molatic și lin sunt Înșiruite
Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Science/76_a_311]
-
n casă, somnu-i cald, molatic, lin. Celelalte ediții păstrează, În serie, apostroful larg maiorescian dar revin la punctele de suspensie din revistă. Se vede clar: Titu Maiorescu face o descriere, enumără ce este „În casă”, adică luminarea/lumânarea, somnul cald, molatic și lin sunt Înșiruite strict În aceeași serie gramaticală. Și ce Înșiruire strâmbă: ceva concret, un obiect, alături de abstracțiuni sensibile... Vreau să spun că chestiunile acestea nu țin de gramatică ori de lingvistică, nu se supun regulilor sau normelor care
Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Science/76_a_311]
-
scenă cu George Ivașcu, marele „arhitect de publicații”, cum îl numește: „Când la un capăt al firului tuna și fulgera George Ivașcu, dincoace, la celălalt capăt, masivul, imperturbabilul Mihai Pascu putea fi auzit rostind, la rare intervale și cu o molatică deferență, câte un: -Da, domnule director! După un timp, contrariat, G. Ivașcu diminua tonalitatea emisiei și întreba: - Pascule, mai ești la telefon? - Sunt, domnule director. - Păi dacă ești, de ce taci? - Ca să vă aud, domnule director! Iarăși contrariere. - Poftim, ca să mă
Vocația seninătății by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3223_a_4548]
-
orientală față de cele lumești. O mică proză poetică din tinerețe, intitulată O primăvară ca toate, ni-l arătase pe autor animat de suflu panteist: "Firea se desfășura, închipuind întîia zidire.(...) Lumină voioasă și junețe se revărsa preste tot. Păsările flutura molatic, despufînd. Ierbile toate cuprindea cîte o fioroasă sclipind lacrămă. Din copaci ploua nectarul zorilor ca o picurare de perle scumpe. O fire, izvor nesăcat de milă! Pîn^ și tăcerea ta vorbește cucernicelor mele simțiri. Prea slab ca să te pot cuprinde
îndrăgostitul de Stambul: Dimitrie Ralet by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8095_a_9420]
-
Vorbește-mi, dar încet... încet și mult...// Și vorba ta să semene tăcerii..." Vagi atingeri cu o Gedankenlyrik, în preferința pentru majuscule, la Ritm, Bufon, Ecou, Vis, devenite personaje ale unei farse fără subiect, din care doar finalul se agață, molatic, cu energia în descrescendo a unei nevralgii vechi, de vreun colț de cortină: "Fiorii obosiți se frîng,/ Iar pe mormîntul lor feeric/ Oglinzile albastre plîng/ Cu lacrîmi mari de întuneric...". Citindu-l pe-acest Philippide de început, te gîndești că
Prin anticariate by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10083_a_11408]
-
românească s-a mers și mai departe, artificiul prozodic permițînd, în cazuri extreme, ca limită de vers să apară chiar în interiorul unui cuvînt. Un exemplu e de găsit la Blaga, în scurta poezie Brîndusile: Tristețea renunțării Dum-/ nezeu o încerca molatic./ și lumea toată o făcu,/ sieși străin, c-un gest tomnatic." Aspectul grafic al textului subliniază scindarea - cu atît mai puternică în plan simbolic cu cît afectează chiar numele divinității. Sînt însă și factori care acționează în sens contrar, atenuînd
Ingambament extrem by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17987_a_19312]
-
peste măsură. Felul în care a căzut ea în mrejele nevoite ale lui Alois satisfăcea însă un fel de fantasmă a mea privind fecioarele despletite, nu știu cum să le spun altfel, care își stimulează călăii prin starea lor de victime îmbietoare, molatice. Pe de altă parte, reveria mea adolescentină privind călugăria își spune cuvîntul aici." Aceleași explicații (justificări?), privind fie eroii, fie acțiunea revin după fiecare episod, ca să atragă atenția că e vorba, în fond, despre o proză cu miză mare. O
Bouquet garni by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11382_a_12707]
-
cămilele cu mersul lor domol și sincopat, care de fapt ascunde o incredibilă capacitate de înghițire a spațiului, repeziciune și eficiență și pe care încercă să și le însușească, deghizîndu-și făptura din născare, timpul său interior, iuțeala sa, în mișcări molatice, blînde și îndelungi. Repeziciunea înveșmîntată în lentoare, ăsta era scopul lui. Știind că ăsta era cel mai bun mijloc de a se proteja, întotdeauna a ascuns pînă unde îi pîlpîia lumînarea și a trecut sub tăcere ceea ce vedea dinainte în spatele
Milorad Pavic - Partea lăuntrică a vîntului by Mariana Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14635_a_15960]
-
corporal, cu totul. Spuneam, mai sus, că Dan Lungu nu pare să posede, în scris, complexitate. Nimic mai fals. Ba încă ce subtilă complexitate ! O vreme, chiar în debutul cărții, scandalurile monstruoase ale vecinilor trec, ambiguu, drept răfuieli conjugale între molaticul Andi și apriga Marga. O altă elucidare, mai corectă, a despărțirii bruște nu se întrevede, contrar așteptărilor de lectură. Dintre toate incertitudinile pe care le cultivă romanul, aceasta e singura care nu-și schimbă, nici o clipă, statutul. Lăsat baltă, bărbatul
Rrromanul by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7516_a_8841]
-
Sunt autori nu numai din generații diferite (de la ,șaizeciști" la ,nouăzeciști"), dar și din școli artistice atât de deosebite, încât lecția despre poezie se susținea, de fiecare dată, altfel. De la textele dense, dramatice, grave ale Ilenei Mălăncioiu la cele ludice, molatice și încântătoare ale lui Emil Brumaru, de la prestidigitațiile savant versificate ale lui Șerban Foarță la discursul tensionat, expresionist-metafizic al lui Ion Mureșan și Ioan Es. Pop, de la tiradele expansivului Mihail Gălățanu la șerpuirile surprinzătoare ale lui Eugen Suciu și Lucian
Turnir poetic by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/7819_a_9144]
-
Alexandru Pallă este numit în familie și de către amici Pașa. Olguța adoptă și ea porecla. Poreclele de la Ionel Teodoreanu sînt tandre și amuzante. În Groapa lui Eugen Barbu însă, bandiții se denumesc între ei fără menajamente. Un hoț bătrîn și molatic e Treanță, Sandu Mînă-Mică și Nicu Piele întregesc haita. Șeful e numit Starostele și la capătul opus al ierarhiei e Paraschiv, zis pentru început Ucenicul. Ajuns la pușcărie, Ucenicul e întrebat în derîdere cum îl cheamă. Răspunde cu tupeu: Zexe
Personajele Porecle și diminutive by Horia Gârbea () [Corola-journal/Journalistic/7864_a_9189]
-
hominem. Cu toate astea, omulețul crescut în umbra lui Ionel Brătianu lasă un eseu strălucit despre mâinile oamenilor politici. De la Nababul mână-strânsă, la degetele mai mereu răsfirate ale lui Take Ionescu, la mâinile neliniștite ale lui Averescu și la cele molatice ale lui Brătianu. Rândurile despre Rîșcanu sunt rânduri despre Maiorescu, recunoscând un precursorat: „Nu vorbeam eu, ci Maiorescu.” Lovinescu își revine, însă, repede, recurgând tot la memorialistică și la portret. Rîșcanu e autorul unor manuale neîngrijite, ca și omul. Și
Fiii risipitori by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/4933_a_6258]
-
a ales de ei, nu aici, atât de departe, la Londra, unde mă aflu, acum îmi amintesc, îmi dau seama unde sunt, recunosc fereastra și cerul, șuieratul vântului în dungă, foșnetul necontenit al copacilor, care nu e niciodată supărător și molatic ca susurul râului, eu am plecat în altă țară, nu copilul ăsta (poate că el umblă și acum pe străzile mele), peste câteva ceasuri o să merg la slujbă în acest oraș, unde Tupra mă așteaptă, mereu vrea mai mult Bertram
Javier Marías - Chipul tău, mîine. Dans și vis () [Corola-journal/Journalistic/5747_a_7072]
-
inspira, ba de câte-o țigară obținută, în trecere, fără vreun ban, aceste fantoșe atât de obișnuite explodează la fiecare ieșire din prim-plan a PERSONAJULUI GALBEN. Evadate din cușca rațională pe care acesta pare s-o instituie netulburat, creaturile molatice ale lui Teodorovici devin, ca în proiecțiile religioase apocrife, stăpâniți de o - momentan - irepresibilă iubire a aproapelui. Invidiile se domolesc, răutățile se estompează, săruturile nu mai contenesc. Bizareria e convertită în haz imediat ce gestionarul acestor mărunte libertăți revine, autoritar, din
Antologia provințialului by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8112_a_9437]