268 matches
-
J. Neusner, II, Brill, Leiden, 1975, pp. 208-216. 24. Eustațiu Monahul Acest autor e cunoscut doar grație unei Epistole către Timotei scolasticul despre cele două naturi, contra lui Sever, scrisă pe la jumătatea secolului al VI-lea. El îi asimilează pe monofiziții extremiști, cum e Timotei Eluros, cu vechii docetiști și afirmă că toți cei care au declarat că Cristos a venit în trup au propovăduit implicit cele două naturi. Susține că Sever de Antiohia, deși afirmă că respinge opiniile lui Timotei
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
acestuia din urmă. Rezolvarea (Epilysis) silogismelor propuse de Sever are forma unui dialog (însă cei doi interlocutori nu au individualitate; e vorba de un expedient pentru prezentarea argumentelor și a contraargumentelor) între un „acefal” (cf. p. 000; de fapt, un monofizit severian) și un ortodox. Un scurt prolog afirmă că scrierea reprezintă o aprofundare a unor teme tratate în trilogia precedentă, la solicitarea cîtorva credincioși ortodocși care cred că adversarii utilizează acum argumente noi în raport cu cele deja combătute de Leonțiu. Scrierea
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
parte dintr-o operă pierdută a aceluiași autor, Scoliile, din care ar proveni și Rezolvarea și cele Treizeci de capitole și din care ar deriva și alte opere atribuite în manuscrise lui Leonțiu: Despre cele șapte, Contra nestorienilor și Contra monofiziților. S-a dovedit însă că fragmentele sînt extrase din tratatul Contra nestorienilor și a eutihienilor. Cele două tratate împotriva nestorienilor și monofiziților menționate mai sus sînt atribuite în manuscrise unui călugăr numit Leonțiu din Ierusalim, recunoscut astăzi ca o figură
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
care ar deriva și alte opere atribuite în manuscrise lui Leonțiu: Despre cele șapte, Contra nestorienilor și Contra monofiziților. S-a dovedit însă că fragmentele sînt extrase din tratatul Contra nestorienilor și a eutihienilor. Cele două tratate împotriva nestorienilor și monofiziților menționate mai sus sînt atribuite în manuscrise unui călugăr numit Leonțiu din Ierusalim, recunoscut astăzi ca o figură diferită de cea a lui Leonțiu din Bizanț (cf. pp. 000-000). Tratatul Despre cele șapte este, conform manuscriselor, opera „lui Leonțiu scolasticul
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
CrSt 1 (1980), pp. 411-442; A. Grillmeier, Le Christ dans la tradition chrétienne II/2, trad. fr. Cerf, Paris, 1993, pp. 247-309. 26. Leonțiu din Ierusalim Așa cum am arătat, corpusul atribuit lui Leonțiu în PG 86 conține o scriere Contra monofiziților și una Contra nestorienilor, atribuite în manuscrise unui călugăr pe nume Leonțiu din Ierusalim. Propunerea lui F. Loofs de a le identifica cu niște revizuiri ale unei opere pierdute a lui Leonțiu din Bizanț, Scoliile, s-a dovedit neîntemeiată; aceste
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
autor, a cărui personalitate literară a fost studiată pentru prima dată de M. Richard (1944). Acesta a stabilit că Leonțiu din Ierusalim, și nu Leonțiu din Bizanț, a fost apocrisarul călugărilor palestinieni care a participat, la Constantinopol, la discuția cu monofiziții din 532-533 și la sinodul din 536 (cf. p. 000); potrivit lui Richard, florilegiul severian criticat în al doilea apendice al tratatului Contra monofiziților (cf. infra) prezintă afinități notabile cu autorii prestigioși invocați de severieni cu ocazia conferinței din 532. Unele
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
nu Leonțiu din Bizanț, a fost apocrisarul călugărilor palestinieni care a participat, la Constantinopol, la discuția cu monofiziții din 532-533 și la sinodul din 536 (cf. p. 000); potrivit lui Richard, florilegiul severian criticat în al doilea apendice al tratatului Contra monofiziților (cf. infra) prezintă afinități notabile cu autorii prestigioși invocați de severieni cu ocazia conferinței din 532. Unele indicii l-au determinat pe M. Richard să pună activitatea acestui autor (fără să conteste că acesta, așa cum arată numele său, a locuit
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
acestei teze, însă alții (P.T.R. Gray) plasează activitatea lui Leonțiu mai degrabă la Ierusalim. Redactarea scrierilor lui Leonțiu este plasată de M. Richard între 538 (moartea lui Sever de Antiohia, care nu pare să mai fie considerat în viață în Contra monofiziților) și 543-544 (începutul controversei celor Trei Capitole, despre care nu se vorbește deloc în cele două opere ale lui Leonțiu). Tratatul Contra monofiziților se compune de fapt din două opere distincte. Prima (PG 86/2, 1769-1804) este constituită din 63
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
între 538 (moartea lui Sever de Antiohia, care nu pare să mai fie considerat în viață în Contra monofiziților) și 543-544 (începutul controversei celor Trei Capitole, despre care nu se vorbește deloc în cele două opere ale lui Leonțiu). Tratatul Contra monofiziților se compune de fapt din două opere distincte. Prima (PG 86/2, 1769-1804) este constituită din 63 de aporii, adică de probleme propuse de autor monofiziților; citatele din Sfinții Părinți sînt rare. A doua (PG 86/2, 1804-1900) este alcătuită
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
care nu se vorbește deloc în cele două opere ale lui Leonțiu). Tratatul Contra monofiziților se compune de fapt din două opere distincte. Prima (PG 86/2, 1769-1804) este constituită din 63 de aporii, adică de probleme propuse de autor monofiziților; citatele din Sfinții Părinți sînt rare. A doua (PG 86/2, 1804-1900) este alcătuită din Mărturiile sfinților, care, la rîndul lor, se compun din: (a) o expunere doctrinară; (b) un florilegiu patristic pentru apărarea doctrinei celor două naturi, urmat de
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
serie de obiecții monofizite privind valabilitatea conciliului de la Calcedon. Genul literar al acestei secțiuni este cel al „întrebărilor și răspunsurilor”. încheierea scrierii (coll. 1900A rînd 9 - 1901A rînd 2) este o interpolare ulterioară. Totodată, începutul Aporiilor dovedește că problemele propuse monofiziților sînt urmarea rezolvării unor aporii lansate de aceștia, și chiar în interiorul secțiunii se fac trimiteri la teme deja discutate, care însă nu apar în textul aflat la dispoziția noastră. Acest lucru ne permite să conchidem că cele două scrieri reprezintă
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
naturală. Acest lucru îi permite celui dintîi să se folosească de analogia cu ființa umană pentru a explica relația dintre divin și uman în Cristos, pe cînd cel de-al doilea renunță complet la un asemenea procedeu. Bibliografie. Ediții: Contra monofiziților: PG 86/2, 1769-1901. Contra nestorienilor: PG 86/1, 1400-1768. Studii: M. Richard, „Leonce de Jérusalem et Leonce de Byzance”, în MSR 1 (1944), pp. 35-88 (= idem, Opera minora III Brepols, Turnhout; Univ. Press, Leuven, 1977, nr. 59); A. Grillmeier
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Isaia ne permite să-l situăm în Egipt în prima jumătate a secolului al V-lea, pe baza raporturilor cu alți călugări însemnați. Cea mai mare parte a cercetătorilor acceptă identificarea (propusă G. Krüger în 1899) cu un călugăr Isaia, monofizit, care se găsea în Egipt, la Sceti, în 431, și ulterior în Palestina și a murit într-o mănăstire de lîngă Gaza în 491; există și o Viață a acestuia scrisă de Zaharia Retorul. Această identificare e negată de R.
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Cameron, „The Authenticity of the Letters of St Nilus of Ancira”, în Greek, Roman and Byzantine Studies 17 (1976), pp. 181-196. b) Diadoh de Foticeea Fotie (Biblioteca, cod. 231) îl amintește pe Diadoh, episcop de Foticeea, în Epir, printre adversarii monofiziților în anii conciliului de la Calcedon; însă la conciliul din 451 episcopul de Foticeea se numea Ioan, deci Diadoh trebuie să fi ajuns episcop mai tîrziu. Oricum, în 457 apare printre semnatarii scrisorii trimise de episcopii din Vechiul Epir împăratului Leon
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
două manuscrise. în schimb, nu există nici un dezacord în privința atribuirii acestei opere lui Gherontie din Ierusalim, care a cunoscut-o pe Melania și, după moartea acesteia, a condus mănăstirile întemeiate de ea. Ajuns arhimandrit peste mănăstirile dependente de Ierusalim, Gherontie, monofizit, a militat printre anticalcedonieni și nu a renunțat la convingerile sale nici cînd Eudoxia, care îl protejase, s-a împăcat cu Pulcheria și cu papa Leon în 456; nu a aderat nici la acordul încheiat de patriarhul Martirios din Ierusalim
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
poate să fi fost scris înainte de 444-445. Din 1941, se cunoaște și o versiune georgiană, dependentă de un text siriac pierdut, mult diferită de cea greacă și fără îndoială modificată, probabil pentru a susține pretențiile calcedonienilor care își disputau cu monofiziții Biserica din Gaza. în prezent, se presupune că originalul acestei Vieți ar fi fost compus în siriacă și că textele care au ajuns în posesia noastră sînt toate niște prelucrări. Bibliografie. H. Grégoire, M.-A. Kugener, Marc le Diacre. Vie
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Ceea ce știm despre el provine din indicii pe care le găsim în opera sa. Arab din Palestina meridională, probabil din Ascalona, Ioan a studiat dreptul la Beirut și a fost hirotonit preot între 476 și 478 la Antiohia de către patriarhul monofizit Petru Fulon, al cărui succesor desemnat fusese. I se mai spunea și Ioan din Beth-Rufina sau din Antiohia. După ce Petru a fost alungat în 478, Ioan a plecat în Palestina, unde i-a cunoscut pe Isaia și pe Petru Ibericul
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Fulon, al cărui succesor desemnat fusese. I se mai spunea și Ioan din Beth-Rufina sau din Antiohia. După ce Petru a fost alungat în 478, Ioan a plecat în Palestina, unde i-a cunoscut pe Isaia și pe Petru Ibericul, episcop monofizit de Maiuma, aproape de Gaza. în 485, cînd Petru Fulon, reînscăunat la Antiohia, i-a trimis epistola sinodală lui Martirios, Ioan era la Ierusalim. După moartea lui Petru Ibericul la 1 decembrie 488, Ioan a devenit episcop de Maiuma. Opera sa
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Efes; după Calcedon, fenomene asemănătoare s-au înregistrat pe scară largă și în tabăra monofizită (însă există și exemple filocalcedoniene), iar Ioan le-a adunat în 89 de capitole. Opera e interesantă pentru că ne ajută să înțelegem cum au evaluat monofiziții conciliul de la Calcedon în epoca în care s-au bucurat de cel mai mare succes; așa cum rezultă din conținutul revelațiilor povestite, ei considerau conciliul un fel de revanșă obținută de nestorienii condamnați la Efes. Ioan culege informațiile de la Petru Ibericul
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
formată din episcopi arunca un copilaș într-un cuptor încins; după trei zile acesta ieșea și se dovedea a fi Domnul, care spunea: „Episcopii m-au răstignit din nou și au hotărît să mă lipsească de slava mea” (14). Patriarhul monofizit de Alexandria, Timotei Eluros, este, firește, unul dintre eroii culegerii, în timp ce Iuvenal din Ierusalim este considerat un Iuda și asociat cu tot soiul de nenorociri. Așa cum a scris F. Nau, e vorba despre „o culegere de apoftegme care aparțin unui
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și geografice foarte utile pentru cunoașterea istoriei ecleziastice din secolul al VI-lea. Scrisă în grecește, a fost tradusă în siriacă și s-a păstrat doar în această limbă, în două manuscrise. A fost utilizată apoi de diverși autori siriaci monofiziți, și o regăsim și în Cronica lui Mihail Sirul în secolul al XII-lea și într-un rezumat al acesteia în armeană. Există, de asemenea, unele fragmente în traducere coptă. Adesea îi este atribuită lui Ioan, însă probabil fără temei
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Adesea îi este atribuită lui Ioan, însă probabil fără temei, o Viață a lui Petru Ibericul care a fost compusă cu siguranță în greacă, însă s-a transmis numai într-o fidelă versiune siriacă. Opera provine fără îndoială din mediul monofizit căruia îi aparține și Ioan și este un adevărat panegiric. Autorul vorbește despre sine afirmînd că s-a mutat din Antiohia la Maiuma în 481 și că a făcut parte din cercul eroului său. Bibliografie. Ediție, traducere, introducere: F. Nau
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
scrisoare similară împăratului Leon. în unele florilegii siriace ne-au parvenit două scrisori ale lui Simion, dintre care una adresată împăratului Leon, unde conciliul de la Calcedon este condamnat în mod explicit: e vorba de falsuri monofizite realizate în perioada cînd monofiziții își însușeau cultul lui Simion (ceea ce, probabil, i-a făcut ulterior pe calcedonieni să dezvolte cultul lui Simion Stîlpnicul cel Tînăr). Bibliografie. Toate textele (cele siriace traduse în germană de H. Hilgenfeld) în H. Lietzmann, Das Leben des heiligen Symeon
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
tradiție - ca prim episcop al acelui oraș (în Eusebiu, Istoria bisericească III, 4, 10; IV, 23, 3). Nu se referea însă la scrierile sale. Acestea au apărut abia 350 de ani mai tîrziu, la sinodul de la Constantinopol din 532-533, unde monofiziții moderați, adepți ai tezelor lui Sever de Antiohia, s-au confruntat cu calcedonienii; primii, pentru a demonstra ortodoxia propriilor doctrine, au adus ca probe, între altele, scrierile lui Dionisie Areopagitul. Adversarul lor, episcopul Ipatie de Efes, a constatat că nici unul
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
tipică pentru controversele cristologice din prima jumătate a secolului al V-lea și definită apoi la Calcedon: de exemplu, în Numele divine, 1, 4; 592B; 2, 5: 641D; 2, 10: 649A etc.), însă evită formulele acestui conciliu, precum și formulările cu caracter monofizit clar, declarînd în mod explicit că trebuie evitate polemicile pentru a propovădui doar ceea ce este incontestabil (Epist. 6: 1077A; Epist. 7: 1080A). Aceasta ar însemna că autorul vrea să respecte linia din Henotikon-ul promulgat în 482 de împăratul Zenon pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]