263 matches
-
bate cu Baiazid Fulgerul și cu Mohamet II, care calcă în contră-i pe două imperii surpate și pe paisprezece capete de regi, și când această luptă crâncenă și profund onestă durează încă în toate țările locuite de români, domnișorii moleșiți în brațele Luteției cer ca poporul nostru să se dezintereseze de proprietatea sa? Cine? Țăranul din Ialomița care muncește singur pân-la o sută de pogoane pe an, muncă pe care musculatura a două sute de bonjuriști n-ar putea-o presta
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
lui de a ști ce simt oamenii cu adevărat. În același timp însă, nu-și putea imagina o lume fără minciună, în care să se confrunte întotdeauna cu ceea ce aveau de spus ceilalți. Anii îndelungați în care fusese Abate îi moleșiseră mintea și se surprindea din ce în ce mai mult ascunzîndu-se de adevăr în spatele autorității sale. Își aminti că citise undeva că pe Vechea Terra, chiar înainte de Ultimul Război, mandatele conducătorilor erau limitate la unul singur, nu mai lung de patru ani. Fusese o
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
până la Abație. Șapte zile... 37. Ca mai toți tovarășii lui din Satul de Clone, Stin nu prea era obișnuit cu diminețile călduroase. Ziua aceea era însă neobișnuit de însorită pentru clima de pe Vechea Terra. Deși era toamnă târziu, căldura îl moleșea pe Stin, care stătea rezemat de stejarul sub care îl omorâse pe Murellius. O văzu pe Maria de departe și se grăbi să îi iasă în întîmpinare. Două fete îl priviră lung, plecară ochii în pământ și se grăbiră să
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
și nave cu care să ajungem pe cea mai apropiată planetă locuită. Șestov îl privi în ochi și îi citi măreția planurilor. ― Oamenii noștri se vor acomoda repede cu armele astea noi. Se pare că viitorul tihnit i-a cam moleșit pe contemporanii noștri. O să le dăm măsura exactă a ceea ce înseamnă să fii soldat. ― Fără combustibil și nave însă, viziunea mea în care voi trezi pe fiecare Lume Agricolă, câte un Corp al celor O Mie de Voluntari nu se
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
reorientează discursul epicurian ortodox și celebrează muzica pentru că ea poate liniști sufletul. De la mitul lui Orfeu încoace, puterile ei sunt cunoscute; Ulise însuși încearcă pe pielea lui puterea vocilor seducătoare ale Sirenelor; Platon condamnă anumite moduri muzicale - dorianul? - pentru că ar moleși, ar fi senzuale și contrare legilor unei cetăți ideale: din aceleași motive, Philodemos examinează problema plăcerii acustice. El este primul care instalează estetica pe terenul jubilărilor pe care le poate produce. Philodemos îi dă muzicii titlurile ei de noblețe: muzica
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
și limbă, existență și sens se nasc simultan și osmotic, consubstanțial și coextensiv. Limba însăși a acestei poezii (mai ales ca lexic, dar și ca sintaxă și ca topică) își recucerește forța aurorală, proaspătă și virilă (nici urmă de pioșenie moleșită în entuziasmul poetului). De aici izbitoarea impresie de simplitate și totodată de noutate a vocabularului său poetic. Cuvintele obștești sunt curățate de zgura obnubilantă și de fatuitatea vlăguitoare de sens rezultate din uz, abuz, clișeu și folosire iresponsabilă. Cuvântul, reînviat
IONEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287578_a_288907]
-
impudic, se înseninează rareori. Amarul îl apasă și, cu „visurile spulberate”, e mereu gata să izbucnească în plâns. Și proza, chiar atunci când evocă întâmplări crunte și nenorocite răsuciri de destin (ca, de pildă, în nuvelele din Mărin ocnașul, 1923), e moleșită într-un sentimentalism fără speranță. Emotiv ca un adolescent întârziat, „trubadurul”, invadat de amintiri duioase și atașat de „nimicuri dragi”, are - ca și în stihuirile lui - „ochii scăldați în lacrămi”. Așa, în schițele și în însemnările pretins epistolare din Priveliști
GIULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287285_a_288614]
-
își făcea vânt cu batista sa cea mare. - Totuși - insistai, în continuarea discuției - trebuie să ne scrii acest articol... cititorii noștri vor pune mult preț pe părerea dumitale. - Stărui degeaba, prietene. Nu pot scrie nimic acum... mi-e cald... mă moleșește... aștept să rezolv niște chestiuni și plec la Sinaia. Spune și dumneata - și aici scriitorul se întoarse spre mine cu o mină întrebătoare - e asta o vreme de scris? Într-adevăr, căldura era înăbușitoare. Tot discutând, începeam să capăt impresia
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
răspuns plin de sugestii: - Sunt mai multe. Carol al XII-lea l-a ales pe cel care trecea prin Poltava... Era în plină vară. Acea vară a dovedit că nu numai iarna rusească este aliatul cel mai puternic al rușilor. Moleșiți de căldură, stropiți din abundență de ploi lungi și dese, loviți de vânturi puternice, soldații francezi s-au văzut puși în situația de a mărșălui prin gloduri grele. Mai mult decât atât: între primele trupe și detașamentele însărcinate cu aprovizionarea
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92339]
-
dragostea. Și ce ne lasă dragostea moștenire Înainte de a ne naște. În dimineața de joia următoare era cald. Era una din acele zile umede când atmosfera e confuză. Stând pe verandă, simțeai: aerul Își dorea să fie apă. Obiectul era moleșită de orice fel de căldură. Susținea că i se umflă gleznele. Toată dimineața fusese o companie sâcâitoare, mofturoasă, ursuză. În timp ce mă Îmbrăcam, ieșise din baie ca să mă acuze din prag: ― Ce-ai făcut cu șamponul? ― N-am făcut nimic cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
de animale sălbatice și după-amiază. Tânărul își coboară capul și trage chepengul la loc. Rufus îl mai îmboldește o dată. — Hai, du te! Călărețul refuză cu îndărătnicie. — Ah! Înțeleg, zâmbește atunci răutăcios, ție-ți plac specta colele deprimante, fără vlagă, care moleșesc și slăbesc vigoarea băr bătească. O dresură, de exemplu... Încruntat, germanul nu dă semne că pricepe gluma. Mârâie însă nearticulat în semn de protest. — Cum e cu putință, îl mustră în derâdere instructorul, să nu apreciezi loviturile frumoase și disprețul
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
în mod experimental. — Și aici n-o să găsim un taxi, orice-am face, s-a exprimat, cu pesimism, locotenentul. Nici ținuta lui nu arăta mai brează. Capela de „pilot avântat“ părea crunt de nepotrivită pe chipul lui palid, umed, profund moleșit și lipsit de vlagă și, îmi aduc aminte, am simțit impulsul de a i-o smulge de pe cap sau măcar de a i-o îndrepta, de a o ajusta într-o poziție mai puțin strâmbă, aceeași senzație care te inundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
de vopsea și nu varianta sepia care-i ieșise de fapt. Metamorfoza lui Alice trebuie să se fi petrecut în felul următor: într-o seară, s-a dus la culcare săracă și nefericită, cu o carieră scriitoricească de șaisprezece ani moleșită, asemenea pijamalelor pe care le purta când lucra. Toate propozițiile pe care le scrisese în ziua respectivă fiind pocăite și prudente, marcate de teamă. Ca să adoarmă, probabil că Alice s-a gândit iar la posibilitatea de a renunța la scris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
unui cartof roșu de Idaho. Crezi că n-ar fi trebuit s-o scriu, a zis Alice. John s-a încordat din cauza disconfortului. Părul cândva decolorat de soare era acum șaten și mai rar, iar abdomenul odată musculos i se moleșise, dar Alice îl iubea mai tare așa. John îi citea romanele de la început până la sfârșit în numai două zile și niciodată nu le găsea nici un defect. Era un editor lamentabil, dar un fan adorabil și un soț mai minunat decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
mondial. Keti dispăruse tot atunci, cu câteva zile înainte, eram în plin bacalaureat. Începuseră să bubuie tunurile. Acum doamna Pavel fredonează - se aude prin geamul deschis - o romanță, în timp ce-și scutură mileul mare de pe masa din sufragerie. Rex, moleșit de căldura zilei de vară, stă tolănit la umbră, pe cimentul curții. Domnul Pavel este în oraș; îngrijorările lui politice au devenit exclusiv „economice” de când cu inflația care urca vertiginos, un pachet de țigări oarecare ajunsese la prețuri fluctuante, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
trotuarul larg, aflate sub lungi copertine colorate, se opri și spuse scurt: - Aici! - Ce? - Mâncăm prăjituri și vorbim. - Perfect! spusei, și ocuparăm masa liberă de lângă noi. „Cofetărița” - cum îi spunea Marga Popescu - (ea zâmbi), ne servi, avea 18 ani, era moleșită de căldura verii, dar binevoitoare, cu vădită politețe profesională (îmi reașeză, în scurtul interval de timp cât zăbovirăm acolo, încrederea în posibilitățile morale de civilitate, a căror erodare dirijată începuse sub ochii noștri de câțiva ani). Fata avea mișcările grațioase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
până de curând, dar mi-e jenă s-o întreb. - Ați da dovada unei deformații profesionale fără noimă, e ca și cum eu aș întreba-o dacă are cazier judiciar, observai zâmbind. Căldura răsfrântă de asfaltul trotuarului larg din partea asta a străzii moleșește trecătorii, care-și pierduseră voiciunea. Tinerețea anotimpului își lumina vitalitatea prin policromia vestimentației, cu deosebire a celei feminine; rochiile în diversitatea lor coloristică dând impresia unei abundențe comerciale, contrazisă însă de primele vitrine, pline numai cu stămbării colorate; cât despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
nu mai auzise până atunci și se întrebă, aproape înspăimântată, dacă-i aparține sau nu. „Nu, nu se poate”, gândi. Vru să se ridice, să deretice prin cameră, să facă ceva pentru alungarea gândurilor, dar căldura după-amiezii de vară îi moleșea, voința că rămase întinsă, fără vlagă pe canapeaua joasă cu pledul de mătase verde-închis și două perne multicolore, rezemate de peretele cu tapete florale dominând în roșu. Tapetele erau de pe vremea părinților, căci locuia în casa în care copilărise. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
fără ca durerea să mă sfâșie, dar acum, pentru că eram în iulie, îmi doream să fie pururi februarie. Se spune că timpul le vindecă pe toate. Dar eu nu voiam să mă vindec, pentru că asta ar fi însemnat să-l părăsesc. Moleșită de căldura sufocantă, îmi era prea cald ca să mă pot mișca. Trebuia să instalez aparatul de aer condiționat, dar era o chestie uriașă, cât un televizor. Toamna trecută, Aidan îl pusese pe unul din rafturile de sus în living. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
venise vremea să încep școala. Alți copii se duceau la școală mai târziu, eu însă dădeam, se pare, semne de inteligență precoce și nu avea nici un rost să mă lase toată ziua acasă în compania femeilor. Aș putea să mă moleșesc, bărbăția mea ar putea avea de suferit. Veniră să-mi explice acest lucru unul după altul și mă însoțiră amândoi, solemn, într-o dimineață, la moscheea din cartier. Învățătorul, un tânăr șeic purtând turban și având o barbă aproape blondă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
știe exact ce rezervă viitorul. Era o vară dintr-acelea care fac pulsul amețit al febrei să se ridice până la cer, în care până și legile sau regulile care rămâneau neclinitite, pline de semnificație, își pierdeau orice vlagă și se moleșeau ca plantele lăsate după-amiaza la soare. Căldura înmuia și transforma străzile în piscine de reziduuri, iar unsoarea din mustața brigadierului se topea în așa hal că aceasta se lăsa și se descrețea, umbrind imaginea sa rece și bățoasă. Fiica lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
toarcă, cu un huruit lung și lent ca al unui sistem de încălzire care se aprinde. Am mângâiat-o după urechi o vreme, sporind huruitul, și apoi am lăsat-o jos; s-a întins pe acoperiș și a adormit instantaneu, moleșită de căldură. Când am mutat găleata, zgomotul a trezit-o și a deschis un ochi, surprinsă, m-a privit ofensată pentru un moment și l-a închis la loc. După ce am terminat și cel de-al treilea geam, am golit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
jos pe canapea și să frunzăresc paginile revistelor ilustrate și să uit de ceea ce trebuia să fac. Mi-a fost greu să ies pe ușă, să merg pe stradă, să descui dubița și să conduc mai departe. Frumusețea zilei mă moleșise și ea, călduroasă și înmiresmată, cu cerul albastru și senin. Birourile firmei de relații cu publicul la care lucra Baby erau pe o alee mică de pe strada Bond. Am trecut peste piața Grosvenor și în josul străzii Park Lane, simțindu-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
mea îl zăresc pe dom’ Caraman, șeful secției de la gazetă. Lui îi dădeam articolașele spre publicare. E cu două damicele. Pe una o cunosc, donșoara Țapu, gagistă la teatrul de pe scurtătură. Cealaltă, mai împlinită, cu o pălărioară de ațică, ascultă moleșită de interes vorbele lui Caraman. Ezit, în drum spre masa mea, dacă să-l salut sau nu. Mă observă și-mi face semn. Donșoara Țapu îmi zâmbește și ea, cealaltă mă scrutează profesionist, din cap până în picioare și din picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
lume amorțită Biblioteca, prăfuită, care mi-a mâncat atâția ani. O iubesc doar pentru că și eu sunt leneș, visător, troienit de colb, speriat de cel ce vine cu o cârpă să mă curețe de praf. Mi-e bine nefăcând nimic, moleșit de lenea unei țări tot mai scufundate în lentoarea nimicului devenit principiu de viață. Îi iubesc pe acești oameni ai Bibliotecii așa cum, de fapt, țin la mine și la toate ale mele. Sunt asemeni mâinilor mele, ochilor sau chiar inimii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]