151 matches
-
uitîndu-mă pe fereastră sau stând întins pe pat cu mâinile sub ceafă. Am auzit că o necăjești pe mama'', îi spusei într-o zi, în treacăt, văzîndu-mi de manuscris. Nu-mi răspunse. "Să iau tăcerea ta drept o confirmare? continuai monologând. Ce plăcere îți face s-o chinuiești? N-are grijă de tine?! Te lasă singură? Am auzit că nu, și nici nu te pedepsește pentru câte îi faci. Trebuie să te gândești că nu poți avea altă mamă, și nici
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
de zgâlțâială. Ripley se uită la însoțitorii ei, strânși unii într-alții în interiorul micului vehicol. Hicks se prăbușise și dormea, susținut de hamuri. Tresăririle nu-l deranjau câtuși de puțin. Ceilalți infanteriști stăteau calmi, privind drept în față, îngândurați. Hudson monologa tăcut, Ripley nici nu încerca să citească de pe buzele lui în continuă mișcare. Burke examina interiorul VTT-ului cu un interes pur profesional. Aezat înaintea lui Gorman, care stătea cu ochii închiși. Era palid și-și freca încheieturile de la picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
și Portnoy sunt intelectuali evrei, oscilând între intelectualism și promiscuitate, altruism și individualism, cosmopolitism și respect față de valori tradiționale. Dacă structura romanului lui Bellow este afectată de sumedenia de scrisori imaginare concepute mental de protagonist, în romanul lui Roth, Portnoy monologhează pe canapeaua psihanalistului, făcând destăinuiri legitime în acest context, șocante în altele. Portnoy's Complaint începe cu o pseudoștiințifică, psihanalitică definiție a bolii: o tulburare în care puternice impulsuri etice și altruiste se luptă în permananță cu dorințe sexuale extreme
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
spre poezia didactică. Teme ca dragostea, viața și moartea, credința în Dumnezeu nu sunt altceva decât niște tirade de o anume emfază a meditației, într-o punere în scenă de efect (La icoană, Din prag). Cu o alură teatrală, poetul monologhează despre rosturile vieții și ale morții (Din prag), acum încrezător în divinitate, mai încolo renegând-o, ca din nou să se pocăiască. Primele lui stihuri mărturisesc o adâncă descurajare, venită din melancolia eminesciană, dar și din propriile decepții. Întreaga lui
VLAHUŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290607_a_291936]
-
și cel virtual al unei excitații, axă trasabilă, ici-colo, chiar în domeniul anatomiei metrice, și care, dată fiind afinitatea opozițională dintre, să zicem, sâni și fese, gură și sex, s-ar intersecta, în plan orizontal, cu ombilicul...” — Ça bien commence, monologă lăuntric Nora; în timp ce Carmen, nu numai lăuntric, ci și-n afară, se îmbujoră. Vasile continuă imperturbabil: „Mișcarea clasică prin care o femeie, umflându-și pieptul și adâncindu-și greabănul spinării, își pune sânii în relief, e însoțită,-n chip spontan
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2171_a_3496]
-
79). Petru Creția îl numește "poeta magnus" și-i recunoaște, vorbind de Sutrele muțeniei (1994), reprezentativitatea canonică. Constantin Ciopraga subliniază lipsa de hiat între om și operă și afirmă că niciun alt poet contemporan, exceptând-o pe Ileana Mălăncioiu, "nu monologhează atât de intens despre moarte" (p. 81). Gheorghe Grigurcu, cel mai bun critic de poezie al ultimelor decenii, observă că poezia lui Cezar Ivănescu își are izvorul în orfism, în sincretismul poeziei cu cântecul, "statuându-i un sens oracular" (83
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
nu se pot acomoda la mecanica strictă a duratei. Alții sunt atât de absorbiți de subiectul de care se ocupă, încât uită de ei și de lume, își abandonează ascultătorii, nu mai percep situația concretă în care se află. Practic, monologhează somnambulic, în transă, atenți numai la desfășurarea completă și definitivă a argumentației proprii. Nu țin o conferință, ci scriu un capitol de carte, dacă nu toată cartea. Au un aer genialoid, ușor smintit. Oricum, pentru ei, ceilalți nu există decât
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
gânduri.” Relația dintre cei doi, deși are ca liant literatura, e un continuu monolog al bărbatul Pygmalion: „Când eram asupra vreunei lecturi, mă mulțumeam de cele mai multe ori cu aproximații din partea ei, și eu continuam, ca un nebun, să-mi monologhez părerile și eram fericit.” Efectele secundare ale acestului solilocviu sunt adeseori comice. Eroul ar fi dorit să se îmbogățească spiritual de la o femeie cu propriul traseu cultural, însă Irina e dominată de o egalitate superficială în fața unui pasaj tulburător din
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
Gheorghe Bezviconi, Constantin Giurescu, Traian Ionescu, Manole Neagoe, Ștefan Pascu, Radu Teodoru și mulți alții au luat atitudine, chiar dacă semnau și articole conformiste, pe care, se știe, nu le citește nimeni - faptul acesta nu supără nici pe autori. În timp ce Gonța monologa, se apropie un domn bine, să se dea În vorbă cu noi. - Și cum Îți spuneam, reia Gonța, mă dureau coastele de la niște operații. Am făcut zece băi cu plante și ce crezi, mi-a luat-o ca și cum mână. Domnul
Refugiaţi basarabeni apostoli ai neamului românesc by Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91599_a_93564]
-
anumită libertate față de sintaxă și de claritatea referinței. Prima caracteristică exclude prezența unui narator care își privește personajul din afară. În monologul interior, nu se "raportează" propriu-zis spusele unui personaj, deoarece întreaga poveste este oarecum absorbită în conștiința subiectului care monologhează. În exemplul din Balzac, avem de-a face cu un "monolog raportat", făcut de narator, în care se disting clar fragmente de narațiune și fragmente care descriu gândurile personajelor. A doua caracteristică vizează mai direct partea lingvistică. Am văzut deja
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
ca o materializare verbală a gândului, și nu ca o vorbire propriu-zisă. Chiar de aici reiese noțiunea de "discurs raportat". De fapt, această libertate în raport cu constrângerile de limbaj nu decurge neapărat din definiția monologului interior. În fond, personajele ar putea monologa în mintea lor, folosind o sintaxă perfectă. Dacă monologul interior este, cel mai adesea, greu de separat de o anumită abatere de la constrângerile sintaxei, aceasta se datorează faptului că folosirea lui este și cea a revendicării de către promotori a unui
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
în cronica la Versuri (1968), "religia petrarchistă a eternului feminin"3, consolidată mai apoi, după Valeriu Cristea, într-o operă poetică înțeleasă ca un singur "vast poem de dragoste de o idealitate dureroasă"4. În poemul de față, eul liric monologhează în prezența ființei feminine fără ca ea să răspundă sau să ni se sugereze că schițează vreun gest; de asemenea, cum remarcam și mai înainte, privirea poetului, cuviincioasă poate până peste marginile îngăduite, nu reține, din corporalitatea iubitei, nimic legat de
Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă () [Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
viață, Bacovia vorbește adeseori de Iisus, nu numai în momentele de suferință fizică. O dovadă e următoarea „conexiune” pe care o schițează într-una din „Divagările utile”: „Cînd Isus a murit, nici în Roma, August nu mai domnea...” 12) Nu monologhează astfel, cred, pentru a-și verifica memoria, ci pentru că îl preocupa „subiectul”, care era Fiul Omului, nu împăratul, mort, într adevăr, cu 19 ani înainte.” Isus era mare cînd făcea revoluție...” zice, în același loc, Bacovia 13). Neîndoielnic, aci face
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
nu mai este o entitate distinctă, ci un fel de tu = alt eu înnăscut, mai bine zis un fel dublu romantic, ori ceva asemănător cu o umbră, un fel de imagine narcisistă, un fel de oglindă cu care se poate monologa, sub formă de dialog interior. Așadar, în artă este vorba nu de o alteritate funcțională, ci de una interioară, cred eu că și aceasta este una tot originară, cel puțin din momentul ivirii limbajului interior, asemănător, într-un fel, limbajului
Textemele românești. O abordare din perspectiva lingvisticii integrale by Simina-Maria Terian () [Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
limbajul situativ (specific vârstei preșcolare), la limbajul contextual (de comunicare), care are rol primordial, iar pe măsură ce copilul exploatează lumea înconjurătoare, el „depășește tot mai mult limitele experienței, desprinzându-se de influența momentului prezent”[2]. Limbajul contextual apare sub forma povestirii monologate despre cele văzute de copil în timpul plimbărilor, la teatru, despre relațiile lui cu alți copii, despre tot ceea ce s-a întâmplat, învățat etc. În cazul limbajului situativ, nu este nevoie ca ascultătorul să cunoască situația la care se referă vorbitorul
Caleidoscop by Carmen Pasat () [Corola-publishinghouse/Science/91784_a_93506]
-
rezistenți neînduplecați, retrași în munți și atât de gata de ieșirea din turbulenta lume a viilor că moartea s-ar fi simțit umilită de revendicarea lor înjositor de ușoară. Își ascuțeau săbiile cu dosul palmei de împietriți ce erau și monologau cu moartea cum ar fi vorbit unui cal negru ce-i purta. Treptat, în jurul lor poporul spaniol își regăsise curajul, se regăsise întru glorioasa lui Reconquista. Etorki ... originea ... mama lui blondă ... castelul părintesc unde crescuse ... toate țâșniră irepresibil din memorie
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
maturi, bărbați cu soțiile lor (au emigrat cu toții), iar la etaj, o altă familie, tot cu copii și ea, dar mai mici, de al cărei nume nu-mi mai amintesc. Stăpâna casei, o femeie neglijentă, leneșă, gălăgioasă și chiar isterică, monologa adeseori de la fereastră, de sus, de la etaj. Soțul ei, în schimb, era un om liniștit, cumsecade, delicat. Nu-l voi putea uita niciodată pentru că tocmai el mi-a dat prilejul să comit o faptă urâtă. Era într-o seară de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
negre, cu anticomunismul lui militant - fanatismul lui religios. Azi surâd mereu când mă gândesc la rezistența disperată făcută altădată! La fel ca și pe mama, l-am lăsat să vorbească, înțelegând că el n-a făcut niciodată altceva decât să monologheze. Cred că și el are dreptul la kitsch-ul lui. Poate că voi pleda și eu într-o zi pentru dreptul la kitsch-ul meu! Istoria oamenilor e adesea plină de ironii de acest fel! Într-o zi - poate în
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
deconspirând culpabilitatea regelui fratricid. Se discută, în acest secol, despre biotipul psihologic. Shakespeare, și aici, a fost un precursor. "De-ar fi mai gras", spune Cezar când i se propune un comandant... "ăștia sunt mai vii, mai pe placul ostașilor", monologhează Cezar, lansând parcă biotipul cicloid, personalitate care, după 1927 (Kretschmer), a rămas un exemplu de patografie indiscutabilă ca valoare clinică. Falstaff constituie și el o veridică prezentare exhaustivă a aceluiași prototip, cu mult înainte de a fi asimilat de psihiatrie. Și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
verbul stai funcționează ca interjecție secundară, alocutivă (de orientare a mesajului spre alocutor), injonctivă /hortativă (care exprimă ordine sau îndemnuri). Ca și hai(de), stai este utilizat prototipic în conversația spontană, preponderent în registrul exprimării colocvial-familiare (apare în comunicarea scrisă monologată exclusiv în formule clișeizate). 3.2.2.1. Funcțiile îndeplinite în comunicare În comunicare formațiunea stai poate avea diferite valori pragmatice, îndeplinind funcția de: − operator de restructurare a ordinii la cuvânt; − marcator discursiv; − conector argumentativ. A. În calitate de operator de restructurare
[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
-
intereselor noastre generale e ca și cum ai pune lupul cioban la stână în final, mărturisesc a considera imposibil un dialog cu Eugen Barbu. Unde minciuna, calomnia, denunțul, amenințarea înlocuiesc argumentele, nu e loc de dialog. De ani și ani, Eugen Barbu monologhează. De dialogat, Eugen Barbu n-ar putea dialoga decât cu Eugen Barbu. Asta îmi amintește de existența unei nefericite specii de pasăre având o singură aripă. Spre a zbura, are absolută nevoie de o parteneră având cealaltă aripă. Spectacolul decolării
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
din care cele două ordine (realul și imaginarul), amalgamate de percepția difuză a timpului, se Întrepătrund. Compania spectrelor (Premiul Novembre obținut la Cassegrain, aleasă cartea anului 1997 de redacția revistei Lire) se Înscrie În același “teatru al cruzimii” artaudian. Romanul, monologat În cea mai mare parte, este o fișă clinică a unei bătrîne mame (mama naratoarei) bolnavă psihic În urma uciderii, În 1943, a fratelui ei de către colaboraționiști naziști În perioada guvernului de la Vichy. Numai că fișa este completată la mai bine
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
țină loc de orice fel de transcendență, limbajul își abandonează rolul de vehicul al sensului, devenind, prin forța lui extraordinară de a șoca, un instrument redutabil în lupta împotriva inerției, a narcotizării conștiințelor și a habitudinilor anchiloza(n)te. Personajele monologhează chiar atunci când lasă impresia că ar dialoga; fiecare își exhibă cu o nonșalanță sfidătoare, obsesiile, ideile fixe, anxietățile rămânând complet opac la reacțiile celuilalt; Tom, Felix, Tony sunt în fond "omuleți de sticlă", fantoșe, marionete care se comportă nu ca și când
Ithaca, estetica și "est-etica" by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/16629_a_17954]
-
să-l asculte, să-l aprobe sau să nu-l înțeleagă, de unde tonalitățile diverse ale discursului liric, de la jubilația cea mai neîngrădită, alimentată de sentimentul consonanței cu „publicul”, la spectaculoasa lamentație nu lipsită de orgoliu, a celui care se descoperă monologând solitar, și la apostrofa sarcastică, necruțătoare. O fire romantică furtunoasă, greu de stăpânit, din familia de spirite a unui Heliade (mai degrabă, decât a lui Macedonski sau Minulescu, despre care s-a vorbit) întreține suflul liric al mai multor poeți
Adrian Păunescu () [Corola-website/Science/298514_a_299843]
-
brațele tatălui său și îl ia pe Walther în prăvălia sa. Actul se încheie cu o genială fugă muzicală și un mare tumult pe scenă. "Scena 1." Sachs este cufundat în citirea unei cărți de magie; își lasă lectura și monologhează despre deșertăciunile lumii (<nowiki>"</nowiki>Wahn! Wahn! überall Wahn!": "Deșertăciunea deșertăciunilor, totul e deșertăciune" - citat din Ecleziastul din Vechiul Testament). Intră David. El îi cere iertare pentru că a luat parte la revoltele din ziua precedentă, dar Sachs pare să-l ignore
Maeștrii cântăreți din Nürnberg () [Corola-website/Science/308501_a_309830]